Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 19, volumul 2

Întâlnire cu Șarpele Demon /Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Volumul 2

Capitolul 19

Noaptea revenise astfel la starea sa liniştită. Shen Jue își ascunse sabia și plecă la fel de tăcut precum sosise, dispărând în umbră. Deși nu știa cum reușise Ji Jiu să îi facă pe acei indivizi rău intenționați să se retragă, nimic din ceea ce făcea acest om nu îl mai surprindea.

Ceea ce Shen Jue nu realizase era că Ji Jiu folosise forma adevărată a tatălui său pentru a intimida grupul – în termeni mai simpli, bazându-se pe „șarpe” pentru a-i speria pe ceilalți.

Dar Ji Jiu nu credea că era ceva în neregulă cu acțiunile sale. În mintea lui, șarpele îi ţinea ocupată garda pe timpul zilei, iar pe el îl forța să îl servească personal noaptea. Ca să nu mai vorbim de felul său de a-l folosi după bunul plac. Să-l jupoaie și să facă supă de șarpe ar fi fost mai mult decât justificat. La urma urmei, între ei existau nemulțumiri nerezolvate, care nu puteau fi niciodată soluţionate cu adevărat.

Până la urmă, Ji Jiu îl putea înțelege. Dar înțelegerea nu însemna iertare.

Ji Jiu nu era o persoană meschină, dar nu se considera nici persoană bună. În plus, acel incident din prima noapte fusese cu adevărat umilitor pentru un bărbat. Nu era ceva ce putea fi pur și simplu șters cu buretele. Chiar dacă ar fi fost dispus să recunoască faptul că nu totul fusese dureros, cu cât recunoștea mai mult acest lucru, cu atât umilința devenea parcă mai intensă.

Coșmarurile legate de asta nu dispăruseră nici până în ziua de astăzi. Adesea, în toiul nopții, se trezea pe întuneric călărit, forțat să-și depărteze picioarele, forțat să-și deschidă corpul, punând la dispoziţia lui cavitatea sa de penetrare. Ca și cum el nu ar fi fost nimic mai mult decât o gaură destinată exclusiv eliberării.

O gaură marcată cu numele Shen Qingxuan.

Ji Jiu se trezi cu transpiraţie rece, gâfâind în întuneric. Ceva era din nou înfășurat în jurul lui, ca și cum scena din vis nu dispăruse odată cu trezirea lui. Ji Jiu întinse mâna și atinse corpul şarpelui, găsindu-l rece și tare, ca o frânghie vie încolăcită strâns în jurul lui. Apucă trupul șarpelui cu mari eforturi și îl dădu într-o parte. Abia apoi se înveli din nou cu plapuma și se culcă la loc.

Îi fusese necesară o lună de zile ca să se obișnuiască. Trezirea frecventă din coșmaruri alunga furia pe care o avea. Într-un final, furia pe care obișnuia să o aibă atunci când avea acele vise se stinsese, lăsând în urma sa doar o oboseală obișnuită.

Ji Jiu își frecă fruntea și nu se putu abține să nu ofteze.

Închise ochii şi, fix în momentul în care era pe cale să adoarmă din nou, șarpele mare pe care îl dăduse la o parte mai devreme se târî înapoi spre el. Se strecură pe sub plapumă și se ghemui lângă trupul său. Corpul său rece se lipi tot mai mult de sursa sa de căldură, în cele din urmă cuibărindu-se lângă el. Se strecură uşor pe sub hainele sale, solzii săi reci ca gheața presându-i pielea. Ji Jiu nu mișcă nici măcar o pleoapă. Ținând ochii închiși, băgă mâna pe sub plapumă, apucă de capul șarpelui urcat deja pe pieptul său și îl dădu din nou la o parte.

Dar coada șarpelui se încolăci cu putere, strângându-se în jurul taliei sale nevrând să-i dea drumul. Deși capul îi fu întors într-o parte, corpul său se agăța cu încăpățânare corpul său fierbinte și refuza să-i dea drumul.

Ji Jiu, ţinând în continuare ochii închiși, încercă să dezlipească coada șarpelui. Însă după ce o smulse, aceasta se înfășură rapid în jurul brațului său. Chiar și încheietura mâinii îi era împletită. Folosindu-și cealaltă mână pentru a se salva, dădu drumul capului șarpelui, care în clipa următoare alunecă imediat înapoi, îngropându-se în hainele lui și apăsându-şi pielea de piept. De data aceasta, se hotărî să rămână ascultător și nemișcat.

Totuşi Ji Jiu îşi deschise ochii și aruncă o privire spre capul negru ca smoala întins deasupra sa. Murmură:

– Eşti un lacom.

Și astfel îi permise să-și urmeze calea. Ce altceva putea să facă? Un șarpe beat nu putea fi cu adevărat jupuit și transformat în supă. Nu voia să se coboare la nivelul unui șarpe pentru a se certa – deși știa foarte bine că era un demon, în momentul de față era incontestabil doar un șarpe. Dacă nu ar fi fost faptul că beția sa era intenționată, Ji Jiu ar fi crezut că acţiunile sale nu erau altceva decât nerușinate.

Chiar și acum, era un șarpe nerușinat. Ji Jiu se gândea la asta în timp ce strângea capul șarpelui beat pentru a-l împiedica să apese pe pieptul său. Pentru a evita să fie strivit în coșmarurile sale, se întoarse pe o parte, întinzându-şi brațul pentru ca șarpele să-și sprijine capul pe el. Îl lăsă să se cuibărească la pieptul său, îi întinse coada peste talie și spate şi abia atunci îşi închise din nou ochii, adoptând o postură de îmbrăţişare și adormind.

Mulțumit de această poziţie, șarpele se apropie şi mai tare punându-şi capul să se odihnească pe piept. Jumătate din corp se încolăci pe la subsuoară, iar coada i se înfășură în jurul taliei. Simţind căldura familiară și mirosul reconfortant al partenerului său, adormi profund, satisfăcut, chiar dacă se afla în stare de ebrietate.

În acel moment, omul și șarpele își abandonaseră confruntările obișnuite, renunţând la ranchiune şi încurcături pentru o noapte de somn liniștit.

Când se trezi în dimineața următoare, Ji Jiu îndesă șarpele înapoi în coş. Dar înainte de a pune capacul, se uită îndelung la șarpele negru încolăcit, gândindu-se la călătoria rămasă de parcurs, fără a mai exista hanuri sau taverne pe drum. Răsuflă ușurat că nu avea să mai suporte încolăcirea lui nocturnă. Nu se putu abține să nu spună cu bucurie:

– Somn ușor!

Și cu asta, închise vesel capacul.

Abia în acest moment începu să vadă în el o urmă din natura sa obraznică.

După ce se spălă, Shen Jue veni să-l cheme la micul dejun, dar Ji Jiu își reluase deja rolul de general Ji. Îndreptându-și spatele, purtând un zâmbet slab și ambiguu, continuă să conducă caravana de cai. Porni la drum făcând un pas hotărât în vasta întindere galbenă din fața lui şi nu arătă nicio urmă de oboseală sau neputință creată de noaptea precedentă. Până și tandrețea subtilă întrezărită în întuneric dispăruse cu totul.

Şarpele mare purtat în spatele lui Shen Jue zăcea ghemuit, cu capul căzut, continuând să doarmă întins pe blana zdrențuită de vulpe. Dormea profund pierdut în vise fericite.

Părea să vrea să doarmă așa pentru totdeauna, până la sfârșitul timpului său.