Hong Kong Shuai fu ajutat să se așeze la masa din sufragerie. Se juca cu Pae Chik Chik când Lu Yi Peng intră. Hong Kong Shuai se întoarse imediat să-l întâmpine.
– Inspectore Lu, pasărea ta este foarte drăguță.
Lu Yi Peng se uită la el zâmbind.
– Pasărea aceea albă e chiar iubita ta pasăre.
Hong Kong Shuai nu păru să-și amintească pentru că schimbă subiectul.
– Majordom Li mi-a spus că ești ofițer de poliție. Ai venit să mă arestezi?
Tânărul clatină din cap și îl privi amuzat.
– Mi-am dat demisia, poți să-mi spui Peng Peng.
Kong Shuai se uită la el și îi rosti numele:
– Peng Peng…
Inima lui Lu Yi Peng fu dintr-o dată fulgerată de căldură, se apropie de el și continuă să vorbească.
– Această pasăre nu-mi aparține, este a ta. Și trebuie să ai grijă de ea. Numele ei este Pae Chik Chik. Îți plăcea să-i spui Xiao Chik, nu-ți amintești?
Hong Kong Shuai se întoarse să se uite la micuța pasăre care își ridică gâtul de parcă aștepta să-și audă numele.
Lu Yi Peng scoase un oftat apoi continuă:
– E în regulă, îți place?
– Da.
– Atunci adopt-o, i-a fost foarte dor de tine.
Micuța pasăre clătină capul în sus și în jos. Se pare că voia să-l ajute pe Hong Kong. Voia să-i spună ceva. Hong Kong Shuai se întoarse și se uită puțin la pasăre, apoi spuse:
– Xiao Chik.
Pasărea dansă bucuroasă pe stinghie și strigă:
– Kong Shuai! Kong Shuai!
Apoi sărit din colivie și zbură direct pe umărul lui. Își aplecă ușor capul, frecându-se cu afecțiune de obrazul lui.
– Mi-e dor de tine, mi-e dor de tine.
Hong Kong Shuai fu ușor surprins, apoi râse.
Lu Yi Peng îl privi admirativ. În cei 4 ani de când îl cunoscuse pe Hong Kong Shuai, acest tip nu avusese niciodată o expresie vicleană pe chipul lui ci doar o expresie de excitare și își folosea ochii pentru a flirta. Era mereu în preajma lui. Și voia mereu să-i atingă corpul. Iar acum era pentru prima dată că-l vedea cu o față atât de nevinovată. Inima tânărului bătu puternic în piept. Când îl văzu pe Hong Kong râzând, simți că inima îi zboară, începu să înțeleagă puțin mai mult nebunia lui Rong Shi Xi. Lu Yi Peng stătu și îl privi multă vreme, apoi trase un scaun și se așeză lângă el. Se gândea că dacă Hong Kong ar putea să rămână așa nevinovat tot timpul, ar fi atât de bine.
Kong Shuai se jucă o vreme cu pasărea, apoi se întoarse să se uite la el. Lu Yi Peng se simți roșind. Îl fixă pe Hong Kong Shuai cu ochii larg deschiși.
Chipul lui Kong Shuai era neajutorat.
– Am ceva pe față?
– Nu ai nimic.
– Nu, mă gândeam…arăți foarte bine.
Hong Kong Shuai se uită la el apoi zâmbi timid. Asta îl făcu pe Lu Yi Peng să înnebunească. Ce-ar fi dacă l-ar duce pe Hong Kong în pat chiar acum?
Doar gândindu-se la cum ar geme Kong Shuai sub el cu acea expresie nevinovată , ca a unui băiat de 17 sau 18 ani, corpul lui Lu Yi Peng se înfierbântă și fu atât de excitat încât își trase una peste șlițul pantalonilor. Oare spiritul lui Rong Shi Xi intrase în el?
– Ce se întâmplă cu tine? întrebă Kong Shuai din nou, în timp ce își înclină capul pentru a se uita la el.
Lu Yi Peng , privindu-i expresia ochilor se gândi că a înnebunit de tot. Oricât de tânăr ar fi chipul acesta, bărbatul ăsta avea deja mai mult de 50 de ani. Era destul de bătrân pentru a-i fi tată sau unchi. Acest om făcea parte din generația tatălui său. Nu era posibil așa ceva.
Știa asta, dar de ce inima-i bătea atât de repede? Simțea că persoana din fața lui era drăguță și voia să se grăbească să o îmbrățișeze.
Kong Shuai se uită la Lu Yi Peng și o expresie îngrijorată apăru pe chipul lui.
– Peng Peng, s-a întâmplat ceva?
– Spune, îl voi chema pe majordomul Li să te ajute. Pari bolnav, spuse el încercând să se ridice și să-l consoleze.
Lu Yi Peng își puse repede mâna pe partea intimă care devenise extrem de dură și apăsă puternic. Era și stânjenit dar și amuzat de expresia inocentă a lui Hong Kong Shuai, însă îi ceru să nu cheme pe nimeni. Se îndoia că va putea să vorbească normal. Apoi adăugă:
– Sunt bine, doar că mi-e foame.
Cealaltă parte se uită la fața lui, apoi oftă.
– Atunci de ce nu mi-ai spus de la început?
Îl sună pe Li Kong. Bătrânul majordom ascultă porunca și dădu din cap, apoi dispăru. Alți 2 servitori veniră cu platouri cu mâncare. La micul dejun aduseseră terci cu creveți, carne tocată, cât și creveți individuali acoperiți cu carne de crab măcinată. O aromă dulce și delicioasă plutea în aer. Îi lăsa gura apă doar privind platourile. În afară de terci mai existau și 2 gustări: ridichi prăjite și pește uscat dulce. Li Kong veni după aceea să ia colivia cu pasărea de pe masă. Hong Kong îl opri .
– E în regulă, poți să o lași acolo.
Majordomul dădu din cap și lăsă colivia în același loc, apoi se retrase în liniște. Terciul fusese pus în fața lui, dar Lu Yi Peng se uita la mâna persoanei de lângă el, care ținea o pereche de bețișoare. Mâna lui Hong Kong era frumoasă și albă, chiar dacă degetele erau mari din cauza antrenamentului kung-fu. Tânărul se bucura să vadă cum se mișca mâna. Hong Kong se întoarse spre el.
– Peng Peng, nu mănânci?
Lu Yi Peng tuși, se înecase cu saliva. Apoi râse. Hong Kong Shuai se uită la fața lui și-l întrebă:
– Vrei să mănânci pește uscat?
Nici nu termină de vorbit și fără să aștepte ca Lu Yi Peng să reacționeze, puse o bucată de pește uscat în bolul cu terci. Lu Yi Peng se uită la el și inima îi tresări.
– Kong Shuai, întrebă tânărul folosind o lingură pentru a amesteca terciul în castron.
– Kong Shuai, de obicei oamenii vin des să mănânce cu tine?
– Nu, răspunse Hong Kong.
– E prima dată când cineva pe care îl cunoșteam vine să mă vadă.
Doar el.
Lu Yi Peng simți o strângere de inimă . Acestea fiind spuse, Hong Kong Shuai avea o mulțime de oameni care îi cunoșteau numele, dar foarte puțini care îi cunoșteau adevărata identitate. În plus, în afară de servitorii care lucrau aici și care erau subordonați, probabil că nimeni nu știa că acest păun este încă în viață.
– Peng Peng, îl strigă Hong Kong Shuai în timp ce mânca.
– Majordomul mi-a spus că erai ofițer de poliție priceput, atunci de ce ai demisionat?
Uitându-se la fața lui, Lu Yi Peng zâmbi.
– Mi-am dat demisia din cauza ta.
– Din cauza mea? repetă Kong Shuai, părând foarte surprins. Lu Yi Peng se gândi că dacă Hong Kong ar mai fi avut o memorie bună, nu ar fi făcut o așa față.
Simți că Hong Kong Shuai într-adevăr își pierduse memoria. Dar caracterul i se îmbunătățise, era mult mai drăguț decât înainte.
– Mai demult m-ai întrebat dacă aș fi de acord să demisionez pentru a fi cu tine. Acum mi-am dat demisia ca să fiu cu tine spuse Lu Yi Peng și puse o ridiche dulce în bolul de terci al lui Hong Kong.
Acesta ridică privirea spre el.
– Tu vrei să locuiești cu mine?
– Da.
Lu Yi Peng dădu din cap.
– Te deranjează să vin să stau cu tine?
Kong Shuai rămase tăcut pentru o clipă, apoi clătină din cap.
– Nu, dar ce să faci aici? Dacă vrei să aplici pentru un loc de muncă, trebuie să vorbești majordomul Li.
Lu Yi Peng mirosi terciul înainte de a vorbi din nou.
– Nu am venit să aplic pentru un loc de muncă. Am venit să locuiesc cu tine.
?
Tânărul se uită o clipă la persoana din fața lui cu ochii nedumeriți scoase un oftat și spuse:
– Hai să mâncăm terciul, se va răci.
Hong Kong Shuai dădu din cap și mâncă o lingură de terci. Mâncară împreună în liniște. Iar pe masă, pasărea ciugulea semințe.
…………………………………………………………………………………………………………
În trecut, Lu Yi Peng fusese atât de enervat de Hong Kong Shuai încât aproape că îi venea mereu să-l sugrume. Îl privea mereu cu ochi pofticioși și găsea mereu metode ca să-l molesteze sau să-l necăjească. Dar acum Hong Kong avea grijă să nu-l deranjeze, nu era nervos. Mâinile erau ținute strâns, ochii calmi și nevinovați. Acești ochi nevinovați nu mai reflectau imaginea lui. Inima lui Lu Yi Peng se cutremură. Se pregătise să-i spună cuvintele pe care i le spusese Hong Kong atunci… dar acum…
Lu Yi Peng își amintea încă acele cuvinte și acele sentimente. Ceea ce fusese cândva disponibil acum nu mai era. Gândindu-se la asta, nu se putu abține să nu simtă un gust amar în gură. Terciul de creveți era parfumat și dulce. Probabil că fusese făcut din creveți proaspeți. Gustarea era gătită meticulos și chiar dacă părea ușor de făcut e sigur că persoana care o făcuse, muncise mult ca să fie delicioasă. După ce mâncă ½ de castron, lui Lu Yi Peng i se făcu brusc rău. Hong Kong Shuai îi aruncă o privire și observă că ceva nu era în regulă, așa că întrebă din nou.
– Peng Peng, ești bolnav?
Lu Yi Peng dădu din cap și răspunse :
– Nu, nu, doar că sunt balonat.
?
Hong Kong Shuai se uită la el confuz apoi luă o ceașcă de ceai care era pe masă.
– Vrei niște ceai fierbinte?
– E în regulă, spuse tânărul uitându-ne la persoana din fața lui și oftând.
Hong Kong părea nevinovat.
Ești foarte drăguț. Haide, îți vei aminti sentimentele mele, chiar dacă nu mai sunt acum acolo.
Ei bine, nu era ca și cum ar fi putut să se reconstruiască un pic.
Sunt chiar nebun, mă gândesc să flirtez cu generația tatălui meu!!! Și în plus, cu un păun nebun!!!
Privind fața lui Hong Kong, asta nu-i fu de ajutor. Lu Yi Peng deveni brusc stânjenit, așa că apucă castronul cu restul de terci și mâncă totul.
Auzit vocea celeilalte persoane întrebând surprinsă:
– Nu mai ești balonat?
– Păi…răspunse tânărul neștiind în ce direcție să se întoarcă, așa că întinse bețișoarele și luă o altă bucată de pește uscat.
– Grăbește-te și mănâncă. Te voi ajuta.
– Am deja un castron plin, spuse celălalt.
Lu Yi Peng se uită și văzu că avea un pește întreg uscat și o ridiche în castronul cu terci .
Ținu bețișoarele cu bucata de pește și așteptă o vreme, apoi spuse:
– Te… voi hrăni.
Hong Kong Shuai se uită la fața lui uluit, dar până la urmă deschise gura și prinse bucata de pește dintre bețișoare. Inima lui Lu Yi Peng bătea foarte tare. Își aduse aminte când Hong Kong Shuai îl hrănea cu peștele de zăpadă. Tot așa de tare îi bătea inima și atunci, dar nu avea o inimă de copil ca acum.
– Peng Peng, mai ia un castron de terci, vom mânca împreună ca prieteni, continuă Hong Kong Shuai.
Tânărul acceptă imediat și simți ca și cum ar fi vrut să apuce nu numai bolul, ci și bețișoarele și pe el, și să-l strângă în brațe o vreme. Pae Chik Chik ce părea plictisit de semințe strigă,
– Gelos! Gelos! Lu Yi Peng și Hong Kong Shuai se întoarseră amândoi să se uite la pasăre. Apoi fețele lor se înroșiră amândouă.
Expresia lui Hong Kong Shuai era nevinovată și jenată.
Privindu-l, Lu Yi Peng își spusese de 100 de ori că nu așa ar trebui să arate o persoană de peste 50 de ani. Dar ceea ce gândise se transformase în altceva.
Cum putea cineva în vârstă de 53 sau 54 de ani, să fie atât de drăguț? Termină de mâncat terciul cu senzația de sațietate. Pasărea se pusese între ei. Lu Yi Peng îl ajută pe Hong Kong Shuai să se ridice de pe scaun. De fapt, la această vârstă nu ar fi fost surprinzător dacă ar fi folosit un baston, dar înfățișarea lui era la fel de departe de vârsta lui reală ca de la cer la abis.
Când îl văzu pe Hong Kong Shuai ținând un baston pentru a se ajuta să meargă, simți cu adevărat un antagonism.
– Kong Shuai, dacă vrei, poți să te agăți de brațul meu.
Lu Yi Peng se apropie și îi întinse brațul lui Hong Kong Shuai care clătină din cap.
– E în regulă. Am deja un baston.
Lui Yi Peng nu știu ce să spună. Kong Shuai tăcu o vreme, apoi continuă:
– Du-te să te odihnești. Mă voi duce să mă uit la păsările din grădină. Îl voi ruga pe Xiao Zi să mă ajute să împing fotoliul.
Lu Yi Peng clătină din cap și spuse:
– E în regulă, te duc eu acolo. Eu sunt deja aici, așa că nu este nevoie să-l deranjezi pe domnul Luo.
Kong Shuai se uită o clipă la persoana care mergea lângă el, apoi zâmbi bine.
…………………………………………………………………………………………………………
Pe insulă existau o mulțime de copaci, unul lângă altul, ceea ce făcea ca insula să nu fie prea toridă, deși erau spre miezul zilei. Lu Yi Peng împingea fotoliul de-a lungul cărării de piatră. În jurul lor zburau foarte multe păsări.
– Hong Kong Shuai îți mai aduci aminte că m-ai adus odată pe această insulă?
Apoi scoase un oftat.
– Tu făceai parte din mafia, iar eu eram un ofițer de poliție. Chiar nu ar fi trebuit să ne cunoaștem.
…
– Dar ne-am cunoscut și în plus, am pierdut mereu în fața ta.
-Tu.. spuse Hong Kong Shuai oprindu-se o clipă.
– …nu ai fost subalternul meu, nu?
Lu Yi Peng nu răspunse. Opri fotoliul în fața unei structuri metalice. Era o clădire mare cu o ușă în față.
– Kong Shuai…Sunt multe păsări rare aici, pe care le-ai eliberat de când ai venit aici. Ai mai intrat de când ai sosit?
Cealaltă persoană clătină din cap, așa că Lu Yi Peng blocă roțile fotoliului, apoi se îndreptă spre ușa de fier și văzu că era descuiată. Tânărul o deschise, apoi împinse fotoliul înăuntru. Era multe tipuri diferite de păsări cu diverse și frumoase culori. Zburau în stânga și în dreapta cu recunoștință. De îndată ce intră, Hong Kong Shuai ridică privirea la acele păsări cu o expresie de entuziasm și surpriză pe față. Lu Yi Peng care împingea fotoliul rulant, zâmbi și el și spuse:
– Știi că m-ai forțat să hrănesc aceste păsări timp de 3 zile?
– Ce? strigă Hong Kong Shuai, apoi se întoarse și ridică privirea spre Lu Yi Peng.
Acesta se aplecă și-și apropie fața de fața lui până când vârfurile nasurilor se atinseră. Hong Kong Shuai întoarse imediat capul și simți că urechile i se înroșiseră. Chipul lui Lu Yi Peng era de asemenea foarte roșu. O volieră mare era construită în formă de cupolă, iar la marginea cupolei se afla o cameră separată printr-un perete de sticlă. Lu Yi Peng îl împinse pe Hong Kong Shuai spre acea cameră și deschise ușa. Camera nu era nici prea mare nici prea mică. O canapea și un pat erau acoperite cu huse prăfuite. Părea că cineva intra și le curăța din când în când . Lu Yi Peng se opri chiar lângă pat cu cuverturile pe el și spuse melancolic:
– Noi doi am dormit aici înainte.
Hong Kong se uită la pat și dădu din cap mirat înainte de a ridica privirea spre peretele din sticlă transparentă.
Chiar dacă sticla era un pic tulbure, era suficient de clară pentru a putea vedea peisajul de afară. Kong Shuai se uită prin cameră și apoi întrebă:
– Unde dă acea ușă?
Lu Yi Peng zâmbi și răspunse.
– Vrei să te duc să vezi?
Hong Kong dădu din cap așa încât tânăr împinse fotoliul rulant.
Deschise ușa și marea apăru brusc aducând un parfum proaspăt. În fața celor doi era marea cât vedeai cu ochii. Această cameră era situată aproape exact lângă marginea stâncii de cealaltă parte a insulei.
Hong Kong Shuai văzu marea și încercă să se ridice. Lu Yi Peng se grăbi să- l sprijine, ținându-l de talie. Hong Kong Shuai tresări.
– E în regulă, am un baston.
Lu Yi Peng tăcu o clipă, apoi răspunse:
– Ține-mă de braț, solul nu e neted, te-ai putea împiedica.
Hong Kong îl privi. Fața lui era un pic hotărâtă. Se uită la covor și spuse arogant:
– Pot să merg singur, apoi se ridică încet din fotoliu, folosindu-și bastonul pentru a se sprijini și a merge înainte.
Dar după ce făcu 2 pași, se împiedică și căzu. Lu Yi Peng reuși să-l prindă la timp.
– Ți-am spus doar.
Puse mâna pe talia lui Hong Kong și o înfășură.
– Lasă-mă să te port.
Hong Kong Shuai își strânse buzele ca o persoană care se simțea dezonorată înainte de a scoate un zgomot de acceptare din gât.
– Hm…
Apoi întinse mâna și se prinse de umărul tânărului. Lu Yi Peng îl sprijini pe Hong Kong Shuai până în zona de lângă stâncă, unde se putea vedea cel mai clar marea. Aceasta era albastră limpede, reflectând lumina soarelui în ceața ușor aurie. Dar Lu Yi Peng nu privea marea. El întorsese capul pentru a admira omul de lângă el.
Kong Shuai privea marea cu ochi strălucitori. Privind-o, simțea briza ei pură. Chiar dacă hainele pe care le purtau cei 2 nu erau subțiri, vântul sufla puternic. Chiar și o persoană rezistentă ca Lu Yi Peng putea simți frigul. Își înfășură brațele în jurul taliei lui Hong Kong Shuai aducându-l mai aproape de pieptul lui. Apoi aplecă delicat capul spre umărul lui. Fără intenție, când Lu Yi Peng întoarse fața Hong Kong Shuai se întoarse și el, iar vârfuri nasurilor se atinseră ușor. Lu Yi Peng văzu atunci niște ochii adânci negri și nevinovați.
Cei doi se uitară unul la altul. În ochii lui Hong Kong…se reflecta imaginea lui. Tânărul își mușcă ușor buzele, apoi nu rezistă să nu le apese pe buzele celuilalt. Buzele lui Hong Kong Shuai erau extrem de calde. Când le atinse, Lu Yi Peng simți gustul dulce, iar Hong Kong tresări înainte de a se lipi uluit de umărul lui. Lu Yi Peng îl ținu de talie și îl strânse și mai tare. Gustul dulce al sărutului îi pătrunsese în simțuri. Părea atât de departe ultimul sărut pe care Hong Kong Shuai i-l dăduse…cel de pe navă… în urmă cu mai bine de 3 luni. Gustul de atunci și de acum erau complet diferite. Pe acea navă Hong Kong Shuai începuse să-l sărute primul, dar acum era el cel care lua inițiativa. Și Hong Kong de data aceasta nu era deloc un expert.
– Peng Peng! strigă Hong Shuai și fața îi deveni roșie.
Cele mâini îl strânseră mai tare. Lu Yi Peng nu credea va mai trăi ziua în care îl va săruta încă o dată pe Hong Kong Shuai și simți că genunchii i se înmoaie. Se gândi la patul acoperit de sub cupolă. Dar înainte de a putea face ceva Hong Kong Shuai vorbi.
– Noi…să ne grăbim înapoi, e aproape amiază. Lu Yi Peng se uită la fața celeilalte persoane care era roșie în întregime și avea o expresie emoționată. Parcă nu mai întâlnise așa ceva până acum. Dar nu știu de ce, cu cât Kong Shuai își arăta mai mult atitudinea nevinovată, cu atât îl dorea mai mult. Lu Yi Peng simți că devine un psihopat. Rong Shi Xi îl infectase cu o boală contagioasă, deci înainte să comită și el o agresiune asupra bărbatului ce făcea parte din generația tatălui său, Lu Yi Peng fu de acord să-l ducă pe Hong Kong înapoi la conac.
…………………………………………………………………………………………………
Când se întoarseră, mâncarea îi aștepta deja. De data aceasta era serviți cu orez la abur în 3 culori, bibani de mare aburiți cu prune, ridichi prăjite și o cremă de creveți. În timp ce mânca Hong Kong, Shuai explica.
– Există suficient de spațiu pentru a cultiva legumele, deci mâncarea care se face în fiecare zi este proaspătă, deoarece folosește peștele și creveții care sunt prinși în ziua respectivă, iar legumele sunt cultivate de noi înșine.
După ce spuse acestea, îl privi suspicios pe Lu Yi Peng și se întrebă:
Intenționează să locuiască pe această insulă pentru totdeauna?
Terminaseră de mâncat prânzul. Hong Kong Shuai se oferi voluntar să îl ducă să facă un tur al conacului drept mulțumire că îl ajutase cu fotoliul în această dimineață. De data aceasta se lăsa ajutat, dar folosea și un baston. Picioarele îi funcționau prost și în cele din urmă Lu Yi Peng trebui să-l ajute susținându-l. De data aceasta, Hong Kong îi permise cu bunăvoință. Cei doi mergeau braț la braț, ca un cuplu. Dar Lu Yi Peng era mai interesat de persoana din brațele lui decât de turul la conac. Kong Shuai terminase de arătat împrejurimile și îl invită să coboare direct în seră. În interior existau plante carnivore peste tot.
– Majordom Li mi-a spus că eu însumi am plantat aceste plante, crezi că sunt frumoase? întrebă Hong Kong cu un amestec de mândrie neamintindu-și de trecutul lui deloc.
Lu Yi Peng se uită și dădu din cap.
– Mi-ai dat și mie o dată una. Vrei să mergi să o vezi? Am adus-o cu mine… am adus-o special pentru tine.
Îl prinse de talie și îl conduse din nou la conac.
Tânărul intră cu el în cameră. Lu Yi Peng arătă ghiveciul în care trona planta Nepethes. Aceasta se dezvoltase și era extraordinar de frumoasă. Hong Kong Shuai se uită la ea o vreme, apoi o atinse și o mângâie. Inima lui Lu Yi Peng tresări atât de tare încât simți ca un freamăt puternic în partea de jos , sub centură. Se uită la cealaltă persoană înainte de a se apleca și de a-i șopti la ureche.
– Kong Shuai, știi?… Știi tu… ce e în neregulă cu mine și cu tine?
– Ce este ? întrebă Kong Shuai cu același aer nevinovat.
Lu Yi Peng își mușcă ușor buzele, se apropie și atinsese vârful nasului său de vârful nasului celeilalte persoane. Apoi rosti ușor, aproape inaudibil:
– Kong Shuai… hai să fim iubiți.
Chipul lui Hong Kong Shuai se înroși imediat. Întrebă la fel de încet ca Lu Yi Peng:
– Chiar îmi ceri asta?
– Da.
Lu Yi Peng dădu din cap înainte de a continua:
– Odată… mi-ai spus că mă iubești.
Fața lui Hong Kong Shuai deveni și mai roșie ca înainte.
– Și tu…mi-ai spus că mă iubești?
– Nu încă, răspunse Lu Yi Peng și se grăbi să continue.
– Dar voiam să-ți spun…și țineam să-ți spun…și o să-ți spun.
Obrajii lui Hong Kong Shuai erau roșii ca ai unui copil de 16 ani care tocmai aflase că cineva îl iubește. Inima lui Lu Yi Peng bătea atât de tare, încât acesta crezu că-i va sări din piept. Hong Kong Shuai nu-și amintea nimic și probabil că nu avea sentimente pentru el…altfel nu s-ar fi rușinat atât. Chiar în acest moment își exprima dragostea față de acest păun cu aspect inofensiv. Simțea o fericire enormă, era ușurat și atât de sigur că de acum înainte va putea să-l îmbrățișeze pe Hong Kong Shuai fără să se teamă. Că acesta nu-l va mai atașa cu cătușe de un pat, că nu-l va mai lovi, că nu va mai profita de el când nu voia. De data aceasta, Hong Kong Shuai însuși va fi cel care îi va cere să se oprească.
Lu Yi Peng îl trase spre el, apoi își mișcă fața până când buzele lor fură aproape una de alta și îi șopti cu dragoste:
– Kong Shuai…te iubesc.
Buzele celeilalte persoane se deschiseră ușor, parcă ar fi vrut să spună ceva, dar Lu Yi Peng nu așteptă. Își puse buzele pe buzele lui și sărutul deveni irezistibil. Limbile se zdrobiră una de cealaltă până când corpurile deveniră extrem de fierbinți. Totul flutura cu putere în corpul tânărului: inima, sufletul, sentimentele.
Hong Kong Shuai își încolăci un braț în jurul gâtului lui Lu Yi Peng, dar pe celălalt îl interpuse între ei doi ca și cum ar fi vrut să păstreze totuși o distanță.
Lu Yi Peng îl îmbrățișă strâns cu degetele, zdrobindu-i spatele până ce îl auzi gemând. Apoi îndepărtă mâna care îi ținea corpul departe continuând să-i mângâie spatele cu delicatețe. Și cu aceeași delicatețe îl luă în brațe ca pe un copil și-l depuse ușor pe pat.
– Peng Peng! strigă Hong Kong Shuai.
– E în regulă, spuse Lu Yi Peng uitându-se la el și zâmbi.
– E în regulă. Obișnuiai să faci asta atât de des încât credeam că voi muri.
Fața celuilalt îi era în flăcări. Hong Kong Shuai întoarse capul într-o altă direcție.
– E că… majordomul a pregătit deja mâncarea și ne așteaptă. Tânărul ridică privirea spre ceas. Se simțea un pic rănit, dar era deja târziu seara. Se uită înapoi la Hong Kong Shuai, care era atât de stânjenit încât fața lui și urechile îi ardeau…corpul la fel. Rămase încă puțin deasupra lui și apoi fu de acord să se retragă.
– Hai să mâncăm mai întâi.
…………………………………………………………………………………..
Hong Kong Shuai se simți stânjenit când intră și încercă să meargă singur spre masa din sufragerie, fără să-i permită lui Lu Yi Peng să-l ajute. Dar se împiedică din nou și încă puțin și cădea dacă tânărul nu l-ar fi prins la timp. Îl sprijini și-l duse până la masă. Fața lui Hong Kong rămânea mereu roșie. Îl împinse cu mâna pe piept.
E adevărat că își pierduse memoria. Dar mâna era la fel de grea ca întotdeauna.
Lui Yi Peng îndură această duritate.
La masă se așezară unul lângă altul. Mâncarea aia din această seară era peștele de zăpadă la grătar. Când tânărul îl văzu pe masă, inima îi bătu foarte tare. Se uită emoționat la el, apoi la persoana care stătea lângă el.
– Kong Shuai, acesta este meniul pe care tu l-ai comandat?
– Da. De ce? Ție nu-ți place să mănânci pește de zăpadă?
Lu Yi Peng clătină din cap înainte de a răspunde.
– Nu, îmi place, mai ales dacă mă hrănești tu.
După ce spuse asta, se simți iar foarte emoționat. Nu se gândise niciodată că va exista o persoană care să-l facă să mănânce pește de zăpadă. Hong Kong Shuai se uită la el mirat și spuse cu voce scăzută.
– Da… deci te voi hrăni.
Apoi întinse mâna la bețișoare și luă o bucată de pește de zăpadă. Inima lui Lu Yi Peng bătea cu putere. Era atât de fericit când văzu mâna care se întinde cu bucata de pește. Gustul peștelui proaspăt gătit era dulce și gras, dar tânărul simți că era și mai dulce din cauza mâinilor care se avansau în fața ochilor lui.
La naiba! Chiar am probleme serioase!
Lu Yi Peng nu rezistă să mănânce peștele fără să apuce mâna care i-l întindea și să o sărute înflăcărat. Hong Kong Shuai râse copilărește.
– Uite, nu poți să mănânci și persoana care te hrănește.
Lu Yi Peng își mușcă buzele și răspunse.
– Știi? Mi-a fost atât de dor de tine.
Spunând aceasta, îi sărută încă o dată mâna. Hong Kong Shuai și-o retrase și spuse :
– Nu deveni canibal.
Lui Yi Peng se apropie cu o expresie amenințătoare.
– Singura persoană pe care vreau s-o mănânc, ești tu.
– Lu Yi Peng, ești un pic cam înfricoșător, continuă mai bine să mănânci peștele decât să-mi vorbești așa.
Lu Yi Peng se uită în mod repetat la el, își dorea foarte mult să mănânce… peștele acela de zăpadă cu sare, dar și pe Hong Kong Shuai. Creierul lui își imagina tot felul de lucruri pe care și le dorea să se întâmple. După ce se sătură, Kong Shuai avu bunăvoința să-l invite afară să privească din nou cerul nopții. Voia să meargă un pic pe jos pentru a digera mâncarea, dar pe unde puteau să se plimbe?
Hong Kong apucă bastonul. Ieși în afara conacului cu Yi Peng. Marea din fața lor, care înainte era albastră, iar acum devenise complet neagră, reflecta lumina argintie orbitoare a lunii mari și rotunde ce ieșea în evidență pe cer.
Kong Shuai se apropie de el, apoi îl trase de mânecă.
– Lu Yi Peng, ție îți place luna plină?
