Piesa lipsă – Capitol Special 13

Dorințe

Ji Ning avea doar două dorințe pentru ziua lui de naștere.

Prima a fost să aibă un pisoi adorabil. A doua a fost ca tatăl său să petreacă mai mult timp cu el.

După ce a terminat tortul, a adormit profund, îmbrățișându-și micul dinozaur. A doua zi, imediat ce cerul s-a luminat, a auzit un zgomot puternic venind din camera alăturată. Se auzea ca și cum ceva ar fi căzut pe podea.

Ji Ning s-a trezit, încă somnoros, și a strigat:

– … Tată?   

Nimeni nu a răspuns.

Nici măcar unchiul Shen, care îl răsfățase întotdeauna cel mai mult, nu era de găsit.

Ji Ning și-a frecat ochii. Și-a pus micul halat și a ieșit în grabă din cameră, sandalele lui zăngănind. Ușa de la camera alăturată era deschisă, așa că a împins-o și și-a băgat capul să arunce o privire. Înăuntru era întuneric. Pătura de pe pat era toată îngrămădită într-un ghem. Unchiul Shen era singurul care stătea pe patul dezordonat.

Unchiul Shen i-a făcut semn să se apropie, așa că el a alergat și a întrebat:

– Unde este tata?   

Un pic vinovat, Shen Mo a aruncat o privire la pătura îngrămădită.

– El… s-a dus la muncă.   

– Trebuie să meargă la muncă și în weekend?   

– Da. Era ceva urgent.   

Ji Ning a făcut o expresie dezamăgită.

 – Dar tata mi-a promis că se va juca cu mine astăzi.   

– Îmi pare rău. De data aceasta este într-adevăr o situație specială. Ce-ar fi să mă joc eu cu tine?   Shen Mo i-a mângâiat părul și a spus:

 – Este încă devreme. Du-te înapoi și dormi puțin, Xiao Ning.   

Ji Ning fusese întotdeauna un copil ascultător. Nu a făcut o criză de furie, ci a plecat abătut.

Shen Mo a răsuflat în sfârșit ușurat.

Pătura îngrămădită pe pat s-a mișcat încet. Apoi a ieșit o pisică albă cu ochi ciudați. Blana ei era albă și pufoasă, în timp ce coada ei pufoasă se mișca de la stânga la dreapta. Ochii ei de culori diferite erau deosebit de frumoși.

Shen Mo era atât de fascinat de frumusețea pisicii mari și albe încât nu și-a revenit decât puțin mai târziu. Privind în ochii pisicii, el a întrebat:

– Domnule Ji, ce să facem? Vrei să mergem la spital? Hm, sau poate la veterinar?   

Pisica mare și albă l-a ignorat pe Shen Mo. Doar și-a ridicat bărbia și a sărit grațios de pe pat.

Shen Mo a luat telefonul și a fugit după pisică. După ce a trăit un șoc atât de mare în prima zi a noului an, chiar voia să posteze un mesaj pe WeChat, întrebând:

Ce ar trebui să fac dacă mă trezesc și aflu că un membru al familiei s-a transformat într-o pisică? Urgent! Aștept răspunsuri!

După tot efortul de a se abține de la postarea mesajului, Shen Mo a urmat pisica mare și albă în birou. L-a văzut sărind agil pe birou, întinzând laba și atingând computerul.

Trei secunde mai târziu, Shen Mo a înțeles ce voia să spună și a pornit imediat computerul. Apoi a privit cum pisica mare și albă, așezată pe tastatură, a început să își miște labele moi și să tasteze. A fost o scenă destul de bizară.

Shen Mo nu a spus nimic pentru a-l deranja. În tăcere, a decis că a doua sa postare pe WeChat va fi:

Ce ar trebui să fac dacă un membru al familiei este încă dependent de muncă chiar și după ce s-a transformat în pisică? Încă aștept răspunsuri!

În acel moment, zgomotul unor pași grăbiți s-a auzit în afara ușii. Ji Ning, care se îmbrăcase deja, a intrat grăbit și a strigat:

– Unchiule, joacă-te cu mine…   

Vocea lui a făcut o pauză înainte de a se ridica brusc, transformându-se într-un strigăt de bucurie. – Pisicuță!

Țipând, a alergat spre pisica mare și albă, care era încă ocupată să lucreze.

Pleoapele lui Shen Mo tremurau. Era sigur că domnul Ji… nu, fața marelui motan alb se întunecase.

Ji Ning, desigur, nu a observat deloc. El a întrebat:

 – Tata a cumpărat-o pentru mine?   

– Um, poți spune că da.   

Ji Ning s-a îndrăgostit de pisica mare și albă la prima vedere. Acum că o apucase, refuză să o lase să plece pentru orice motiv.

 – Unchiule, ce nume ar trebui să dăm pisicii?   

– Oh? Ai vreo idee?   

– Ce zici de Xiao Bai*?   

*(N/T: Xiao Bai, literalmente – micuțul alb  , este un nume comun pentru animalele de companie).

– Eh…   Shen Mo a aruncat o privire furtivă la expresia pisicii.

– Nu cred că i-ar plăcea…   

Dar Ji Ning alerga deja spre camera lui, ținând pisica mare și albă în brațe în timp ce spunea:

 – Xiao Bai, hai să ne jucăm de-a prinsul.

Copilul avea o minge mică și drăguță care îi plăcea foarte mult, un cadou de la Ji Mingxuan. El a luat-o ca și cum ar fi arătat o comoară și a aruncat-o spre un colț, strigând:

– Xiao Bai, prinde!   

Pisica mare și albă s-a ghemuit elegant pe pământ, dând leneș din coadă.

– Oh.   Ji Ning și-a scărpinat capul.

– O iau eu, atunci.   

Astfel spunând, a alergat să ia mingea.

Shen Mo a găsit scena destul de amuzantă, așa că i-a lăsat să se joace. Abia la prânz l-a chemat pe Ji Ning afară din camera lui.

Îmbrățișând marea pisică albă, copilul a întrebat:

– Unchiule, ce va mânca Xiao Bai la prânz?   

– Hmm…

Shen Mo se gândea și el la asta. În cele din urmă, a pregătit niște tăiței pentru el și i-a pus într-un bol mic.

Pisica mare și albă avea o expresie de dezgust, ca și cum ar fi vărsat oricând bolul mic din fața lui. Cu toate acestea, în cele din urmă a mâncat câteva înghițituri din respect.

După prânz, marea pisică albă s-a strecurat înapoi în birou. Dar chiar când a sărit pe birou, Ji Ning a intrat cu o carte cu poze în brațe.

– Unchiul mi-a dat-o ieri de ziua mea. Am vrut să o citesc astăzi cu tata, dar…   Ji Ning a fluturat mâna spre pisica mare și albă și a întrebat:

– Xiao Bai, poți să o citești cu mine?   

– Miau…

Pisica mare și albă a aruncat o privire la computerul de pe birou, apoi la Ji Ning, care avea o expresie atât de tristă. În cele din urmă, a sărit de pe birou și a mers agil spre copil.

Imediat, Ji Ning a zâmbit bucuros. S-a așezat pe pervazul ferestrei și a deschis cartea cu poze pe care i-o dăduse Shen Mo. Cu un salt, pisica mare și albă s-a așezat pe picioarele lui Ji Ning și s-a culcat.

Copilul nu părea deranjat de greutatea pisicii. Ținând-o în brațe, a continuat să întoarcă paginile.

– A fost odată ca niciodată un ciobănesc…   

– Miau.   

– Oh, nu, am uitat cum se pronunță acest cuvânt.   

– Miau!   

– În regulă. Îl voi scrie și îl voi întreba pe tata când se întoarce.   

– Miau miau.   

Cei doi nu vorbeau aceeași limbă, dar păreau să poată comunica bine oricum.

Shen Mo îi privea din fața ușii. Nu a intrat să îi deranjeze, ci doar a închis ușa ușor.

Pisica mare și albă a citit cartea cu imagini cu Ji Ning toată după-amiaza. Se mai jucau și de-a v-ați ascunselea seara. Doar când Ji Ning a început să bocească somnoros s-a dus la culcare, deși cu reticență.

Shen Mo și marea pisică albă au rămas amândoi lângă pat, ajutându-l pe Ji Ning să adoarmă. Odată ce copilul a adormit, Shen Mo a șoptit:

– Nu ai lucrat deloc astăzi, domnule Ji. Este în regulă?   

Pisica mare și albă nu a răspuns. Pur și simplu a mușcat un colț al păturii și a făcut tot posibilul să o tragă în sus, învelindu-l pe Ji Ning.

Shen Mo nu s-a putut abține să nu zâmbească. ‘

– Mă întreb dacă mâine veți putea reveni la normal, domnule Ji. Dacă nu veți putea niciodată?   

– Miau…

Pisica mare și albă i-a aruncat lui Shen Mo o privire severă.

Pictorul a spus imediat:

– Îmi pare rău. Vei reveni cu siguranță la normal!   

Hmph.

Pisica albă și-a scuturat coada și și-a ridicat mândră capul. Apoi s-a ghemuit într-o minge și s-a întins lângă Ji Ning.

Probabil că va dormi cu copilul.

Buzele lui Shen Mo s-au ridicat într-un zâmbet. A mângâiat blana moale a pisicii și a stins lumina de pe perete.

Noapte bună, domnule Pisică.