Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 4

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Capitolul 4 – Binele și răul 

Shen Qingxuan cântărise cu atenție în inima sa. Din moment ce acest șarpe putuse să-l tragă înapoi din pragul morții, însemna că nu ar trebui să fie mare lucru pentru el să-l facă să meargă, să sară și să vorbească tare ca o persoană normală.

Dar acestea erau cuvinte greu de spus.

În mod clar, Shen Qingxuan vărsase, fără motiv, o ceașcă de ceai fierbinte pe șarpe. Deși fusese la un pas de moarte, în cele din urmă supraviețuise. Prețul supraviețuirii sale era că acum trebuia să ajute șarpele să treacă peste tribulație. La urma urmei, viața lui fusese binecuvântată cu noroc și bogăție. Shen Qingxuan nu puse la îndoială în totalitate cuvintele șarpelui, dar era greu să aibă încredere deplină în ele.

Până acum, înțelegerea dintre om și șarpe fusese corectă.

El vărsase o ceașcă de ceai fierbinte pe el, iar acesta, ca reacție, îl mușcase, așa că era corect. Apoi îi salvase viața, iar el îl ajuta să treacă peste tribulație – un schimb corect.

Cererea privind recompensa fusese făcută pe jumătate în glumă. Totuși, trebuia să recunoască că avea o tentă de lăcomie în ea, sperând să obțină mai mult de la șarpe.

A te gândi mai întâi la tine însuți în orice situație era în natura umană. În ciuda speranțelor sale, Shen Qingxuan, ca un înțelept, simți un sentiment profund de rușine în timp ce își nota cererea.

În mod neașteptat, demonul răspunse foarte direct, fiind de acord cu ceea ce își dorise în secret, fără să aștepte ca el să o spună cu voce tare.

Shen Qingxuan își coborî capul, fiind incapabil să se miște. În fața lui, cerneala neagră de pe hârtia albă era încă umedă.

Singurul sunet din cameră era ritmul blând al respirației lui Shen Qingxuan. Nimic altceva nu mai tulbura atmosfera.

Shen Qingxuan era lipsit de cuvinte, incapabil chiar să se uite la cuvintele negre de pe hârtia albă, ca și cum i-ar fi fost teamă să le citească. Fața lui alterna între paliditate și roșeață, iar emoțiile i-o luară razna.

Deși avea douăzeci și șapte de ani, viața lui fusese plină de dificultăți, oferindu-i mai multă înțelegere și experiență decât celorlalți. Dar cum putea el, un simplu muritor, să se compare cu un șarpe demon care cultivase timp de aproape o mie de ani?

Șarpele demon, Yi Mo, își ascunsese forma de la început până la sfârșit, fără să scoată vreun sunet în timpul acestei întâlniri, comunicând cu Shen Qingxuan doar prin scris, înțelegerea sa fiind clară ca o oglindă.

Shen Qingxuan era doar o sămânță proaspăt încolțită, în timp ce Yi Mo crescuse de mult într-o prezență impunătoare.

Ceaiul se răcise de mult.

Shen Qingxuan își ridică în cele din urmă capul, privind îndelung spațiul gol din fața sa înainte de a lua încet pensula și de a scrie, cuvânt cu cuvânt, alături de scrisul îngrijit:

– Mulțumesc.

În acest moment, acestea erau singurele cuvinte pe care le putea aduna. Orice altceva ar fi fost de prisos.

La scurt timp după aceea, pensula din păr de lup, manipulată de altcineva, se întoarse în spălătorul de pensule. Shen Qingxuan o privi cu atenție, realizând că această conversație se terminase și că Yi Mo era pe cale să plece.

Într-adevăr, într-o clipă, parfumul răcoritor din cameră începu să se estompeze.

Shen Qingxuan mai stătu pierdut o vreme înainte de a-și întinde mâna pentru a aduna foile de hârtie împrăștiate. Le aranjă cu grijă în ordinea conversației lor, apoi le sortă încă o dată înainte de a le pune în poală. Se întoarse spre pat, unde depozită cu grijă hârtiile într-o cutie de lemn.

În curte, florile de cais înfloriseră deja și erau căzute.

Mugurii florilor de piersic începuseră să răsară și, după două zile sub soarele strălucitor, aceștia se desfăcură, incapabili să mai aștepte.

Shen Qingxuan, întors din nou la soare, ceru să fie dus lângă piersic, zâmbind în timp ce stătea sub el.

Mantia lui groasă fusese pusă deoparte, lăsându-l doar într-o pelerină. Renunțase și la haina căptușită, rămânând într-un hanfu[1] lung de culoarea jadului pal.

Slujitorii, încă tensionați, umblau prin grădină, verificând fiecare colțișor, temându-se că un alt șarpe ar putea să apară și să-l sperie.

Dar Shen Qingxuan nu acordă nicio atenție acestui lucru, în schimb își lăsă capul pe spate pentru a admira florile vibrante de piersic de pe ramurile de deasupra. Ocazional, o adiere ușoară trimitea petalele delicate fluturând în jos, aterizând pe față, adâncindu-i zâmbetul.

Pe măsură ce florile de piersic își încheiau înflorirea, trandafirii care urcau pe spalier începeau să înmugurească nerăbdători, ca și cum le-ar fi fost teamă să nu rateze frumusețea primăverii. Shen Qingxuan continuă să se deplaseze pentru a se așeza lângă trandafiri.

Acțiunea lui îl sperie atât de tare pe servitor, încât acesta exclamă:

– Tinere stăpân, nu trebuie, nu trebuie!

Trandafirii creșteau de-a lungul spalierului, frunzele lor erau atât de dense încât formau un zid verde aproape impenetrabil. Cine știa ce fel de creaturi se puteau ascunde în spatele lor?

Dar slujitorul, fiind doar un servitor, nu putea face nimic împotriva dorințelor stăpânului său. Văzând că eforturile sale de a-l descuraja pe Shen Qingxuan eșuară, se grăbi să împrăștie pulbere de realgar prin zonă pentru a alunga insectele și șerpii. Shen Qingxuan, neajutorat, îl lăsă să amestece parfumul floral cu realgarul, făcând o adevărată dezordine.

Zilele lui Shen Qingxuan treceau încet, în ritmul anotimpurilor în schimbare și al florilor care înfloreau.

Poate datorită unei vrăji pe care Yi Mo o făcuse în timp ce îi curăța corpul de veninul de șarpe, sănătatea lui Shen Qingxuan se îmbunătățise ușor și nu mai era atât de predispus la răceli.

Dar rămăsese slăbit și, după prea mult timp petrecut în curte, devenea obosit.

Slujitorul care avusese grijă de el încă din copilărie dezvoltase un ochi ager. De îndată ce Shen Qingxuan dădea vreun semn de oboseală, îl ducea înapoi în casă și îl servea cu ceai de ginseng.

Din când în când, Yi Mo reapărea.

Ca întotdeauna, își păstra forma ascunsă și nu scotea niciun sunet, comunicând cu Shen Qingxuan doar prin scris.

Uneori, Shen Qingxuan pregătea o masă cu vin și mâncăruri, așezându-le în cameră. În astfel de ocazii, el exprima o invitație, iar Yi Mo apărea întotdeauna așa cum se aștepta.

Deși nu conveniseră niciodată nimic în mod oficial, Yi Mo nu lipsea niciodată.

Cu toate acestea, Shen Qingxuan nu îi văzuse niciodată fața și încă nu avea idee cum arăta acest demon șarpe reticent și distant.

Uneori specula, fără răutate, dacă Yi Mo era prea urât pentru a-și dezvălui adevărata formă. Dar, de fiecare dată când acest gând apărea, Shen Qingxuan îl suprima rapid.

Yi Mo era un șarpe, și nu orice fel de șarpe, ci un demon. Chiar dacă adevărata lui formă era hidoasă, ar fi putut să ia cu ușurință o înfățișare plăcută.

În acea seară, după baie, Shen Qingxuan pregăti hârtia și pensula, așezându-se la birou și așteptând. Pe măsură ce timpul trecea, Shen Qingxuan deslușea treptat unele aspecte în comportamentul lui Yi Mo.

La fiecare jumătate de lună, demonul șarpe vizita izvorul termal din vârful muntelui. Pe drumul de întoarcere, trecând pe lângă moșia retrasă, Yi Mo se oprea pentru o scurtă vizită – deși Shen Qingxuan nu era niciodată sigur, Yi Mo se așeza pentru a schimba câteva cuvinte cu el prin pensulă și cerneală.

Totul era doar presupunerea lui.

Seara aceasta era una dintre acele nopți în care demonul șarpe vizita izvorul termal, iar Shen Qingxuan îl aștepta.

Pentru a trece timpul mai ușor, Shen Qingxuan luă o carte să citească. Recent, toată lumea din conac observase că temperamentul tânărului lor stăpân se schimbase dramatic, la fel și gusturile sale. Abandonase textele antice și clasice pe care obișnuia să le prefere și căuta acum cărți mai puțin obișnuite. Titluri precum ‚Povestiri nocturne din satele de munte’, ‚Povestiri ciudate’ și ‚Conferințe diverse’ – toate pline de povești cu spirite de vulpi, fantome de flori și povești cu șerpi, insecte, tigri și lupi care se transformă în oameni – deveniseră noile sale favorite. Căuta chiar și acele legende fantastice care circulau printre oamenii de rând, citindu-le cu aviditate în fiecare zi.

Slujitorii erau nedumeriți.

Deși Shen Qingxuan nu lua în serios poveștile din acele cărți, el găsea intrigante poveștile populare, chiar amuzante și continua să le citească.

Când Yi Mo sosi, Shen Qingxuan ținea în mână o carte, râzând în tăcere în sinea sa. Ceea ce îl amuzase era un mic poem vulgar, scris într-o manieră atât de grosolană încât îl făcuse să chicotească.

Simțind prezența familiară, Shen Qingxuan lăsă în cele din urmă cartea și își luă pensula, scriind:

– Ești aici.

Un singur caracter apăru rapid lângă cuvintele sale:

– Da.

Shen Qingxuan scrise din nou:

– Am citit niște cărți murdare în ultima vreme.

Yi Mo răspunse:

– Știu.

După un moment de gândire, Shen Qingxuan întrebase:

– Sunt adevărate lucrurile descrise în acele cărți?

Yi Mo răspunse:

– Jumătate adevărate, jumătate false.

Shen Qingxuan fu luat prin surprindere și scrise repede:

– Deci sunt adevărate, până la urmă.

Apoi, cu un zâmbet slab, continuă tachinator:

– În acele cărți, spiritele și monștrii sunt deopotrivă buni și răi. Mă întreb, demonule Yi, tu ești bun sau rău?

După ce scrise asta, Shen Qingxuan simți că s-ar putea să fi fost prea îndrăzneț. Deși cei doi deveniseră treptat familiari unul cu celălalt, relația lor era încă destul de superficială. Chiar și acum, el nu îl întâlnise niciodată personal pe demonul șarpe și nu știa nimic despre trecutul lui.

Interacțiunile lor, în ciuda schimbului frecvent de cuvinte, rămăseseră în mare parte superficiale.

Shen Qingxuan era neliniștit, știind că întrebarea sa fusese bruscă și prea intruzivă. Dacă Yi Mo s-ar fi supărat și ar fi plecat, nu ar fi putut da vina decât pe el însuși.

Acest demon șarpe îl salvase și îi făcuse o promisiune, totuși el îndrăznise să-l întrebe:

Ești bun sau rău?

Ce prostie!

Shen Qingxuan se gândi că Yi Mo ar putea dispărea din cauza asta și nu putu identifica prea bine sentimentul care se agita în el.

În acest munte liniștit și izolat, noaptea, cu strălucirea caldă a camerei mici, foșnetul blând al hârtiei, parfumul persistent de cerneală și conversația liniștită prin intermediul pensulelor – ar putea toate acestea să dispară din cauza unei întrebări absurde?

Se simțea reticent să renunțe la ea. Shen Qingxuan înghețase pe loc, holbându-se la hârtia goală din fața sa, fără să îndrăznească să se miște.

Ceea ce părea o lungă perioadă de timp era de fapt una foarte scurtă. Curând, pensula de cerneală se ridică din nou în aer, scriind alături de caracterele îngrijite ale lui Shen Qingxuan:

– Cum definești tu binele și răul?

După o mică pauză, adăugă un mic semn de întrebare.

Culoarea reveni pe fața lui Shen Qingxuan, ușurat fiind de faptul că Yi Mo nu se supărase pe el.

Dar în timp ce privea acele cuvinte, sprâncenele i se încruntară. Simpla întrebare îl lăsă fără cuvinte. După un moment de gândire, Shen Qingxuan răspunse:

– Nu știu. Tu cum faci diferența între ele?

Pensula ezită pentru scurt timp înainte de a scrie încet șase caractere:

– Oricine mă tratează bine este bun.

Shen Qingxuan se holbă la cele șase caractere, incapabil să răspundă pentru o bună bucată de vreme. După o lungă tăcere, Shen Qingxuan luă din nou pensula și scrise:

– Dar dacă cineva mai întâi se poartă rău cu mine, mă înșală, îmi face rău, iar mai târziu regretă, arată milă și mă iubește? Ce se întâmplă atunci?

Yi Mo adăugă rapid alături de scrisul său:

– Tratează-l cu răutate, fă-i rău, apoi compătimește-l și iubește-l.

Shen Qingxuan își mușcă buza, după care scrise alte trei caractere lângă acel rând:

– Ochi pentru ochi.

Apoi își ridică sprâncenele, uitându-se în gol cu un zâmbet slab și amuzat.

Acest schimb de cuvinte durase mai mult decât de obicei. Shen Qingxuan, deși slăbit și epuizat, se forță să stea treaz până la miezul nopții înainte de a pune în sfârșit hârtia și pensula deoparte. De îndată ce capul său atinse perna, căzu într-un somn adânc, trezindu-se abia a doua zi la prânz.

După ce bău puțin ceai de ginseng și își recăpătă energia, Shen Qingxuan se întoarse la pasiunea sa obișnuită de a petrece timpul în lumina soarelui. Stătea liniștit, privind în depărtare florile roșii strălucitoare de rodie, dar mintea lui nu era deloc calmă, imaginându-și aceeași perioadă a anului viitor, când ar putea împărți o băutură sub acele flori purpurii cu „bunul” demon șarpe, care îi arătase atâta bunătate.

Doar un an.

Mai rămăsese doar un an până la tribulația cerescă[2] a lui Yi Mo.

Oricine mă tratează bine este bun.

Atât de simplu.

Buzele lui Shen Qingxuan se curbară imediat într-un zâmbet, pur și cald, ca o adiere de primăvară.

________________________________________

[1] Hanfu – halat, parte din costumul tradițional chinezesc

[2] Tribulația cerească este o putere trimisă din ceruri atunci când ceva sfidează ordinea cerească. Deoarece cultivarea nemuritoare (în general) merge împotriva voinței Cerului, Cerurile vor trimite tribulații pentru a oprima cultivatorii de nivel înalt care fac progrese spre Nemurire, adesea chiar când aceștia intră într-o nouă etapă de cultivare.