Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 25, volumul 2

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Volumul 2

Capitolul 25

În acea noapte, Shen Jue era deja în pat și dormea când fusese trezit de sunetul unei palme.

Pentru prima dată în mulți ani, Shen Jue își disprețuia auzul ascuțit. Auzise clar palma, clară și puternică, trecând prin perete, curte până la patul de lemn, ajungând la urechile sale.

Apoi se auziră cuvintele lui Ji Jiu:

– Ești dezgustător.

Shen Jue nu își putu descrie sentimentele. Era și mai greu de imaginat ce emoții trebuie să fi simțit Yi Mo când auzise acele cuvinte.

Asta însemna să fii un demon. Odată aventurați în dragoste, își pierd poziția înaltă, rătăcind prin lumea muritorilor, căutându-și persoana iubită, doar pentru a sfârși mizerabil. O viață de om durează doar câteva decenii, dar un demon trăiește atât de mult. Prea mult pentru a ști ce să facă. Shen Jue nu mai voia să fie un demon.

Se gândea că dacă ar putea găsi pe cineva pe care să îl iubească și cu care să își petreacă viața, îmbătrânind și murind împreună în pace, ar face-o. Nu și-ar mai fi făcut griji cu privire la viața viitoare și nici nu ar mai căuta nimic.

Totul era exact ca ceea ce Ji Jiu spuse odată: odată ce o persoană a murit, ea a murit cu adevărat. Nu mai era cale de a o aduce înapoi. Chiar dacă ar căuta, ceea ce ar găsi ar fi doar o iluzie.

Asemenea florilor în oglindă și a lunii în apă, ele devin nimic atunci când sunt atinse. Shen Jue știa că acel sentiment de gol era insuportabil.

Vocile continuau să vină dinspre ușa alăturată, cu certuri și lupte intense. Shen Jue își acoperi urechile, îngropându-se adânc sub pătură, ca și cum făcând asta ar fi putut opri ruperea viselor sale frumoase – cu un tată blând, cu un tată tăcut, dar iubitor și o familie frumoasă.

În cele din urmă, toate sunetele dispărură.

Shen Jue se ridică, știind că Yi Mo plecase. De asemenea, știa că, de data aceasta, Yi Mo avea cu adevărat inima frântă.

În toți acești ani, persoana pe care credea că o mai poate găsi, genul de iubire tandră pe care o căuta, în cele din urmă, toate speranțele fuseseră spulberate cu cuvântul „dezgustător”.

Shen Jue își simți inima zbătându-se de durere.

În dimineața următoare, Ji Jiu se pregăti și deschise ușa. De îndată ce ușa fu deschisă, lumina care ar fi trebuit să se reverse înăuntru fu blocată de o siluetă. Lumina albastră strălucitoare nu putea intre, nu putea să-l atingă sau să-i intre în ochi. Stătea în continuare în întuneric.

În fața ușii se afla Shen Jue.

Ji Jiu se întoarse să-și ia sabia, îl evită și petrecu o vreme în curte, ca și cum ar fi intenționat să-și exerseze abilitățile cu sabia. Dar, în cele din urmă, se așeză pe scaunul de bambus și închise ochii.

Shen Jue rămase la ușă un timp înainte de a se apropia poziționându-se în fața lui Ji Jiu. Silueta sa înaltă îl învălui încă o dată pe Ji Jiu în întuneric, fără a-i lăsa vreo cale de scăpare.

Ji Jiu spuse:

– Dă-te la o parte.

Shen Jue stătu nemișcat.

Insistența lui făcu ca până și privitul primelor raze ale zorilor să pară un lux pentru Ji Jiu.

Shen Jue spuse:

– Cum ai putut să-l tratezi așa?!

Ji Jiu își coborî privirea, răspunzând rece:

– Mă învinuiești pe mine?

Shen Jue spuse:

– Ești prea crud! De ce nu te poți gândi și la el? De ce îl tratezi așa? După ce te-a căutat atâția ani, ar trebui să primească un astfel de tratament?!

Acuzațiile sale erau intense, pline de furie și chiar iraționale.

Dar Ji Jiu continuă să asculte răbdător. Chiar și atunci când cuvintele deveniră mai excesive, Ji Jiu nu le respinse. Doar stătea liniștit pe scaunul din bambus, ascultând cu o răbdare rară cum cealaltă persoană îl acuza de sângele său rece față de demon.

Indiferența lui îl făcu pe Shen Jue să fie furios și să-și simtă inima frântă.

Shen Jue arătă spre el, strigând pe un ton ridicat:

– O persoană ca tine nu merită să fie tatăl meu!

De îndată ce termină de spus aceste cuvinte, Ji Jiu, care tăcuse, făcu o mișcare. Răsturnă brusc masa de piatră din fața lui, își scoase sabia și o înaintă spre Shen Jue.

Shen Jue se feri imediat, dar exact când se ferise, o a doua sabie veni spre el, însoțită de un șuierat, plin de intenții ucigașe.

Shen Jue se feri de trei lovituri de sabie, iar când a patra era pe cale să-i străpungă inima, își scoase și el sabia pentru a-și înfrunta inamicul.

Zgomotul săbiilor ciocnindu-se răsună brusc în curtea mică de la poalele munților. Butoiul de lemn aflat în colț fu despicat în două, iar vasul cu apă folosit cu o seară înainte se sparse, apa vărsându-se peste tot.

Amândoi crezuseră cândva că se vor purta întotdeauna frumos unul cu celălalt, fără să-și imagineze că într-o zi se vor afla în opoziție unul cu celălalt, înjunghiindu-și inimile unul altuia cu armele.

Dar acea zi veni atât de repede și o acceptară repede, fără ezitare.

Curtea, care le fusese adăpost timp de luni de zile, deveni o ruină. Până și ușile și ferestrele fuseseră atinse de urmele săbiilor și sfărâmate în bucăți.

Vârfurile săbiilor lor se întâlniră la gâtul celuilalt. Abia atunci luptele se opriră.

La momentul acela, cerul deja se luminase. Ji Jiu, ținându-și sabia în mână, examină cu atenție și seriozitate chipul tânărului, cuprins de furie și intenție ucigașă.

Deodată, Ji Jiu zâmbi, colțul buzelor curbându-se într-un arc batjocoritor, și spuse slab:

– Dacă aș fi fost Shen Qingxuan, ai fi îndreptat sabia spre mine?

Shen Jue, care ținuse până atunci sabia ferm și neclintit, începu să tremure la auzul acelor cuvinte. Lama ascuțită lăsă o mică tăietură pe gâtul lui Ji Jiu. O clipă mai târziu, un firicel de sânge începu să se prelingă.

Vederea acelui sânge îl șocă. Shen Jue își aruncă imediat sabia, strigând:

– Tată.

Calmul pe care Ji Jiu îl păstrase până acum se prăbuși cu acel singur cuvânt. Îl apucă pe Shen Jue de guler și îl împinse spre perete, punându-i sabia la gât și întrebând furios:

– Cine sunt eu?!

Shen Jue nu răspunse, iar Ji Jiu apăsă sabia și mai tare. Un firicel de sânge apăru și pe gâtul lui Shen Jue. Acesta spuse:

– Tu ești Ji Jiu.

Ji Jiu rânji și continuă să întrebe:

– Cine este tatăl tău?

Shen Jue ezită pentru o clipă, iar presiunea asupra gâtului său crescu. Shen Jue răspunse:

– Tatăl meu este Shen Qingxuan.

– Este Shen Qingxuan.

Ji Jiu apucă mânerul sabiei și o împinse spre el. Cu inima tremurând, Shen Jue își închise ochii.

Sabia lungă străpunse peretele de pământ galben de lângă el. Ochii lui Ji Jiu erau roșii atunci când spuse propozițiile una după alta:

– Ai spus că mă cauți de mai bine de o sută de ani, că vrei să te atașezi de mine și să te bazezi mine, Ji Jiu a acceptat această datorie și ți-a oferit tot ce a putut.

– Ai spus că sunt cu sânge rece?

Ji Jiu râse puternic, vocea lui devenind brusc rece și dezolantă.

– Poți să pleci să găsești un străin cu care să te culci și să faci sex în fața soției tale. Încearcă. Vei afla apoi ce sunt coșmarurile și ce înseamnă să trăiești o viață mai rea decât moartea.

– Eu însă trebuie să-mi înăbuș tot dezgustul și să-mi spun că acesta este iubitul care mă caută de peste o sută de ani. Oricât de rău ar fi, nu-l pot ucide, altfel Ji Jiu ar fi o fiară!

– Nu l-am tratat suficient de bine? întrebă aproape strigând, cu un fel de nebunie isterică.

– Din cauza atașamentului său, Ji Jiu și-a abandonat soția cu care a fost împreună timp de ani de zile. Din cauza căutării sale asidue de peste o sută de ani, Ji Jiu trebuie să-și accepte fiul adoptiv și iubitul rămas în urmă din viața trecută, ca să trăiască cu ei zi și noapte și să îi trateze în continuare cu bunătate.

– Te-ai gândit vreodată ce vreau eu? Tu doar continui să ceri ca Shen Qingxuan să renască!

– Pentru el, Ji Jiu nu este altceva decât pielea lui Shen Qingxuan. Poate să facă tot ce vrea, iar eu trebuie să fiu recunoscător, să-i mulțumesc pentru cei peste o sută de ani de căutări grele, nu?! De ce? întrebă Ji Jiu.

– De ce ar trebui să fiu bun cu el? Știind că persoana pe care o vrea este Shen Qingxuan, de ce ar trebui să am eu grijă de el? Hai spune-mi, de ce? se răsti Ji Jiu ochii lui roșii, expresia lui fiind rece și criminală.

– Atunci când te întâlnești cu doi cerșetori, unuia îi dai doi taeli de argint, iar celuilalt un tael, cel care primește un tael nu numai că nu îți va mulțumi, ci se va întoarce și te va blestema pentru că ești zgârcit. Aceasta este inima umană.

– Când gardul se prăbușește, în loc să ajute, ei își vor blestema vecinii pentru că nu îl repară. Aceasta este inima umană.

– După ce ți se naște un fiu, îi inviți pe vecini să sărbătorească, dar vecinul care nu poate avea un fiu îți va mânca mâncarea și îți va blestema fiul să moară de tânăr. Aceasta este inima umană!

– Voi doi, tată și fiu, sunteți la fel!

Shen Jue își reveni în fire după o lungă amețeală. Rămase fără cuvinte pentru o clipă, strigând încet doar:

– Tată.

Ji Jiu își fixă privirea asupra lui, ochii lui fiind reci și ascuțiți, tăindu-i carnea ca un cuțiț, străpungându-i sufletul.

– Pe cine strigi? Pe Shen Qingxuan sau pe Ji Jiu?

Shen Jue rămase tăcut.

– Răspunde-mi, Shen Qingxuan sau Ji Jiu?

Expresia lui Ji Jiu era sumbră, prezența lui fiind opresivă ca un munte rece, care apasă asupra lui, făcându-l să respire greu. Shen Jue îl privi mult timp înainte de a spune  încet:

– Shen Qingxuan.

Odată ce cuvintele ieșiseră pe gură, Shen Jue închise ochii, șoptindu-i:

– Îmi pare rău.

Ji Jiu îi dădu drumul.

Aruncă teaca sabiei departe și se întoarse încet la scaunul din bambus, așezându-se și închizând ochii. Ji Jiu spuse:

– Pleacă.

Shen Jue se aplecă, își luă sabia, își împachetă lucrurile în camera sa, se opri din nou în fața lui Ji Jiu, dar nu mai spuse nimic. Plecă în liniște.

Ji Jiu rămase nemișcat în scaunul său, în timp ce lumina soarelui îi bătea peste cap, transformându-l parcă într-o statuie de piatră.

Știa că vor pleca la fel de brusc cum apăruseră, sfâșiindu-i viața în bucăți înainte de a se retrage în tăcere.

Ei erau demoni, cu puteri supreme și abilități extraordinare, pe când el era doar un mic muritor, neajutorat în fața lor.

Altfel, ce altceva ar fi putut face?

Pentru ei, Ji Jiu, această persoană vie, nici măcar nu exista.

Chiar și așa, Ji Jiu nu se putea plânge, pentru că asta ar fi însemnat să fie cu sânge rece și fără inimă. În plus, Ji Jiu era prea obosit pentru a se plânge.

Asta este.