Previziune
Conversație într-un loc necunoscut
– În momentul acesta are ochii tuturor asupra lui în casa aceea, în special ai D-lui Kinn, spuse o voce în timp ce se uita la tânărul, care trăgea un fum din țigară.
– Este îndrăzneț și foarte încrezător, cum ar putea să nu-i pese? Buzele în formă de castan scoaseră un pufnit de fum, care s-a răspândit în toată încăperea.
– Corect… Cealaltă persoană își închise strâns gura, ținându-și privirea asupra interlocutorului său.
– Trebuie să aibă un gust bun… ce părere ai?, îl întrebă cu o voce răgușită pe bărbatul în uniformă întunecată din fața lui, pe un ton era anxietate.
– Ei bine… exact cum ți-ai dori… un bărbat adevărat, spuse vocea înainte ca să tacă pentru a privi chipul frumos.
Această persoană era greu de încadrat, pentru că putea părea amabil în exterior, dar, în realitate, știa să fie rece și periculos în interior.
– De obicei fac aceste lucruri mai întâi, dar asta este cu adevărat enervant. Scrumul de la ţigară a fost aruncat într-un pahar mic. Știa exact cu cine avea să-și petreacă Kinn noaptea și ce gust avea.
În general, organiza aceste lucruri în avans, astfel încât să poată acționa înaintea lui Kinn. Voia ca celălalt să fie surprins.
Era dependent de sentimentul de satisfacție care venea din a face ceva secret la spatele lui. Dacă Kinn ar fi ştiut că își dorește aceleași lucruri care îi plăceau și lui, ar fi murit.
Ca să nu mai vorbim de subordonații lui Kinn, care au fost dispuși să-și sacrifice viața pentru prima familie, luptând împotriva unui inamic necunoscut.
– Care este următoarea ta mișcare?
– El îl vrea, nu-i așa? Întrebă el, având emoție în vocea sa.
– Din câte am putut să văd, probabil că da. S-a încruntat înainte de a spune ceea ce credea.
– Dacă nu ar fi așa, aș fi atras de el. Tu știi ce îmi place, spuse vocea întunecată cu un rânjet.
Încă nu reușea să își scoată din minte subiectul conversației lor, bărbatul atrăgea atenția de la prima vedere, văzut din afară părea puternic și arogant. Băiatul care avea gusturi masculine și care era mereu ofensator. La urma urmei, nu-i plăcea cineva cu o față drăguță și un fizic slab.
– Spune-mi, voi face tot ce-mi vei cere. Bărbatul îmbrăcat în negru s-a enervat auzind ultima frază. El oftă și se uită din nou la el.
– Urmărește-l peste tot, urmărește tot ce face, apoi observă comportamentul lui Kinn față de el. Cu cât îi place mai mult lui Kinn, cu atât mi-l voi dori mai mult pentru mine.
Interesul lui Anakinn pentru acea persoană îi dublase entuziasmul. Ar face orice ca să-l poată învinge pe Kinn și să-i dea cea mai mare agonie.
– Ok, o voi face. Bărbatul a oftat pe un ton epuizat, în timp ce se gândea cât de atractivă era persoana din fața lui. Era în regulă așa, cel puțin ar folosi această persoană pentru a-l putea despărți în sfârșit pe stăpân de acel ticălos. Era foarte enervat și îl ura.
– Trebuie să vorbim mai mult despre afacerea transportului de medicamente noi. Ți-am urmat instrucțiunile, dacă ești pregătit, spune-mi cum să procedez.
– Umm… aș inspecta încă două rute. Mă gândeam să măresc traficul. Poliția nu mai lucrează așa cum obișnuia în ultima vreme.
Cei doi au vorbit o vreme despre afacerile lor înainte de a se despărți și fiecare a revenit la propriile sarcini.
–Porsche–
– Porsche… ticălosule! Îmi faci pielea de găină, la dracu! Tem a ridicat din umeri pentru a-mi împinge mâna care era peste a lui, apoi m-am apropiat cu nasul și i-am adulmecat gâtul.
– Lasă-mă, doar o secundă. Am spus pe un ton delicat. Stăteam la masa de lemn. Încercam să fac un experiment, dar toată lumea s-a întors țipând și încercând să scape de mine.
– La naiba… Fiu de cățea. Porsche, nu vreau, spuse Tem, în timp ce încerca să-mi împingă fața.
– Hahaha… Te porți ciudat, Porsche, nu crezi?, întrebă Pete.
Da, azi venise cu mine la universitate, așa cum se rugase de mine cu o seară înainte. Părea că nu pierde timp, purta o cămașă albă și pantaloni lungi pentru a arăta cât mai bine.
–Voiam doar să știu cum te simți, la naiba… Tem! Am atins mâna prietenului meu, dar el s-a mutat în grabă să se așeze lângă Pete. Aveau deja încredere unul în altul pentru că, recent, se îmbătaseră și făcuseră nebunii împreună în club și am vrut să-i amintesc că Pete venise aici să vadă fetele.
– Tem, deci ce simți când cineva te suge de gât așa? Expresia lui Tem s-a schimbat de la îngrijorat la confuz. Se uită la bandajele din jurul gâtului meu.
– Ce naiba! Mi-am pus imediat mâinile în jurul gâtului pentru a acoperi plasturii care îl înconjurau. Aveam trei petice pe fiecare parte! Unul pentru semnul mușcăturii și patru pentru cele două semne de pe fiecare parte, la naiba!
– Cine ți-a supt gâtul în halul ăsta?
– Cine a supt ce? Am vrut doar să-mi pun niște bandaje în jurul gâtului, am spus enervat. Piciorul stâng de sub masă a tremurat și am devenit palid.
– Da… da… te cred. În ultima vreme te enervezi din orice, de ce?, întrebă Tem.
– Prietenii…, am spus, încercând să mă calmez, dar Pete nu s-a putut opri să mă privească cu un rânjet amuzat pe față.
– Care-i treaba…?, izbucni Pete.
– Ce s-a întâmplat? Dacă ai ceva de întrebat, fă-o direct. Acest comportament ciudat al tău este destul de deranjant, să știi!, spuse Pete, uitându-se la ceilalți prieteni ai mei. Am presupus că el îi spusese deja ce am făcut cu Arm.
– Taci!
– Ți s-au schimbat gusturile cumva?, întrebă Jom.
– Hai, nu trebuie să te simți jenat, suntem deschiși la aceste întrebări, până acum Tem nu a făcut altceva decât să spună cât de frumos era Kinn. Am tăcut de îndată ce Jom l-a adus pe nenorocit în discuție.
– Nu mi-am schimbat gusturile! Încă îmi plac sânii mari!, i-am răspuns frustrat.
– Îți place Dl. Kinn, Tem? Ei bine, șeful meu… Pete părea încântat de cuvintele lui Jom. Dar nu l-am lăsat să termine și am vorbit imediat după aceea.
– Hai să mergem în clasă și să începem să studiem. Am fost puțin enervat când i-am auzit numele acelui idiot. Deveneam întotdeauna agitat la auzul numelui său.
– Poți să faci o plimbare sau orice vrei. Dacă ți se face foame, mergi la cantina de acolo, când se termină lecția, te sun eu, i-am spus lui Pete.
– Există fete frumoase?, întrebă Pete, privind în jur.
– Ei bine, nu aici la Facultatea de Educație Fizică, pentru că studenții sunt în mare parte băieți. Poți merge la Facultatea de Artă și Comunicare dacă vrei să găsești multe fete frumoase, spuse Jom, arătând către o altă clădire aflată în depărtare.
– Sună bine! O să merg acolo!, spuse Pete entuziasmat și Jom îi dădu indicațiile.
M-am îndreptat spre clădire. Nu aș fi știut ce să fac dacă nu l-aș fi întâlnit pe Pete în casa clanului. Pete a fost cel care mi-a vindecat rănile, m-a trezit aseară să-mi iau medicamentele și mi-a schimbat pansamentele, l-am rugat să nu le spună nimic lui Tem și Jom pentru că îmi era prea lene să le răspund întrebărilor lor. Nu observaseră bandajele pentru că purtam o cămașă cu mâneci lungi pentru a le acoperi.
După ce am terminat cursul, l-am chemat pe Pete înapoi la școală. Mi-a zâmbit din cantină și a venit spre mine. Se pare că întâlnise fete care se potriveau gusturilor lui.
– Hei, deci ce ai găsit?, l-am întrebat.
– Am două grupuri de fete la rând!, spuse Pete, în timp ce îi saluta pe Tem și Jom. M-am aplecat să mă uit în spatele lui. Sincer să fiu, nu am fost cu nicio fată în ultimele săptămâni. A trebuit să-mi găsesc ceva timp liber să merg la vânătoare cu Tem.
M-am simțit puțin jenat că trebuie să folosesc porno japonez pentru a scăpa de emoție. A ajutat puțin, desigur, dar sentimentul a fost diferit de a face asta cu o fată.
– Ești în drum spre casă? Te duc eu?, l-am întrebat pe Pete. Azi am venit cu motocicleta mea. La început, i-am sugerat să iau mașina, dar am fost foarte surprins când mi-a spus că vrea să meargă cu mine.
– Putem să ne întoarce împreună și să mâncăm în cel mai apropiat centru commercial. Pete mi-a aruncat o privire știutoare, încruntată când l-am văzut.
– Dacă ți-e foame, de ce nu mănânci la cantină? Ce ai de gând să faci în cealaltă parte?, am întrebat.
– Hai să mergem la mall, e ziua mea liberă, vreau să ies și eu.
La naiba Pete!!! Dacă nu ai fi boxer, te-aș fi pus la pământ!
– Hai că și mie mi-e foame. Am oftat copilăresc.
Între timp, cei doi prieteni ai mei s-au simțit obligați să-i dea curs cererii. Am condus la destinație cu Pete pe motocicleta mea, în timp ce Jom era în mașină cu Tem.
La sosire, i-am urmat în tăcere. Eu, ca majoritatea bărbaților, preferam să fiu în mijlocul naturii decât în aceste centre comerciale. De asemenea, nu trebuia să cumpăr nimic, nu veneam niciodată doar să mănânc sau să mă plimb aici, decât dacă prietenii mei insistau din când în când să mergem împreună.
– Ce vrei să mănânci… te grăbești?, i-am spus lui Pete.
– Nu ești fericit să fii afară din casă puțin mai mult decât de obicei? În plus, nu trebuie să ne vedem șeful, așa că sunt entuziasmat!, spuse Pete în glumă. Chiar dacă aș fi fost în vacanță, aș fi preferat să fug acasă să dorm. Am crezut că ceea ce făceam în acel moment era o risipă de energie vitală.
– Hai să mâncăm aici, mi-e lene să mai merg. Am arătat spre un restaurant întâmplător. Era rar să mănânc într-un restaurant. Mi-a fost suficient să mănânc orez și curry la un chioșc de pe marginea drumului.
Ne-am uitat la meniul de la intrarea în restaurant și am decis ceea ce ar trebui să mâncăm deoarece era bufet. Până la urmă locul unde urma să mâncăm se numea Momo Paradise, un restaurant japonez unde prețurile erau suficient de ridicate pentru gustul meu. În mod normal, aș fi plătit mai puțin de o mie de Baht (27,27 euro) pentru o masă.
Îmi era greu, dar, alegând eu locul, ar fi trebuit măcar să încerc.
– Oh… Pete, ce cauți aici…, am auzit o voce familiar, în timp ce fiori reci mi se întindeau pe șira spinării.
– D-le Kinn, bună ziua! Pete și-a salutat șeful, care purta uniformă universitară și era împreună cu cei trei prieteni ai săi, care păreau cunoscuți. A zâmbit ușor în timp ce se îndrepta spre grupul meu.
– Ce coincidență! S-a uitat la mine, dar m-am întors ca să-i evit privirea.
– Ce faci?, întrebă Kinn.
– Oh, este ziua mea liberă, așa că m-am dus la Universitatea lui Porsche și m-am uitat după niște fete, spuse Pete chicotind. Prietenii mei și-au împreunat mâinile pentru a saluta. Erau în anul III, în timp ce noi eram doar studenți în anul II, ar fi trebuit să-i respectăm.
Dar eu oricum nu o fac, ha!
– Time, vrei să mănânci aici?, s-a întors Kinn să-l întrebe pe prietenul său, care a răspuns cu un semn de acord.
– Mi-am întâlnit garda de corp, așa că hai să mâncăm ceva împreună, fac cinste, m-am întors și m-am încruntat la el.
– Mulțumim, au spus prietenii mei și cu Pete la unison. Nu am avut de ales, dar în acea zi nu am putut tolera să îl am în fața ochilor pentru mult timp, așa că era mai bine să merg să găsesc altceva de mâncare.
– Unde te duci?, m-a întrebat și s-a pus în fața mea.
– Este treaba mea, am spus uitându-mă la el.
– Hei, nu mâncăm toți împreună?
– Nu, i-am spus, cu fața calmă, încercând să nu mă uit prea mult în ochii bărbatului din fața mea.
– Hai să mâncăm împreună… plătesc eu..., spuse Kinn, cu chipul lui calm, dar vocea lui era agitată.
– De aceea nu vreau. Am oftat. Nu știam ce altceva ar fi mai inventat pentru a mă enerva. Incidentul din ultimele zile era încă viu în mintea mea și tot nu am găsit un răspuns, până când m-am săturat să înțeleg ceva despre el.
– De obicei, îți place să storci bani de la mine, nu? Ei bine, astăzi am să vă ofer niște mâncare foarte scumpă, a spus el apropiindu-se de mine, dar eu m-am dat înapoi.
Ce are de gând să facă apropiindu-se atât de mult? Sunt șocat!!!
– Nu am de gând să mănânc cu tine! Am refuzat din nou invitația.
– Haide! Grăbește-te și așează-te. Deodată, m-am trezit cu brațul lui Pete în jurul umerilor mei forțând-mă să stau cu el. Am încercat să opun rezistență și m-am luptat să-l împing înapoi, dar totul a fost în zadar. Privirile confuze ale tuturor celorlalți erau ațintite asupra noastră.
Probabil datorită chipului său drăguț și pentru că habar nu avea ce fel era, o chelneriță a venit la masa noastră.
Pete nu mi-a dat drumul până când ei doi au reușit să mă împingă și să mă așeze pe scaun. Kinn s-a mutat să stea lângă mine, așa că eram din nou gata să mă ridic și să plec.
– Eu… ce… nu, dacă nu stai aici și nu mănânci liniștit, o să pun piciorul meu pe al tău așa, spuse el, bătând cu piciorul sub masă.
La naiba, e inteligent… Mi-am împins corpul dintr-o parte în alta, am bolborosit câteva nemulțumiri, dar până la urmă am renunțat și am continuat să stau unde eram. Kinn s-a asigurat că nu pot scăpa, apoi s-a așezat vizavi de mine, cu ceilalți de jur împrejurul meu, perfect împărțiți în două grupe.
Gărzile s-au așezat la masă, câte unul pe fiecare parte. Prietenii lui Kinn au luat meniul și au comandat dezinvolt. Între timp, Kinn și-a ridicat privirea din jocul lui pe telefonul mobil și s-a uitat la mine. M-am prefăcut că mă uit peste masă, încercând să-l ignor!
– Ți-ai luat medicamentul azi?, întrebă el deodată.
Am aruncat o privire speriată către Tem și Jom, de teamă că au auzit ce spusese ticălosul. De fiecare dată trebuia să aducă acel incident înapoi la suprafață. Îmi aminteam cât de mult m-a certat în ziua aceea pentru că am fost atât de nesăbuit. De ce era atât de bun de data asta?
– Ești atât de gălăgios!!!, i-am răspuns, în timp ce m-am lăsat pe spate, mi-am ridicat mâinile pentru a-l împiedica să spună mai multe. Kinn a avut un râset gutural, care se termină cu un rânjet. Erau momente ca astea când mă speria cu adevărat, căci îi plăcea să mă provoace cu fețe ambigue.
El chiar este un psihopat!!!
– Vă rugăm să ne permiteți să servim. Chelnerii au pus pe masă cotletele de porc și vită, apoi prietenii mei s-au ridicat să aducă legumele de la bufet. Erau atât de multe feluri de mâncare pe masă încât era plină de carne crudă și legume gata de gătit în oala cu fondue.
– Mănâncă. Pete a luat carnea și legumele și le-a turnat în fondue. A trebuit să recunosc că mirosea delicios, nu mai mâncasem niciodată așa ceva. În orice caz, doar eu și Pete am observat că fața lui Kinn devenise o paloare mortală.
– Ah… sunt bine, dar poți să mănânci carne? Kinn mi-a pus carnea în farfurie. Mi-am înclinat puțin fața și l-am înjurat.
– Mâinile încă mai funcționează, mulțumesc. Apoi am luat bețișoarele si am pus carnea în farfurie. El a zâmbit cu satisfacție, a lăsat capul în jos și a continuat să mănânce. Eram singurul cu o față confuză. Am văzut că toată masa era concentrată pe mâncare, așa că am luat mai multă carne și am pus-o la grătar. Când m-am hotărât că e bine făcută, am luat-o să o înting în sos, dar pe masă lângă mine nu era niciun vas.
Atunci mi-am dat seama ca nimeni nu mănâncă carnea cu sos, au luat carnea proaspăt gătită de pe grătar si au amestecat-o cu ou crud si au mâncat-o ca atare…nu era ciudat?
– Acest Sukiyaki japonez se mănâncă cu ouă crude, a spus Kinn. Oul din castron era pentru mine.
– Poți să le încerci pe ale mele dacă vrei, ouăle mele nu au gust de pește. Dintr-o dată am simțit o tuse, era Pete care înecase la fraza lui Kinn. M-am uitat la el surprins, apoi m-am întors și m-am uitat înapoi la Kinn.
Ce?
– Nu vreau să mănânc lucrurile astea. Așa că mi-am umplut gura cu carne crudă fără să o înmoi în vreun sos, tot era bună, dar s-o amestec cu ou crud?… Nu voiam să am o criză de dizenterie.
– Ce naiba, vrei să mănânci ceva care are gust de pește? Am înțeles… Kinn a luat vasul cu ouă și l-a pus la loc. Cu tonul acela supărat și chipul care avea înfățișarea cuiva care cere răzbunare, a continuat să mă privească, așa că mi-a venit firesc să tac.
– Nu mă provoca azi! Am folosit propriile lui cuvinte împotriva lui.
– Este delicios, spuse Pete în timp ce mesteca.
Am continuat să mănânc, iar gustul mâncării a început să înlocuiască iritația pe care o simțeam în inimă! Până la urmă nu era chiar așa de rău.
– Nu-ți plac deloc legumele?, a întrebat Kinn, pentru că la a treia servire, încă mai mâncam carne fără să mă apropii de legume, nici măcar din greșeală.
– Exact, am răspuns pe un ton enervat.
– Cât de slab! Am tras adânc aer în piept, încercând să-i ignor cuvintele.
Cu cât vorbea mai mult, cu atât era mai capabil să cucerească inimile unor oameni ca a ticălosului de lângă mine.
– Mănânci mochi? Acum eram sigur că voia să înceapă o conversație cu mine, cât de multă supărare îmi provoca. Mi-am ridicat capul să mă uit la el furios.
Pot să mănânc în pace? Ticălosule!
– Ce este Mochi? Un desert?, am întrebat. Ar continua să mă deranjeze? Habar n-aveam ce este la prima vedere.
Sunt prost. Știu deja, ok!?!
– Oh… nu Mochi. Mochi este un tip de făină! Oh, bine! Hai să mâncăm. Kinn a râs clătinând din cap, a luat niște făină din castron și a pus-o în farfuria mea. M-am uitat la el neîncrezător înainte să înceapă să mănânce porția lui de Mochi.
Mi-a fost lene să continuu să investighez, am luat o mușcătură, părea un fel de mâncare ciudat, dar poate avea gust bun.
– Este comestibil?, am întrebat.
– Sigur că da, sincer să fiu, este doar făină cu bulion normal, spuse Kinn.
– Chiar se poate mânca? Pete mi-a repetat cuvintele, apoi am ridicat capul și m-am încruntat la el.
– Da, se poate mânca!, răspunse Kinn din nou.
– Dacă ești convins... Pete scoase un râs obraznic, urmat de un zâmbet jucăuș.
– Ce-ai spus? I-am văzut pe Kinn și Pete râzând mult timp, m-am întors să văd chipul glumeț al lui Pete. Am vrut să-l întreb despre ce vorbesc, dar a observat că îl urmăresc, a devenit serios și mi-a spus să continui să mănânc.
Ce pun la cale?
– Al doilea frate! Vocea a făcut toată masa să se întoarcă. Bărbatul înalt, la fel de frumos precum Kinn, a venit cu un zâmbet încrezător la masa noastră.
– Hei, Vegas, spuse Kinn zâmbind.
– Bună, Tae, Time, Mew.
– De ce vărul tău Vegas este aici?, a întrebat prietenul său pe nume Tae, zâmbind ușor noului venit, până când băiatul pe nume Time și-a întors capul. Am fost puțin confuz de comportamentul lui, dar nu enervate în totalitate.
– Ah, am venit să mă întâlnesc cu un prieten. În ziua în care l-am amenințat pe băiatul pe nume Macau pentru că se uita la mine, era și această persoană acolo.
– Ce sărbătorești astăzi? Păreți adunați cu toții aici!
– Nimic, doar luăm prânzul, vrei să mănânci și tu? De ce nu ni te alături?, a spus Kinn gânditor.
– Hmmmm… Cred că voi sta aici o clipă în timp ce-mi aștept prietenul. I-am promis că ne vom întâlni în acest restaurant. Kinn îi făcu semn lui Vegas să stea lângă el. Apoi s-a întors spre mine, iar eu i-am zâmbit politicos.
– Mănâncă, spuse Kinn.
– Nu, nu-ți face griji, voi sta să aștept, a răspuns Vegas.
– Ei bine, ce noroc, Kinn este cu noi astăzi, dacă Khun ar fi fost și el aici, oala cu fondue ar fi ajuns cu siguranță pe capul lui Vegas, mi-a șoptit Pete la ureche și m-am întrebat de ce.
– De ce?
– Oh! Se pare că nu există nicio modalitate de a face ca prima și a doua familie să se înțeleagă. Doar Kinn reușește să aibă o relație mai bună cu ei decât cu alții.
– Deci, Vegas este din a doua familie…
– Da, și fratele lui mai mic Macau, puștiul pe care ai vrut să-l bați în ziua întâlnirii.
– Deci sunt veri, nu?, am mormăit, răspunzându-i lui Pete.
– Bună… În mod neașteptat, Vegas m-a salutat.
„…”
Am putut doar să mă uit la el și mi-am înclinat ușor capul în semn de salut. Nu știam dacă încă mai ținea ranchiună pentru ceea ce s-a întâmplat în acea zi. Familia lui Kinn îmi ținuse predică, iar el era fratele mai mare a acelui copil, așa că, evident, trebuia să fie supărat pe mine.
– Kinn, el este cel care a vrut să-l pălmuiască pe Macau, nu? Hahahaha. Kinn dădu din cap în timp ce îmi țineam ochii ațintiți pe oala pentru fondue.
– De ce nu-l plesnești? Te las să o faci de două ori dacă vrei, spuse Kinn, dar nu știam dacă glumea sau era doar sarcastic. De ce eram sigur era că atunci când a spus-o, a zâmbit, a râs, dar părea totuși liniștit.
– Ce mai face Macau?, l-a întrebat Kinn pe vărul său în timp ce lua Mochi-ul și mi-l punea înapoi în farfurie. L-am văzut pe Vegas urmărindu-i micul gest cu privirea. Eram frustrat că îmi punea multă mâncare în farfurie.
– Destul… sunt plin. Mi-am reținut cuvintele răutăcioase pentru că mi-am amintit bine cuvintele lui Kinn, atunci când mi-a spus că trebuie să-i arăt respect în fața membrilor celui de-al doilea clan și a oaspeților lor. Deci, am încercat să vorbesc cu respect…
– Continuă să mănânci, te fac să te simți jenat?, întrebă Vegas.
Am dat din cap în loc să răspund. În acest moment, era ca și cum ar fi existat o barieră fizică care mă desparte pe mine, Kinn, Vegas și Pete de ceilalți tipi de la masă, care vorbeau relaxați și păreau să se distreze, în schimb, atmosfera din partea asta părea ciudat de dezechilibrată și rigidă.
– Oh, Porsche, voiam să te întreb ceva. Te-a rănit cineva la gât? Bariera invizibilă s-a rupt în timp ce Time se uita la gâtul meu curios. Nu am fost surprins că a aflat numele meu, nenorocitul de Kinn mă striga adesea când era cu prietenii lui.
– Time a spus că a te preface punându-ți un bandaj în jurul gâtului este o nouă modă destul de unică, a răspuns Tem zâmbitor. De cealaltă parte, l-am văzut pe Kinn lăsându-se pe spate în fața mea, în timp ce își încrucișa brațele zâmbind.
La naiba… totul din vina ta, ticălosule!
– O nouă modă? Wow! Tu?, a spus cineva pe nume Mew. Nu i-am răspuns și m-am uitat la Kinn fără să fiu văzut. La naiba!!! Uram să-l văd cu acea față fericită. Am fost foarte frustrat să văd acea expresie îngâmfată de pe fața lui până când am uitat că ceilalți mă priveau.
– Trebuie să fie foarte cald, a spus Vegas, văzându-mi fața pe punctul de a se înroși. Nu am vrut să fiu în centrul atenției, așa că m-am ridicat și am plecat afară.
– Unde te duci?, a exclamat Pete.
– Sunt obosit și vreau să merg acasă, am răspuns insolent fără să mă întorc.
– Hei, te duci și mă lași aici așa? D-le Kinn, plec și eu, mulțumesc pentru prânz, a țipat Pete după un timp și m-a urmat. M-am grăbit spre parcare și am pornit imediat motocicleta, pe care Pete s-a urcat grăbit.
– Comportamentul tău este foarte urât, plecând imediat ce ai terminat de mâncat. Pete s-a uitat la mine de îndată ce motocicleta a prins viteză.
– Vrei să te duc imediat acasă?, am întrebat.
– Nu! Pot să dorm la tine acasă diseară? Hai să ne jucăm puțin sau să facem ceva… Nu vreau să mă întorc la reședință.
– Nu, mai bine te întorci la tine acasă.
– Casa mea este într-o altă provincie, aș vrea să mă joc pe calculatorul tău, ai spus că ai o mulțime de jocuri, zise Pete.
Am respirat adânc. Nu știam ce se întâmplă cu Pete. Toată ziua fusese lipit de mine și acum voia să doarmă în casa mea.
La naiba, Pete!!! M-am grăbit spre casă pentru că voiam doar să mă odihnesc și să dorm. Am presupus că se comporta astfel pentru că are prea multe de-a face cu nenorocitul de Kinn, așa că trebuie să fi fost infectat cu virusul lui enervant.
– Nu lucrezi mâine? Cum ai de gând să te întorci? Nu vreau să mă trezesc devreme, am refuzat repede, aveam doar o lecție la zece dimineața, așa că mi-ar fi plăcut să dorm puțin mai mult.
– Oh, voi lua un taxi, așa că nu-ți face griji.
Imediat ce am ajuns acasă, m-am aruncat pe pat. Fusese o zi cu adevărat obositoare, de parcă aș fi muncit. În loc să fiu fericit și să mă bucur de timpul petrecut la universitates, în afara casei clanului, a trebuit să mă întâlnesc din nou cu ticălosul ăla de Kinn!
– Ia medicamentul. Pete s-a apropiat de mine cu medicamentul și o sticlă în mână. După ce a terminat de vizitat casa mea, s-a îndreptat imediat spre bucătărie. Era ciudat să am pe cineva care să aibă grijă de mine și să-mi aducă medicamente.
– Îți voi dezinfecta puțin rana, a spus Pete, după ce a luat trusa de prim ajutor din dulapul meu.
– Nu trebuie să ai atât de mult grijă de mine, am spus și m-am încruntat la el.
Știam că este o persoană bună, dar poate că asta a fost puțin prea mult?
– Hai… Am tăcut și mi-am suflecat mânecile cămășii, timp în care i-am permis lui Pete să-mi pună un bandaj nou. M-am uitat afară lângă uşă, dar nu am văzut nicio pereche de pantofi.
Chè nu părea să fie acasă, așa că am fost uşurat.
Pentru că dacă ar vedea rana mi-ar pune multe întrebări și ar trebui să-i explic totul.
Sunetul pașilor venind din camera alăturată m-a făcut să-mi trag brațul din mâna lui Pete și mi-am dat mâneca în jos.
– Frate, te-ai întors… știam eu! Chipul lui Chè părea fericit la început, dar când m-a văzut, s-a oprit scurt. Chiar dacă am putut să-mi acopăr rapid rănile, nu fusesem la fel de iute ca privirea lui Chè, care se uita la mine într-un mod confuz.
S-a apropiat de mine și mi-a tras mâneca. Pete s-a dat puțin înapoi și s-a uitat la fratele meu cu o expresie confuză.
– Mergeam fără să fiu atent, așa că m-am zgâriat cu niște crengi, am spus încet, ținându-mi respirația în interior. Știam că fratele meu nu credea ceea ce tocmai am spus.
„…”
Tăcerea s-a răspândit în toată casa. Mi-am întors privirea și m-am uitat afară. În acest timp Chè continua să mă privească.
– Cine dracu ești…?, spuse Pete, incapabil să mai reziste situației ciudate.
– Frate Porschè… ticălosul ăsta este Pete… eiii Pete, respectă-l pe fratele meu. Am încercat să glumesc cu el pentru a calma atmosfera, dar nu părea să funcționeze.
– Bună… a ridicat Pete mâna și l-a salutat pe fratele meu, care nici măcar nu s-a obosit să se uite la Pete, dar s-a uitat la mine cu ochi supărați.
– Sunt sigur că fratele tău nu te-a crezut. La naiba… când te enervezi, ești la fel ca el!, mormăi Pete în timp ce eu oftam.
– Credeam că nu ești acasă, n-am văzut nicio pereche de pantofi la intrare.
– I-am scos în spate… Porsche, nu te-ai schimbat deloc, ce s-a întâmplat cu tine?, a întrebat Chè cu o voce răgușită. Stătea între mine și Pete. M-am uitat din nou la rană.
– Oh… este doar un… un glonț mi-a atins brațul. Nimic altceva, am spus pe un ton scăzut.
– Gloanțe?! Ai fost lovit!!!, țipă Chè.
– Nu mai țipa, mă dor urechile!, am spus.
– Cum poți fi bine? După asta, ce urmează?, a continuat să țipe fără oprire.
– Sunt bine, am spus încet. Nu am îndrăznit să mă uit la el.
Chè încă mormăia și voia să mă forțeze să-mi dau demisia, așa că Pete a fost nevoit să facă un pas înapoi și să se ducă în sufragerie pentru a ne lăsa în pace.
Când a avut loc accidentul pe poligon, mi-am urmat furia fără să mă gândesc vreodată să mă opresc. Poate că a fost una dintre slăbiciunile mele, când eram furios, aveam tendința să-mi pierd controlul asupra mea. Dar după aceea, a trebuit să mă gândesc foarte atent înainte de a decide cum să acționez. Dacă eram singur, ar fi fost bine.
În orice caz, Chè mi-ar fi săpat cu siguranță mormântul, m-ar fi blestemat și nu m-ar fi lăsat să mor în pace. Mă gândeam la toate acestea, când i-am văzut chipul cum mă privea cu o expresie dezamăgită.
– Să nu mai faci asta din nou. Trebuie să ieși din acea organizație!
– De ce, îți promit că nu se va mai întâmpla… Îmi pare rău. Vocea mi s-a înmuiat înainte să mă întorc să mă uit la el și să-l mângâi pe cap.
– Nu cred. Mă tem că ți se va întâmpla ceva mai rău, spuse el cu mâinile tremurând.
– Nu… Nu se va întâmpla… Îți promit, totul va fi bine.
– Data viitoare, dacă ești împușcat în cap, ce vei face?, întrebă el.
Am continuat să insist că nu voi renunța.
– Sunt puternic, doar știi! Mi-a luat mult timp să-l consolez.
– Nu am un sentiment bun despre toate astea. Sunt îngrijorat pentru tine, tu nu? Ochii îi tremurau, iar eu i-am ciufulit părul tandru.
– Gândești prea mult.
– Serios, Porsche, am avut niște vise ciudate. A făcut o expresie serioasă, mâinile lui m-au prins de braț, implorându-mă să cred ceea ce spunea.
– Ce vis ai avut?, am întrebat.
– Că plângeai. Chè era și mai agitat și vorbea cu o voce blândă, de parcă s-ar fi gândit la imaginea ce o văzuse în visul său.
Și-a închis gura strâns și s-a uitat la mine cu ochi îngrijorați, înainte de a ofta ușor, făcând o față îngrozită și a început să-mi bandajeze rana.
– M-am simțit inconfortabil, Phi… Visul părea real. Am tot plâns fără să pot face nimic. Vocea lui a început să tremure așa că i-am prins gâtul în brațele mele și i-am da tuna peste cap în glumă.
– Nu mai fi melodramatic. Mi-e rușine față de prietenul meu. Pete, care stătea acolo, ne-a salutat pe mine și pe fratele meu, zâmbind de parcă ar fi spus: ai observat în sfârșit că stau aici!.
Am clătinat ușor din cap. Apoi i-am dat o altă palmă… Eram atât de agitat încât nu puteam decât să-l calmez așa. Nu știam ce ne rezervă viitorul și nici nu eram surprins că Chè era atât de distras. Probabil intuiția pe care o avusese provenea din faptul că se tot gândea la mine făcând o treabă periculoasă.
Avea să continue să se comporte așa… și privind înapoi la asta m-am simțit foarte rău pentru el.
~Încă un capitol și toată povestea se schimbă. Eu de abia aștept, voi? ~
-Sunny-
