Pregătește-te
***
– De ce numele tăticului meu este diferit de al meu și al mamei? întrebă un copil de câțiva anișori.
(* în roman Alin îl numește pe tatăl ei ‘tăticule’ nu: tată)
InTouch se uită la sora lui. Sărută obrajii nepoatei sale,
– Numele tău este diferit de al tatălui tău, dar el este tatăl tău.* Mama nu știa cum să explice unui copil o problemă care privea adulții. Când Phi a vrut să se căsătorească cu un străin, tatăl lor s-a opus, dar ei au insistat. A sfârșit prin a-i da permisiunea să se căsătorească dar să nu-și schimbe numele de familie. Micuța Alin se uită confuză, dar apoi nu mai puse întrebări. Îl îmbrățișă strâns pe unchiul ei drag, care o tachina. Mâinile micuțe îi țineau obrajii unchiului și-l sărută în mod repetat.
– Când o să crească, Alin o să se căsătorească cu unchiul In.
(*naa : unchi/mătușă din partea mamei, unchiul din partea tatălui este: Ar dar unii folosesc și cuvântul lung, unchi/mătușă care nu este rudă de sânge/complet străin)
Mama copilei răspunse
– Nu te poți căsători cu unchiul tău, draga mea.
– Au, Alin făcu o față supărată și apoi se încruntă
– De ce? dar Alin îl iubește pe unchiul In.
Cei doi adulți se uitară unul la altul confuzi. Cum să-i explice unui copil? InTouch sărută din nou obrajii nepoatei sale.
– Unchiul are un iubit. Îmi pare rău, Alin.
Copila se supără din nou pentru că nu-și putea imagina că unchiul iubește pe cineva mai mult decât pe ea.
– Atunci, unchiul In se va căsători cu acea persoană? Ochii fetei se uitară la unchiul ei. Ochii ei nu păreau afectați, dar cei ai unchiului se întristară.
Oare ne vom căsători?
Nu se va îmtâmpla niciodată asta.
*********
-Pharm!!! se auzi vocea însoțită de o atingere care-l înfioră. Îi trase o palmă peste obraji băiatului ca să-l trezească. Parm deschise ochii și respiră adânc. În fața lui se afla Phi Dean care-l privea atent.
– Eu … băiatul confuz se uită în jurul lui. Se trezi întins pe canapea și Dean ținea un prosop cu care îi ștergea fața.
– Liniștește-te. Mâna mare îi mângîia blând fața lui Nong și se uita direct la el.
– Uită-te la Phi, spuse vocea groasă care îl liniștea pe băiat.
– Pharm ai hiperventilat deodată și ai leșinat. Dean îi explică blând lui Nong,
– Așa că te-am adus să te întinzi pe sofa. Cum te simți acum? Îți vine să vomiți? Sau ești amețit? Respiri cu greutate?
(*uf, phi Deaaaannnn! El era doar inconștient, nu însărcinat! De ce întrebi dacă-i vine să vomite??!!!)
Pharm scutură din cap
– Sunt ok, nu este nimic serios.
Dean era ușurat. A fost foarte șocat când Nong a leșinat și s-a repezit să-l prindă.
– Ești sigur că nu trebuie să te duci la spital?
Vocea puternică ce se auzi din spate îl făcu pe băiat să se crispeze. Nu îndrăzni să se întoarcă să se uite la ea, nu îndrăzni nici măcar să scoată un sunet. Acum, confuzia pe care o simțea făcea imposibil ca să răspundă. Nu știa dacă Alin va putea să-și amintească de el sau nu. Și nu știa dacă mama lui Dean îl va accepta sau nu.
– Eu … Eu voi pleca acasă… Pharm spuse în timp ce ținea strâns cămașa iubitului său. Privirea-i tremura de îngrijorare.
– În starea în care ești, dacă apar iar simptomele? Dormi aici. Mama iubitului său veni și se așeză lângă el. Se aplecă și atinse obrajii băiatului care stătea întins pe canapea și zâmbi.
– Nu trebuie să-ți faci griji, ești iubitul lui Dean, nu-i așa?
Pharm deschise ochii și se uită la femeia din fața lui. De data asta o putea vedea clar. O față frumoasă, aproape fără riduri. E de necrezut că deja are un fiu de 20 de ani. Avea părul negru, lung și ondulat până în talie, scoțându-i în evidență fața de origine din Orientul Mijlociu.
Alin devenise o femeie frumoasă.
– De ce? Pharm își întoarse fața să se uite la iubitul său care-i zâmbea. Era confuz de unde știa mama lui despre faptul că era iubitul lui Dean.
– Ești așa de drăguț, Alin apucă obrazul băiatului a cărui față era panicată și apoi îi luă mâna,
– Când ai leșinat, Dean s-a întors și te-a prins. Când l-am întrebat despre tine, a spus că tu ești iubitul lui, iar eu am fost șocată.
Pharm se înroși ca focul, inima-i bubuia în piept, și se întoarse repede să se uite la Phi. Așteaptă… Phi Dean a recunoscut așa deodată?!
– Mamă, vorbești prea mult. Pleacă. Persoana căreia-i plăcea să pară că are o aură întunecată tuși și o goni pe mama sa. În timp ce mama se uita la ochii lui și se întreba de ce-și făcea probleme în legătură cu Nong care era prea îngrijorat și apoi ieși din casă. Mama rămase uimită pentru o clipă, dar păru că își revine și-și reluă postura de dinainte.
Mirosul care venea dinspre femeie îl făcu pe Pharm să o îmbrățișeze fără să-și dea seama. O voce blândă și liniștitoare, însoțită de atingerea unei mâini ce-i atingea spatele cu blândețe.
“Unchiule In, zâmbește”. Mâinile mici care mângâie spatele unchiului. Bărbatul stă chircit și-i curg lacrimile. Copila murmură un descântec în timp ce mângâie spatele unchiului, fără a se opri din cântat până când bărbatul cedează și izbucnește în râs. Chiar dacă tatăl său i-a interzis să se întâlnească cu Korn, avea o nepoată care-l va încuraja întotdeauna.
Sunetele șoptite din urechea sa se suprapuneau peste amintirile sale. Apa caldă care se adunase în colțurile ochilor se rostogoli pe obraji în cele din urmă.
În inima lui simțea că lipsește, lipsește.
– Este în regulă. Mama iubitului său îl alina pe băiatul care era confuz încă. Se gândea că-i este familiar fără să știe de ce pentru că atmosfera lângă acest băiat era ca aceea a cuiva de care nu-și putea aminti.
– Îmi pare rău. Pharm o împinse ușor, jenat de toate acele privi ațintite asupra lui, fie că erau ale lui Don și Del sau ale mamei care-l îmbrățișa. Toată lumea era îngrijorată în legătură cu el.
– Este în regulă. Ți-am spus deja să te odihnești, ești obosit, nu-i așa? Șterse fața și ochii băiatului, și apoi se întoarse către fiul ei.
– Tata s-a oprit la companie să rezolve niște treburi și probabil se va întoarce acasă târziu. Ai face mai bine să stai de vorbă cu el mâine.
Dean încuviință. Se apropie de Nong și încercă să-l cuprindă din nou dar Pharm refuză repede și se înroși la față, insistând că se simte mai bine și nu are nevoie de ajutor ca să meargă. Curând intrară în dormitorul de la etajul al treilea și, îndată ce se închise ușa, stăpânul camerei îl îmbrățisă pe Nong și-l sărută pe tâmplă.
– Băiat bun.
Suspinând, mâinile lui Parm îl îmbrățișă din nou pe iubitul său. Fața zâmbitoare, acum era înecată în lacrimi
– Alin …Alin, suspinele sale areu ale unei persoane care parcă își pierduse mințile și curând se transformară în bocet.
Durerea de a întâlni pe cineva care era pierdut, dar la care putea doar să se uite. Nu-i putea spune nimic, nu-i putea transmite dorul de ea, nu-i putea spune cuvinte de iubire ca până atunci, pentru că el nu este … el nu este InTouch.
Nici unchiul lui Alin, In …
– Șșșt… băiat bun. Dean îl mângâia pe Nong care suspina până când tot corpul îi tremura.
– Phi este aici, este în regulă. Putea doar să repete încontinuu, simțind lacrimile care-I udau hainele.
– Ai ochii umflați. Îl ținu pe băiat să se așeze pe pat, apoi se așeză în fața lui Nong și-I mângâie obrajii.
– Mie … mi-e dor de Alin, suspină Parm încercând din greu să explice. Își împungea pieptul de parcă era de nesuportat,
– Aici înăuntru … doare, InTouch își iubește nepoata atât de mult dar … ea nu-și … amintește.
Alin nu-și putea aminti că acest tip era unchiul ei.
– Când a murit InTouch, Alin era încă mică, nu-i așa? Dean îl scutură pe Nong ca să-I vadă fața clar,
– Avea abia 6-7 ani.
Băiatul încuviință.Încercă să înțeleagă, dar tristețea era atât de copleșitoare încât nu se putea opri din plâns. Probabil că la pierderea unchiului său copila a fost tristă, dar curând, ea a uitat.
– Vrei să faci o baie? Apa caldă ar trebui să te facă să te relaxezi. Îi șterse lacrimile care nu se mai opreau, până când se întrebă de unde are atâtea lacrimi.
Dean nu așteptă un răspuns și se îndreptă spre cadă și pregăti haine pentru persoana care acum își stergea lacrimile. Se întrebă dacă ar trebui să găsească un prosop să-i pună o compresă caldă.
– Ar trebui să fie destulă apă, du-te și-nmoaie-ți corpul în cadă. Să nu încui ușa la baie. Mângâie capul băiatului și se uită în ochii lui, scoțându-i cămașa. Încă era îngrijorat.
– Ce s-a întâmplat? Dean se uită la mâna care nu-i dădea drumul. Nu se putea mișca.
– Eu … nu vreau să fiu singur, șopti blând băiatul, dar Dean îl auzi bine cu ambele urechi și se apropie de gura lui. Fața lui Parm era roșie. Îl împinse pe tânăr cu forță.
– Eu …eu voi face o baie. Mulțumesc, Dean.
Când se închise ușa băii, băiatul se așeză pe jos. Se învinovăți pentru curajul său, iar obrajii lui erau roșii de rușine pentru că-l rugase să facă baie împreună. Își ascunse fața în genunchii strânși la piept. Oftă tare, simțindu-se confuz. E adevărat că nu-și dorea să fie singur pentru că atunci când era singur nu se putea gândi decât la trecut.
Este consecința păcatului său cea care l-a adus înapoi la viață? Să-l facă să sufere când vede persoana pe care o iubește dar nu-i poate spune cine este.
Pharm se ridică, își scoase hainele și se spălă pe față viguros înainte de a intra în cadă. Apa caldă îl ajută să se relaxeze până îl făcu să închidă ochii. Lacrimile țâșniră din nou, neliniștit cum va face față următoarei zile.
Dacă tatăl lui Dean nu acceptă relația lor și le spune să nu se mai vadă întocmai ca lui Korn și In, și nu-l va mai vedea pe Dean, nu o va mai putea vedea pe Alin, nu o va vedea pe Phi Anh, atunci ce sa va întâmpla?
Doar gândindu-se la asta și nenorocitele alea de lacrimi l-au trădat și au început să curgă incontrolabil. Parm se aplecă încet până când apa-i acoperi fața, mâinile.
Nu vreau, nu vreau. Dacă va fi așa, cu siguranță voi muri.
– Phi … Dean, dacă va trebui să se despartă, cu siguranță nu va face față.
– De ce plângi?
Pharm tresări și aproape se înecă. Dar brațele puternice îl ținură înainte de a se îneca cu apă. Băiatul făcu ochii mari și-și acoperi gura pe care o deschisese larg.
– Dean!? Acum, Dean intrase în baie fără ca el să-și dea seama și intrase în cadă.
-De ce nu porți nimic???
– Vreau să facă și eu baie. Tânărul i-a răspuns de parcă ar fi citit în mintea băiatului chiar fără ca acesta să-l întrebe. Se urcă în cadă și se așeză în spatele băiatului.
Băiatul se făcu roșu ca focul și dădu vina pe apa caldă, care-i făcea ca întregul corp să se înroșească, mai ales spatele care-i era lipit de pieptul lat al tânărului, aproape și fierbinte până aproape simți că se topește.
Stătea atât de țeapăn încât îl făcu pe Dean să chicotească. Luă apă în pumn și-i udă brațul lui Nong. Picioarele lungi le atingeau pe cele ale lui Parm sub apă și le făcu se tremure.
– Relaxează-te puțin, spuse Dean mișcându-și mâna să-i atingă spatele lui Nong și să-I maseze gâtul.
– Nu vrei să fii singur, nu-i așa? se aplecă el spre ceafa băiatului.
– Îhî… gemu Parm ușor fără să îndrăznească să se uite în ochii persoanei care profită de această ocazie. Deodată uită de toate gândurile de mai înainte, și chiar și lacrimile i se opriră deodată ca și cum ai fi oprit un robinet. Pentru că acum situația era mai periculoasă, ochii roșii și umflați de atâta plâns priviră spre propriile picioare care erau lângă cele ale lui Dean. Era gelos pe mușchii puternici, deși nu știa de ce.
Ăăă, picioarele lui …
Ochii obraznici erau în căutarea a ceva. Pharm își împinse coapsele mai aproape de cele ale lui Phi, cu gândul de a vedea mai clar tatuajul dar acesta era ascuns sub apă, așa că nu putea vedea nimic.
Dean se lăsă pe spate pe marginea căzii. Îi plăcea să-l privească pe Nong care stătea în poala lui și privea neliniștit în dreapta și-n stânga. Acesta era ezitant dacă să se uite la ceva dar nu avea curaj să se miște.
– Dacă ai să continui să te miști așa, Phi nu-ți poate garanta siguranța, îl avertiză tânărul și-l făcu pe Parm să se oprească brusc.
Brațele puternice i-au prins mijlocul lui Nong și l-au ținut strâns. Chiar dacă nu-i putea vedea fața, pielea roșie până la urechi îi spunea că băiatul din brațele sale era rușinat.
– Dean e un mincinos! Ambele brațe încercau să scape din brațele tânărului.
– Ești așa de încăpățânat. Exclamă Dean, dar părea că lui Nong nu-i era deloc teamă de el. În acea zi învățase să-și dea seama dacă Phi era supărat cu adevărat sau doar se prefăcea.
Pharm se întoarse să zâmbească când își dădu seama că nu putea scăpa de tânăr se mișcă refuzând să se lase pe spate în îmbrățișarea acestuia.
– Tatăl tău știe sau nu? întrebă el jucându-se cu mâinile mari , încercând să-I atingă tâmpla și apoi strânse buzele.
– Bineînțeles că nu știe, răspunse tânărul. Își așeză bărbia pe umărul lui Nong și băiatul îl lăsă pe iubitul obraznic să continue,
– Vorbesc rareori cu tatăl meu, din cauza chestiunii cu bunica, așa că pare greu să am o conversație cu el.
Băiatul se opri și se gândi o clipă. Ochii săi priviră la picioarele goale și la degetele de la picioare.
– Poate că tatăl tău nu vorbește mult, la fel ca Phi Dean. Deși nu-l cunoscuse niciodată pe tatăl iubitului său, credea că Anh și Alin ar alege cea mai potrivită persoană. Ai încercat vreodată să inițiezi o discuție cu el?
– Vrei să-ți spăl părul? Persoana care fusese întrebată încercă să schimbe subiectul. Se întinse după șampon și apoi îl aplică pe părul lui Nong fără aștepte un răspuns.
– Dean e atât de încăpățânat, se plânse Pharm și închise ochii când spumă-I acoperi capul,
– Și tu ești încăpățânat. Așa tată, așa fiu, nu-i așa?
– Nu-i adevărat. Mâinile mari continuară să-i spele părul lui Nong. Băiatul era frustrat și-l lovi peste braț.
– Oprește-te Phi Dean. Nong trase brațul iubitului său. Nu se mai mișcă și se întoarse cu fața către el. Asta-l făcu pe tânăr să-și desfacă picioarele în apă,
– O să-l spăl și eu pe Dean.
Persoanei nu-i plăcea să renunțe chiar dacă era îmbujorată și nu îndrăznea să se uite. Se întinse după șampon. Reuși să întindă șamponul pe tot părul iubitului său și curând totul deveni un război al șamponatului.
Curând se auziră râsete în toată baia, cei doi spălându-și părul pe rând, și dându-și sărutări pe față, pleoape, vârful nasului, obraji și buze.
– Nu contează care este răspunsul tatălui, cuprinse fața dragă și o lipi de pieptul alb și ud. Ochii frumoși se închiseră de plăcere. Nong își aplecă ușor capul să-și clătească șamponul.
– Nu ne vom despărți niciodată.
Pharm încuviință. Își clăti temeinic șamponul din păr, apa caldă spălând tot, inclusiv lacrimile care-I curgeau pe obraji.
Da, nu ne vom despărți niciodată.
Când ieși din baie, se schimbă în pijamale. Mânecile lungi și pantalonii le-a suflecat. Asta l-a cam enervat, dar nu avea ce face fiindcă diferența de mărime era atât de mare. Pharm se întinse pe patul moale. Mirosul familiar al lui Dean era ca un somnifer. De îndată ce capul i-a atins perna, ochii i s-au închis imediat.
– Ai plâns până ai obosit, spuse persoana care l-a urmat. După baia caldă și relaxantă trupul său se simțea confortabil. Se duse să stingă lumina din cameră și se duse spre pat, întinzându-se lângă el.
În ultima vreme au dormit adeseori împreună. Simptomele din ultima vreme dispăruseră. Pharm chiar dacă e mai timid acum nu se mai forța. Dean își deschise brațele iar Pharm se întoarse și-l îmbrățisă. Mâna mare îi mângâia spatele persoanei pe care o îmbrățișa. Buzele tânărului afișară un zâmbet, sărutând fruntea băiatului și îmbrățisă și mai strâns. Se încruntă pentru o clipă când auzi o mașină intrând în curte urmată de glasuri de persoane care vorbeau tare afară, apoi se făcu liniște din nou.
Tata se întorsese deja …
Oare Phi încercase vreodată să vorbească mai calm cu el?
Dean se gândi pentru o clipă … el și tatăl său au încercat vreodată să aibă o conversație decentă sau nu?
***
Poza era ușor ștearsă și era acoperită de o peliculă. Simți dulceața sentimentului pe care îl aveau doi oameni care, având legate unul de celălalt corpurile își transmiteau căldură unul altuia. Patul era moale, scârțâind când se mișca. Respirând cu greutate, mișcându-se frenetic până când persoana care se afla sub el a țipat. Forța din brațul drept îi motiva pe cei doi care căutau plăcerea până când totul ajunse la apogeu și se calmară precum marea după o furtună.
– Iubește-l pe Phi Korn, spuse băiatul viclean cu ochii scăpărând. Fața-i era umedă de sudoare iar obrajii-i erau roșii. Korn nu putu rezista și-i acoperi fața cu sărutări.
– E târziu deja, spuse Korn uitându-se la ceasul de lângă pat. Se dădu jos din pat și-și luă cămașa.
Erau în dormitorul lui Intouch. Erau împreună de la răsărit iar acum era întuneric. Korn luă de jos cămașa iubitului său și i-o dădu. Știau că nu pot fi înpreună prea mult timp dar era aniversarea lor de un an azi. Un an ar putea fi o perioadă scurtă de timp pentru unii, dar pentru ei înseamnă foarte mult.
– Ne vedem mai târziu, spuse tânărul sărutând buzele iubitului său. Își zâmbiră dar tot trebuia să plece. Deodată se auzi o bătaie în ușă, o lovitură puternică precum tunetul.
– Ce faci !!!
Intouch deschise ochii mari și apoi îi închise. El și iubitul său fură șocați când văzură fața familiară care dădea buzna.
– Tată!?
Korn îl împinse repepde în spatele său ca să-l ascundă. Își încleștă fălcile și se-ncruntă la fața familiară care stătea în pragul ușii. Brațul tatălui se încleștă și rămase nemișcat, iar Intouch îl lăsă pe tatăl său să intre.
Secretul lor era deja descoperit … .
***
Dean tresări, ochii săi gri-verzui dechizându-se larg. Respirând greu de parcă totul abia s-ar fi întâmplat, își îndreptă privirea spre ușă, ușurat când văzu că nu vine nimeni și că e liniște. Apoi își roti privirea prin cameră. Tavanul alb și draperii albastru închis. Oare visez?
– … Nu face asta.
Vocea scâncită de lângă el îl trezi din gânduri. Trupul din brațele sale era încordat și două mâini îl prinseră strâns.
– Tată, nu-l lovi pe Phi Korn, tată … Nu face asta.
– Pharm, Pharm, tânărul încercă să-l trezească pe Nong strigându-i numele. Nu îndrăznea să scuture trupul băiatului pentru că-i era teamă să nu-l șocheze și să agraveze simptomele de hiperventilație.
– Pharm, tocmai ai avut un coșmar, deschide-ți ochii încet.
Vocea groasă se auzi chiar lângă urechea lui, făcându-i trupul să tresară. Genele umede clipiră înainte de a se deschide încet, și de a se uita în ochii celeilalte persoane.
– Phi Dean?
– Sunt Phi, Dean repetă încercând să-l convingă. Parm își ridică brațele să le pună pe după gâtul lui și-și ascunse fața la pieptul său.
– Am visat … am visat că … tatăl lui Intouch a venit să ne vadă … și-l lovea pe Phi Korn. Tatăl din visul lui lovea cu pumnii și țipa, dar Phi Korn a refuzat să se retragă. Nu permitea ca Intouch să fie lovit.
Dean se aplecă și se așeză, ridicându-l pe Nong.
Încă mai ținea strâns brațul iubitului său, îngrijorat că i se va interzice să-l vadă. Era prima dată când el și Nong visau același vis în același timp. Dean își aminti că după ce aflase tatăl lui Intouch, au fost separați unul de celălalt. Korn a fost bătut atât de grav încât nu s-a putut duce la școală o săptămână. Amândoi au fost separați luni de zile până când au găsit un mod secret de a se contacta și s-au întâlnit la un restaurant, dar asta a fost ultima întâlnire înainte ca cei doi să moară.
– Nu contează, a fost doar un coșmar …
Un coșmar care ar trebui să se termine.
Dean și Pharm coborâră din cameră pe la ora 7.30. Pentru că azi era zi liberă, activitățile erau mai lente decât de obicei. Când văzu că era doar Don la masă și se juca la telefon, se duse în bucătărie să o ajute pe Del, pentru că azi tânăra stăpână intenționa să-și arate talentele de bucătăreasă și să facă terci de orez. Când ceasul bătu ora 8, stăpânul casei coborî o clipă de la etajul doi în același timp în care aroma de ciuperci îi făcu foame.
Băiatul își ajută prietena și menajerele să aducă la masa din living castroanele cu terci de orez. Se opri când văzu fața nefamiliară care stătea în capul mesei. Trupul înalt și bine făcut era cam ca al lui Dean, cu părul scurt și negru și pielea albă. Citea un ziar în timp ce sorbea din cafeaua pe care o ținea în mână.
– Serios, de ce trebuie să servească oaspetele la masă, spuse chiar în acel moment frumoasa mamă când îl văzu pe iubitul fiului său că aduce castroanele din bucătărie, și îl lovi ușor pe spate.
– E în regulă, doar dau o mână de ajutor, se grăbi Pharm să spună așezând castronul pe masă și apoi se așeză lângă Dean. Tresări ușor când văzu că se strânge ziarul.
Atmosfera de la masă era extrem de tăcută.
Proprietarul casei în vârstă de 50 de ani se opri și se uită cu interes la noul membru al casei. Pharm ridică grăbit mâinile în semn de respect iar tatăl lui Dean doar încuviință și începu să-și mănânce tăcut micul dejun.
– Mănâncă. E încă fierbinte, spuse o voce răgușită, ochii ageri uitându-se la fiul cel mare care părea să se simtă ciudat.
– O să discutăm după ce terminăm de mâncat.
***
Partea a 2-a
Atmosfera de la micul dejun de azi a fost la fel de tăcută ca de obicei. Cel de-al doilea fiu și fiica cea mică aruncară priviri pe ascuns către tatăl și fratele lor. Pe de altă parte, mama tot zâmbea în timp ce servea mâncarea pentru toată lumea. Câteodată erau conversații scurte și râsete între părinți într-o notă pozitivă. Era o imagine cu care toți se obișnuiseră deja. Mama lor era ca o lumină în casă care aducea întotdeauna zâmbete și râsete, indiferent ce se îmtâmpla. Din fericire, Don și Del moșteniseră genele mamei lor. Dar Dean, în mod surprinzător moștenise trăsăturile tatălui tăcut și taciturn.
Mama spunea uneori că, dacă tata și Dean ar fi lăsați singuri acasă, doar ei doi, în acea zi casa ar fi tăcută ca o casă abandonată. Don și Del au fost de acord cu mama pentru că văzuseră asta întâmplându-se, și nu mai doreau să vadă încă o dată așa ceva.
După ce au terminat micul dejun, au fost strânse castroanele de terci de către menajere. În această dimineață mâncarea a fost delicioasă și au mâncat tot, ceea ce a făcut-o pe Del să zâmbească fericită. De obicei pe la ora asta, Del vorbea cu părinții ei despre aproape orice, dar nu și astăzi. Fata se uită spre fratele ei mai mare și făcură semn unul către celălalt iar ea intenționa să se scuze ca să-l lase pe fratele mai mare să vorbească cu părinții. Dar când era pe punctul de a pleca, vorbi capul familiei.
– Stai jos.
Cei doi frați se așezară imediat.
– Ok, este ceva ce vrei să spui în fața tuturor membrilor familiei? De data asta tatăl l-a întrebat pe fiul cel mare, care se uita fix în ochii tatălui său. Dean se uită spre mama sa care-i zâmbea ca să-l facă pe fiul său se simtă în largul lui.
– Tata probabil a auzit de la mama , Dean îi strânse mâna lui Nong sub masă,
– Acesta este Pharm, iubitul meu.
Phharm făcu ochii mari când îl auzi cuvântul iubit. Tremură și îngheță. Ochii de onix erau încă ațintiți asupra lor înainte de a-și pune mâinile pe masă.
– Te-ai gândit bine la asta?
Dean ridică din sprâncene și se uită drept în ochii tatălui său,
– M-am gândit foarte bine la toate.
– Și cu părinții tăi cum rămâne? persoana întrebată a tresărit.
– Tata deja a murit dar mama deja știe că mă întâlnesc cu Dean. Nu a avut nimic împotrivă. Băiatul încercă să răspundă cât mai simplu posibil și să nu leșine. De fapt era așa de stresat încât transpira încontinuu.
– Știi desigur, că veți avea de depășit multe obstacole. Sunteți siguri că vă puteți descurca?
Dean și Pharm se uitară unul la altul înainte de a-și întoarce capul spre persoana care-i întreba,
– Da!
Atitudinea încăpățânată și lipsită de compromisuri din partea celor doi îl făcu pe tată sa ofteze. Se rezemă pe spate în scaun și se relaxă. Aseară soția sa îi spusese că fiul cel mare îl adusese acasă pe iubitul său. A recunoscut că a fost șocat la început până ce s-a odihnit puțin dar nu s-a gândit niciodată să le interzică relația.
Cum ar putea face asta când, în trecut avusese și ele experiența de a fi interzis? Durerea de a fi arestat de poliție, despărțirea și lacrimile iubitei sale (acum soția sa) erau încă întimpărite în mintea sa. În cele din urmă, mama iubitei sale l-a acceptat dar amintirile legate de lupta de dinainte de a fi acceptat nu au dispărut prea ușor. A fost frustrat când l-a văzut pe fiul său cel mare că o preferă pe bunica și-și ignoră părinții care i-au dat naștere. Așa că atunci când a avut șansa de a discuta cu celălalt a vrut să discute calm.
Ieri l-a sunat mama soției sale. Nu a cerut nimic altceva decât să-și deschidă inima și să discute cu Dean. Dacă fiul nu va vorbi, el va trebui să vorbească primul. Dacă fiul va lua inițiativa să vorbească, el îl va asculta. Iar astăzi asta a făcut.
Dean nu a vorbit, așa că el a trebuit să înceapă conversația. Chiar dacă era frustrant să audă un răspuns scurt cu o voce speriată de parcă i-ar ieși o floare de phikul din gură. Dar răspunsul era clar și arăta că ambii băieți erau serioși, nu se jucau. Nu știa ce va fi în viitor dar pentru mama și tata …
[NT : floarea de phikul este cunoscută pentru gustul astringent, dar mai înseamnă și aspru sau înțepător. Așa că în tailandeză tatăl vrea să spună că este ‘este atât de greu să spună de parcă l-ar durea gâtul’ sau ‘de parcă ar fi înghițit un glonț.]
Mama se mută și se așeză lângă el, atingându-I cu blândețe spatele și-i zâmbi apoi încuviință către cei doi băieți.
Fiul său se sprijini de iubitul său. Ochii îl priveau pe tatăl său cu o expresie pe care nu o mai văzuse niciodată. Tatăl ridică din sprâncene surprins.
Ei bine, privirea lui era foarte blândă.
– Dragă! De data aceasta frumoasa soție îi dădu un cot soțului său cu putere făcându-l să tresară. Stăpânul casei se încruntă și rămase tăcut, lăsându-se pe spate în scaun,
– Dacă tu crezi că decizia ta este corectă, să nu vii să te plângi mai târziu.
Dean, Don, Del, și Pharm, se uitară toți uimiți la tatăl lor. Frații nu credeau că tatăl lor va accepta totul așa de ușor. Când Don continuă să se holbeze la tatăl său, acesta nu se simți confortabil. Nu era obișnuit cu o atmosferă atât de bizară de când se născuseră copii săi. Se uită la soția sa dar aceasta doar răse.
Indiferent ce decizie luase fiul său, atâta vreme cât decizia lui nu era periculoasă pentru el și pentru părinții săi, nu putea decât să-l sprijine să ajungă cu bine la țărm.
– Tatăl tău este minunat.
Dean opri mâna care acum îl ajuta pe Nong să facă trufe. Tăia în bucăți mici și le scufunda în sirup roșu și verde. După ce se prindea culoarea, le scurgea și le amesteca apoi cu făină de tapioca. Sprâncenele întunecate erau încruntate și nu înțelegea deloc ce gândea Nong.
Pharm zâmbi ușor în timp ce lua castanele și le scufunda în apă care fierbea. Râdea în sinea lui gândindu-se la chestiunea de acum două ore. Când tatăl lui Dean l-a acceptat, Parm i-a îndepărtat mâna iubitului ca să-l salute pe acesta. La început Dean a părut să fie reticent, dar apoi l-a urmat oricum. Tatăl păru să nu fi întâlnit așa ceva până acum, pentru că el era sigur că Dean și tatăl său erau exact la fel!
Duri la exterior, dar blânzi în interior, fioroși dar de fapt buni la suflet, și le plăcea să facă o față aspră deși era un haos la interior.
– Ce parte a lui este minunată? întrebă Dean pentru că abia aștepta o explicație. După ce termină cu făina cernu restul printr-o sită și apoi i-o dădu lui Nong care turnă apă fierbinte peste aceasta.
Băiatul ridică fața și zâmbi,
– Minunat pentru că este exact ca Dean. Răspunsul fu dat cu un zâmbet pe față.
Tânărul simți cum cade într-o prăpastie. De când se născuse, nu mai văzuse pe nimeni așa de drăguț. Râse pentru că știa motivul, Nong fusese primul care-i spusese asta, așa că ciupi ambii obraji ai iubitului său până când acesta țipă.
– Suntem acasă la tine Dean. Se bosumflă Parm în timp ce șoptea,
– Părinții tăi sunt în living, îi reaminti tânărului care-i furase un sărut. Se plânse, frustrat, dădu din mâini și se întoarse să amestece castanele care fierbeau, apoi le scurse și le scufundă în apă rece. Adăugă culoare castanelor înmuiate care deveniră verzi și roșii ca rubinul.
Aroma laptelui de cocos, a jeleului incolor amestecat cu sirop și cu aroma de pandan cuprinseră întreaga bucătărie. În cele din urmă Pharm puse rodia într-o ceașcă, adăugă gheață zdrobită, decoră totul cu jackfruit și cocos, apoi puse lapte de cocos deasupra.
– Poți să o servești, spuse băiatul menajerelor care fuseseră chemate să ajute, să aranjeze desertul pus în cupe pe tăvă. La început Pharm nu s-a gândit să facă desert dar se simți frustrat când aruncă o privire la niște nuci de cocos. Așa că nu se putu abține să-și folosească mâinile pentru a face desert pentru ca părinții lui Dean să le încerce.
Mai ales, când Alin era copil și vedea cupa cu desertul rubiniu spunea că e frumos ca o nestemată. Că era așa de frumos de nici nu îndrăznea să-l mănânce. Era așa de necălită când era forțată să mănânce și nu accepta să fie hrănită.
– E gustoasă? Când au rămas doar două persoane în bucătărie, băiatul viclean luă o lingură din desert și-l hrăni pe tânăr așa cum făcea întotdeauna după ce termina de gătit.
Rodia crocantă, aroma de pandan amestecată cu mirosul de lapte de cocos și gheața rece. Gustul era ușor și nu prea dulce. Când tatăl își reveni, deja terminase toată cupa.
– Azi dimineață, mama mi-a trimis un mesaj, spuse Parm în timp ce-l hrănea cu ultima lingură de desert pe iubitul său fără ca el să mănânce deloc.
– Duminica asta verișorul meu o să mă ducă să-l întâlnesc pe unchiul meu. Dacă nu intervine ceva, s-ar putea să mă ducă la bunicul meu imediat după aceea.
Dean luă ceașca goală și o puse pe masă. Se uită la privirea ezitantă.
– Vrei să vin cu tine?
Băiatul își coborî privirea o clipă și apoi scutură din cap.
– Este în regulă, spuse el, dar mâna care-I ținea strâns cămașa iubitului său tremura, oare de ce era atât de îngrijorat în legătură cu asta?
Ochii gri-verzui se uitară la iubitul lui care stătea nemișcat și deodată brațele lui se deschiseră larg și-l îmbrățișară. Dean îi cuprinse capul și-l duse la piept, mângâindu-l.
– Vinerea asta e liberă … Pot să dorm cu tine? șopti el în urechea care apoi se-nroși. Dean știa că Nong adeseori devenea timid când îl auzea șoptind așa.
Pharm încuviință, și lui îi plăcea să fie cu Dean. Doar să fie împreună, să petreacă timp împreună și să doarmă unul lângă altul îl făcea fericit cât să uite de tot. Și ar fi grozav dacă ar putea petrece timp cu Dean înainte de a se întâlni cu o rudă cu care nu se mai întâlnise până atunci.
Dean își umezi buzele, se aplecă până când buzele se apropiară de tâmpla iubitului și începu să-i vorbească blând ,
– De data asta nu vreau doar să dorm cu tine.
– Ce? Pharm își ridică privirea făcând ochii mari.
La început Pharm nu a putut procesa ce a auzit. Dean se uită la Nong și-I dădu timp să înțeleagă ce a spus. Apoi culoarea roșie s-a răspândit uniform de la gât până la urechi. Când se prefăcea că nu poate face nimic, Dean se simțea ca un copil obraznic așa că se aplecă și-I sărută fruntea.
– Îți voi da timp săptămâna asta să te pregătești, spuse el în timp ce-i săruta ambii obraji stacojii,
– Aștept de mult timp și nu voi mai aștepta. Termină ce avu de spus cu un sărut pe buzele subțiri. Dean se desprinse din îmbrățișare și-l mângâie blând pe cap. Zâmbi și se scuză să se ducă la părinții săi în living, lăsându-l singur pe băiat nemișcat, singur în bucătărie cu privirea pierdută.
O săptămâna?
Nu vrea ‘doar’ să doarmă cu mine?
Phi Dean
Phi Dean
Phi Deannnnnnnnnnnnnnnnnnnn!!!