~ Vee Vivis ~
Am avut un coșmar. Am visat că Mark fugea de mine, iar în vis simțeam că mor.
Nu l-am putut găsi nicăieri. Oriunde s-ar fi dus… nu aveam nicio idee, iar prietenii lui nu mi-au spus niciodată unde se afla. În vis nu puteam să fac nimic altceva decât să mă prăbușesc la pământ de durere.
– Nu mi-a răspuns la telefon.
Am ridicat mâna și mi-am trecut-o pe față când am auzit același răspuns din gura tuturor prietenilor mei. M-am dus la cămin și le-am cerut să ia legătura cu Mark. Speram ca măcar apelul seniorului să primească un răspuns. În cele din urmă, însă, a venit același răspuns.
Coșmarul meu, care numai coșmar nu era, pentru că descoperisem că era realitatea amară.
Încă o zi și un nou semestru ar fi început după aceea, dar nu reușisem să aflu nimic, absolut nimic despre Mark. Nu știam unde ar putea fi sau ce făcea. Nu știam unde sau cu cine era. Toate astea mă înfuriau atât de tare! Nu mai știam ce naiba să fac în privința asta.
Nu m-am gândit niciodată că va fi așa. Din cauza încrederii excesive pe care o avusesem în sentimentele lui Mark, din cauza valorii pe care el o pusese pe cuvântul „așteptare”, fusesem atât de sigur pe mine, încât am crezut că pot face orice și nu m-am gândit câtuși de puțin la cum ar fi fost să aștept. Indiferent ce s-ar fi întâmplat, îl găseam mereu așteptându-mă. Mark nu m-ar părăsi niciodată. Asta era ceea ce credeam… Gânduri stupide!
– Nu știu ce să fac, am spus în timp ce-mi sting o țigară.
Eram în camera lui North și nu, chiar nu-mi plăcea să fiu nevoită să-i cer ajutorul, dar era prietenul meu. Înțelegea totul și cred că înțelegea cum mă simțeam mai mult decât oricine altcineva. Din fericire, acest lucru nu mă iritase atât de mult pe cât credeam că o va face.
– De ce nu-l întrebi pe James?
Vocea prietenului meu a devenit mai puternică. S-a întors de la mine, dar expresia lui nu era cu siguranță mai bună decât a mea.
– Nu vrea să-mi spună.
James era un copil imatur care încerca să mă enerveze. Nu dormisem în camera mea decât câteva ore în acea noapte, după micul dejun alergasem imediat să-l găsesc pe Mark în dormitorul lui. Telefonul era închis și nimeni nu-i deschisese ușa. Eram acolo de câteva ore până când a sosit James. Când mă văzuse, își încleștase maxilarul și apoi zâmbise. Mă privise batjocoritor în timp ce scotea cardul de acces și deschidea ușa. M-am grăbit să intru în cameră, dar ceea ce am găsit a fost doar întuneric… Nu-l văzusem pe Mark nicăieri.
– Probabil că nu vrea să-ți vadă fața, mi-a spus băiatul când a intrat în dormitor.
Îi strigasem numele și îl căutasem prin toată bucătăria, balconul, dormitorul, baia și chiar și prin dulap. Asta era tot ce puteam să fac, pentru că, dacă voia să îl găsesc, rămânea.
Asta se întâmplase cu aproape zece zile în urmă și cuvintele lui James încă îmi răsunau în urechi.
Mark chiar nu voia să mă vadă, poate că mă va urî pentru totdeauna. Voiam doar să mă asculte în legătură cu acea zi, voiam să știe că nu trebuia să mă ierte, dar trebuia să-mi dea o șansă să-mi spun povestea. Mai mult decât atât, voiam să-i spun că îl iubesc. S-ar putea să nu fi făcut nimic bun, dar am vrut să i-o spun oricum.
– Mâine încep din nou cursurile. Așteaptă și vei avea ocazia să-l vezi.
Desigur că și eu mă gândisem la asta, știam din acea dimineață că dacă nu-l voi găsi în timpul vacanței, va trebui să aștept și să sper că se va întoarce la facultate.
– Cred că da.
– Atunci de ce ești așa? Hai să mergem să mâncăm.
M-a bătut pe umăr, dar eu nu m-am mișcat.
– Mi-e dor de el!
Am deschis încet ochii pentru a mă uita la prietenul meu.
– Mi-e dor de Mark.
– Și mie mi-e dor de el.
Am rămas tăcut când prietenul meu a răspuns astfel. A ieșit din camera mea, lăsându-mă să mă înec singur în gândurile mele.
Am derulat continuu pe ecran, pe chat-ul de grup nu există nicio postare nouă. Prietenii mei nu reușiseră să afle nimic, iar ultimul mesaj era din momentul în care mă invitaseră la un pahar de vorbă. Prietenii mei se abținuseră să-mi spună ceva. Singurele care îmi dăduseră bătăi de cap fuseseră YiWa și un pic Brave, dar numai în seara aceea.
În acel moment, însă, YiWa mă ajuta să îl găsesc pe Mark. Mă căutau pe rând și nu mă lăsaseră niciodată singur. Îi întrebasem de ce nu mă lăsau singur și îmi răspunseseră că nu voiau să fiu trist singur.
Am fost foarte norocos să am astfel de prieteni.
M-am uitat în jos pentru a vedea notificările de chat de grup, care erau aceleași de ceva timp. Ce poză trimisese YiWa grupului? Imaginea era o captură de ecran de pe contul de Fb al lui James.
Era o poză cu doi băieți care stăteau unul lângă altul. O persoană mică, blondă și cu o față drăguță, îi dădea înghețată celeilalte persoane care zâmbea cu gura deschisă în semn de așteptare. Acea persoană mă determinase să fiu apatic față de lume. Ochii mei au început să ardă de îndată ce am văzut-o, inima mă durea ca și cum ar fi fost strânsă, imediat m-am gândit că trebuie să știu ce era între ei.
Am ieșit de pe chat fără să răspund și am verificat pagina de Facebook a lui James, fotografia fusese etichetată și postată cu o oră în urmă.
Pakaraphon Pack – 1 oră
Fostul tău prieten este cel mai important. Toți ceilalți vin apoi cu Winniethepooh, James reads that James is not James e Mark Masa
314 apreciat 23 comentarii
Winniethepooh, James reads that James is not James: L-ai cunoscut pe Pack și nu mi-ai spus?
Winniethepooh: Mark, sunt îngrijorat.
Pack Pakaraphon: La naiba cu Mark, pentru că Winniethepooh, James reads that James is not James.
James reads that James is not James : Pare fericit, am crezut că va muri. Nu ți-a spus?
Pack Pakaraphon: Știu totul. Îl voi consola întotdeauna pe Mark. Ai de gând să o postezi public?
Nont Nonthawat: V-ați împăcat?
Oh Anucha: Chiar sunteţi împreună?
Winniethepooh: Stai puțin! Când te-ai întors să cauți o întâlnire?
La început am încercat doar să îmi dau seama ce se întâmplă între cei doi, dar au fost atât de multe comentarii care își exprimau curiozitatea că cei doi se vor împăca. Să fi fost asta o aluzie clară la adresa mea? Fostul tău iubit chiar a contat? Indiferent dacă a fost o coincidență sau nu, dacă scopul acelei postări a fost să-mi provoace durere, pot spune că a avut succes.
Am făcut să îl sun din nou pe Mark. O făcusem de sute sau de câteva sute de ori, încât acum pierdusem socoteala. Știam doar că trebuie să continui să îl sun, că trebuie să vorbesc cu el. Inima mea credea cu tărie că acea postare fusese o ironie clară și sarcastică la adresa mea. Îi văzusem ochii lui Mark, știam ce simțea pentru mine. Nu avea cum să se răzgândească atât de repede.
Inima îmi bătea nebunește când am auzit vocea care mi-a răspuns. Vocea care mă întâmpina nu era cea la care mă așteptam.
– Cine ești tu? am întrebat repede.
[- Mark este acum în baie, îl voi pune să vă sune înapoi.]
Vocea luminoasă nu mi-a răspuns la întrebare, ceea ce m-a deranjat și mai mult.
– Te-am întrebat cine ești.
[- Ups! Mark e aici. Mark, e cineva pe nume Vee.]
Vocea era clară și nu răspunsese încă la întrebarea mea. Uram să aud din gura aceea numele persoanei care îmi determina inima să bată mai repede. Voiam să știu dacă tipul acela îndrăznise să-i atingă gâtul. Voiam să-mi cer scuze, voiam să-mi dea o șansă. Voiam să-l rog să se întoarcă la mine. Am vrut să…
Am vrut ca el să vorbească cu mine, măcar să spună un cuvânt.
Vocea dulce pe care o auzeam la telefon a dispărut la fel de repede. Nu știam ce aveau de gând să facă în continuare, dar aveam inima frântă. Probabil că Mark mă ura atât de mult, încât nici măcar nu voia să-mi audă numele. Așteptasem să aud ceva de la Mark, dar ceea ce spusese mă făcuse să realizez că mă scosese complet din viața lui, pentru mine nu merita să pierd nici măcar o clipă din timpul lui.
– Vee!
M-am întors spre Nuea când l-am auzit strigând. Imediat ce mi-a văzut fața, o expresie uimită a apărut pe chipul lui frumos.
– De ce plângi?
Am plâns? Din nou? Din nou? Trecuseră doar două zile de când nu mai plânsesem, voiam să fiu puternic, să arăt că îmi revin, că nu mai eram redus la rahat. Voiam ca atunci când mă va vedea din nou, să vadă o persoană sigură și de încredere, cu siguranță nu voiam să mă vadă în starea asta jalnică atunci când se va întoarce la mine.
– Eu…
– Ai văzut ce a trimis YiWa?
Vocea entuziasmată a prietenului meu nu m-a determinat să fiu curios. Nu era nimic ce-mi doream acum.
– Hai să mergem să bem în seara asta!
– Ești nebun? Ai auzit ce ți-am spus? Am spus că Mark…
– Nu-l mai pomeni pe Mark!
Poate că era furie sau poate pentru că mă simțeam al naibii de enervat. Ceea ce am spus l-a determinat pe prietenul meu să tresară. Mi-am ridicat mâna pentru a-mi da părul pe spate și m-am uitat spre North, dar el încă mă privea surprins.
– Tu…
– El nu mă vrea, am șoptit.
– Poate că acum este gata să răspundă la chemarea ta.
– Ce apel? L-am sunat acum o secundă și a răspuns fostul lui iubit. L-am auzit clar pe Mark spunându-i să închidă. Ce altceva ar putea însemna asta? Pentru că e clar că nu vrea să vorbească cu mine!
După ce am spus asta, am ieșit din camera lui North.
pVnn – acum
Îţi mulțumesc că ai devenit parte din viața mea. Îmi pare rău că te-am lăsat să pleci.
12 aprecieri
Nu-mi păsa de notificări, starea mea din acel moment încapsula tot ceea ce simțeam acum. Am început serios să urăsc social media, chiar dacă înainte credeam că este utilă. În trecut, îmi plăcea să citesc toate știrile din acel chat, dar nu mai era cazul.
Sentimentul pe care l-am avut în acel moment era ceva ce nu mai voiam să simt.
În prima zi mă dusesem la cursuri. Nu că nu aș fi vrut, ci doar că nu aveam energie să mă ridic din pat. Mă durea capul și mă durea tot trupul. Nu știam dacă era din cauza faptului că aseară mă îmbătasem până la amețeală sau dacă era din cauza febrei. Am dormit toată ziua, mama a venit să strângă sticlele de bere împrăștiate peste tot. Nu am îndrăznit să o privesc în ochi. Nu voiam să fiu așa, nu voiam să o văd dezamăgită, aveam nevoie să mă descarc cumva.
– Ce mai faci?
Am deschis ochii și l-am privit pe Yoo în timp ce se apropia.
– Nu te duci să înveți?
Vocea mea suna ciudat.
– M-am întors la ora 3.
– L-ai văzut?
– Nu mai arzi!
– Te-am întrebat dacă l-ai văzut!
Am ridicat tonul, vocea mea părea amenințătoare. Am încercat să mă uit la fratele meu speriat, îmi doream doar să-mi spună afurisitul de adevăr. Ar fi putut să-l întâlnească, iar Mark i-ar fi putut spune să-mi spună că nu l-a văzut. Ar fi putut să vorbească despre mine, fără ca eu să știu, așa cum făcuseră data trecută. Mi-aș fi dorit chiar și cea mai mică speranță, deși nu ar fi trebuit să sper deloc.
– De ce ar trebui să vorbească cu mine și nu cu tine? a întrebat el.
– E doar un gând al meu, așa că ai vorbit?
– Noi nu vorbim Vee, când am vorbit a fost întotdeauna și numai despre tine.
A spus cu o voce aproape supărată.
– Sincer, Vee, între noi doi… Tu ești cea mai importantă persoană pentru Mark. Dacă el nu vrea să vorbească cu tine, de ce ar trebui să vorbească cu mine?
Ceea ce a spus Yoo m-a determinat doar să întorc capul în altă parte.
– Știi, în caz că…
– Dacă încă te simți atât de rău, atunci grăbește-te și du-te să-l găsești.
A spus Yoo, clar supărat, în timp ce ieșea din cameră.
Am mai dormit acasă încă o zi întreagă. Încă nu-mi revenisem complet, dar inima îmi bătea cu putere pentru că voia să meargă la universitate. Îl voia pe Mark, voia să-i vadă fața, voia ca el să știe că îmi era dor de el.
Să lipsesc de la primele cursuri nu a fost o problemă, era doar prima zi, așa că a fost vorba în principal de chestii de orientare, de discuții cu profesorii sau de revederea prietenilor.
– A sosit tatăl meu. Ieri, profesoara se întreba unde ești.
Cu aceste cuvinte am fost întâmpinat de îndată ce am intrat în clasă. Acea profesoară anume fusese întotdeauna adepta relației mele cu Ploy și încurajase flirtul nostru.
– Mă priveşte personal, i-am răspuns înainte de a mă așeza lângă Bar.
– Ce-i cu fața asta? a întrebat Bar în timp ce se întorcea să mă privească, ochii lui scanându-mi amănunțit fața.
– Nu mă simt prea bine.
Nu aveam chef să învăț, dar trebuia să mă împuternicesc, pentru că venisem aici doar ca să-l găsesc.
– Și totuși ai venit? Se pare că ai frebră încă.
A spus, atingându-mi fruntea. Mi-am îndepărtat fața de mâna lui și m-am întors să mă uit în fața mea. Nu aveam chef să vorbesc cu nimeni.
– Cine este singurul care dorește atât de mult să ne urmeze aici? Soția doctorului, bineînțeles! a spus YiWa în glumă.
– Oh! Și tu de ce ai fost atât de ocupat? Ţi-ai vizitat prietenii?
– Nu fii prostuț, sunt destul de inteligentă.
Părea ofensată, dar ochii ei erau fixați pe mine, îngrijorați.
– Și tu ce mai faci? Ai febră? a întrebat Pan.
– Ohh, părea atât de fericit cu fosta lui iubită, nu e de mirare că prietenul nostru nu o duce prea bine acum! a spus Dare.
– Taci din gură! am șuierat în timp ce mă întorceam cu spatele la ei. Când m-am întors în partea cealaltă, ochii mei au aterizat pe North, care intra. M-am gândit la ziua în care l-am atacat și nu m-am putut abține să nu oftez. Știam că prietenii mei erau doar disperați și îngrijorați, dar, așa cum spusese YiWa, totul depindea de mine acum.
L-am ascultat pe conferențiar vorbind despre conținutul cursului timp de aproximativ trei ore în timpul sesiunii de dimineață, când am plecat am simțit o senzație ciudată și m-am uitat în jur. Era Mark aici? Dacă nu era aici, atunci unde era? În trecut, nu credeam că facultatea mea era atât de mare, îl găsisem întotdeauna, indiferent în ce direcție mă uitam. Oricât de mult l-aș fi căutat, acum, nu-l găseam nicăieri.
M-am așezat pe un scaun în cantină, prietenii mei își luaseră deja mâncarea, iar Bar se uita fix la mine. Am ridicat din sprâncene și m-am uitat din nou la cel mai bun prieten al meu, dar el a continuat să-mi țină privirea.
– Chiar și doctorul este îngrijorat pentru tine! a spus Bar după un moment.
– Bine!
Nu știam ce să le spun prietenilor mei pentru a-i liniști, pentru a le spune că sunt mai bine. În acel moment mă simțeam orice, dar nu mă simțeam mai bine decât înainte. Dar cum puteam să răspund la dorințele și la cuvintele de grijă ale prietenilor mei fără să-i dezamăgesc? Aș fi vrut să pot spune mai multe, să explic mai bine ceea ce simțeam. Totuși, ei aveau să își dea seama curând că tot ceea ce le spuneam era doar o grămadă de prostii. Așa că am ales pur și simplu să tac și să nu spun ce simt cu adevărat.
– L-ai văzut pe Mark?
M-am întors brusc spre Brave, Bar și-a ridicat și el privirea din telefon.
– Unde l-ai văzut? a întrebat Bar.
– Lângă clădirile de administrare. Se plimbă cu cineva pe care nu-l cunosc, dar sunt drăguți și…
– Oh! Vee!
– Idiotule, urmează-l!
Nu știam cine mă urmărea, tot ce știam era că mergeam în direcția pe care o menționase prietenul meu. Aș fi putut merge cu mașina, dar inima îmi bătea cu putere în piept și tot ce vedeam în cap era fața lui. Chipul băiatului care, deși fusese departe, nu-mi părăsise niciodată inima.
Aproape că m-am gândit să renunț, să las povestea noastră să se termine așa, să nu mai încerc să mă împac, să nu mai aștept să se întoarcă. Să o termin ca să-l pot lăsa în pace. Dar în adâncul sufletului meu știam că nu voi putea face asta niciodată, pentru că îmi lipsea prea mult.
Am văzut un spate cunoscut, deși părea mai subțire decât înainte, dar eram sigur că era cel pe care așteptam să-l văd încă din acea dimineață. Am început să merg și mai repede până când l-am văzut mai clar, eram absolut sigur că era el, în fața barului de pe stradă. Pe un umăr avea geanta, iar mâna în buzunar. Celălalt braț era prins de două mâini mai mici. Persoana căreia îi aparțineau acele mâini, însă, nu o puteam vedea.
Am încetinit și am mers normal…
Nu știam de ce, dar cu cât mă apropiam mai mult, cu atât mai mult simțeam că ar trebui să mă întorc și să plec. Cine era cel de lângă el? Tipul cu care se vedea acum, doar un prieten sau era doar cineva cu care vorbea? Când m-ar fi văzut, ce ar fi făcut? Ar fi dezamăgit, trist, furios sau fericit să mă vadă?
– Mark… aș vrea să încerc și eu asta.
Vocea persoanei de lângă el era acum mai puternică. De aici mi-am dat seama cât de aproape ajunsesem de ei, suficient de aproape pentru a vedea că persoana de lângă Mark era cea care postase recent o fotografie cu ei. Persoana care se numise fostul iubit… important.
– Vei mânca și apoi te vei plânge că ești gras. M-am săturat să te ascult cum te plângi.
Aceasta era vocea pe care nu o mai auzisem de atâta timp, vocea care a început să-mi provoace inima să bată cu putere. Nu puteam explica exact ce simțeam, sentimentele pe care le aveam în acel moment erau multe și atât de diferite.
– Dar ce plângeri! Tot trebuie să mă duci la magazinul ăla unde crezi că pad thai este delicios.
Acel loc… nu ar fi restaurantul Pad Thai la care am fost împreună?
Am continuat să mă apropii, foarte încet, distanța dintre noi era tot mai mică. M-am oprit nu departe de el, câțiva metri ne despărțeau. Gura aceea frumoasă și subțire zâmbea în timp ce continua să discute cu persoana de lângă el. Una dintre acele mâini mici încă îl ținea de braț în timp ce îl ruga să-l însoțească la acel restaurant.
– Haideți… am venit de departe! Haide că e aproape până la urmă!
– Bine, hai să mergem, sunt liber acum, a răspuns calm, zâmbind.
– Serios? Ești cel mai bun. Cine a spus că dragostea noastră a murit?
Mi-am strâns mâinile în pumni. Tot ce-mi doream era să mă duc la Mark și să-l iau pe tipul ăla de lângă el. Voiam să îl arunc cât mai departe, voiam să îl apuc pe Mark și să îl strâng strâns la pieptul meu.
– Lingușitorule… a răspuns Mark și și-a pus mâna pe capul mic al tipului care, totuși, dintre cei doi ar trebui să fie cel mai mare. I-a ciufulit tot părul, micuțul a țipat de ciudă chiar și vânzătorul a început să-l tachineze.
– Copiii se joacă între ei așa tot timpul în zilele noastre. Este frumos! a spus vânzătorul în timp ce le înmâna punga cu dulciuri.
– Glumim, nu e nimic serios.
Nu e nimic grav? Nu, acum nu voiam să mă gândesc la relația lor. Nu voiam să știu dacă se mai întâlniseră în trecut și pentru cât timp. Cu cât timp în urmă se despărțiseră? Nu voiam să mă gândesc la nimic din toate astea. Singurul lucru la care mă gândeam era dacă Mark se întorsese la el.
Așa se simțea Mark? Mă doare, această durere pe care o simte inima mea.
– Uite aici, să ne iubim este mult mai bine decât să ne urâm.
Tipul a întins mâna și a luat punga cu dulciuri, nu a continuat să vorbească, ci și-a strecurat mâna în pungă pentru a lua gustările.
Mark a făcut o jumătate de pas înapoi și s-a întors, când m-a văzut a încremenit. Pentru mine nu a fost diferit, întreaga mea lume a înghețat. Vocea persoanei de lângă Mark era foarte puternică. Deși puteam auzi tot ce spunea, vederea îmi era încețoșată, am încercat să mă uit la fața și la ochii persoanei pe care nu o mai văzusem de multe zile.
Chipul acela fermecător și carismatic părea mic și perfect. Acele buze pe care le sărutam în fiecare zi în ultimele câteva luni erau închise pentru a forma o linie dreaptă. Nu lăsa să se vadă nicio emoție, obrajii lui păreau ușor scobiți față de înainte. Sprâncenele îi rămăseseră ferme, nu arătau nicio reacție, iar ochii lui frumoși mă priveau calm. Toate acestea îmi determinau inima să mă doară. A tremurat doar pentru o clipă înainte de a reveni la aspectul lor calm și rece.
– Bună.
Brațele îmi rămăseseră lipite de părțile laterale, nu puteam nici măcar să le ridic pentru a-i saluta pe băieți, nu mai aveam nici un gram de energie. Respirația era obositoare. De îndată ce privirile noastre s-au întâlnit, am simțit că nu mai aveam aer în plămâni.
– Mark ai fost rău! Ne-ai făcut să ne îngrijorăm atât de mult.
Vocea puternică a lui YiWa m-a scos din starea de transă în care căzusem și am văzut-o cum se grăbea să-l îmbrățișeze pe Mark. El a ridicat brațul și i-a întors îmbrățișarea până când ea s-a îndepărtat.
– Îmi pare rău că v-am îngrijorat.
– Comportament rău! a spus ea, lovindu-l pe umăr.
Eu nu puteam decât să stau acolo și să privesc ce se întâmpla: mica scenă în care prietenul meu alerga spre el și îl îmbrățișa. Cel pe care îl numisem mereu băiețelul meu, cățelul meu pe care îl îmbrățișam mereu și mai mult decât pe oricine altcineva. Acel băiat care avea mai multă influență asupra mea decât orice altă persoană.
– Cine e el, Mark? a întrebat persoana mai scundă de lângă el.
YiWa, care abia acum părea să-l observe, s-a întors într-o parte și i-a zâmbit înainte de a se întoarce să se uite la mine. Erau încă în picioare, lângă mine stăteau Bar și Brave. Bar a avansat încet înainte de a le zâmbi lui Mark și persoanei de lângă el.
– Bună, suntem seniori și prieteni apropiați ai lui Mark, a răspuns Bar înainte ca Mark să îi prezinte.
– Prieteni apropiați? Este vreunul dintre voi atât de apropiat de Mark? Ar trebui să fiu șocat sau supărat? a spus micuțul făcând o față ciudată la Mark.
– Să mergem P’Pack.
Oh… deci numele lui e Pack?
– De parcă nu e chiar genul de tip care îi place lui Mark! a spus Pack, arătând spre Bar.
– Deja am încetat să-l mai plac.
– Vedeți?! Știam eu că este exact genul tău!
Pack l-a bătut pe umăr după ce Mark a vorbit cu voce joasă.
– Cine e el în schimb? a întrebat Dare lângă mine, determinându-i pe toți să se uite la el, ceea ce însemna că acum se uitau și la mine. Ochii lui Mark s-au întâlnit cu ai mei pentru o scurtă clipă înainte de a se îndrepta spre Brave.
– Pot să nu răspund? a spus Mark, zâmbind.
– De ce nu vrei să răspunzi? Sau ți-e teamă că cineva nu se va bucura de asta?
Pack părea înfuriat, ochii lui emanau scântei când se uita direct la mine, ceea ce m-a determinat să realizez că știa deja despre Mark și despre mine.
– Nu e nimeni acolo, i-a răspuns Mark celui de lângă el, înainte de a ridica privirea și de a zâmbi.
Fiecare acțiune și fiecare cuvânt rostit de Mark mă lovea ca un pumn în stomac. Erau atât de multe lucruri despre care aș fi vrut să vorbesc cu el, îmi doream atât de mult să spun ceva, dar cuvintele nu-mi ieșeau. Ceea ce simțeam, toate „îmi pare rău” pe care voiam să i le spun… nu puteam să le scot. Totuși, ochii mei transmiteau tot ceea ce simțeam. Dacă s-ar fi uitat în ei, ar fi știut cât de rău îmi pare.
– Unde te duci mai târziu? Ar trebui să ieși cu noi, seniorii, în seara asta, a spus YiWa distrugându-mi atmosfera mohorâtă.
– Aș vrea să-l iau pe P’Pack la o plimbare pe aici, a răspuns Mark politicos.
– Ne putem întâlni din nou mai târziu, a răspuns Pack.
– P’Pack… a mormăit Mark, mereu calm chiar dacă îl certa.
– Ce e? Vreau să plec. Vreau să-ți cunosc seniorii și să văd cât de apropiat ești de toți.
Mark a suspinat chiar înainte de a da din cap.
– E în regulă dacă îl iau pe P’Pack cu mine? l-a întrebat pe prietenul meu, care nu a răspuns imediat, ci, dimpotrivă, s-a uitat la mine ca și cum ar fi vrut să-mi ceară părerea.
– Ăăă… a spus Brave uitându-se din nou la mine.
– Vee, ești bine? a întrebat Bar.
– Eu… sunetul care mi-a ieșit din gură a sunat răgușit, aproape inaudibil.
– Dacă e o problemă, îl duc pe Pack în alt loc și ne întâlnim altă dată.
Nici măcar nu a ezitat, ceea ce mi-a provocat inima să mă doară și mai tare.
– Nu e ca și cum aș fi spus că trebuie să te duci în altă parte.
Am reușit în cele din urmă să spun în timp ce mă uitam la cealaltă persoană.
– De ce crezi asta? am spus, sperând că îmi va întoarce cumva privirea.
Ochii mei spuneau totul. Doar puțină simpatie, orice care să-i permită să înțeleagă cât de mult îmi lipsise.
