Obscuritatea lui Siren- Capitolul 10

Trezindu-se cu o senzație incredibilă de căldură, Dao clipi încet din ochi și, uitându-se în jos, văzu că fusese învelit de Chaisai.

Oh, deci de asta mi-e cald.

Sforăitul ușor al lui Chaisai îi aduse un zâmbet pe față.

Desprinzându-se din strânsoarea lui Chaisai, Dao se duse în baie să se ușureze. Privindu-și reflexia în oglindă, observă că ochii îi erau mai luminoși. Pentru prima dată după mult timp, ochii lui erau limpezi, nepăsători și el părea fericit.

Dar exista un lucru care îl deranja. Chaisai îi spusese că îl iubește. Se bucurase că Chaisai îl crezuse adormit, pentru că nu știa cum să-i răspundă.

Ce este dragostea?

 Nu am fost niciodată îndrăgostit.

 Cum să iubești pe cineva?

 Iubirea ar trebui să doară, ca iubirea pe care am primit-o de la mama?

 Merit eu să fiu iubit?

 De ce mă iubește el?

În timp ce Dao ducea o luptă interioară, Chaisai îl strigă pe Dao.

Intrând în baie, Dao îl văzu pe Chaisai în oglindă și îi zâmbi timid. Înfășurându-și brațele în jurul abdomenului lui Dao și punându-și capul pe umărul drept al acestuia, Chaisai spuse:

– Iubitule, te strig de câteva minute și tu mă ignori.

Poziționându-și mâinile deasupra lui Chaisai, Dao răspunse.

– Phi. Nu te-am auzit, eram adâncit în gânduri.

– Ce s-a întâmplat? Ești bine?

– Sunt bine, doar mă gândeam.

Sărutându-i umărul, Chaisai recunoscu:

– Și eu mă gândeam.

– La ce?

Întorcându-l pe Dao, el spuse:

– Ce ar fi să fac dragoste cu tine chiar aici.

Uitându-se la el pe sub gene, Dao întrebă:

– Oh, chiar așa?

Răspunsul lui Chaisai fu să-l ridice pe Dao și să-l așeze pe blat.

Cu spatele lipit de oglindă, Chaisai intră în el, lăsându-și dragostea să se vadă în fiecare mișcare a șoldurilor, în fiecare sărut al buzelor și în felul în care nu se putea opri din a spune „iubitul meu”.

***

De vreo cinci minute, Dao îl întreba pe Chaisai unde îl duce. Dar Chaisai îi tot spunea că e secret.

Dao se prefăcuse că e deranjat de faptul că Chaisai îi evită întrebarea, dar în adâncul sufletului se simțea special. Nimeni nu îl mai surprinsese până acum.

Mă întreb unde mergem.

Trăgând pe dreapta, Chaisai îi spuse lui Dao să aștepte un minut cât timp el dădea o fugă până în acel loc. Numele locului era un indiciu mort și acum Dao știa unde mergeau.

După câteva minute, Chaisai ieși cu un muncitor care căra mai multe obiecte necesare pentru un picnic. După ce totul fu așezat în portbagaj și pe bancheta din spate, Chaisai sări înapoi pe locul șoferului și porniră.

– Mergem la o întâlnire la picnic. Cum ți se pare?

Părea un pic nesigur, sperând că luase decizia corectă.

Zâmbind larg, Dao  alină grijile lui Chaisai:

– Sună grozav. Crezi sau nu, nu am mai fost niciodată la un picnic.

– Serios? Nici măcar cu mama ta?

Văzând schimbarea de pe fața lui Dao, lui Chaisai îi veni să-și tragă una pentru că vorbise fără să se gândească.

– Iubitule, îmi pare rău. Nu ar fi trebuit să întreb asta.

– Nu, nu. Nu-i nimic. Ca să-ți răspund la întrebare, nu, nu am fost niciodată cu mama.

Apucând mâinile lui Dao și împletindu-și degetele, Chaisai duse mâna lui Dao la buze și o sărută.

– Ei bine. Sper că îți place.

Zâmbind, Dao spuse:

– Sunt sigur că o să-mi placă.

***

Plimbându-se prin parcul Benchakitti în căutarea locului perfect pentru picnic, Dao și Chaisai admirară frumusețea acelui loc. Lacul, copacii și florile creau un loc atât de liniștit pentru înflorirea unei noi iubiri.

După ce găsiră locul perfect, Chaisai începu să descarce căruciorul cu scripeți care adăpostea toate obiectele. Nepermițându-i lui Dao să îl ajute, el întinse mai întâi pătura albă pe jos, pentru ca acesta să aibă unde să stea în timp ce îl privea cum aranja perfect spațiul de picnic.

Perne albastre și o măsuță de lemn împodobită cu o față de masă albastră. O lumânare albă ca piesă centrală, cu candelabre albe pe fiecare parte, și o poză înrămată pe care scria „Prima noastră întâlnire”.

Văzând cât de mult se gândise Chaisai la acest picnic, ochii lui Dao începură să lăcrimeze. Întorcându-și fața pentru ca Chaisai să nu observe, el șterse repede lacrimile care încercau să se strecoare.

Chaisai termină repede și se așeză lângă Dao. Zâmbind, îl întreabă:

– Îți place?

Întorcându-i zâmbetul, Dao exclamă:

– Îmi place Phi. E atât de drăguț din partea ta.

– O meriți.

Privind în ochii lui Dao, Chaisai nu și-l putea imagina pe Dao mai frumos decât ar fi fost în mod normal, dar cumva chiar așa era. Fața lui strălucea, obrajii lui aveau o nuanță caldă, iar părul îi era suflat de vânt, toate acestea amplificând frumusețea lui Dao.

Aplecându-se în față, Chaisai îi prinse buzele , neputând rezista.

Întorcându-i sărutul, cei doi se extaziară până în punctul în care Chaisai se urcă peste Dao. Îl sărută de parcă viața lui depindea de asta, uitând unde se aflau până când cineva fluieră.

Retrăgându-se, Chaisai se dădu jos de pe Dao, frecându-și ceafa de rușine, în timp ce fața lui Dao se înroșise.

Se prefăcu apoi că îl ceartă pe Dao:

– La naiba, iubitule, uite ce m-ai pus să fac. Am comis o indecență în public.

Ridicând din umeri, Dao spuse:

– Nu e vina mea.

Își flutură genele și adaugă:

– Vrei să te închid?

Chaisai nu se putea gândi decât la cătușe. Gândul ăsta îi trimise sângele direct la sculă. Nevrând să se lase dus de val, schimbă subiectul.

– Iubitule. Hai să vedem ce ne-au împachetat. Ți-e foame?

– Da.

Deschizând coșul de picnic, Chaisai scoase articol după articol. Bucătarul împachetase prăjituri de pește, degețele de pui Thai lipicioase, pufuleți cu curry, salată și orez lipicios cu mango pentru desert.

Umplu o farfurie pentru Dao, apoi pentru el însuși. Cei doi se apucară să înfulece.

….

Pe tot parcursul după-amiezii rămaseră întinși pe pătură și-și deschiseră sufletele unul altuia. Vorbiră despre educația lor și despre modul în care aceasta îi afectase.

Chaisai vorbi despre faptul că nu se simțise niciodată iubit de părinții săi, mai ales când nu făcea lucrurile pe care le doreau ei. De exemplu, devenise detectiv în loc să devină doctor. Ei găseau mereu o modalitate de a aduce vorba despre asta și îl durea că nu îl puteau accepta așa cum este.

Dao vorbi despre faptul că mama sa era alcoolică și, indiferent la câte întâlniri AA[1] participase, ea revenea mereu la starea inițială. El simțea că nu putea purta niciodată o conversație serioasă cu ea pentru că era mereu în stare de ebrietate. Dependența mamei sale îl afectase și el încă încerca să se vindece de această traumă.

Fiind deschiși și sinceri unul cu celălalt, îi făcu pe amândoi să se simtă mai apropiați.

Privind apusul de soare aruncând o nuanță roz-portocalie pe cer, Chaisai spuse :

– Mai am o surpriză pentru tine.

Fața lui Dao se lumină și întrebă.

– Ce este?

– Ești gata de plecare? îl întreabă Chaisai.

Dao dădu din cap că da cu entuziasm.

Chaisai spuse:

– Bine. Hai să împachetăm astea și să plecăm.

Sper că totul este pregătit.

Intrând în apartamentul lui Chaisai, fața lui Dao se lumină imediat ca a unui copil în ziua de Crăciun.

Erau luminițe albe în toată sufrageria.

– O, Doamne, Chaisai, ce ai făcut?

Zâmbetul lui Dao era larg, cu gropițele la vedere.

Zâmbi și el:

– Îți place, iubitule? întrebă Chaisai.

– Îmi place.

Chaisai îl trase pe Dao mai departe în sufragerie, unde putea vedea întreaga instalație. Un cort alb ocupa cea mai mare parte a camerei de zi. În cort se afla un pat pe podea cu așternuturi albe din satin.

– Nu am vrut ca timpul nostru să se termine, așa că am făcut acest aranjament pentru a da impresia că suntem afară, explică Chaisai.

– Nici eu nu vreau ca timpul nostru să se termine, spune Dao încet.

– Să mergem înăuntru.

Intrară amândoi în cort și îl închiseră, tăind contactul cu lumea exterioară.

– Acum nu va mai trebui să mă opresc, spune Chaisai și îl sărută instantaneu pe Dao.

Își dorea să sărute acele buze luxuriante de când plecaseră din parc. Abia își  stăpânea nevoia de ele.

Cu degetele înfipte în părul lui Dao, Chaisai îl trase mai aproape pentru a-l devora. Îl sărută cu atât de multă intensitate, încât Dao fu nevoit să se îndepărteze pentru a-și trage răsuflarea.

– Fă dragoste cu mine, Phi.

Graba cu care își scoteau hainele arăta cât de dornici erau unul de celălalt. Explorarea degetelor spunea o poveste despre trupurile lor. Atingerea, apucarea, mângâierea și masajul.

Amândoi învățară despre corpul celuilalt și despre ceea ce le plăcea amândurora. Niciunul dintre ei nu se grăbi, se bucurară de jocul lor până când nu mai suportară și simțiră nevoia să devină unul.

Dao scoase un geamăt când Chaisai intră în el. Acoperindu-i gura cu a lui, Chaisai înghiți strigătele de plăcere ale lui Dao cu fiecare împingere.

Atât era de copleșit de cât de bine se simțea Dao, încât Chaisai nu se putu abține să nu fie sincer.

– Te iubesc.

Aceste cuvinte erau punctate cu fiecare împingere . Prinzându-l pe Chaisai de gât, Dao îl sărută în loc să-i răspundă la rândul său. Cu toate acestea, Chaisai nu fu descurajat, trăgându-se înapoi, el spuse încă o dată:

– Te iubesc atât de mult, iubitule.

Dao se întinse din nou în sus pentru a-l trage pe Chaisai spre buze, dar înainte să ajungă cu buzele pe el, Chaisai nu se mai mișcă.

Încercând să îl convingă pe Chaisai să continue să facă dragoste cu el, Dao își ridică șoldurile, creând frecarea dorită.

Chaisai opri mișcările lui Dao, reținându-i șoldurile, apoi îi ceru singurul lucru pe care Dao încerca să îl evite. Privindu-l în ochi, îl întrebă:

– Ți-am spus de mai multe ori că te iubesc. De ce nu mi-ai răspuns? Nu mă iubești?

Întorcând capul ca să nu fie nevoit să se întâlnească cu ochii lui Chaisai, Dao începu să intre în panică, dar nu putea fugi pentru că ei erau încă unul.

Ce să-i spun eu? Oh, Doamne, sunt speriat! Nici măcar nu știu ce este dragostea.

Lacrimile începură să curgă din ochii lui Dao în timp ce încerca să explice:

– Um, eu… (adulmecă) Eu… um (respiră adânc) Eu…

Întrerupând poticnirea panicată a lui Dao, Chaisai spuse.

– E în regulă dacă nu vrei să o spui sau dacă nu mă iubești încă.

Uitându-se înapoi la Chaisai, el vru să-și ceară scuze sau să spună ceva dar, înainte să poată articula vreun cuvânt, Chaisai începu să se miște înăuntrul lui, ceea ce îl făcu pe Dao să scoată gemete.

Așezându-și corpul lipit de cel al lui Dao, Chaisai își ascunse fața în gâtul lui Dao în timp ce continuă să facă dragoste cu el.

Urmărind sărutările și sugând orice parte pe care o putea atinge, Chaisai încerca din răsputeri să arate că nu este afectat. Cu toate acestea, nu reușea, deoarece un fior intermitent continua să reverbereze prin pieptul lui Dao, ceea ce-l făcu să spună.

– Phi. Oprește-te!

Chaisai se opri imediat, dar nu voia să-și ridice capul din strânsoarea gâtului lui Dao.

– Uită-te la mine, Phi, îi ceru Dao cu blândețe.

Sprijinit de gâtul său, îl simțea pe Chaisai clătinând din cap că nu. Folosindu-și forța coapselor și a brațelor, Dao îl răsturnă pe Chaisai pe spate. Fiind acum deasupra, Chaisai nu se mai putea ascunde de el.

Ridicându-și brațele pentru a-și acoperi fața, Chaisai încerca în continuare să se ascundă, dar Dao nu îl lăsă. Îi trase brațele în jos și-i ceru lui Chaisai să se uite la el.

Privindu-l în sfârșit, Dao putu vedea cât de mult îl rănise pe Chaisai. Fața lui era roșie și plină de lacrimi.

Dorind să dea un fel de explicație, Dao spuse:

– Phi, îmi pare rău. Nu e vorba că nu vreau să o spun, e doar că nu știu ce simt. Simt atât de multe, dar încă nu pot exprima în cuvinte. Te rog, dă-mi timp să-mi dau seama.

Simțind că îl presa pe Dao prin felul în care se comporta, el spuse:

– Ai dreptate. Îmi pare rău că te-am făcut să simți că trebuie să o spui doar pentru că am făcut-o eu. O să te aștept.

– Mă lași să-ți arăt cât de mult însemni pentru mine? întreabă Dao.

Sărutând lacrima care căzuse din ochiul lui Chaisai, Dao îi sărută obrajii, fruntea, nasul și buzele.

Ridicându-și șoldurile, Dao apucă scula lui Chaisai și o alinie cu intrarea lui. Așezându-se încet, lăsă centimetru după centimetru să-l umple până când acesta fu învelit complet.

Pornind de la un ritm constant de sus, jos și mișcându-și șoldurile înainte, Dao își lăsă corpul să transmită toate emoțiile care îl copleșeau.

Cât de mult avea nevoie de Chaisai.

Cum nu-și putea imagina viața fără el acum.

Cum, dacă cineva merita să fie iubit, acela era el.

Și cum își va da seama cum să îl iubească așa cum trebuie.

Privirea lui Dao în timp ce îl călărea pe Chaisai spunea tot ce trebuia să știe.

Dao era îndrăgostit de el și nu trebuia să o spună. I se vedea perfect pe față.

Neputându-se abține, Chaisai se ridică și îl îmbrățișă pe Dao. Ținându-l atât de strâns, împinse și îl trase până ajunse la orgasm, ceea ce întări dragostea pe care amândoi o aveau unul pentru celălalt.

În timp ce zăceau pe pat, cu picioarele și degetele împletite și sărutări ușoare, inimile lor erau mulțumite, simțindu-se în sfârșit în siguranță.

[1] Alcoolicii anonimi