Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 21, volumul 2

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a Snake

☆═━┈┈━═☆

Volumul 2

Capitolul 21

În afara orașului imperial, la o sută de mile distanță, se afla un munte înconjurat de ape verzi. Pentru că era iarnă, lanurile de orez de la poalele muntelui erau pustii. Mormântul ancestral al familiei Ji era situat la poalele acestui munte.

Ji Jiu intrase în perioada de doliu pentru tatăl său pentru o perioadă de trei ani. El se mutase din reședința bătrânului general și locuia singur într-o curte umilă de la poalele muntelui. Singura persoană acceptată să-l însoțească fusese Shen Jue, care avea grijă de el și ținea toți vizitatorii departe.

Ji Jiu ieșea rar, petrecându-și zilele închis în casă, și nimeni nu știa ce face. Chiar și împăratul nu îi mai pomeni vreodată numele, ca și cum ar fi încercat în mod deliberat să îi șteargă prezența de la curte.

Vechiul prim-ministru Chen fusese deposedat de titlul său, iar familia Chen intrase în declin. Astfel doar familia Ji rămăsese ca fiind dominantă. Acum că bătrânul general al familiei Ji murise și Ji Jiu era în doliu, refuzând orice vizitator, atitudinea împăratului deveni intrigantă.

Se părea că marea familie Ji intrase și ea în declin. Inițial fuseseră doi mari generali Ji la curte. Unul dispăruse deja, iar celălalt dădea semne de slăbiciune. Nimeni nu putea înțelege ce încerca să facă împăratul, așa că toată lumea devenise precaută, gândindu-se că până și generalii cădeau.

În afara curții, Ji Jiu mergea zilnic la mormântul tatălui său pentru a-și aduce omagiul. După ce se întorcea în camera lui, își petrecea zilele citind cărți, în timp ce Shen Jue îl servea cu tot ce avea nevoie. Zilele treceau liniștite. Shen Jue stătea lângă el, privind soarele răsărind și apunând, spunând doar câteva cuvinte toată ziua, fără să dea niciodată vreun semn de nerăbdare sau de plictiseală. Era ca și cum, indiferent de modul în care treceau zilele, el le putea accepta cu calm, arătând un sentiment de mulțumire cu tot ceea ce se întâmpla. Datorită personalității sale, Ji Jiu se baza din ce în ce mai mult pe el și nu îl mai evita atunci când se ocupa de treburi. Uneori, Ji Jiu chiar vorbea cu el despre viața anterioară, dar niciodată nu mergea prea adânc, Ji Jiu nefiind dispus să îl lase să îl trateze ca pe Shen Qingxuan.

Deși în inima lui, Ji Jiu acceptase să îi fie tată.

După ce terminau de mâncat, Shen Jue spăla vasele, în timp ce Ji Jiu își clătea gura și se plimba prin curte, înainte de a se întoarce în camera lui pentru a citi la fereastră. Atunci când Shen Jue își termina sarcinile, se așeza lângă fereastră, sprijinindu-se de balustradă pentru a se bucura de soare. Cei doi erau separați doar de o fereastră deschisă. În timp ce Ji Jiu citea, rostea cuvintele încet, ca și cum ar fi vorbit cu el însuși sau poate chiar cu Shen Jue din afara ferestrei. Shen Jue îl asculta și răspundea. Așa decurgea o după-amiază obișnuită.

Dar într-o zi, conversația lor se opri brusc. Shen Jue își ciuli urechile, ascultând zgomotul pașilor care se auzeau apropiindu-se de poarta casei. El spuse:

– Tată, vine cineva de la palat.

Ji Jiu bolborosi ceva, prea leneș ca să își ridice măcar pleoapele. Îi spuse:

– Trimite-i departe.

– Ar trebui să stau și eu departe de palat? întrebă Shen Jue din nou.

– Trimite-i departe doar pe cei care mă caută pe mine.

Ji Jiu își ridică apoi privirea, părând să zâmbească fericit, deși nu era clar.

– Cât despre cei care te caută pe tine, tu decizi.

Shen Jue intenționase să întrebe ce voia persoana de la palat de la el, dar se opri brusc. Își aminti că, în urmă cu doi ani, părea să fi creat „o poveste” cu împăratul, așa că tăcu. După o scurtă pauză, când pașii erau aproape de poartă, spuse:

– Tată, n-ar trebui să mă caute pe mine.

Ji Jiu spuse:

– Nu neapărat.

Deși cuvintele sale erau ambigue, tonul său era, însă, ferm. Întorcând o pagină din cartea sa, adăugă:

– Îl cunosc mai bine decât tine.

În acel moment, se auzi o bătaie în poartă. Shen Jue, cu o ușoară îndoială, se duse să o deschidă.

Ji Jiu așteptă calm până când Shen Jue se întoarse spre el cu o expresie ciudată și ceru voie să plece pentru o vreme. Ji Jiu spuse:

– Du-te.

Când Shen Jue era pe punctul de a pleca, Ji Jiu adăugă:

– Ai grijă de tine.

Shen Jue se opri, se întoarse cu fața spre Ji Jiu, întrebând cu seriozitate:

– Tată, crezi că ar trebui să plec sau să rămân?

Ji Jiu răspunse:

– Tu ce crezi?

Shen Jue fu luat prin surprindere de întrebare și nu putu să răspundă. După o pauză lungă, spuse:

– E o persoană plăcută.

Ji Jiu își lăsă cartea jos, dar puse o întrebare fără nicio legătură:

– De ce nu urmărești nemurirea?

– Dacă nu pot renunța, nu voi cultiva, răspunse rapid Shen Jue, gândindu-se la celălalt tată al său.

– Altfel, aș putea pierde controlul.

– Să renunți la ce? întrebă din nou Ji Jiu.

– Să renunț la fericire, spuse Shen Jue.

– Fericire?

Ji Jiu fu momentan uimit și apoi întrebă:

– Nu este pierdere de timp să-și petreci fiecare zi cu mine, învârtindu-se în jurul faimei și averii? Cum ar putea fi asta fericire?

– Găsesc plăcută pierderea timpului în felul acesta, așa că nu pot renunța. De aceea nu voi cultiva, zâmbi Shen Jue și își arătă dinții de tigru.

– Tată, crezi că viața este scurtă și că nemurirea este transcendență, motiv pentru care îți faci griji că voi cădea în ea? Dar eu cred că nemurirea este un drum prea lung. Privitul soarelui răsărind și apunând, fără nimic altceva de făcut nu este la fel de bun ca o perioadă de timp fericit. Este mai bine să te bucuri de aceste scurte momente de fericire. Tată, acest lucru este ca și cum ai bea apă – doar persoana care o bea știe dacă este rece sau caldă. Își cunoaște propriile sentimente.

Ji Jiu tăcu pentru o clipă, apoi făcu semn cu mâna.

– Poți pleca.

Shen Jue făcu câțiva pași, apoi îl auzi pe Ji Jiu spunând în spatele lui:

– Împăratul este o persoană suspicioasă și capricioasă. În acești ani, nimeni nu a îndrăznit să îl țină în frâu și cu timpul a devenit și mai nemilos. Dar nu a făcut niciodată vreo greșeală. El este cu adevărat un om al Cerului. Ar trebui să știi că împăratul are inima rece.

Shen Jue dădu din cap.

– Am înțeles, tată.

Ji Jiu își coborî privirea, se uită la lumina soarelui care pătrundea pe fereastră, atât de puternică încât aproape că era orbitoare, și continuă:

– Se spune că, dintre animalele sălbătice, doar lupii își petrec viața cu un singur partener și nu-l abandonează niciodată. Dacă vrei să aștepți ca el să dispară pentru ca apoi să-l cauți în alte vieți, atunci nu te duce.

Shen Jue se opri o clipă, apoi spuse:

– Dacă va veni ziua aceea, îmi voi distruge spiritul, voi bea supa Meng Po, mă voi reîncarna și nu voi mai suferi niciodată pentru el.

Fără să mai aștepte reacția lui Ji Jiu, se întoarse și plecă.

Ji Jiu rămase nemișcat, ca o statuie de piatră, incapabil să se miște din cauza acelor cuvinte. Atât de hotărât, atât de direct. Dispus să se autodistrugă. Aceasta era singura opțiune pentru un demon.

Oamenii și demonii nu ar fi trebuit niciodată să se întâlnească, cu atât mai puțin să se îndrăgostească. Altfel, indiferent în ce direcție vor merge, va fi întotdeauna o călătorie pe căi diferite.

După mult timp, Ji Jiu își reveni în fire. Se uită în gol la priveliștea din afara ferestrei și, în mod inconștient, își întinse mâna după mărgeaua atârnată la pieptul său. O frecă o vreme înainte de a întreba încet:

– Unde ești?

Întrebarea fusese rostită pe un ton șoptit, atât de încet, ca și cum ar fi fost o adiere blândă de vânt care trecea pe la urechi. Trecuseră doi ani de când îl văzuse ultima oară și după ce șarpele se trezise din beție dispăruse fără să spună un cuvânt, fără să mai vină vreodată să-l vadă, dispărând fără urmă, ca și cum nu ar fi existat niciodată.

Deci… unde era?

Își distrusese și el cultivarea, băuse supa Meng Po, se reîncarnase și nu mai suferise niciodată?

Fusese rănit atât de rău încât nu mai putuse suporta și trebuise să rupă legăturile?

Ji Jiu se gândi că nu ar fi putut face asta. Cu un temperament ca al lui, cum ar fi putut face un lucru atât de prostesc? Un strop de anxietate se strecură în inima sa, iar Ji Jiu strânse și mai tare mărgeaua roșie.

Mărgeaua roșie de culoarea sângelui începu să sclipească ușor între degete, iar apoi, brusc, se simți o rafală de vânt ridicându-se în jurul lui. Ji Jiu își slăbi strânsoarea și scoase capul pe fereastră, unde văzu o siluetă apărând ca o umbră. Era o siluetă în veșminte largi, cu părul negru curgând și mâinile la spate, stând în poziție dreaptă.

Părea să fi fost acolo mereu.

Ji Jiu rosti un „ah” scurt și panicat, dar expresia i se relaxă instantaneu în timp ce privea figura. Se uita la ea și nu știa ce să-i spună.

Yi Mo, totuși, spuse:

– Nu am plecat. Aici eram.

Spunând asta, se apropie de fereastră ca și cum ar fi știut deja gândurile lui Ji Jiu, și spuse:

– Shen Jue este pe jumătate lup, pe jumătate om. El are doar o sută de ani de cultivare, deci chiar dacă o distruge, nu contează. Va deveni un muritor. Pe când eu dacă eu îmi distrug cultivarea, voi fi doar un șarpe obișnuit în munți, care nu înțelege vorbirea sau inimile oamenilor, care nu va fi diferit de o fiară.

Făcu o pauză și spuse zâmbind.

– Poate că voi ajunge mâncat de o pasăre de pradă.

Fața lui Ji Jiu deveni palidă și aruncă cartea din mână în direcția lui Yi Mo.

– Taci din gură.

Yi Mo prinse cartea și întrebă:

– Ți-e frică?

Ji Jiu își întoarse fața, pufnind rece.

– Dacă vrei să-ți distrugi cultivarea, așteaptă mai întâi să mor, ca să nu fiu împovărat de datorii și să am necazuri zi și noapte.

Yi Mo ținu cartea prin fereastră și comentă fără să arate vreun pic de emoție.

– Vorbești împotriva inimii tale.

Ji Jiu arătă de parcă nu ar fi auzit nimic. Când văzu că Yi Mo se  apleca tot mai aproape de el, spuse cu indiferență:

– Acesta este adevărul.

Acesta era adevărul. Așa că, de data aceasta, Yi Mo nu îl contrazise.

La fel ca Shen Jue înaintea lui, Yi Mo se așeză sub fereastră, sprijinindu-se de stâlpul verandei, mijindu-și ochii în lumina soarelui. Ji Jiu își coborî capul pentru a citi, aruncând din când în când câte o privire spre el. Imediat ce acesta își întorcea capul, se  uita rapid în altă parte, prefăcându-se că nu era nimeni acolo, citind cu o „concentrare” intensă.

În timpul scurtelor momente de răsfoire a cărții, Ji Jiu întrebă:

– Unde ai fost în ultimii doi ani?

Yi Mo, cu ochii închiși, lenevind în lumina soarelui, răspunse:

– Am dormit.

– Nu ai dormit suficient în acele trei luni de beție? Trebuie să continui să dormi şi după ce te trezești?

Lui Ji Jiu nu-i venea să creadă.

– Tu ai propriile tale treburi de făcut, de ce să nu dorm în timpul acesta? replică Yi Mo.

Ji Jiu răsfoi cartea plictisitor, întorcând vreo zece pagini înainte de a continua:

– Am crezut că te-ai întors pe munte să cultivi.

– Credeai că m-am dus din nou în locul în care ai fost îngropat pentru a ține companie oaselor? spuse Yi Mo, foarte serios.

Ji Jiu il ironiză:

– Cui îi ții tu companie nu are nimic de-a face cu mine. Chiar dacă vrei să te transformi în oase împreună cu el, este alegerea ta. Nu-mi pasă.

– Vrei să-ți pese?

Yi Mo își îndreptă poziția și se uită la el prin fereastră:

– Vrei să…?

Tonul său era serios, totuși exista o ambiguitate de nedescris, ca o tachinare jucăușă între îndrăgostiți.

Ji Jiu mai răsfoi câteva pagini din carte. Era clar că nu se mai putea liniști, așa că aruncă cartea deoparte, îl privi direct în ochi și nu răspunse la întrebarea anterioară. În schimb, spuse:

– Shen Jue s-a dus să îl vadă pe împărat.

Yi Mo știa că el nu voia să vorbească despre acest subiect, așa că îi îndeplini dorința, spunând:

– Lasă-l să meargă. Nu are nimic de pierdut.

Ji Jiu se gândi la semnificația cuvintelor „nimic de pierdut” și se convinse repede de asta, simțindu-se totuși oarecum sceptic. La urma urmei, împăratul era conducătorul suprem. Chiar dacă era homosexual, nu permitea nimănui să îl jignească. Cum ar putea împăratul să tolereze neascultarea lui?

Tocmai când se gândea la asta, Yi Mo spuse:

– Fiecare are soarta sa, nu are rost să ne facem noi griji în privința asta.

Totul era doar soartă. Chiar dacă Shen Jue avea să sufere, era tribulația lui sortită. Cu o experiență de peste o sută de ani, băiatul-lup, deși tăcut, fusese întotdeauna cu mintea înaltă, disprețuitor față de oamenii obișnuiți.

Așadar, în acești peste o sută de ani de rătăcire prin lume, Yi Mo nu îl văzuse niciodată dezvoltând sentimente pentru cineva. Acum, se pare, sosise timpul pentru asta. Odată ce se întâlniră, nu se mai puteau evita.

Chiar dacă împăratul nu-l chema astăzi la palat, Shen Jue tot ar fi mers în scurt timp să-l caute.

Era inutil să-și facă griji pentru astfel de lucruri. Era mai bine să privească totul în liniște și să intervină doar când era necesar.

De fapt, Yi Mo era foarte încrezător în Shen Jue. Acesta fusese educat de Shen Qingxuan, era priceput la comploturi și avea întotdeauna mintea limpede și autocontrol. Nu ar fi cauzat mari probleme.

Chiar dacă ceva nu mergea bine, Yi Mo simțea că acesta se putea descurca.

– Doar lasă-l să se distreze, spuse Yi Mo.

Ji Jiu, auzind asta, nu mai spuse nimic.

Yi Mo se sprijini din nou de stâlp, bucurându-se de lumina caldă a soarelui, revenind la starea sa liniștită.

Se făcuse seară, iar Shen Jue încă nu se întorsese. Ji Jiu așteptase și așteptase, dar pe măsură ce noaptea se adâncise, renunțase la slaba speranță. Își desfăcu hainele, se întinse pe pat și se gândi la prima dată când îl întâlnise – purta un bagaj și o sabie, certându-se cu sergentul Wu într-un mod calm, de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Cât ai clipi, trecuseră deja trei ani.

Oamenii și evenimentele din jurul său se schimbaseră atât de mult în acești trei ani. Morți sau vii – cu excepția lui Shen Jue, el nu mai avea pe nimeni în preajmă.

Se ascundea în această casă, așteptând decretul imperial pentru a intra în război. Până atunci, chiar și el ar fi putut să dispară.

Yi Mo ridică perdeaua patului și se întinse deasupra lui. Ji Jiu își deschise ochii în întuneric, privirile lor întâlnindu-se, amândoi cu ochi limpezi și strălucitori.

După doi ani, era din nou imobilizat. Cu toate acestea Ji Jiu nu era supărat. Spuse pe un ton amenințător și aprig:

– Îndrăznește!

Yi Mo nu se temea să îndrăznească, dar nu mai voia să-l forțeze. În plus, îi promisese lui Xiao Bao că nu-l va presa pe Ji Jiu. După o clipă, își coborî capul și îi sărută fața, înainte de a se rostogoli într-o parte.

Ji Jiu răsuflă ușurat simțind greutatea de pe corpul său dispărând. Nu îi spuse nimic persoanei care se întinsese lângă el. Închise din nou ochii, învelindu-se cu pătura, gata să doarmă.

Cu toate acestea, o mână rece se strecură prin golul de la pătură, înfășurându-se în jurul taliei sale.

Ji Jiu încremeni pentru o clipă, apoi se relaxă. Fără să deschidă ochii, îi spuse slab:

– Nu am nimic din ceea ce vrei.

Mâna din jurul taliei sale se strânse ușor. Yi Mo trase pătura înapoi, se târî mai aproape de el și întrebă:

– Ce nu ai?

Ji Jiu rămase nemișcat continuând să vorbească singur:

– Deși nu sunt Shen Qingxuan, sunt reîncarnarea lui. Dacă vrei să-ți reglezi conturile cu mine, nu am nimic de dat.

El nu putea fi Shen Qingxuan, nu putea să împartă totul cu el zi și noapte și, cu siguranță, nu putea să renunțe la familia sa, văzând cum strămoșii săi morți sunt umiliți, transformând ani de efort în praf.

El nu putea face asta. El era Ji Jiu. El putea fi doar Ji Jiu.

Nu exista nicio altă cale pentru Ji Jiu.

– Pur și simplu nu pot fi Shen Qingxuan. Nu mă forța să fac ceea ce nu pot. Dacă vrei să ții în brațe pe cineva care nu este dispus să răspundă, atunci ține-mă în brațe. Nu sunt o persoană zgârcită. M-ai căutat timp de peste o sută de ani, acest lucru mic pot să-ți dau. Dar mai mult, nu pot da, spuse Ji Jiu.

Era prima dată când îi spunea adevărul. Resentimentul din trecut putea fi pus deoparte. Chiar dacă nu era niciodată șters, nu mai conta. Era dispus să-i arate simpatia sa demonului șarpe care îl căutase atâția ani, chiar dacă nu avea nimic de-a face cu dragostea.

– Deci, dacă vrei să mă îmbrățișezi, atunci îmbrățișează-mă.

Shen Jue îi spusese că vara, Shen Qingxuan obișnuia să țină acea persoană strâns în brațe pentru a se răcori cu corpul său. Iar iarna, el ținea adevărata formă a șarpelui la pieptul său pentru a-l încălzi.

Acest pic de atașament din trecut, chiar dacă nu era în memoria lui actuală, Ji Jiu nu ezită să i-l ofere. La urma urmei, el era reîncarnarea lui Shen Qingxuan. Odată ce fusese găsit, nu se mai putea ascunde.

Yi Mo spuse:

– Deci până la urmă, pur și simplu nu vrei să fii intim cu mine.

Îi mângâie corpul, apoi adăugă:

– Dacă nu vrei, atunci n-o face.

Își opri mâna, îl strânse mai aproape și îl ținu nemișcat, fără alte avansuri.

Ji Jiu nu se zbătu. După ce stătu nemișcat o vreme, murmură, aproape ca într-un vis:

– Forma ta de șarpe beat e mai plăcută. Nu ar vorbi niciodată asemenea prostii. Dar să aud aceste cuvinte de la persoană vie mă infurie până la moarte.

Yi Mo auzi asta și simți profund supărat că Xiao Bao făcuse asta.

Era doar beat. Cine ar fi îndrăznit să îi facă ceva? Cu toate acestea, el insistase să-l pună într-un coș și să-l aducă înapoi, făcându-l pe acest bărbat să se uite la un șarpe beat, fără a ști ce s-a întâmplat.

Își strânse brațele în jurul lui Ji Jiu și se apropie de urechea lui, șoptindu-i:

– Îți place forma mea originală pentru că sunt un șarpe și că nu pot să ţi-o trag, nu-i aşa?

Ji Jiu întinse imediat mâna, îl apucă de umăr pe Yi Mo și îl împinse, fiind cât pe ce să zboare sub pat. Yi Mo îl apucă repede de mână și opuse rezistență. Lui Ji Jiu îi era prea lene să-și răcească gura cu el, așa că îl lovi cu mișcări nemiloase, blocându-i gâtul lui Yi Mo de mai multe ori, aproape strivindu-l.

În cele din urmă, Yi Mo îl apucă de ceafă, se aplecă și îl sărută. Ji Jiu, luat prin surprindere, nu putu reacționa la timp.  Cu toate acestea, își deschise gura, permițându-i să îl sărute spre satisfacția lui.

Când buzele lor se dezlipiră, Ji Jiu gâfâia, dar nu îl mai lovea. Yi Mo își coborî din nou capul, își scoase limba și îi linse colțul buzelor, întinzând saliva, apoi se întinse pe spate, cu capul pe pernă, spunând cu o față serioasă:

– Nu mai face probleme.

Cine face probleme?!

Ji Jiu se întinse lângă el, dorind cu adevărat să se întoarcă în viața lui anterioară, să-i scoată ochii lui Shen Qingxuan și să-i calce în picioare până avea să-i zdrobească.

Ce fel de ochi trebuia să aibă ca să cadă pradă unui șarpe atât de rău?