Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 7, volumul 3

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Volumul 3

Capitolul 7

Liu Yan îl plăcea pe Yi Mo, dar când era întrebat ce anume îi place la el, nu putea răspunde. Chiar și după ce își frământă creierii timp de o jumătate de zi, în minte îi veniră doar două cuvinte:

– Arată bine!

Desigur, dacă și-ar putea exprima clar sentimentele și ar putea spune ce îi place și ce nu îi place, atunci nu ar mai fi un prost. Yi Mo nu s-ar mai fi simțit atât de frustrat.

În prima sa viață, Shen Qingxuan cel fragil și scheletic, la vârsta lui se căsătorea deja, luând-o înaintea persoanelor care îi depășeau condiția sa socială. Iar în a doua viață, era bogat și talentat, cu abilități atât literare, cât și militare, asocierea cu un demon bătrân de o mie de ani fiind aproape acceptată. Și totuși, el refuză! Preferase să moară decât să renunțe la tot pentru a-l urma.

În a treia viață, era dispus să facă orice, doar că acum era un prost.

Era firesc pentru Yi Mo să se simtă frustrat.

Dar el nu era un demon atât de obișnuit cu lumea, așa că frustrarea lui nu provenea din aceste motive. Era frustrat pentru că, în fața unui prost, se comporta și el ca un prost.

De exemplu, într-o seară, Liu Yan se juca cu apa în cadă în timp ce Yi Mo îi făcea baie. La un moment dat, Yi Mo spuse:

– Prostule.

Prostul își întoarse capul și răspunse:

– Ăăă?

Yi Mo spuse:

– Te-ai îngrășat din nou.

Auzind asta, Liu Yan își coborî capul pentru a se privi. Într-adevăr, în apa limpede, carnea lui moale și albă părea și mai pufoasă, mai luminoasă și mai grasă. Confruntat cu adevărul incontestabil, Liu Yan își ridică timid privirea și întrebă:

– Lui Yi Mo nu-i plac oamenii grași?

Yi Mo se uită la fața lui și strigă brusc enervat:

– Shen Qingxuan.

Liu Yan rămase surprins la auzul acestui nume și după ce ezită o clipă, răspunse rapid:

– Da, sunt aici.

Yi Mo clipi și spuse:

– Liu Yan.

Liu Yan nu înțelegea ce făcea Yi Mo. După un alt moment de ezitare, spuse:

– Da, sunt aici.

Nu observă deloc tachinarea persoanei din fața sa.

Yi Mo strigă apoi:

– Ji Jiu.

Crezuse că Liu Yan va răspunde și va profita de ocazie pentru a-l tachina cu privire la faptul că nu fusese atât de gras în cele două vieți anterioare. Cu toate acestea, la auzul numelui Ji Jiu, gura lui Liu Yan tremură și se strânse ca și cum ar fi fost speriat, spunând:

– Eu nu sunt Ji Jiu. Alunița roșie a dispărut. Eu nu sunt Ji Jiu.

Yi Mo îngheță când îi auzi răspunsul și îl întrebă de ce. Liu Yan răspunse:

– Ji Jiu a fost rău cu tine. Eu nu sunt Ji Jiu.

Yi Mo fusese oarecum nemulțumit, dar nu arătă asta. El întrebă pur și simplu:

– De ce a fost rău?

Era complet inconștient de cât de ridicol era să tachineze un prost și să sfârșească el însuși supărat.

Liu Yan spuse:

– Nu a fost bun cu tine.

După ce se gândi o clipă, adăugă:

– Te-ai dus să-l găsești, dar el te-a urât. Asta nu e bine.

Vorbea cu atâta convingere, însă nu știa ce se întâmplase de fapt prima dată când Yi Mo îl găsise pe Ji Jiu.

Liu Yan nu știa, dar Yi Mo știa foarte bine. Oftă în sinea lui, dar era prea leneș să-i explice totul unui prost.

Apa se răci treptat, iar Liu Yan fusese scos și șters, semănând cu o chiflă proaspăt gătită și aburindă. Yi Mo îl îmbrăcă, așeză totul la locul său, închise ușa și merse în camera interioară.

Întinzându-se pe pat, Yi Mo îi spuse tânărului de sub pătură:

– Ji Jiu nu a fost rău.

O spuse încet, parcă doar pentru el, neavând nimic de-a face cu Liu Yan.

Din moment ce orice spunea Yi Mo era întotdeauna corect, Liu Yan îl credea în mod firesc. Totuși, avea nevoie de timp pentru a-și schimba gândurile încurcate – pentru că proștii erau în mod inerent încăpățânați. După ce se luptă în interiorul sufletului său pentru o vreme, într-un final cedă.

Liu Yan spuse:

– Atunci, când mă vei striga Ji Jiu, îți voi răspunde.

Yi Mo scoase un hohot și spuse:

– În afară de mâncare și somn – cu ce anume te poți compara cu cele două vieți anterioare ale tale?

Liu Yan nu se înfurie și nu se supără. În schimb, răspunse calm pe un ton încrezător:

– Tu încă mă placi.

Yi Mo era cât pe ce să spună “Cine te place?”

Dar se opri brusc. Își dădu seama că dacă ar spune asta, întreaga noapte s-ar transforma în haos, fără somn. Așa că tăcu imediat, simțindu-se enervat și oarecum fără chef, și se lungi lângă el. De îndată ce capul său atinse perna, Yi Mo știuse că, fiind incapabil să respingă cuvintele unui prost, el era de fapt adevăratul prost.

Chiar când era pe punctul de a spune ceva, Yi Mo își țuguie brusc buzele și se ridică. Liu Yan, care adormea întotdeauna imediat ce punea capul pe pernă, simți cum somnolența îi dispăruse atunci când Yi Mo se ridicase din pat.

Liu Yan se ridică și el și întrebă:

– Ce s-a întâmplat?

Yi Mo răspunse:

– Nimic, un vechi prieten a venit în vizită.

Spunând asta, se pregăti să plece, dar Liu Yan îl trase de mânecă, cu ochii plini de îngrijorare. Chiar și un prost înțelegea că trebuie să se fi întâmplat ceva din moment ce, de-a lungul anilor, Yi Mo nu interacționase niciodată cu alții.

Văzându-i expresia, Yi Mo se opri o clipă, apoi se aplecă pentru a-l săruta pe Liu Yan pe obraz. Îl asigură că nu era nimic grav și ieși din cameră.

În afara porții curții se afla Xu Mingshi. Chiar în momentul în care întinse mâna să bată în ea, poarta de lemn se deschise în tăcere.

Xu Mingshi, fără a fi surprins, păși în curte și întâlni imediat privirea lui Yi Mo, strălucind slab în noapte.

Acesta rămăsese la fel de frumos ca întotdeauna și neîmbătrânit, pe când celălalt avea părul alb ca zăpada, iar chipul îi era afectat de vârstă, cu riduri pe toata fața.

Într-adevăr, erau cunoștințe vechi.

Când vechi cunoștințe se întâlneau, nu era nevoie de amabilități excesive. Astfel de formalități erau pentru muritori, iar politețea oamenilor obișnuiți nu li se potrivea. Așa că, atunci când Yi Mo îl întrebă de ce a venit, Xu Mingshi îi răspunse direct că are nevoie de ajutorul lui.

Yi Mo tăcu o clipă înainte de a spune:

– Nu pot pleca.

– L-am informat deja pe Shen Jue. El se va întoarce mâine pentru a se ocupa de treaba ta, spuse Xu Mingshi.

Apoi adăugă:

– Însă în problema mea tu ești singurul care poate face asta.

Yi Mo dădu din cap. De fapt știa că, dacă Xu Mingshi venise în grabă în felul acesta, trebuie să fie o problemă importantă. Yi Mo era un demon căruia nu-i plăceau problemele, dar Shen Qingxuan îl târâse prin lumea muritorilor timp de treisprezece ani. După moartea lui Shen Qingxuan, el ajutase chiar și membrii familiei Shen în ultimele lor zile. Cum ar fi putut să nu-l ajute pe acest tânăr călugăr taoist, care îl vizitase adesea în timpul acestor treisprezece ani? Chiar și Shen Jue, care nutrea o ură profundă față de el, nu-și putea da seama ce să facă cu acest taoist care venea frecvent la ei acasă.

Muritorii prețuiau legăturile trecătoare. Inclusiv el, chiar dacă era un demon, prețuise legătura forțată de-a lungul a treisprezece ani.

Uitându-se la ușa casei care rămase ușor întredeschisă, Yi Mo spuse:

– Voi pleca mai târziu. Acum așteaptă.

Cu asta, se întoarse înapoi în cameră.

Liu Yan îl aștepta pe pat. Când Yi Mo se întoarse, nu știu ce să-l întrebe. Deși era prost, nu era complet lipsit de simțul pericolului. Venise o veche cunoștință, așa că se temea că Yi Mo va pleca.

Și Yi Mo chiar pleca.

Yi Mo spuse:

– Shen Jue va fi aici mâine și va avea grijă de tine. Eu voi fi plecat pentru o lună sau cel mult o jumătate de an. Așteaptă-mă acasă.

Liu Yan își deschise larg ochii, privindu-l prostește, ca și cum nu ar fi înțeles ce îi spusese, doar uitându-se în gol la Yi Mo.

Yi Mo întrebă din nou:

– M-ai auzit?

Liu Yan tăcu pentru o bună perioadă de timp înainte de a murmura:

– Dar… nu am fost niciodată despărțit de tine.

Spunând asta, fără a ști de ce, pieptul i se strânse de durere, iar ochii i se înroșiră instantaneu.

Nu am fost niciodată despărțit de tine.

Cuvintele unui prost nu ar fi trebuit să conteze, dar Yi Mo se simți și el cu adevărat trist.

Pentru Liu Yan, ei nu fuseseră niciodată separați. Pentru Yi Mo, ei fuseseră despărțiți de mai multe ori și, de fiecare dată, pentru o perioadă foarte, foarte lungă de timp.

De data aceasta, ar fi fost despărțiți doar o jumătate de an, cel mult.

Yi Mo spuse:

– De ce plângi? Doar așteaptă-mă acasă.

Prostul se holbă la el pentru mult timp înainte de a întreba:

– Te vei întoarce teafăr și nevătămat?

Yi Mo își încreți buzele și spuse:

– Nimic nu mă poate răni deocamdată.

Auzind asta, Liu Yan încetă să se mai îngrijoreze. În ochii lui, Yi Mo era atotputernic și nimic nu-i putea face rău. Asta arăta că, deși era prost, încă mai avea ochi ageri, la fel ca în viețile sale anterioare.

Și tocmai pentru că era prost, nu știa că ceea ce i-ar putea face rău lui Yi Mo nu erau oamenii, ci doar el și Yi Mo însuși.

Aplecându-se, Yi Mo îl sărută pe frunte și spuse:

– Fii cuminte acasă. Ascultă-l pe Shen Jue și așteaptă-mă să mă întorc.

Cu ochii mari plini de lacrimi curgând, Liu Yan, în ciuda reticenței sale, nu făcu o scenă. Doar dădu din cap și spuse:

– Voi fi cuminte. Te voi aștepta acasă…

Te voi aștepta acasă.

Yi Mo nu se putu abține să nu zâmbească la asta și apoi plecă.

Stând cu pătura îmbrățișată la piept, era pentru prima dată când Liu Yan nu putu adormi imediat. În schimb, se holbă la ușa, care fusese închisă din nou, stând treaz toată noaptea. Yi Mo plecase.

Când Shen Jue sosise, îl văzu pe Liu Yan uitându-se lung la ușă, cu lacrimi pe față. Oftând în tăcere, Shen Jue știa că avea o responsabilitate grea de pe umerii săi. Dacă ar fi făcut chiar și cea mai mică greșeală sau dacă și un fir de păr nu ar fi fost la locul lui, tatăl său l-ar fi pedepsit cu siguranță.

Se apropie de el și îl liniști pe Liu Yan până când acesta, în sfârșit, se dădu jos din pat. Refuză ajutorul lui Shen Jue, îmbrăcându-se singur, spălându-se singur și așezându-se liniștit la masă pentru a mânca.

După ce termină de mâncat, se duse înapoi în pat. Seara, se ridică din nou din pat, făcu o baie, mâncă o cină simplă și se culcă la loc.

A doua zi, rutina era aceeași.

În a treia noapte, Shen Jue încălzi apă și duse cada în camera lui. Liu Yan îi refuză ajutorul, închizând în tăcere ușa și făcând singur baie.

Fără Yi Mo, părea să se fi maturizat peste noapte. Prostul de care își amintea Shen Jue, care nu putea nici măcar să se hrănească cum trebuie, acum putea să se îngrijească de unul singur foarte bine.

Cu excepția părului său.

Nu putea niciodată să și-l lege cum trebuie. De acest lucru se ocupase întotdeauna Yi Mo. Deși reușise să învețe cum să se îmbrace singur prin observație, prinderea părului rămăsese o provocare pentru el. După câteva încercări nereușite, Liu Yan  aruncă pieptenele de lemn în semn de frustrare și rupse o bucată de pânză simplă din haina sa interioară pentru a-și prinde părul lejer.

Când Shen Jue văzu la cină pânza simplă în părul lui, spuse:

– Pânza albă este pentru doliu.

Liu Yan smulse imediat pânza albă din cap, rupând o șuviță de păr în graba sa.

Pleoapele lui Shen Jue tresăriră când zări vag umbra nemiloasă a tatălui său în Liu Yan. Trecuse deja o lună, iar Liu Yan nu scosese niciun singur cuvânt. Nu făcuse scandal și nu crease probleme, rămânând pur și simplu liniștit în casă.

Când Shen Jue părăsise muntele, știa că Liu Yan avea dificultăți în vorbire și nu îl auzise niciodată spunând o propoziție completă. Așa că nu se gândi prea mult la asta.

O lună mai târziu, văzându-l pe Liu Yan mâncând și dormind bine, dar slăbind de la zi la zi, Shen Jue își dădu seama că acest lucru nu mai putea continua așa.

Ignorând împotrivirea lui Liu Yan, îl târî la poalele muntelui pentru a merge în oraș și a se distra.

Pe tot parcursul călătoriei, Liu Yan refuzase să coopereze. De fiecare dată când Shen Jue nu era atent, se întorcea și încerca să fugă acasă, fiind disperat să se întoarcă înapoi în curtea de pe munte, deoarece îi promisese lui Yi Mo că îl va aștepta cuminte acasă.

După ce îl prinse de mai multe ori făcând asta, Shen Jue spuse în cele din urmă:

– Este bine. Doar că nu se poate întoarce încă. Dacă vei continua să fii nefericit, să-ți pierzi timpul așa și să slăbești, va fi supărat când se va întoarce.

De fapt, nu era chiar mare lucru. Doar că unii călugări taoiști erau prea agresivi în metodele lor de supunere a demonilor, ucigându-i pe toți fără discernământ, fără să facă distincție între bine și rău. Aceste lucruri îi înfuriară în cele din urmă pe demoni.

Demonii făcuseră un front unit încă din cele mai vechi timpuri, deși existau încă unele dispute între ei. De data aceasta, însă, ei se adunară pentru a se răzbuna. Problema era importantă, iar Xu Mingshi se temea că muritori nevinovați aveau să fie masacrați, de aceea insistă să-i ceară lui Yi Mo să medieze, fie prin negociere, fie prin eliminarea demonilor. Cu abilitățile taoiste ale lui Yi Mo, acești mici demoni și călugări exorciști ai demonilor, care nu se separaseră încă de trupurile lor muritoare, nu ar fi fost o problemă pentru el.

Xu Mingshi știa că abilitățile sale erau limitate și, deși se putea descurca cu câțiva inamici în timp ce hoinărea prin lumea oamenilor, să se confrunte cu mai mulți deodată ar fi fost o moarte sigură. Dar Yi Mo era diferit. El era un demon care căuta să devină nemuritor și nimeni, de nicio parte, nu-l putea rivaliza.

La vârsta lui, văzuse deja dincolo de regulile acestei lumi.

Doar cei cu putere aveau dreptul să vorbească.

După ce îi ascultă cuvintele lui Shen Jue, Liu Yan așteptă o vreme, apoi dădu din cap. Observase și el că slăbise mult în ultima vreme și că nu mai era băiatul grăsuț de care Yi Mo pomenise în timp ce era în cadă.

Văzând că Liu Yan fusese de acord, Shen Jue îl luă repede de mână și îl duse în locurile aglomerate ale orașului pentru a se distra. Liu Yan, care îl urmase pe Yi Mo atunci când coborâse muntele înainte, nu experimentase niciodată partea plină de viață a lumii, pentru că, de fiecare dată când întâlneau o astfel de agitație, Yi Mo nu îl lăsa să vadă și plecau în căutarea sufletului și spiritului său. Acum, Liu Yan avea ochii larg deschiși și aflase multe lucruri interesante, de la spectacole cu maimuțe și bătăi de tobe până la povestiri, piese de stradă și spectacole de suflare a focului. Până la sfârșitul zilei, îl dureau ochii de la toate aceste priveliști noi.

A doua zi, după ce înnoptaseră la han, se spălaseră și luaseră micul dejun, Shen Jue îl scosese din nou în oraș. Se distraseră până când obosiseră.  Se duseseră să se odihnească într-o ceainărie, sorbind ceai și mâncând câteva gustări. Continuaseră să facă asta zi după zi și astfel trecuseră două luni. Deși Liu Yan nu mai slăbise, nici nu se îngrășase. La urma urmei, îi era în continuare dor de Yi Mo.

Odată ce dorul se instala în inimă, chiar și un prost putea experimenta suferința simțirii lipsei cuiva.

În acea noapte, Liu Yan stătea întins într-un pat ciudat, numărând zilele cu degetele. Stătuse pe munte timp de o lună, apoi fusese în oraș timp de două luni și șapte zile. Cu mintea lui înceată, numărase de mai multe ori până dimineața și, în cele din urmă, își dădu seama că Yi Mo era plecat de peste trei luni, mai exact de nouăzeci și nouă de zile. Și Yi Mo încă nu se întorsese.

Îmbrățișându-și pătura, Liu Yan nu rezistă să nu plângă. Îi era dor de el, îi era cu adevărat dor de el în adâncul inimii sale.

În a suta zi, Liu Yan refuză să se mai distreze și insistă să se întoarcă pe munte. Shen Jue încercase să îl convingă de mai multe ori, dar văzând că este inutil, încetase. El știa că există unele lucruri în care încercările erau zadarnice.

După ce călătorise singur ani de zile, Shen Jue se simțea obosit uneori, iar când se gândea la modul în care Yi Mo îl căutase pe Shen Qingxuan atâția ani, nu înțelegea cum reușise. Shen Jue își dădu seama că dacă ar fi fost el, nu ar fi rezistat.

În comparație cu cele trei vieți ale lui Shen Qingxuan, Shen Jue se cunoștea suficient de bine încât să realizeze că fusese un copil răsfățat. El nu suferise niciodată greutăți. Mai întâi, Shen Qingxuan îl protejase, apoi Yi Mo făcuse asta, el fiind protejat până în ziua de azi.

În cazul lui, aproape că nu existaseră eșecuri și, prin urmare, niciun spirit de rezistență reală la suferință.

Shen Jue recunoscuse că îl plăcea pe Împărat, dar în ce măsură era greu de spus. Cel puțin Shen Jue știa că nu-l plăcuse suficient de mult încât să îndure sute de ani de singurătate căutându-l.

Atunci când călătorea singur pe drum, lui Shen Jue îi era cel mai tare dor de casă. Poate pentru că își pierduse părinții când era copil. Deși nu-și amintea, avea un instinct ascuțit, iar după ce fusese adoptat de Shen Qingxuan, devenise foarte atașat de familia lui.

Îi era dor de tatăl său. Îi era dor de celălalt tată al său. Și îi era dor de casă.

Dar casa se schimbase în timp, iar Shen Jue se temea să se întoarcă. Îi era teamă să-l vadă pe Yi Mo trist și, de asemenea, îi era teamă să-și vadă tatăl reîncarnat, care nu mai era la fel de minunat.

Pierdut în gândurile sale, Shen Jue îl urmărea pe Liu Yan, care se afla înaintea lui, mergând repede din cauza nerăbdării sale. Liu Yan, deși prost, își amintea perfect drumul înapoi spre munte, în schimb în interiorul orașului nu avea niciun simț al orientării.

La doar o milă de poarta orașului, auzi sunetul gongurilor și al tobelor venind de departe. Apoi, o melodie festivă cântată de cineva aflat la mare distanță, ajunse la urechile lor prin aer.

Liu Yan, care petrecuse două luni în oraș, văzuse multe lucruri interesante, dar nu auzise niciodată o melodie atât de veselă. Se opri imediat și îl întrebă pe Shen Jue:

– Ce este asta?

Shen Jue recunoscu imediat cântecul și răspunse:

– Cineva se căsătorește.

– Se căsătorește? întrebă Liu Yan confuz.

Apoi adăugă:

– Ce înseamnă asta? Mâncare sau distracție?

Shen Jue râse de întrebarea lui și începu să-i explice în timp ce înaintau pe drum. El îi spuse că o căsătorie era atunci când un bărbat și o femeie depuneau un jurământ în fața cerului și a pământului și se închinau bătrânilor lor, iar apoi mergeau acasă să locuiască împreună.

Shen Jue explică în detaliu procesiunea de căsătorie și apoi adăugă propriul său comentariu:

– După căsătorie, cei doi nu se vor mai despărți niciodată, vor trăi împreună până la bătrânețe și vor fi îngropați în același mormânt atunci când vor muri.

În timp ce Liu Yan asculta, privirea lui se aținti asupra alaiului de nuntă, care se apropia de ei pe drumul de pământ galben.

Mirele din față era robust, călare pe un cal înalt, urmat de o fanfară de tobe și apoi de un palanchin nupțial mare și roșu, împodobit cu broderii colorate.

Shen Jue spuse:

– Să mergem, nu e nimic de văzut aici.

Începură să meargă, dar, pe neașteptate, Liu Yan se îndepărtă brusc de el, alergând spre palanchin ca o petardă, mișcările sale fiind atât de rapide încât nu mai părea un prost.

Procesiunea de nuntă se cufundă imediat în haos. Nimeni nu se aștepta ca o astfel de persoană să apară brusc la jumătatea drumului și să se îndrepte cu viteză spre scaunul miresei, ca și cum ar fi vrut să o fure.

Liu Yan sări printre cei doi purtători ai palanchinului și ridică perdeaua. Abia atunci femeile de lângă scaun reacționară, țipând și încercând să îl oprească.

Dar cum l-ar fi putut opri pe Liu Yan în acest moment?

Liu Yan văzu mireasa în interiorul palanchinului, cu fața acoperită de un voal roșu, îmbrăcată elegant în rochia ei roșu aprins. Părea speriată și nu îndrăznea să se miște.

Liu Yan îi smulse voalul roșu de pe față.

În acel moment, cei care o însoțeau își veniră în final în fire, își ridicară instrumentele muzicale pentru a-l lovi, dar Shen Jue se repezi înaintea lor, îl apucă pe Liu Yan de un braț, aruncându-l pe spatele său. Fără a mai sta pe gânduri, fugi ca un nebun.

În doar câteva clipe, dispăruseră.

Procesiunea de nuntă rămase lăsată în dezordine, cu mireasa stând acolo, fără voal.

Din cauza alergării frenetice a lui Shen Jue, Liu Yan își ținu ochii închiși, simțind doar vântul trecând pe lângă urechile sale. Shen Jue îl purtă în brațe tot drumul înapoi spre munte.

Când ajunseră în sfârșit pe munte, iar Shen Jue îl lăsă jos pe Liu Yan, își dădu seama că fața lui Liu Yan era palidă. Abia atunci regretă că fugise atât de repede.

Dar când se uită la mâna lui Liu Yan, îl văzu pe acesta cum strângea cu putere vălul roșu, degetele devenindu-i albe de la atâta strâns. Shen Jue îi privi fața gânditor, apoi se uită încă o dată la voalul roșu din mâna lui, făcu o pauză, înțelegând.

După ce înțelese, nu se putu abține să nu ofteze adânc.

Shen Jue spuse:

– Chiar ești tatăl meu.

Trei vieți și trei lumi nu îi vor schimba niciodată părerea și nu va regreta asta niciodată.

Lumina soarelui era clară, iar în curte se afla un scaun mare de lemn. Liu Yan se așeză pe el, odihnindu-se cu ochii închiși, părând liniștit. Chipul său arăta senin, scăldat în lumină aurie, afișând o oarecare delicatețe.

Chiar atunci, Yi Mo păși în curtea mică și, când îl văzu, se opri pentru o clipă, ca și cum și-ar fi ținut respirația.

Era ca și cum s-ar fi întors în urmă cu peste două sute de ani, în aceeași curte mică, văzându-l pe Shen Qingxuan făcând o baie de soare și dormind sub lumina razelor solare.

Pe măsură ce se apropia pas cu pas, Yi Mo își auzea clar inima bătându-i cu putere în piept.

Liu Yan părea să simtă și el asta. Deschise ochii și, când îl văzu pe Yi Mo, încremeni.

După luni întregi de dor, Yi Mo apăruse în sfârșit în fața lui. Liu Yan se ridică rapid în picioare și se ciupi pentru ca durerea să-l trezească.

Liu Yan făcu un pas înainte și se lipi cu pieptul de cel al lui Yi Mo. Apoi îl privi în ochi și îi șopti:

– Yi Mo, vreau să mă căsătoresc cu tine.

Yi Mo, vreau să mă căsătoresc cu tine.

Trei vieți și trei lumi, iată-l obsedat de același lucru.

Văzând că Yi Mo nu îi răspundea, Liu Yan își ridică ușor vocea și repetă:

– Vreau să mă căsătoresc cu tine.