My fake boyfriend – Falsul meu iubit – Capitolul 16

Un pastor și un porc

Mă îndrept spre el și afișez un zâmbet larg pe buze…

– Tată, îi spun și îl iau ușor în brațe apoi îi sărut mâna.

Derek era încă în același loc … știam că în momentul de față este șocat privindu-mi tatăl care era îmbrăcat în straie bisericești.

– Mă bucur să te văd îi spun.

– Și eu mă bucur copile, bine ai venit acasă.

Vocea lui caldă mă învăluie imediat și își pune mâna pe umărul meu și mă bate ușor zâmbindu-mi.

– Tată, acesta este Derek, un foarte bun prieten și coleg de muncă, îi spun eu și Derek reacționează într-un final și se apropie de noi.

– Bună ziua, spune rapid și îl văd cum se apleacă în fața tatălui meu și mă abțin să nu râd.

– Bună ziua, îi spune și tatăl meu și Derek revine înapoi la poziția drepți.

– Mă bucur să te cunosc, Derek. Cred că sunteți obosiți de pe drum, haideți în casă, ce căutați aici?

– Discutam despre o mică problemă, îi spun eu…

– Hai să intrăm.

Când am intrat înapoi ceilalți se uitau ciudat spre noi, dar mă prefac că totul este ok și tata o ia pe mama în brațe și pe chip îmi apare acel zâmbet pe care îl aveam mereu când îi vedeam așa. Derek mă trage de mânecă și mă întorc spre el.

– De ce nu mi-ai spus că tatăl tău este preot?

– Am vrut să îți fac o surpriză, așa cum mi-ai făcut și tu,  îi spun ironic.

– Și vezi cum te comporți… că deja am preot pentru înmormântare, îl ameninţ eu… și el doar își dă ochii peste cap.

Mama ne face semn să ne așezăm la masă și îl pun pe Derek să stea lângă mine.

– Mamă, dar unde sunt Daniel și Julia?

Mi se părea destul de ciudat că nu erau și ei aici.

– Ei sunt plecați la oraș cu treabă, vor ajunge mâine, spune mama și îi pune farfuria cu mâncare în faţa lui Derek.

– Să aveți poftă, Derek, sper să îți placă mâncarea.

– Sunt sigur că este delicioasă, îi spune acesta.

– Vă mulțumesc pentru acesta primire frumoasă, le spune el.

Eu mă înfing în mâncare. Abia așteptam să mănânc mâncarea făcută de mama, îmi era dor de acest gust.. dar Derek mă oprește și se uită urât la mine.

– Ce faci? îl întreb nervos că nu mă lăsa să mănânc.

– Scuze, spune rapid și privește spre familia mea care îl privea curioasă.

– Am… adică… dumneavoastră, spune arătând spre tatăl meu.

Realizez ce încerca să spună și îmi pun mâna peste mâna lui și îi zâmbesc larg…

– Te referi că nu am spus rugăciunea ținând cont că tata este preot? îl întreb eu zâmbind și îl văd cum își mușca buza și ochii mei coboară spre buzele lui.

– Nu mai facem asta de când a făcut Mickey 2 ani, îi spune tata și îi face semn spre nepotul meu care devora la propriu farfuria.

– Mi-a spus că nu are răbdare și că se răcește mâncarea cu rugăciunea mea, începe tata să râdă și Derek îl privește cu ochii măriți…

– Acum știu cu cine semeni, îmi spune privindu-mă atent.

– Ai frumusețea mamei tale și umorul tatălui tău.

Îl văd cum înghite în sec când realizează ce a spus și își îndreaptă atenția către farfuria sa.

Dar eu doar îl priveam… fără să am nici o reacție. Când spunea astfel de lucruri parcă nu mai gândeam logic.

– Nu ai spus nimic de Clara, îmi spune Jacob și mă întorc rapid spre el, îmi dreg glasul și îmi privesc părinți…

– Îmi pare rău, mă trezesc spunând.

– … dar eu și Clara nu mai suntem împreună de ceva timp. Îmi pare rău că nu v-am spus până acum, dar am vrut să vă spun fata în față.

– A dat de marele oraș și te-a lăsat? întreabă iar Jacob și îmi venea să îi bag bucata aia de pâine pe care o ținea în mână… în gură ca să tacă odată.

– Jacob, îl mustră mama.

– Puiule, spune și mă privește.

– Ești bine? Ce s-a întâmplat?

– Sunt perfect mama… sunt fericit… nu m-a afectat atât de tare despărțirea de ea.

– Se vede… ești atât de schimbat… în bine. Ochii tăi strălucesc, scumpule. Nu știu cine este vinovat pentru asta dar mă bucur și îi mulțumesc că ți-a pus zâmbetul ăsta pe buze,  spune ușor mama

– Ai pe altcineva? mă întreabă iar Jacob și îl privesc urât.

– Nu îți este foame? îl întreb și îl văd cum rânjește.

– Derek, îl face el atent.

– Ia spune, cu cine umbla fratele meu? îl întreabă și Derek se îneacă cu mâncarea.

– Jacob… ai făcut curat la porci azi? îl întreabă tata și Jacob își pierde acel rânjet și mă privește urât.

” E doar vina ta“, îmi mimează din buze și începe să mănânce și eu îi rânjesc satisfăcut că cineva i-a închis gura.

– Am terminaaaat, țipă Mikey.

Derek tresare lângă mine și îmi pun rapid mâna pe umărul său. Eu știam cum face și nu mă mai speriam de mult de țipătul său.

– Derek, ai terminat de mâncat? îl întreabă.

– Mai am puțin,  îi spune acesta.

– De ce?

– Te duc la porci. Dar, spune și se părea că se gândește la ceva.

– … trebuie să te schimbi…

Binenteles că nu l-a lăsat să termine și l-a târât după el în camera de lucru de unde a luat o salopetă pe care i-a aruncat-o în cap și a fugit rapid în magazie și i-a adus cizmele de cauciuc. Derek și-a pus salopeta peste haine și a încălțat cizmele și a ieșit tras de nepotul meu afară.

Eu am ieșit după ei afară să văd ce vor să facă și când Mickey l-a băgat în cotețul porcilor acesta se uită îngrozit la ei. Îl văd cum face un pas și apoi… rahat… încep să alerg spre ei și îl văd pe Derek cum se ridică și fața lui era plină la propriu de rahat de porc… îl scot rapid de acolo și îl văd pe Jacob cum vine și el cu furtul și îl pune pe Derek…

Îi vedeam expresia feței… îi venea să moară și cred că avea de gând să mă omoare și pe mine. Idiotul de frati-miu încă ținea furtul cu apă pe el cu toate că era deja curat, dar Derek stătea abătut în aceași poziție. Mă reped spre Jacob și îi smulg furtunul din mână și opresc apa.

– Vrei să îl decolorezi? Ce dracu faci? L-ai spălat pentru toată viața.

Îl aud cum începe să râdă și eu mă îndrept spre Derek.

Apa picura din el de parcă era o cascadă… și îmi pun degetele ştergându-i ochii.

– Iubitule, ești bine? îl întreb rapid când văd că nu are nici o reacție, își ridică privirea spre mine când mă aude și mă privește zâmbind ușor.

– Sunt ok… vreau doar să mă schimb.

Îl apuc de braț și îl ajut să meargă până în casă. Îi dau cizmele jos care erau pline de apă și îl trag după mine sus pe scări în camera mea…

– Te las să te schimbi și cred că ar trebui să faci un duș. Uite, aici ai prosop curat, îi arăt sertarul.

– … și acolo e baia, îi arăt ușa.

Ușa de la cameră se închide și el își dă rapid salopeta jos și se apropie de mine, mă trage aproape de el și își lipește buzele de buzele mele. Îl apuc de brațe și adâncesc sărutul.. dar ne oprim când auzim un ciocănit slab în ușă… îl privesc scurt și îi fac semn să intre în baie.

Deschid ușa și mama intră ținând în mână două perne și câteva prosoape.

– Cum este Derek? mă întreabă îngrijorată.

– Ehh, este bine. Stai liniștită, intrat să facă un duș.

– Tatăl tău și cu mine vrem să îți vorbim câteva minute, te așteptăm în birou.

Îi fac semn că voi coborî imediat și iese din dormitor. Îmi schimb și eu tricoul care se udase și cobor rapid scările. Intru în birou și îl văd pe tata schimbat de straiele bisericești și stătea la biroul său. Mă așez și eu și în momentul ăla intră și mama care se așeză lângă mine.

– Ce s-a întâmplat? îi întreb eu și le văd fetele îngrijorate.

– Vrem doar să știm dacă ești bine într-adevăr? După despărțirea de Clara… ea a fost prima ta iubită și singura… până acum…

– Mamă, nu îți face griji. Îți spun sincer că sunt foarte bune. Jobul e perfect și.. viața mea este frumoasă.

– Asta ne bucură să auzim, spune tata rapid… nu vrem să ne băgăm prea mult în viața ta, avem încredere în alegerile tale. De mic ai știut mereu să alegi calea corectă și vreau să știi că sunt aici fiule pentru tine. Oricând vrei să îmi vorbești, eu sunt pregătit să te ascult…

– Știu tată, îi spun încet și îi prind mâna și o strâng ușor.

– Mai aveți ceva de spus?

Îmi fac semn din cap că nu și eu mă ridic din scaun și îi sărut fruntea mamei și ies din birou, dar mă întorc înapoi… și ei se uită ciudat la mine…

De data asta mă așez pe canapea și îmi las capul în jos. Nu mi-am mințit niciodată părinții și știam că dacă spun acum adevărul avea să fie mai rău. Îmi imaginam deja privirea lor. În toate scenariile din mintea mea, ei aveau să mă privească dezamăgiți…

– Jackson? îi aud vocea mamei.

– Îmi pare rău, mamă, tată… dar… v-am mințit…