Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 9, volumul 3

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Volumul 3

Capitolul 9

Lăsat în urmă încă o dată, Liu Yan privi absent spre curtea goală. Abia când Shen Jue ieși din casă își recăpătă simțurile și îi zise:

– A spus că atunci când se va întoarce, ne vom căsători.

Pentru că Yi Mo plecase din nou, expresia de pe fața lui în timp ce spuse asta era lipsită de bucurie, fiind în schimb ușor nuanțată de un pic de amețeală.

Shen Jue fusese în casă tot timpul, așa că, în mod firesc, nimic din ceea ce se întâmplase în curte nu îi scăpase urechilor sale ascuțite. Nu fusese surprins de răspuns. Din punctul său de vedere, această căsătorie întârziase deja cu două sute de ani. Ar fi trebuit să fie aranjată încă din prima viață. Cu toate acestea, la acea vreme, nimeni nu credea că se pot căsători. El nu crezuse, Yi Mo nu crezuse nici el și, probabil, nici Shen Qingxuan nu crezuse atunci.

Observând că Liu Yan era în transă, Shen Jue zâmbi ușor și spuse:

– Dacă el spune asta, cu siguranță va face ca acest lucru să se întâmple. De ce să nu pregătim sala de nuntă până atunci?

Cu asta, îl trase pe Liu Yan în casă.

Yi Mo se îndreptă spre vest și, pe drum, îl întâlni pe Xu Mingshi, care se grăbea spre munte. Xu Mingshi îl întrebă unde se duce, la care Yi Mo răspunse:

– Să-ți găsesc stăpânul.

Xu Mingshi fu uimit la început. Maestrul său decedase cu peste două sute de ani în urmă, cum ar mai fi putut fi prin preajmă? După o clipă de gândire, înțelese că Yi Mo nu-i căuta stăpânul. Ceea ce căuta era patriarhul – cel care devenise deja nemuritor. Pentru că era un discipol al sectei și binecuvântat cu talent natural, Xu Mingshi practicase taoismul de-a lungul acestor ani, ajutând oamenii din lumea muritorilor. Ca atare, îl întâlnise pe patriarh de câteva ori. Cu toate acestea, deoarece cultivatorii taoiști sunt adesea detașați de problemele emoționale, nu exista o prietenie profundă cu acesta.

Xu Mingshi ezită pentru o clipă. Deși expresia lui Yi Mo era calmă, un sentiment inexplicabil de neliniște apăru în el, ca și cum ceva important era pe cale să se întâmple. Fără să mai stea pe gânduri, spuse repede:

– Voi merge și eu cu tine.

Yi Mo răspunse:

– Corpul tău de muritor nu va mai rezista mult timp. De ce nu te concentrezi pe cultivarea ta, astfel încât să te poți ridica la nemurire? De ce să mă urmezi în încurcătura asta?

Auzind asta, Xu Mingshi își atinse fața, iar degetele sale întâlniră riduri peste tot. El chicoti și spuse:

– Mă tem că nu voi putea atinge vreodată nemurirea. Altfel, nu aș arăta așa.

După o scurtă pauză, Xu Mingshi continuă:

– Încă mai am multe atașamente față de lumea muritorilor. Rădăcinile mele pământești nu sunt tăiate, nici relațiile mele lumești nu s-au terminat încă… Ei bine, te voi însoți o vreme în călătorie doar ca să-mi omor timpul. Mai am cel mult doi ani de trăit. Când va sosi timpul să mă odihnesc, șarpe bătrân, vei veni să mă conduci pe ultimul drum?

Yi Mo îl privi din lateral și spuse:

– De ce aș vrea să te conduc? Chiar dacă vei muri, te vei reîncarna din nou ca taoist și vei continua să cultivi.

Xu Mingshi zâmbi și spuse:

– Îi sunt dator fiului tău. Dacă nu-l răsplătesc în această viață, cum aș putea suporta să mă reîncarnez și să continui să cultiv?

Spunând asta, râse de el însuși. Gândindu-se la tinerețea sa nesăbuită, regretul și vina se transformaseră demult în nimic, după două sute de ani rămânând doar râsetele. Zâmbetul său era indescriptibil de răutăcios, exact ca privirea vioaie pe care o avea când tânăr și plin de viață. Totuși, afișat pe fața sa ridată, părea oarecum comic, ca un adevărat copil bătrân.

Yi Mo știa că nu va putea să se descotorosească de el, așa că renunță să se mai certe și merse înainte ca și cum ar fi călătorit împreună.

Xu Mingshi îl urmă îndeaproape, pas cu pas, ca într-o călătorie fără griji. Părea relaxat și fericit, vorbind întruna. Inițial, crezuse că Yi Mo nu va răspunde la pălăvrăgeala lui. Totuși, spre surprinderea lui, bătrânul șarpe părea să se fi schimbat. Deși rămăsese taciturn, nu mai era la fel de rece ca înainte. Când întâlnea subiecte interesante, schimba câteva cuvinte despre ele.

La început, Xu Mingshi crezuse că ceva era în neregulă cu urechile sale. Dar după ce merseră câteva sute de mile, în cele din urmă își dădu seama că, probabil, Shen Qingxuan din această viață era cel care provocase o astfel de schimbare la el.

– Șarpe bătrân, continuă Xu Mingshi să i se adreseze ca întotdeauna.

– Ce se întâmplă între tine și Shen Qingxuan?

Yi Mo nu se opri din vorbit, răspunzând calm:

– Ne vom căsători.

– Ce?

Xu Mingshi îngheță pentru o clipă, oprindu-se instinctiv în loc. Atunci când își reveni, bătrânul șarpe îl lăsase deja în urmă cu trei sute de mile. Făcu rapid o vrajă pentru a-l ajunge din urmă și întrebă:

– Serios?

– Serios, răspunse Yi Mo.

Xu Mingshi scoase un hohot puternic și sări în sus de bucurie. Fața lui, ridată și îmbătrânită, înflori într-un zâmbet profund și vesel. Țopăi și sări în fața lui Yi Mo, exclamând:

– Vin de nuntă – trebuie să beau din vinul tău de nuntă! Trebuie să mă inviți neapărat!

Expresia lui Yi Mo părea să se relaxeze ușor. Chiar se opri din mers, zâmbi slab și spuse:

– Bine, ești invitat.

Xu Mingshi râse zgomotos, dansând de bucurie în timp ce alerga înaintea lui.

Cu asemenea vești bune, ritmul lor se accelerase semnificativ. În curând ajunseseră la destinație. În fața lor se afla un munte de o frumusețe incredibilă. Înălțându-se până la nori, vârful său era acoperit tot timpul anului cu zăpadă, în timp ce pantele sale inferioare erau împodobite cu verdeață luxuriantă, râuri curgătoare și cântece de păsări vibrante.

Dar, în afară de creaturile sălbatice, nu exista niciun semn de prezență umană.

Observând împrejurimile, Xu Mingshi întrebă:

– Aici locuiește?

Yi Mo continuă să meargă înainte, urcând pe versantul muntelui până spre vârf. În timp ce urca, răspunse:

– El a devenit nemuritor, iar eu sunt un demon. Cum aș putea să știu unde locuiește?

Xu Mingshi se opri în loc auzind aceste cuvinte și întrebă:

– Atunci de ce ai venit aici să-l cauți?

Yi Mo zâmbi slab, dar nu răspunse. Urcă până în vârf și începu să sape prin zăpadă într-un anumit loc. După un timp, dezgropă un ulcior de vin de sub straturile de gheață și spuse:

– Deși nu știu unde locuiește, știu unde își ține vinul pe care îl produce.

Înainte de a termina de vorbit, un licărit de lumină albă apăru, iar în interiorul său, o voce furioasă țipă:

– Șarpe mic ce ești! Îmi furi vinul fără motiv!

Vocea se auzi ca un tunet, speriindu-l pe Xu Mingshi atât de tare încât aproape se împiedică și căzu la pământ.

Yi Mo lăsă în cele din urmă ulciorul cu vin jos și își îndreptă postura, spunând:

– Am ceva de discutat cu tine.

Bătrânul nemuritor, văzându-și vinul neatins, pufni și spuse:

– Șarpe ce ești, dacă ai venit să mă cauți, cu siguranță nu este pentru ceva bun!

Yi Mo doar zâmbi fără să răspundă, ca și cum ar fi fost de acord cu el în tăcere.

Bătrânul nemuritor, observându-i expresia, simți brusc o durere de cap. Își dădu seama că problema avea să fie una spinoasă. Dacă ar fi fost o problemă obișnuită, șarpele demon ar fi putut să o rezolve singur. De ce să vină să îl caute pe el? În plus, acest șarpe rece și distant zâmbea… Bătrânul nemuritor trăia de peste două mii de ani și nu-l mai văzuse niciodată afișând un astfel de zâmbet. Făcând imediat un pas înapoi, el spuse:

– Am auzit că ai vizitat lumea de dincolo.

– Da, spuse Yi Mo.

Xu Mingshi, aflat lângă el, își mări ochii și exclamă:

– Ai pătruns în lumea de dincolo?!

Dar nici nemuritorul, nici demonul nu acordară atenție izbucnirii sale. Bătrânul nemuritor tăcu pentru o clipă, ghicind deja ce voia Yi Mo de la el. Spuse repede:

– Această problemă este dincolo de puterile mele.

Yi Mo nu răspunse. Se ghemui, ridică ulciorul cu vin pe care tocmai îl pusese la loc și mai dezgropă alte două ulcioare, legănându-le în brațe în timp ce mergea spre stâncă. Ținând ulcioarele cu vin sus, Yi Mo se întoarse cu spatele la nemuritor și întrebă slab:

– Mă ajuți sau nu?

Bătrânul nemuritor tăcu, holbându-se la spatele lui Yi Mo. Silueta lui, care arăta ca un munte acoperit cu zăpadă, emana răceală, dar radia inexplicabil o urmă de umanitate. Această urmă slabă de energie umană era un semn prevestitor al dezastrului. Șarpele rece și indiferent refuză să mai rămână în frig. Nemuritorul nu că nu ar fi putut suporta să piardă aceste câteva ulcioare de vin – ce mai conta dacă erau vechi de aproape o mie de ani? În cele din urmă, uitându-se la demonul șarpe pe care îl iluminase personal, nu putu să nu simtă un fior de compasiune.

După o lungă perioadă de timp, nemuritorul întrebă:

– Ce anume ai de gând să faci?

Yi Mo se întoarse și răspunse ușor:

– Vreau amintirile lui Shen Qingxuan din cele trei vieți ale sale.

Trei vieți de amintiri. Numai prin restaurarea acestora se putea căsători fără regrete.

Era un șarpe rece și indiferent, care nu putea înțelege emoțiile umane. Rătăcind prin cele trei vieți, căutând iubirea neîncetat, el rămase prost și neiluminat.

Din cauza ignoranței sale, în inima sa exista doar un singur suflet. Știa că făcuse multe lucruri excesive, dar fusese iertat cu ușurință; știa că îl rănise de nenumărate ori, dar fusese iertat cu ușurință.

În ambele vieți anterioare, rămăsese doar cu morminte solitare, fără nicio plângere.

În a treia viață, oricât de prost și de amețit ar fi fost, el încă dorea să fie „împreună”.

Așa că înțelese că ceea ce căutase timp de două sute de ani era pur și simplu să-i spună acelei persoane că nu exista dorință de neatins, că nu exista despărțire în dragoste, că nu existau regrete. Nicio plângere.

Timp de două sute de ani, tot ceea ce căutase era șansa de a spune, la momentul potrivit, o propoziție: Îmi place de tine.

– Îmi place de tine.

– Mă voi căsători cu tine.

După toate cele prin care trecuseră, el încă voia să îl întrebe: Mai dorești să te căsătorești cu mine? Vei mai fi dispus să spui aceste cuvinte – Deși pe căi diferite, tu și cu mine vom merge împreună spre aceeași destinație.

Bătrânul nemuritor rămase uimit. După mult timp, întrebă:

– Ce vrei să dai în schimb pentru asta?

Yi Mo făcu o scurtă pauză și răspunse:

– Totul.

Totul.

Bătrânul nemuritor se uită la el și suspină adânc.

– Foarte bine. Du-te și găsește-i sufletul și spiritul care lipsește. Doar când sufletul și spiritul său vor fi complete abia atunci îți voi putea reda amintirile din cele trei vieți.

Yi Mo întrebă:

– Unde ar trebui să le caut?

Nemuritorul îi aruncă o privire neîncrezătoare.

– Nu știi?

Yi Mo spuse:

– Nu știu. Am căutat peste tot și nu am găsit nimic.

– Prostule…

Bătrânul nemuritor nu se putu abține să nu bată din picior frustrat.

– Când a murit în ultima sa viață, nu te-ai dus să-l vezi?

Yi Mo tăcu o clipă înainte de a răspunde:

– Nu m-a lăsat să-l văd murind.

În viața sa anterioară, Ji Jiu îi interzisese să-l conducă pe ultimul drum, așa că Yi Mo îl ascultase și nu se dusese.

Nemuritorul suspină greoi.

– Amândoi sunteți niște proști. Nu te-a lăsat să-l vezi plecând pentru că se temea că asta te va întrista. Dar în cele din urmă… Cum ar fi putut suporta, să nu te vadă pentru ultima oară?

Iubirea umană este probabil la fel – plină de lupte, fără cale de urmat sau de întors.

În prima viață, Shen Qingxuan îi interzisese categoric să-l caute, dar luase cu el o urmă de mușcătură de șarpe pe mână, sperând că acesta va veni și vor continua relația lor.

În a doua viață, Ji Jiu nu dorise să îl vadă murind, temându-se că moarta sa îl va întrista. Cu toate acestea, lăsase o parte din sufletul său în mărgeaua de sânge de pe pieptul său, sperând să-l vadă pentru ultima oară.

Nu exista bine sau rău, nu exista corect sau greșit, ci doar emoții care înving rațiunea, lăsând pe cineva prins în capcană, fiecare pas fiind o greșeală, fiecare pas fiind o prostie.

Yi Mo se întoarse să plece, îndreptându-se să caute cadavrul vieții sale anterioare pentru a lua mărgeaua de sânge de la pieptul său și de a arunca o privire asupra sufletului.

Nu era de mirare că nu îl putea găsi. De la început până la sfârșit, fusese ascuns în propriul său sânge.

– Șarpe mic, strigă nemuritorul din spatele lui.

– O mie de ani de cultivare vor fi ruinați într-o clipă. Chiar nu ai regrete?

Yi Mo se întoarse, uitându-se la binefăcătorul care îi dăduse spiritualitate și viață eternă. Răspunse ferm:

– Dacă el nu ar mai exista, mai degrabă aș prefera să mor.

Dacă l-ar fi câștigat doar pentru a-l pierde din nou, ar fi preferat să moară.

Fără plângeri, fără regrete.

În timp ce spuse asta, zâmbi liniștit. Zâmbetul său era atât de blând încât semăna cu strălucirea aurie a zorilor.