Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 6

Întâlnire cu Șarpele Demon

☆═━┈┈━═☆

Capitolul 6 – Festivalul de la Mijlocul Toamnei

A doua zi, ploaia încetase brusc, iar cerul se înseninase.

Florile din curte, care înduraseră mai multe zile de vânt și ploaie, începuseră inevitabil să se ofilească. Cu toate acestea, apăruseră noi frunze verzi, iar printre ele, boboci mici de flori tocmai începuseră să crească. Judecând după aspectul lor, în trei-cinci zile, copacii aveau să fie din nou acoperiți cu flori.

Shen Qingxuan stătea în curte, inhalând parfumul pământesc din aer și privind în depărtare. După mai multe zile fără să îl vadă, întreaga pădure de munte fusese spălată de ploaie transformându-se într-un verde profund și luxuriant, cu o strălucire asemănătoare unei pietre prețioase.

Stătuse până la prânz, când soarele devenise arzător, făcându-i corpul să transpire, ca și cum toată căldura acumulată în ultimele câteva zile ar fi erupt dintr-o dată. Zăpușeala făcuse păsările din pădure să își plece capetele de epuizare.

Shen Qingxuan își ridică privirea spre soarele arzător de pe cer, dar într-o clipă, vederea i se albi. Închise imediat ochii pentru a-i lăsa să se odihnească, simțind un sentiment de frustrare în inima sa. Se gândi neputincios:

Acum că bătrânul demon a plecat, soarele îndrăznește să iasă.

Acest gând îl făcu să chicotească în sinea sa. Se lăsă pe spătarul în scaunului său și suspină ușor.

Rămas așezat acolo până după-amiază.

Lumina soarelui întindea umbra siluetei sale solitare din scaunul cu rotile într-o siluetă lungă și întunecată.

Trecuse mai mult de o lună de la plecarea lui Yi Mo și nu mai primise nicio veste în tot acest timp.

Shen Qingxuan se prefăcea că nu era conștient de plecarea lui Yi Mo, refuzând să se gândească la asta. Cu toate acestea, în rarele momente în care gândurile îi rătăceau, imaginea lui Yi Mo îi trecea prin minte și se întreba dacă găsise oare pielea șarpelui și cât timp va mai trece până când se va întoarce pe munte. De îndată ce aceste gânduri apăreau, le suprima cu forța, nedorind să aducă și mai multe probleme asupra sa.

Astfel, ultima lună fusese relativ liniștită.

În a doua lună, imediat după a șaptea zi, Shen Qingxuan răsfoi calendarul. Urmele de cerneală pe care le făcuse ieșeau în evidență, amintindu-i că se apropia ziua de naștere a mamei sale. Se gândea ce ar putea să îi ofere drept cadou de ziua ei, motiv pentru care se simți oarecum neliniștit.

Observând expresia posomorâtă a stăpânului său, slujitorul aflat în apropierea lui ghicit la ce se gândea și îi liniști melancolia timp de câteva zile. În cele din urmă, servitorul îi sugeră:

– Tinere stăpân, de ce nu culegeți niște vegetale sălbatice de pe munte și nu-i gătiți personal un castron de tăiței de longevitate pentru bătrâna doamnă ca un cadou de ziua ei?

Shen Qingxuan se gândi bine și fu de acord cu sugestia.

Bătrâna doamnă Shen era o budistă devotată, care se abținea de la carne, un fapt bine cunoscut de toată lumea. Muntele era plin de ciuperci proaspete, în special lăstari de bambus, care răsăreau imediat după ploaie, erau abundenți și ușor de găsit.

Shen Qingxuan culese un coș mare de vegetale, le sortă și le depozită. Apoi se duse în bucătărie pentru a frământa și a întinde aluatul.

După câteva zile de efort, reuși în cele din urmă să ruleze singur un aluat de tăiței lung fără să-l rupă. Sosise ziua de naștere a Bătrânei Doamne Shen.

Pregăti o oală cu bulion de ciuperci, felie lăstarii de bambus proaspeți și îi stropi cu sos, după care împachetă totul într-o cutie de alimente. Dădu instrucțiuni slujitorului să o ducă în josul muntelui, subliniind că tăiețeii de longevitate trebuie gătiți numai după ce ajung la conac, cu bulionul de ciuperci turnat peste ei.

Slujitorul, ducând cutia cu mâncare și coșul cu vegetale sălbatice de munte, porni în josul muntelui.

Shen Qingxuan îl conduse până la poartă, privind silueta slujitorului dispărând în depărtare, rămânând pierdut în gânduri pentru încă o bună bucată de timp.

O servitoare care se afla în apropiere îl văzu așa și simți un profund sentiment de tristețe. După un timp, ea îi spuse încet:

– Tinere stăpân, dacă tot ți-e dor atât de tare de bătrâna doamnă, de ce nu cobori muntele să i-o duci tu personal? Să te vădă, ar face-o și mai fericită.

Shen Qingxuan își revenit din starea îngândurată. Auzind asta, expresia lui rămase neschimbată. Scutură ușor din cap și îi făcu semn să îl împingă înapoi în camera lui.

Slujitorul se grăbi să coboare muntele cu cutia cu mâncare și celelalte obiecte, ajungând la reședința Shen chiar înainte ca soarele să înceapă să apună. Aflând de sosirea lui, mama lui Shen Qingxuan veni să-l întâmpine și când văzu mâncarea din cutie îi dădură imediat lacrimile. Luă repede o batistă pentru a le șterge, murmurând în sinea sa:

– Fiul meu este atât de filial.

Slujitorul isteț făcu o plecăciune, rosti câteva cuvinte de bun augur, apoi adăugă:

– Acești tăiței au fost făcuți manual chiar de tânărul stăpân. El m-a trimis să-i livrez și a cerut ca aceștia să fie gătiți doar după ce ajung în gospodărie. Doamnă, doriți să îi mâncați acum?

Mama lui Shen Qingxuan clătină aprobator din cap și se duse în bucătărie. Se uita la bucătăreasă cum fierbea apa și punea tăițeii lungi în oală. Când erau gata, fuseseră puși într-un castron, iar peste ei turnase bulionul cald de ciuperci. Tăițeii fierbinți, odată acoperiți de bulion, erau numai buni pentru a fi mâncați – nici prea reci, nici prea fierbinți.

După ce mâncă tăițeii, bătrâna doamnă Shen îl chemă pe slujitor pentru a-l recompensa și îi spuse:

– Când te întorci, spune-i lui Xuan’er că mama lui îi înțelege sentimentele. În trecut, de fiecare dată când venea acasă, plângeam, iar asta nu făcea decât să îl doară și mai tare inima. Acum, că nu a coborât de pe munte, nu-l condamn. Lasă-l să se odihnească bine pe munte. Nu mă aștept să devină negustor sau funcționar. Îmi doresc doar să trăiască o viață liniștită.

Ea își împreună apoi mâinile și se rugă lui Buddha pentru binecuvântare, înainte de a pleca cu ochii plini de lacrimi.

Slujitorul primi recompensa generoasă și o băgă în buzunar. Când se întoarse pe munte, îi transmise cu fidelitate lui Shen Qingxuan cuvintele mamei sale. Pentru asta fusese recompensat încă o dată și se retrase fericit.

Viața în munți trecea încet, mai ales vara, cu zile lungi și nopți scurte.

Shen Qingxuan simțea și că și timpul său se scurge. Ziua stătea mult timp ațipit sub umbra copacului, iar când deschidea din nou ochii, soarele strălucitor era încă deasupra capului.

Nu știa cum trecea timpul, dar într-o zi, când deschise fereastra, parfumul florilor de osmanthus îi umplu brusc nările, surprinzându-l. Era deja august?

În august, în timpul Festivalului de la Mijlocul Toamnei, crizantemele înfloreau, crabii erau grași, iar parfumul de osmanthus umplea aerul.

Shen Qingxuan deveni preocupat și ordonă slujitorilor să-i spele curtea cu apă curată, iar solul să fie acoperit cu nisip fin. Seara, când se răcori, chemă laolaltă slujnicii, servitoarele, bucătarii și slujitorii bătrâni, așezând trei sau patru mese cu mâncare și băutură. Gătiră zeci de crabi mari și grași, îi așezară pe centru, apoi încălziră niște vin, toată lumea fiind invitată să se bucure de lună și de sărbătoare.

Servitorii aflați la curtea de munte nu erau administrași la fel de strict ca cei din conac și erau oarecum sălbatici din fire. Văzându-și stăpânul într-o bună dispoziție atât de rară, începură imediat să mănânce și să vorbească.

Shen Qingxuan stătea la o masă cu câțiva slujitori apropiați, zâmbind la glumele acestora. Servitorii, văzându-și stăpânul atât de vesel, deveniră și mai entuziasmați, spunând glume una după alta. Unele erau destul de grosolane, dar Shen Qingxuan râse atât de mult încât își pierdu stăpânirea, răsplătindu-i pe toți cu băuturi.

După trei cești de vin galben, unul dintre servitori deveni destul de mulțumit de sine, iar glumele sale deveniră din ce în ce mai dezinhibate. Începuse să vorbească aiurea, de la absurd la mistic, povestind despre zei, demoni și spirite. Poveștile despre savanți tragici, demoni sau spirite loiale, care făceau jurăminte sub clar de lună, erau subiectele lor preferate. Odată ce un servitor începea, ceilalți îl urmau, fiecare poveste fiind mai emoționantă și mai încâlcită decât precedenta.

Curtea vibra de emoție.

Petrecerea continuă până la al treilea ceas al nopții, toată lumea din curte dând semne clare de beție. Shen Qingxuan, plin de spirit, mai bău câteva pahare și deveni oarecum amețit. Servitoarea sa personală, încă trează, îl conduse înapoi în camera sa pentru a se odihni. Shen Qingxuan se întinse în pat și o trimise înapoi în curte pentru a continua să petreacă cu ceilalți, alegând să se odihnească singur.

După ce servitoarea închise ușa și plecă, Shen Qingxuan începu să simtă efectele alcoolului, făcându-l destul de inconfortabil. Totuși, mintea sa deveni mai limpede. Auzea vag sunetele de veselie de afară care se strecurau printre ramele ferestrei și crăpăturile ușii, părând deopotrivă aproape și departe, real și ireal, fapt ce-l umplu cu un sentiment de melancolie.

Nu se putea abține să nu se gândească la Yi Mo, întrebându-se unde este, ce face, dacă și-a găsit pielea uscată și dacă a băut vin în timpul Festivalului de la Mijlocul Toamnei… Se întreba dacă acesta s-a gândit vreodată la el sau la momentele petrecute împreună, discutând la lumina lumânărilor?

În timp ce era pierdut în aceste gânduri, o voce delicată se auzi brusc lângă urechea lui:

– Tinere Stăpân.

Ochii lui Shen Qingxuan se deschiseră brusc, dar nu era nimeni acolo. Aproape crezu că auzise greșit, făcând o pauză pentru o clipă înainte de a trage înapoi perdelele patului.

Nu departe, o siluetă în roșu stătea grațioasă, cu părul lăsat, fața îmbujorată și trăsăturile delicate ca un tablou, emanând un farmec de nedescris.

Se uită la ea cu o afecțiune tandră.

Shen Qingxuan o privi nedumerit pentru o lungă perioadă de timp, observând cum obrajii ei se înroșeau, iar expresia ei devenea tot mai încântătoare.

Crezând că este într-un vis, Shen Qingxuan se ciupi repede, provocându-și o durere ascuțită care îl readuse la realitate. Realiză imediat că această siluetă nu era o muritoare, ci fie o ființă celestă, fie un demon. Inima îi fu cuprinsă de precauție.

Silueta făcu pași lenți și delicați spre patul lui și își coborî capul timid.

– După cum ai ghicit, sunt într-adevăr un spirit al florilor din acest munte. După ani de zile în care am primit grija ta atentă, am căpătat în sfârșit formă umană. Chiar acum, în timp ce beai în curte, ai vărsat niște vin pe mine. Îți amintești?

Shen Qingxuan o ascultă amețit, încercând să își amintească. Își amintea vag că se întâmplase ceva de genul acesta și, într-adevăr, era vorba de un mănunchi de flori de pheonix.

Silueta își lăsă gâtul frumos în jos, spunând încet:

– Acela am fost eu.

Abia atunci Shen Qingxuan își reveni în fire, deși era încă nedumerit de intențiile sale, privi spre acesta suspicios.

– Datorez forma mea actuală bunătății tale, continuă silueta, fața sa înroșindu-se și mai frumos.

Vocea acesteia deveni mai blândă, abia depășind nivelul unei șoapte.

– Am venit în seara asta să te răsplătesc.

Aceasta vorbi atât de ușor, cu ochii lăsați în jos de rușine, încât Shen Qingxuan, care era iute la minte, înțelese imediat sensul cuvintelor sale. Se îmbujoră profund, urechile devenindu-i roșii, neștiind cum să-i răspundă.

Amândoi fuseseră cuprinși de timiditate, iar lumina pâlpâitoare a lumânărilor creă o atmosferă intimă.

Silueta, încă înfierbântată, nu îndrăzni să ridice capul. Își desfăcu încet halatul roșu, apoi se întinse lângă el, ghemuindu-se în brațele sale.

Cu atâta căldură și blândețe în îmbrățișarea sa, cum ar fi putut Shen Qingxuan să rămână impasibil?

Firește, fu excitat, dar îndoielile sale nu îl lăsau încă să se relaxeze. Relația dintre bărbați și femei era ceva ceva ca un sacrament. Deși se născuse într-o familie de negustori bogați, fusese educat încă de la vârsta de trei ani de profesori renumiți, învățând poezie, literatură și etichetă. Nu avusese niciodată un comportament frivol. Deși se gândise câteodată la astfel de lucruri, din cauza condiției sale fizice, abandonase de mult ideea.

În seara aceasta, această ființă era la fel de frumoasă ca o floare, deși era un spirit, intențiile sale erau pure. În ciuda afecțiunii sale, Shen Qingxuan nu îndrăzni să acționeze pripit.

După ce se gândi la toate acestea, își recăpătă treptat calmul, dar persoana de lângă el nu cedă. Corpul ei moale se împleti cu al lui pe sub pătură.

Incapabil să vorbească, Shen Qingxuan nu putu decât să o îndepărteze, dar ea se agăță din nou timid de el. El o împingea iar și iar, dar ea se întorcea mereu.

După mai multe reprize de acest fel, cei doi, fiind tineri și plini de viață, cu pasiuni aprinse precum un foc uscat, se treziră în cele din urmă mistuiți de flăcări.

Mintea lui Shen Qingxuan era încețoșată și, când a ajuns la apogeu, simți brusc cum căldura din brațele sale se răcește, ca și când o mână înghețată i-ar fi atins fruntea. Gemetele blânde pe care le auzise înainte nu se mai auzeau nicăieri, fiind înlocuite de o voce joasă și profundă, care îi șoptise în ureche:

– Shen Gongzi, ești cu adevărat de un rafinament străvechi și o eleganță naturală.

Shen Qingxuan se trezi șocat, corpul său tremurând ușor. Deschise brusc ochii. Se uită în jur, dar nu nu era nimeni în preajmă. Patul era la câțiva pași distanță, pernele și așternuturile aranjate cu grijă, fără niciun semn de deranj pe ele.

Shen Qingxuan simți cum sudoarea i se scurge pe frunte, dar tot corpul îi era rece, ca și cum ar fi fost încă înlănțuit de acea siluetă de gheață din visul său.

Privind în jos, observă că stătea în scăldătoare, apa fiind deja rece.

Se pare că adormise în timp ce făcea baie și tocmai avusese un vis erotic.

Scoțând un oftat de ușurare, Shen Qingxuan își scutură capul amuzat și își ridică brațul pentru a suna clopoțelul și a chema pe cineva să-l ridice.

Dar în acea clipă, ochii lui zăriră niște urme în apă. Mâna lui întinsă se opri brusc în aer, iar el privi șocat firele subțiri de culoare albă care pluteau în apă în fața sa.

De fapt… ejaculase.

Nota autorului: Există câteva elemente culturale și contextuale în acest capitol care ar putea necesita explicații suplimentare

1. Festivalul de la Mijlocul Toamnei (中秋节):

Acesta este un festival tradițional chinezesc sărbătorit în a 15-a zi a celei de-a opta luni lunare, care implică adesea venerarea lunii, adunări de familie și mâncatul de prăjituri în formă de lună. Festivalul este asociat cu tema reuniunii și recunoștinței, care sunt reflectate subtil în capitol, atunci când Shen Qingxuan organizează un ospăț pentru familia sa pentru a sărbători sub luna plină.

2. Tăiței de longevitate (长寿面):

Tăițeii pe care Shen Qingxuan i-a pregătit pentru ziua de naștere a mamei sale simbolizează viața lungă și sănătate. Este o tradiție comună în cultura chineză de a mânca acești tăiței în timpul zilelor de naștere și a altor ocazii de bun augur.

3. Spiritul florii (花魅):

Conceptul de spirit al florii în acest capitol se leagă de folclorul chinezesc în care se crede că, după mulți ani de cultivare și îngrijire, plantele sau florile pot lua o formă umană. Această idee reflectă legătura profundă dintre natură și spiritualitate în cultura chineză.