Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Până când ne vom întâlni din nou- Capitolul 9

FAMILIA

FAMILIA

 

Mirosul plăcut de orez și supă de vită se răspândește în cameră. Oaspetele obișnuit așteaptă, ca de obicei, un bol de supă fierbinte de orez cu carne de porc din zona bucătăriei.

 

Dean este relaxat și îl privește pe Pharm lucrând în mica bucătărie ca un profesionist care știe ce face. Zâmbește în timp ce îl privește pe Nong cum savurează supa și o toarnă într-un bol mare.

 

– Este atât de bună. Spune Dean cu o voce joasă și răgușită imediat după ce ia prima înghițitură de supă. Și nu pentru că vrea să-i facă pe plac lui Pharm, dar chiar este foarte bună.

 

– Ești foarte bun.

Pharm zâmbește luminos.

– De fapt, vreau să mă fac bucătar. Vreau să am un restaurant, ca mama mea.

 

– Atunci, de ce studiezi economia? Dean mestecă șoriciul fraged de porc din supă.

 

– Tatăl meu a vrut să o studiez. Și îmi place.

 

Ochii aceia strălucitori și fericiți se uită la cealaltă pereche și continuă.

 

– E mort și asta e ceva ce pot face pentru el. Pharm continuă să-i vorbească despre el lui Dean în timp ce își savurează supa.

 

Dean este foarte conștient că este dependent de mâncarea lui Pharm.

 

– Dar tu, cum rămâne cu tine? Ești un mix, nu-i așa? Pharm schimbă subiectul pentru a întreba despre el.

Dean lasă lingura jos și răspunde.

 

– Da. Mama mea este din Orientul Mijlociu și mixtă. Abia îmi cunosc rudele din partea mamei. Nici mama mea nu vorbește prea mult despre ei, dar nu am întrebat-o niciodată nimic. Iar pentru aceste culori, se vede în ochii mei.

 

Dean își apropie foarte repede fața de cea a lui Pharm și Pharm se dădu puțin înapoi.

 

– Probabil că provin de la bunica mea maternă. Acestea sunt trăsăturile ei distinctive. Au spus că are legătură cu gena ei specială și că asta face ca ochii noștri să fie diferiți. Mama mea o are. Fratele meu, sora mea și cu mine o avem, de asemenea. Ți-e frică de ei? Arată ca niște ochi de fantomă sau ceva de genul ăsta*?

 

Dean îi strânge ușor nasul lui Pharm și zâmbește, în timp ce tânărul dă din cap și răspunde.

 

– Nu, îmi plac… adică… ochii tăi… arată ca niște bijuterii.

 

[NDT: *ceea ce are Dean este cunoscut sub numele de heterocromie și este o anomalie a ochilor în care irisul are culori diferite].

 

Dean pare surprins.

 

– Serios? Este prima dată când cineva spune așa ceva despre ochii mei. Mulțumesc.

 

Pharm zâmbi ca un copil. Chiar îi plac ochii lui Dean. Dacă nu ar fi fost din cauza timidității sale, s-ar fi holbat la acei ochi toată ziua.

 

– Oh… ai o cicatrice pe tâmplă.

 

Dean atinge cicatricea de pe tâmpla dreaptă și o freacă ușor.

 

– Nu e chiar o cicatrice, e mai degrabă un semn din naștere pe care îl am dintotdeauna. Dar este foarte ușoară. Nu o poți vedea cu ușurință.

 

– Și eu am ceva asemănător. Aici… Pharm își trage părul de pe frunte și îi arată lui Dean semnul din naștere de pe tâmpla dreaptă.

 

– Mama mi-a spus că oamenii cred că semnul din naștere a venit cu noi dintr-o viață anterioară. Dacă e adevărat… Mă face să mă întreb ce s-a întâmplat cu mine și cum am putut să îl am în cap așa. Pharm chicotește ușor și ia farfuria lui Dean pentru a mai adăuga orez. A învățat că Dean mănâncă întotdeauna mult, așa că a gătit și pregătit mai multă mâncare decât de obicei.

 

Pharm mai pune o supă de orez în fața lui și se uită la Dean, care se bucură să-l asculte.

 

– Fratele meu mai mic, Poom, mi-a spus în glumă că acest semn din naștere este aici, pe tâmpla mea, pentru că în viața mea anterioară… m-am împușcat…

 

Pharm se oprește și o amintire îi vine în minte… Sunetul cuiva care plânge de durere. Fața îi este umedă de la prea mult plâns. Cineva care se uită la el și își mișcă încet buzele….

 

…te…iubire…

 

P’Korn!!! (sunet de împușcătură)

(Castronul cade la pământ și se sparge)

(suspine)

 

Bolul cu supă de orez este complet spart și supa este împrăștiată peste tot.

 

Dean se ridică imediat pentru a-l apuca pe Pharm înainte de a cădea la pământ. Îl îmbrățișează și strânge corpul băiatului împotriva lui….

 

– Shh… este în regulă… respiră…

 

Cele două mâini mari îi mângâie tot spatele lui Pharm pentru a-l calma din cauza suspinelor puternice.

Pharm încearcă să respire, arătând ca cineva care tocmai a alergat un maraton. Îl îmbrățișează pe Dean, își odihnește fața pe pieptul lui și închide ochii cu seninătate.

 

Din fericire, Dean este acolo, altfel Pharm ar fi avut un alt episod de hiperventilație.

 

Se îmbrățișează așa o vreme, dar apoi soneria lui Pharm oprește momentul. Aceasta îi anunță că trebuie să meargă la universitate, dar din nou se îmbrățișează.

 

Dean își apropie fața de capul lui Pharm. El simte mirosul plăcut al șamponului lui Pharm.

 

– Bolul… Pharm încearcă să-l îndepărteze puțin pe Dean pentru a putea curăța bolul spart și supa de orez de pe podea.

 

– Doar să ai grijă. Sunt destul de ascuțite.

 

Dean îl îmbrățișează pe Pharm pe la spate și îl ridică în aer. Îl face pe Pharm să se așeze pe un scaun și îi verifică mâinile pentru a se asigura că nu are tăieturi. Când vede că nu sunt, începe să curețe podeaua.

 

– P’Dean… Pot s-o fac…

 

Pharm încearcă să-l oprească pe Dean să curețe pentru că el se simte gazda și Dean invitatul. Cu toate acestea, trebuie să înceteze să mai insiste când privirea firavă a lui Dean îi spune să stea nemișcat pe scaun.

Au trecut aproximativ 30 de minute până când au părăsit camera.

 

În acea dimineață, Pharm pregătise o cutie cu mere și caise și apoi o pusese în frigider să se răcească. Înainte de a pleca, o luă cu el: știa că Dean nu era încă sătul.

 

– Îmi pare rău… pentru mai devreme. Pharm strânse puțin cutia de fructe în timp ce-și cerea scuze lui Dean.

 

– În legătură cu?

 

– Că am spus ceva fără sens, apoi aproape că am făcut un atac de panică. Pharm se uită la Dean cu o expresie tristă.

 

Dean se întinde spre el pentru a-i mângâia ușor capul. Doar atât cât să îl clatine puțin, totuși, pe Pharm.

 

– Uneori, ar trebui să uităm ceva ce nu merită să ne amintim…

 

Din nou, Dean habar nu are de ce a spus asta.

 

Pharm își coboară privirea, simțindu-se încă păgubit de cele întâmplate.

 

– Nu știu de ce aproape am hiperventilat. Și a trebuit să mă ajuți să curăț podeaua.

 

– Din fericire, eram aici cu tine când s-a întâmplat. Păcat că nu am primit al doilea bol de supă de orez. Dean zâmbește și îi aruncă lui Pharm o privire batjocoritoare.

 

– Ah… Hm… Dar data viitoare pot să-ți gătesc supă. Pharm încearcă să planifice următoarea masă cu el.

– Ce zici de astea?

 

– Da? Oh, astea? Le-am făcut pentru tine.

 

Pharm se uită la cutia de fructe și își amintește că nu i le-a dat încă. Apoi deschide cutia și i-o arată lui Dean.

 

– Pot să iau câteva?

 

Pharm folosește niște scobitori pe care le-a adus cu el și pune câteva pe fructe înainte de a-i înmâna întreaga cutie lui Dean.

 

– Poftim.

 

– Dar eu conduc. Dean zâmbește și se uită la el.

 

Pharm pare încă foarte confuz și încearcă să proceseze ceea ce vrea Phi. Apoi Dean îi dă o altă sugestie.

 

– Nu pot să le mănânc singur.

 

Tânărul înțelege ce vrea să spună Dean și începe să roșească puțin.

 

Așa că acum trebuie să-l hrănesc eu….

 

– Pot să le termin înainte să ajungem în campus?

 

Dean zâmbește, dorind ca Pharm să înceapă să-l hrănească acum.

 

Acum, din moment ce Pharm știe ce vrea și a înțeles mesajul, se încruntă și tresare înainte de a lua o bucată de măr pe care a tăiat-o în această dimineață, pentru a i-o da lui Dean. Mâna îi tremură ușor.

 

Ochii aceia rotunzi, luminoși și fericiți, se uită la buzele acelea perfecte, care prind bucata de măr și o mănâncă.

 

Inima lui Pharm se ridică puțin când îl vede pe Dean lingându-și buzele și privindu-l drept în ochi cu ochii lui de bijuterie.

 

– Dulce. Băiatul mai mare zâmbește cu ochii strălucitori.

 

(Mașina are viteză mare )

 

– P’Dean!!! țipă Pharm pentru că știe că Dean îl tachinează, atât de mult încât cutia aproape că îi cade din mâini.

 

Dean râde și el foarte tare. Este prima dată când râde așa de mult timp. Abia își amintește când a râs ultima dată atât de tare.

 

– Îmi pare rău. Nu voi mai face asta din nou. Promit.

 

Dean se folosește de o mână pentru a mângâia ușor capul lui Pharm, care este încă supărat pe el, totuși.

 

P’Dean a devenit un adevărat poznaș: s-a schimbat mult de când s-au cunoscut, ca și cum cineva i-ar fi pornit un întrerupător.

 

De fapt, deși prietenul său cel mai bun confirmase că P’Dean era în continuare același căpitan sever care îi tratează pe membrii mai tineri ai echipei sale în aceeași manieră severă și calmă, chiar și Team spune acum că poate simți cum P’Dean a devenit amabil și mereu bine dispus.

 

În cele din urmă, P’Dean nu mai poate mânca niciun fruct pentru că Pharm este încă atât de supărat încât trebuie să îl roage și să îi ceară scuze până în campus.

 

Mașina neagră ajunge în campus și parchează cum trebuie.

 

Pharm își ține servieta în mână, așteptându-l pe Dean să își ia lucrurile din portbagajul mașinii. Pare ezitant și nesigur în legătură cu ceva, dar se lămurește când îl privește pe Dean în față și îi spune.

 

– P’Dean… De acum încolo, e în regulă. Nu mai trebuie să vii să mă iei dimineața.

 

Dean se încruntă imediat și se uită la fața lui Pharm. Nu-i vine să creadă ce tocmai a auzit.

 

– De ce?

 

– Pentru că mașina mea a fost deja reparată. Nu vreau să te mai deranjez. Pharm se teme că Dean se va supăra pe el, așa că îi explică foarte repede.

 

– Ți-am spus vreodată că mă simt supărat? Tonul vocii lui Dean devine mai sec și puțin supărat.  Sau te deranjează să stai în camera ta și să trebuiască să gătești în fiecare zi?

 

Pharm scutură imediat din cap.

 

– Nu. Nu asta am vrut să spun. De fapt, sunt foarte fericit că vii în fiecare dimineață. Pharm roșește, iar Dean pare mult mai calm după ce aude asta.

 

– Atunci de ce ai spus asta?

 

– Din cauza lui Del… Ai venit să iei micul dejun cu mine și nu-l iei niciodată cu familia ta.

 

Dean face o pauză. Și da, a uitat complet de familia lui.

 

– Fratele și sora ta vor să vorbească cu tine uneori. Micul dejun este singura ocazie de a vorbi și de a fi împreună ca o familie. Vreau să ai acel timp pe care să-l petreci cu ei. Nu vreau să fiu eu cel care îți va lua asta. Te rog, nu-i lăsa așa. Ei sunt familia ta, te rog, P’Dean. Îi explică Pharm cu calm lui Dean.

 

Este pentru prima dată în această săptămână când Dean poate vedea fețele fratelui și surorii sale atunci când închide ochii. Pharm are dreptate: nu a mai vorbit cu ei de aproape o săptămână. Frații lui l-au respectat întotdeauna ca pe un frate mai mare. Del nu a glumit și nu a râs niciodată cu el așa cum o face cu Don. De fapt, nu a avut niciodată acel moment de frate cu frate sau de frate cu soră cu ei, chiar dacă studiază la aceeași universitate.

 

– Sunt un frate rău?

 

Pharm zâmbește și dă din cap.

 

– Nu știi cum să fii tu însuți în preajma lor.

 

Dean se uită la Pharm ca și cum ar vrea explicații suplimentare pe această temă.

 

– Del ne-a spus că v-ați despărțit încă de când erați foarte tineri și v-ați mutat din nou împreună abia când erați la universitate, nu-i așa? Te simți ca și cum nu ai fi avut niciodată un frate și o soră mai mici, nu? Acum am să-ți spun cum să faci, pentru că am fost cu fratele meu mai mic timp de 16 ani și îți pot da câteva sfaturi.

Dean continuă să asculte.

 

– Foarte simplu. Vorbește cu ei. Și dacă ei nu se simt confortabil să deschidă o conversație, atunci ar trebui să o faci tu. De asemenea, ascultă ce vor să spună și dă-le un sfat dacă au nevoie de el.

 

În acest moment, Pharm este pe punctul de a adăuga că Poom nu i-ar asculta și nu i-ar urma sfaturile, dar apoi decide să omită această informație.

 

– Invită-i în oraș sau luați prânzul împreună cândva. Nu știu ce să zic. Dar nu cred că ați ieșit prea mult împreună, nu-i așa?

 

Dean dădu din cap. Din moment ce părinții lui nu sunt aproape niciodată acasă, fratele său a crescut mai ales cu menajerele personale care au cam propriul lor stil de viață.

 

– Simplu. O conversație simplă, ca și cum ne-am cunoaște puțin câte puțin. Voi trei sunteți frați, până la urmă. N-ar trebui să fie nevoie de prea mult efort ca să vă completați bine unul pe celălalt.

 

– O să încerc.

 

Dean îl mângâie pe Pharm pe cap pentru a-și arăta aprecierea.

 

– Asta înseamnă că nu mai pot lua micul dejun cu tine.

 

Pharm încetează să mai zâmbească. Uitase de acest punct. Avea conversații matinale plăcute cu P’Dean, în ultima vreme devenise o nouă rutină.

 

– Hai să mergem. Nu vreau să întârzii la ore.

 

Din fericire, Pharm are ore la 9, iar Dean la 10, așa că nu trebuie să se grăbească. Așa că Dean decide să treacă pe la clubul de înot înainte de începerea orei de dimineață.

 

Pe când era pe punctul de a pleca, Pharm folosește ambele mâini pentru a-l apuca pe Dean de cămașă, făcând ca toate dosarele lui să cadă pe podea. Sincer, lui nu-i pasă prea mult de dosare. Se uită la podea, roșește și vorbește cu timiditate.

 

– Nu luăm micul dejun împreună… dar… Pharm încearcă să-l privească pe Dean în față, dar când o face, vede că acei doi ochi se holbau deja la el. Dar… putem totuși să luăm prânzul, cina sau să ne întâlnim în weekend… Nu-i așa?

 

Tânărul băiat simte că vrea să își odihnească capul pe podea. Este extrem de timid în acel moment.

 

Dean zâmbește puternic, fără să mai vrea să-și ascundă fericirea. Bătăile inimii îi sunt accelerate de tandrețea lui Pharm și se străduiește din răsputeri să nu-l îmbrățișeze.

 

La naiba.

 

Pharm devine din ce în ce mai tandru cu el pe zi ce trec și în fiecare clipă.

Când Pharm intră la ora de macroeconomie, toți cei prezenți se opresc brusc din vorbit și se uită la el.

 

Este un moment foarte jenant pentru Pharm. Prietenii lui se uită la el zâmbind, ceea ce îl face să se simtă foarte ciudat. Așa că se îndreaptă rapid spre Manao, alături de Team, în colțul clasei.

 

 – Ce se întâmplă, de ce se uită toată lumea la mine ciudat? Îi șoptește Pharm lui Team, care îi zâmbește batjocoritor.

 

Manao zâmbește fericită și îi înmânează telefonul prietenului său stânjenit. Imediat ce Pharm vede postarea de pe telefon, înțelege imediat: este poza din momentul în care, cu câteva minute în urmă, a folosit ambele mâini pentru a apuca tricoul lui P’Dean. Și este pe pagina „Campus Cute Boys” de pe Facebook. De asemenea, există mai multe poze cu ei în acea parcare.

 

Ce naiba? Ce rapiditate! Ce înseamnă asta? Am fost reperat de Fanclubul lui P’Dean sau ce?

 

– Nu mi-ai cerut niciodată să te duc cu mașina de când te întâlnești cu el. Team face o față tristă. Și funcționează, pentru că Pharm începe să se simtă vinovat și își cere scuze față de Team.

 

– Nu… Nu e așa… Și nu ne întâlnim.

 

Team începe să râdă zgomotos.

 

– Doar îmi bat joc de tine, omule. Totuși, nu m-aș îngrijora prea mult dacă măcar ne-ai anunța asta. Acum… dă-ne toate detaliile. Ce se întâmplă? Când și cum s-a întâmplat asta? Începeți. Team se comportă ca un tătic mare cu mustață, care are o fiică adolescentă.

 

– Nu! Despre ce vorbești? Pharm roșește ca un nebun și nu-și poate privi prietenii în ochi în acel moment.

 

Serios, s-a întâmplat chiar înainte de a intra în această clădire. În ultimele două zile, P’Dean a parcat chiar în mijlocul campusului pentru a-l lua, dar nu a existat nicio poză.

 

– Cuplul #DeanPharm este distribuit datorită acestor fotografii, cu siguranță.

 

Manao vede că Pharm pare atât de confuz, așa că a explicat mai departe.

 

– Totul a pornit de la acea poză în timp ce îl hrăneai, îți amintești?

 

Ochii lui Pharm se măresc. Și cea mai clară imagine din capul lui în acel moment este cea în care îi dădea mărul lui P’Dean în acea dimineață.

 

– De ce? Nu este corect. Am hrănit atâția oameni, dar de ce pe el? Pharm își ascunde fața în brațele de pe birou și geme. Oare mă vor urî? Clubul de fani al lui P’Dean.

 

Manao îl masează pe Pharm pe spate și zâmbește batjocoritor.

 

– Îmi pare rău să spun asta, dar se pare că sunt înnebuniți după tine și P’Dean acum.

 

– De unde știi tu? Team își întoarce fața spre Manao și întreabă curioasă.

 

– Pentru că sunt în grupul secret al #DeanPharm!!! Spune Manao cu mândrie, arătându-i unul dintre grupurile sale LINE care are peste 100 de membri.

 

– Este de fapt grupul secret de fani al lui P’Dean, dar acum am adăugat oficial Pharm la conținut și l-am transformat într-un grup „cuplu”. Așa că nu trebuie să vă faceți griji. Așa este. Manao își întoarce smartphone-ul și prinde expresia confuză a lui Pharm.

 

– Nu… nu din nou. Șterge-o te rog, Manao.

 

Pharm începe să se plângă și încearcă să ia telefonul de la Manao. Nu vrea să vadă nimeni. Sună jenant, dar Manao se împotrivește cererii celui mai bun prieten al său.

 

– Haide… Lasă-mă să distribui, te rog, te rog, te rog, te rog… Se așteaptă la mai multe poze de la mine, din moment ce știu că suntem cei mai buni prieteni. Promit să-ți cer mai întâi permisiunea. Întotdeauna. Te rog.

 

– De ce au nevoie de poza mea? Pharm pare încă atât de confuz de așa-zisul fan club și de comportamentul lor. Se uită la Team ca și cum ar vrea un răspuns, dar el își dă ochii peste cap.

 

– Pe Facebook sau pe panoul web al universității noastre sunt multe poze cu voi doi peste tot. Și nici tu nu ai idee despre asta, nu-i așa? Team își folosește degetul acuzator pentru a-l lovi pe Pharm în frunte și a-l face să cadă pe spate de pe scaun.

 

– Chiar și după tabăra de antrenament intensiv, unii dintre membrii echipei mele au postat fotografia cu  LookChoops în formă de stea pentru a întreba cine le-a făcut pentru P’Dean. Apoi, cineva a postat poze cu tine formând acele stele în bucătărie ca răspuns. Asta înnebunește și focul, știi?

 

Team întrerupe explicația lungă bătând puternic cu patru degete în fruntea lui Pharm. Și asta e puțin dureros.

Pharm lasă să iasă un mic geamăt.

– Auci! Își freacă fruntea după ce a fost lovit de Team.

 

Între timp, un sunet de râs se aude din spate de la câteva fete. Team reacționează imediat înfășurându-și brațul în jurul umărului lui Pharm, un pic de „fan service” gratuit care le face chiar și pe acele fete să țipe.

 

– Ce naiba faci? Pharm lovește brațul lui Team și încearcă să-l împingă de lângă el.

 

 

 

– Serios, oare mai există fani #TeamPharm? Manao este puțin supărată că acele fete încă îi încurajează pe cei doi cei mai buni prieteni ai ei în loc de #DeanPharm.

 

Asta îl derutează pe Pharm, deoarece Team râde furtunos la fața ei confuză.

 

– Deci, pot să vă postez poza? Voi înțelege dacă spui nu. Arată fotografia lui Pharm care privește spre birou.

 

Pharm se uită la fotografie și oftează.

 

– Cum  vrei tu.

 

Manao apasă pe butonul de trimitere către grupul LINE. Râde în sinea lui de această conversație de pe telefonul mobil.

 

 

În dimineața următoare, la casa lui WongNate, totul funcționează în continuare exact ca în fiecare zi. Sora mai mică stă liniștită și pare destul de concentrată. Acest lucru îl enervează puțin pe fratele ei mai mare, al doilea fiu al casei.

 

– Ești bine, Del?

 

– Sunt bine. Doar că… Del se uită în sus pe scări și îl vede pe fratele său mai mare coborând în uniforma universitară.

 

Dean se apropie de masa din sufragerie ca de obicei și nu spune nimic. Practic, habar nu are ce să le spună fraților săi.

 

– Nu trebuie să pleci devreme… astăzi? Don este surprins că fratele său nu pleacă în grabă în acea dimineață, așa cum a făcut-o întotdeauna în ultimele săptămâni, și decide să-l întrebe.

 

– Nu. O să iau micul dejun cu voi doi. Dean îi răspunde simplu fratelui său mai mic și îi face semn unei chelnerițe să îl pregătească. Cu toate acestea, pe masa din sufragerie nu se află, ca de obicei, nicio mâncare, ci doar două pahare cu apă.

 

– De ce nu ai început să mănânci micul dejun?

 

– Del mi-a spus să te aștept. Don arată cu degetul spre sora lui mai mică. De fapt, este curios ce face Del, dar nu acordă prea multă atenție întrebării și decide să nu o întrebe.

 

Câteva minute mai târziu, una dintre cameriste intră în sufragerie cu o oală de supă de orez. Ea le servește supa celor trei tineri. Don este din nou surprins, pentru că de obicei iau micul dejun în stil occidental.

 

– Supă de orez cu carne de porc? Ce se întâmplă?! Don este neîncrezător.

 

– Khun Del a fost cea care a făcut-o. S-a trezit foarte devreme astăzi să gătească. Vrea ca voi doi să o mâncați în această dimineață.

 

– Hai s-o mâncăm cât e încă fierbinte.

 

Dean se uită la supa de orez și își duce lingura la gură. Gustul îl face să se oprească. Se uită la Del și vede că ea îi zâmbește în timp ce tastează ceva pe telefon. Așa că el continuă să mănânce.

 

Del a fost puțin îngrijorată la început, dar apoi cei doi frați ai ei au terminat supa de orez atât de repede încât este o mare ușurare pentru ea.

 

– Este foarte bună, Del, nu știam că poți găti atât de bine.

 

Don o termină primul și comandă felul doi. La fel face și Dean.

 

Del nu răspunde, rămânând tăcută. Ochii ei fericiți îl privesc pe fratele său mai mare și zâmbesc. Se comportă atât de ciudat….

 

– Foarte bine, Del, îmi place. Dean își folosește mâna mare pentru a-i mângâia ușor capul.

 

Del apucă mâna fratelui său și o strânge ușor.

 

– Prietenul meu m-a învățat cum să o gătesc. Am încercat de multe ori până când am reușit să o fac bine.

 

– Care dintre ei? întreabă Don în timp ce ia un bol nou de pe tava pe care chelnerița tocmai o adusese în sala de mese. Pune puțin praf de piper în el și continuă să mănânce plăcut.

 

– Cel de la clubul de gătit.

 

Zâmbește fericită, în timp ce fratele ei mai mare o mângâie din nou scurt pe cap și continuă să mănânce.

 

– Unul bun?

 

Don lasă lingura jos și întreabă despre prietenul lui Del, pentru că acea persoană i se pare interesantă.

 

– De ce te interesează?

 

Del se uită la fratele său mai mare, care zâmbește și continuă să-și mănânce liniștit supa de orez.

 

– Îmi pare rău, P’Don. Ești prea lent. Cineva mi-a rezervat deja maestrul bucătar, nu-i așa? P’Dean

 

(Tuse)

 

Dean tușește imediat după ce sora lui își termină fraza. Își ia șervețelul și își șterge gura. Apoi bea niște apă înainte de a se uita la Del, care zâmbește cu mare bucurie. Acest lucru îl ia prin surprindere.

 

– Ce, P’Dean o cunoaște și el pe acea persoană? Don încearcă să întrebe mai mult, dar trebuie să se oprească pentru că ochii lui Dean devin mai serioși.

 

 

– Ronnarit… Ronnapon…

 

Gata, numele reale au fost rostite. Acest lucru îi determină atât pe fratele mai mic, cât și pe sora mai mică să nu mai spună nimic. Tradiția familiei „WongNate” este ca toată lumea să se oprească din vorbit și să asculte ori de câte ori este folosit numele real într-o conversație.

 

– Terminați-vă micul dejun. Cu toții avem ore în această dimineață.

 

Del zâmbește și își termină supa de orez, în timp ce telefonul îi tremură de mesajele primite.

 

[Pharm: Cum merge? Succes?]

 

Del zâmbește la acest mesaj și îi răspunde uimitorului său profesor.

 

[Del: Am curățat bolurile… de două ori… mulțumită ție, Pharm].

 

Pharm își pune telefonul mobil în buzunarul de la pantaloni, cu un zâmbet încă pe față. Deși îi lipsește șansa de a lua micul dejun cu P’Dean în fiecare dimineață, îi place să simtă căldura pe care P’Dean o are cu familia sa.

 

Pharm decide să vorbească cu Del după lecțiile de ChorMuang.

 

La început a fost foarte îngrijorat că Del l-ar putea urî pentru că a postat poze cu fratele său pe internet, dar când a aflat că ea este atât de calmă și că îl sprijină pe el și pe fratele său să continue acea relație, este fericit.

 

Pharm a decis să o învețe să gătească ceva care să o ajute să îl cunoască mai bine pe fratele ei mai mare. Și a funcționat.

 

Telefonul mobil vibrează tot timpul. Așa că îl scoate din buzunar și verifică mesajul.

 

[Del: (Trimite o fotografie)].

 

[Del: Mă duce cu mașina la universitate astăzi. Mulțumesc mult, Pharm].

 

Pharm respiră adânc pentru a-și încetini bătăile inimii.

 

Este o poză cu P’Dean zâmbind puțin la cameră. Personalitatea lui fermecătoare îl farmecă întotdeauna pe Pharm.

 

El salvează imediat fotografia pe telefonul mobil.

 

[Del: I-am spus că vreau să fac o poză să i-o trimit antrenorului meu de gătit… Și iat-o…].

 

Ei bine… Poate că Del nu este cu nimic diferită de Manao când vine vorba de acest gen de „cuplu imaginar”.

Care este reacția ta?
+1
0
+1
0
+1
1
+1
0
+1
0
+1
0
+1
0
Până când ne vom întâlni din nou

Până când ne vom întâlni din nou

Status: Completed Tip: Autor: Traducător: ,

UNTIL WE MEET AGAIN - The Red Thread - Firul Roșu

Nuvela care a inspirat seria Until We Meet Again. Serialul îl găsiți pe site-ul nostru partener, tradus de echipa Dulcele Meu Paradis. Link serial aici În urmă cu treizeci de ani, Korn și Intouch erau doi studenți la Bangkok. Intouch își făcuse loc în viața lui Korn, deși știa că era fiul unui membru al mafiei. La început Korn încercase să-l alunge, dar până la urmă nu a putut rezista acelui băiat atât de diferit de el și atât de plin de viață, lăsându-l astfel să intre în inima lui. Cu toate acestea, într-o perioadă în care homosexualitatea nu era acceptată și părinții băieților erau împotriva relației lor, dragostea lor era destinată să piară. În timp ce Intouch a continuat să lupte pentru viitorul lor, Korn nu și-a putut vedea iubitul suferind, hotărând astfel să-și pună capăt vieții.   Pharm, un boboc de la Universitatea T și tocmai întors în Thailanda, a crescut simțind că așteaptă pe cineva în viața lui. Bântuit de vise triste și traume, îl întâlnește în sfârșit pe Dean, un student în anul trei și președinte al clubului de înot al universității sale. Firul roșu al destinului care i-a legat pe cei doi tineri în viața lor anterioară, îi reunește încă o dată, legându-i de un trecut care poate nu merită reținut, dar și de o iubire de neuitat. Pentru că firul roșu care leagă cele două inimi împreună duce întotdeauna una la alta. Deși se poate încurca sau întinde, nu se va rupe niciodată.   Autor: LazySheep Introducere + 29 de capitole + speciale Traducere și adaptare : Sunny și Silvia  

Împărtășește-ți părerea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset