GLADIATOR-Capitolul 9

Viața era prea scurtă ca să se lase conduse de niște soți tiranici; cel puțin asta concluzionă Alixia, băgând o boabă de strugure în gură.
— Până la urmă tot va trebui să ne căsătorim, rosti și Elithia, oftând.

-Să ne rugăm Zeilor să avem parte de niște soți înțelegători.
— Simt că înnebunesc la gândul că trebuie să acceptăm orice bărbat care are bani sau putere, se arătă și Sextia indignată.

Dintre toate, doar Elithia — prin intermediul fratelui ei, care, în absența părinților, îi era tutore — avea un statut financiar foarte bun. Celelalte proveneau din familii medii, unde căsătoria era o afacere.

— Fetelor, din câte am văzut în jur, căsătoria are și avantajele ei, le atrase atenția Alixia.

Toate o priviră, așteptând să continue.

— Când ești căsătorită, dacă ești deșteaptă, poți duce o viață foarte împlinită, continuă ea, cu voce conspirațională.

-Știți foarte bine că la petrecerile unde sunt invitate doar femei căsătorite nu se mănâncă fructe, nu beau vin și nu vorbesc doar despre podoabe sau ce mătăsuri au mai achiziționat.

— Normal că am auzit. Îmi doresc atât de mult să pot merge și eu la o astfel de petrecere, rosti Sestia.

-Dar pe noi nu o să ne invite nimeni niciodată, fiindcă suntem necăsătorite. Câteodată mă gândesc că fecioria e ca o închisoare.

— Dacă ne-ar auzi familia ce vorbim sau la ce ne gândim, nu ne-ar mai da drumul din casă decât în ziua nunții, rosti Lucreția, cu un râs cam pițigăiat, datorat cupelor de vin servit cu plăcere.

Tuturor le sclipeau privirile.

Erau adunate acasă la Elithia. Aveau toate cam aceeași vârstă și niciuna nu era măritată — fapt ce le făcea ca la fiecare ieșire din casă să fie însoțite de servitori, ca un fel de gardă de corp. Numai că aceștia rămâneau în holul de la intrare, așteptându-și stoici stăpânele.

Era imperios necesar, pentru a realiza o căsătorie cât mai profitabilă financiar, să aibă o conduită exemplară în societate și să fie virgine în noaptea nunții. Se știa că un soț care primea acest dar de la soția lui, cu mândria satisfăcută din plin, era cel mai permisiv și indulgent cu toate cerințele virtuoasei lui soții. Pentru fete, acest aspect era o formă de manipulare de pe urma căreia urmau să profite toată viața. După ce noaptea nunții trecea, totul era permis, atâta timp cât soțul nu afla.

— Și… nu mă refer la avantajele materiale, continuă Alixia, ca o șoaptă, privind atentă în jur.

-Mă refer la cele carnale.

— Normal, rosti Lucreția.

-Poți face sex de câte ori vrei, trase ea rapid concluzia.

-Vă dați seama? Să intre o chestie din aia în tine… Pe mine mă ia cu fiori și cu frică.

— Doar prima dată, cică, se simte durere, după care vrei să faci sex mereu. Cică e ca o mâncărime.

— Dar tu n-ai simțit o asemenea mâncărime când te-ai îmbăiat? Nu te-ai atins cu degetele niciodată? Sau să pui sclava care te ajută la baie să o facă?

— Ba da. Dar am făcut-o singură, recunoscu, rușinată.

— Ce părere ați avea dacă v-aș spune că puteți face sex și acum? le întrebă Alixia, primind din partea celorlalte priviri surescitate. Nu mă mai priviți ca și cum n-ați auzit de așa ceva!

Aproape toate dădură din cap în semn de negare, șuvițele strânse în împletituri prinse cu agrafe strălucitoare mișcându-se pe lângă chipurile bulversate.

— Ați auzit că unii bărbați fac sex cu alți bărbați? Unde credeți că intră penisul unuia dintre ei? continuă ea, ca o profesoară care le explică o lecție foarte interesantă.

— Păi… în cealaltă gaură, răspunse Sextia, încruntând sprâncenele, de parcă atunci vizualiza scena.

Alixia dădu din cap, confirmând. Faptul acesta le făcu pe toate să o privească cu ochii mari, din ce în ce mai atente.

— Vă asigur că senzația este… fenomenală.

— Stai un pic, rosti Elithia, parcă revenită dintr-o transă.

-De unde știi că se simte așa?

— Pe Jupiter… Tu ai făcut așa ceva? izbucni Sextia, plină de uimire și neîncredere.

— Am să vă povestesc, dar totul trebuie să rămână între noi, le avertiză.

Acum toate uitară de bunătățile de pe masă. Chiar și de cupele cu vin dulce și parfumat. Informația era mult mai interesantă și necesita atenție maximă.

— Am auzit despre asta de la una dintre sclavele care slujesc în casă. Am prins-o într-o seară și am pus-o să-mi explice, iar după aceea numai la asta mi-a stat gândul, recunoscu.

-Aflasem ce trebuie să fac. Acum trebuia să găsesc un bărbat. Unul care să o facă, fără să-mi fie frică că o să spună vreodată ceva.

— Și… unde l-ai găsit? întrebă, nerăbdătoare, Lucreția.

— Chiar la mine în casă, le spuse, zâmbind.

-Unul și frumos, și destul de bine dotat.

— Ești nebună, rosti Elithia, oripilată.

-Ai făcut chestia aia cu un servitor? Ai lăsat un servitor să intre… acolo?

— Nu pe el, doar mădularul lui, o atenționă, cu o notă de superioritate.

— Mărite Jupiter… Asta este…

— Fenomenal de plăcut și excitant. Iar comoara mea este neatinsă, încheie, cu privirea sclipind.

După aflarea acestor detalii, celelalte se repeziră aproape la unison spre cupele de vin. Trebuiau să și le umple singure, nepermițând niciunei servitoare să rămână. Și bine făcuseră: la auzul unor astfel de explicații detaliate, mai bine să nu riște nimeni.

— Eu… mă gândesc că „acolo” nu este prea curat, începu Sextia, cu o grimasă.

— După ce te speli foarte bine „acolo”, poți lăsa să intre orice mădular — îți alegi. Poți să te speli singură sau poți pune servitoarea care te ajută la îmbăiat, răspunse Alixia.

— Simt că mă ia cu călduri, se lamentă Elithia.

-Nu vreți să ieșim pe terasă să ne răcorim?

Cum toate se arătară de acord, porniră spre spatele vilei într-un nor de mătăsuri fluide în culori pastelate. Elithia merse spre pânza care acoperea ușa și făcu semn servitoarelor să le urmeze, aducând amfore cu vin și tăvi cu fructe.

Rămaseră la marginea balustradei din lemn, privind fascinate antrenamentele gladiatorilor.

— Privind trupurile astea, pe care mușchii se încordează perfect, simt că mă încing mai tare decât să mă răcoresc, spuse Lucreția, făcându-și vânt cu mâna.

— Știți pe cine văd eu că ar putea intra „acolo”? rosti Alixia, privind țintă spre bărbatul respectiv.

-Pe gladiatorul acela care luptă cu sulița și scutul. Simt că mă ud doar când mă gândesc la el deasupra mea. Sau… în spatele meu, adăugă, abținându-se cu greu să nu atingă locul dintre picioare pe care îl simțea ud.

— Este unul dintre cei mai buni gladiatori din școala lui Fabius, dar habar n-am cum îl cheamă, spuse Elithia, privind și ea, cu gura căscată, bărbații plini de mușchi și sudoare.

— Nici nu mă interesează numele lui. Pe mine mă interesează ce ascunde sub pânza care îi acoperă coapsele, zise Alixia.

— Fetelor, eu am fantezii cu gladiatorul care a fost prezentat la petrecerea ta — acela cu ochii verzi, recunoscu Lucreția, scrutând arena în căutarea lui.

Din timp în timp, bărbații care se antrenau le aruncau priviri furișe domnișoarelor care își etalau farmecele pe terasa de sus. Fiecare știa că e analizat cu priviri pofticioase.

— Elithia, dacă Fabius tot nu este acasă, n-ai putea trimite un servitor să-l aducă sus? Să-l vedem mai de apro

ape?

— Sunteți nebune, le apostrofă aceasta.

-Dacă află că am făcut așa ceva, o să mă jupoaie.

— Dar nu facem nimic. Doar îl admirăm de mai aproape, rosti și Sextia, privind-o rugător.

— Nu faci tu asta pentru prietenele tale cele mai bune? nu se lăsă nici Lucreția.

Fata rămase câteva clipe pe gânduri. Și ea ar fi vrut să privească un trup de bărbat ale cărui mușchi se reliefau ca într-o sculptură de marmură. Doar că mușchii acestor bărbați erau calzi, acoperiți cu piele netedă. Vinul băut și discuția despre sex îi dădură imboldul necesar. Până la urmă, fratele ei era la legiune, așa că nu avea să afle. Servitorii erau prea bine instruiți ca să sufle vreun cuvânt.

— Ca să poruncesc să fie adus, trebuie să vorbesc cu Sou; el are cheia de la poarta din spate, zise Elithia.

— Hai, trimite mai repede o servitoare să-l cheme, o zori Alixia.

— Domina, i se adresă Sou peste cinci minute.

— Sou, adu-l te rog pe gladiatorul acela cu ochi verzi.

— Domina? rosti acesta, întrebător, ca și când nu auzise bine.

— Exact cum ai spus. În lipsa fratelui meu, eu sunt Domina acestei case. Așa că fă cum ți-am poruncit, i se adresă cu voce ridicată.

Dacă ar fi fost singură sau dacă n-ar fi băut cele câteva cupe cu vin, nu ar fi avut niciodată curajul să-i vorbească așa — el fiind servitorul personal al fratelui ei. Elithia putea comanda propriii servitori doar în vila din oraș.

— Ești o adevărată Domina, o complimentă Lucreția, după ce servitorul plecă.

Priviră cum bărbatul de jos își întrerupse antrenamentul, după care i se puseră cătușele de către una dintre gărzi și, în tot acest timp, nu privi nici măcar o dată spre terasă.

— Cred că ar trebui să facem astfel de întâlniri cât mai des, rosti Sextia.

— Cu condiția ca la fiecare dintre ele să aduci un gladiator ales de una dintre noi, concluzionă Alixia, cu gândul la cel cu suliță și scut.

— Haideți să intrăm; cred că a ajuns, fiindcă se aud lanțurile de la cătușe, adăugă Elithia.

— Pe Jupiter, dacă bărbații ăștia nu sunt adevărați barbari… Dacă n-ar arăta atât de bine, nu cred că s-ar uita nicio femeie la ei, zise Lucreția.

— Să știți că unii dintre ei sunt căsătoriți, le atrase atenția Elithia.

— Probabil femeile lor sunt tot niște barbare, rosti Lucreția, convinsă că doar femeile romane erau frumoase. Toți copiii erau învățați că ei erau poporul menit să-i domine pe ceilalți, „barbarii”.

Când se întoarseră în cameră, îl văzură pe Elio stând în mijlocul ei. Sou rămase tăcut în dreptul ușii. Nici dacă l-ar fi biciuit nu ar fi ieșit, ca să nu lase tinerele domnișoare singure cu un gladiator — chiar și încătușat. Servitoarele le urmară și ele, cărând înapoi tăvile pline. Una dintre ele plecă să mai aducă o amforă cu vin.

— Chiar și transpirat și plin de praf, tot arată perfect, rosti cu admirație Sextia, învârtindu-se în jurul lui.

La un moment dat, întinse mâna și îl atinse cu un deget, neavând curaj să-și așeze toată palma.

— Cum te cheamă? întrebă Elithia.

— Theodot, rosti el, încercând să nu privească spre niciuna dintre ele, fără a le mărturisi tot numele.

Nu că ar fi avut chipuri urâte — dimpotrivă. Erau foarte frumoase, înveșmântate în mătăsuri care le evidențiau trupurile tinere, iar coafurile cu împletituri și onduleuri le scoteau și mai mult în evidență chipurile. Strânse din dinți, urând această parte a sclaviei; ar fi fost de o mie de ori mai bucuros să se antreneze sau să fie în arenă, într-o confruntare pe viață și pe moarte, decât să fie expus ca un animal pentru plăcerea unor domnițe răsfățate care se credeau stăpâne.

— Crezi că, sub pânza care îl acoperă, este tot la fel de bine făcut? șopti Alixia, aplecându-se spre Elithia.

— Vrei să-l compari cu sclavul tău? întrebă aceasta, zâmbind.

Ele două se așezaseră pe o canapea, iar celelalte îl studiau cu atenție pe bărbatul din fața lor.

— Este de o mie de ori mai perfect decât o statuie din cea mai fină marmură, murmură Alixia.

— Pentru că respiră, îi urmă Lucreția gândul.

-Și… este cald, adăugă, întinzând mâna și așezându-și palma pe pieptul lui.

Nu apucă nici bine să termine de rostit cuvintele că în cameră intră fratele Elithiei, cu un chip și o privire care aduceau furtuna. O furtună cu tunete și fulgere, mai ales când văzu imaginea din fața lui.

— Elithia, îi rosti numele cu un ton apăsat, privind-o.

Aceasta, ca și celelalte, rămase împietrită, de parcă însuși Jupiter aterizase în cameră, gata să le arunce în focurile veșniciei de dincolo de ceruri.

— Domnișoarelor, credeți că gladiatorii mei sunt un fel de păpuși cu care vă puteți juca? le spuse pe un ton sacadat, cuprinzându-le pe toate cu privirea.

Pe Elio îl ignoră total.

— Eu… adică noi… începu sora lui să se bâlbâie, știind că, de astă dată, greșise foarte rău.

— Plecați acasă, le spuse celorlalte, fără a le mai privi.

Nici nu apucă să termine, că acestea se și făcură nevăzute, cu chipurile ca de ceară — orice urmă de îmbujorare pierind odată cu apariția lui.

— Tu, spuse, venind în fața surorii lui,

-…de azi înainte nu mai ai ce căuta aici. Vei rămâne în vila din oraș, o înștiință, privind-o cu chipul împietrit.

Fata dădu doar din cap, în semn de înțelegere, după care se făcu nevăzută, asemeni celorlalte. Sou era încă lângă ușă, știind că merita să fie biciuit, iar cele două servitoare nici să respire nu mai puteau.

— Ieșiți, porunci el, având spatele spre Elio.

Se întoarse încet și rămase la doi pași de gladiator. Parcă și roba albastră, care îi ajungea până la genunchi, prinsă cu o cingătoare de piele, tremura pe el de furie.