Povestea lui Nan și Mac – Capitolul 4 -Special

ANUL NOU CHINEZESC

Telefonul mobil al lui Mac sună mai devreme în acea zi, dar persoana era încă întinsă pe pătură cu iubitul lui ghemuit în spatele său.

– Mac, sună telefonul tău mobil!

Vocea lui Nan era înăbușită, pentru că cei doi nu se treziseră prea bine. Mac nu se întorsese încă în America. Se va întoarce săptămâna viitoare.

– Mmm, gemu Mac și apoi rămase nemișcat, fără să ridice telefonul și să se uite.

Nan nu mai suportă sunetul, așa că luă telefonul mobil pentru a vedea numărul apelantului.

– De ce naiba te caută acest ticălos atât de devreme? Se plânse Nan, înainte de a apăsa să răspundă la apel.

– Te deranjez dimineața devreme, Mac? v se auzi vocea puternică a lui Eua.

– Oh, vorbești tare ca să mă enervezi, spuse Nan cu o voce sufocată.

– Aaaah, Nan? întrebă el.

– Oh, eu sunt, de ce suni atât de devreme? Și de ce suni la numărul soției mele? Nan a întrebat cu o voce calmă.

Nan și Eua reveniseră la relații normale, dar el nu îl suna pe Eua.

– Huh, dacă te sun, îmi vei răspunde la apel? întrebă Eua în glumă, pentru că Nan îi răspundea rar la apeluri.

– Bine, ce s-a întâmplat? întreabă Nan.

– Am sunat să vă spun că poimâine este Anul Nou Chinezesc. Știi, nu? întrebă el.

Nan se dădu jos din pat să vorbească pe verandă când văzu că Mac își acoperise urechile cu o pernă de parcă zgomotul l-ar fi deranjat.

– Serios? răspunse Nan, căci nu-i păsa de acele zile.

– Ah, nu e nimic. Dar bunicul și bunica se închină în fiecare an. Nu ai fost niciodată aici, așa că nu e ciudat că nu știi, spuse Eua, în timp ce Nan își privea subordonații udând plantele.

– Deci vrei să merg la acea casă? întrebă Nan.

– Bunicul și bunica vor să vii și… Vor să aduci cu tine o fotografie și cenușa tatălui tău. Vei putea să faci asta? întrebă Eua, făcându-l pe Nan să se simtă puțin liniștit.

– De ce vor asta? Nan întrebă încet.

– Bunicul și bunica vor să aduci cenușa tatălui tău pentru a aduce un omagiu strămoșilor noștri, inclusiv mamei tale, spuse Eua pe un ton serios.

Nan era puțin tăcut. Acum, cenușa mamei sale fusese dusă la bunicii lui Nan, dar cenușa tatălui lui Nan era încă cu el.

– Poate tatăl meu să intre în acea casă? Nan întrebă sarcastic.

– Nu vorbi așa, Nan, ne înțelegem, nu-i așa? Bunicul și bunica vor foarte mult să-l aduci pe tatăl tău cu tine, spuse Eua cu o voce ușor stresată.

– Să vedem mai întâi, nu știu dacă familia lui Mac va aduce vreun omagiu. Poate ar trebui să-l ajut mai întâi pe el, spuse Nan evaziv, pentru că nu voia să se hotărască acum.

– Dacă treaba se termină repede în casa lui Mac, vino aici. Vrem foarte mult să-l onorăm pe tatăl tău, repetă Eua. 

Nan dădu din cap înainte de a închide.

Nan stătea nemișcat, înainte de a merge să ia o țigară din dormitor, în timp ce punea telefonul lui Mac lângă pat și ieșea din nou să fumeze pe balcon. Se gândea la părinții lui. Se gândea că, dacă părinții lui ar fi încă în viață, ce fel de viață ar avea el.

Se auzi sunetul ușii glisante de sticlă care alunecă pe verandă. Nan se întoarse să se uite și-l văzu pe Mac clătinându-se și așezându-se lângă el.

– Ce este în neregulă cu tine? întrebă Mac, uitându-se la el.

Nan se întoarse să se uite la fața goală a lui Mac. De când erau împreună, sentimentele lui Mac erau mai sensibile când ceva nu mergea bine. Era ca și cum Mac recunoștea imediat când Nan era stresat.

– Ce ai întrebat? Crezi că sunt stresat, întrebă Nan.

– Ei bine, nu ai fumat niciodată o țigară dimineața, răspunse Mac, făcându-l pe Nan să se uite la țigara din mână cu un mic chicot, înainte de a ridica un braț puternic pentru a-l prinde în jurul gâtului lui Mac și a-l îmbrățișa.

– Știu foarte bine, răspunse Nan înainte de a pune țigara în scrumieră.

Mac era treaz când îl auzi pe Nan deschizând ușa și luând o țigară, rămase în pat uitându-se la Nan pentru o clipă până când se simți ciudat și ieși să-l vadă pe Nan.

– Poimâine este Anul Nou Chinezesc. Ce onorezi acasă? întrebă Nan.

– Aducem un omagiu acasă și la fabrică, răspunse Mac.

Nan a tăcut o vreme.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Mac.

– Eua m-a sunat și mi-a spus să aduc un omagiu de Anul Nou Chinezesc acasă poimâine, răspunse Nan.

– Haide, a răspuns Mac.

– Tata nu aduce un omagiu acasă și la serviciu? spuse Nan, pentru că voia să-l ajute și pe tatăl iubitului lui.

– Îl voi ajuta pe tatăl meu. Dar îți vei aduce și tu omagiul acasă la bunicii tăi, spuse Mac, pentru că voia ca Nan să-și viziteze des bunicii.

– Mă roagă să iau cenușa tatălui meu cu mine, spuse Nan cu o voce calmă, făcându-l pe Mac să înghețe puțin.

– Ce vei face? întrebă Mac.

– Mi-au cerut să onorez și cenușa mamei mele, spuse Nan.

– Atunci trebuie să te duci. Mama și tata se vor vedea în curând, spuse Mac, făcându-l pe Nan să ofteze.

– Bine, voi termina treburile prin casă și ne vom întâlni acolo, bine? se oferi frumos Mac, pentru că voia ca Nan să meargă la bunicii lui.

– Tatăl tău nu se va supăra, nu-i așa? întrebă Nan.

A acum nu părea la fel de emoționat ca de obicei. Acest lucru îl făcu pe Mac să realizeze că Nan trebuie să fie stresat și se gândea prea mult.

– Pentru tata, nu contează, îi spun eu, repetă Mac.

Nan se uită la fața lui Mac, privind persoana care era totul în viața lui acum, persoana lângă care nu crezuse că va sta într-o zi așa.

– Hmm, mulțumesc, răspunse Nan, frecându-i ușor capul lui Mac și mergând înapoi în dormitor.

Mac se uită la Nan cu îngrijorare. Credea că starea lui Nan nu era normală acum. Altfel, Nan ar fi dat înapoi.

– Nu prea sunt acasă, pentru că o trimit pe menajeră să cumpere ceva ca un omagiu ca în fiecare an. În ceea ce privește fabrica, vom organiza noi totul, spuse tatăl lui Mac, după ce Nan îl aduse pe Mac în biroul tatălui său.

– Deci, există ceva cu care vă pot ajuta? întrebă Nan.

– Nu am nevoie de nimic, dacă vrei să vii și să te închini împreună, poți

veni. Putem mânca împreună, spuse tatăl lui Mac.

– Ei bine, trebuie să-și aducă respectul și bunicilor de acasă, tată, răspunse Mac.

– Oh, așa este. Poți să-ți aduci respectul, nu sunt mulți aici. Tata nu este chiar chinez, doar își aduce respectul ca pe o ceremonie, răspunse tatăl lui Mac.

– Deci mergi și tu cu Nan? Întrebă tatăl lui Mac întorcându-se către fiul său.

– Să-l onoreze mai întâi pe tata, apoi o să mă urmeze în acea casă, spuse Nan respectuos.

– Pot face asta singur. Nu te deranja să ajuți să cumperi nimic, spuse tatăl lui Mac zâmbind, pentru că înțelegea că Nan voia să vină și Mac, dar lui Nan îi era frică să nu-l dezamăgească.

După ce căzură de acord, se așezară și au vorbiră o vreme. Nan îl duse apoi pe Mac la o plimbare la piața de produse proaspete după-amiază.

– Pune-ți o față mai bună, vino aici. Arăți de parcă vei muri, spuse Nan glumeț văzând fața prostească a lui Mac când trebui să vină la piață.

Deși unele obiceiuri se schimbaseră, totul se schimbase într-o anumită măsură. Dragostea este pură, deoarece lui Khun Chai și Mac încă nu le plăcea să meargă în piețe umede și reci ca aceasta.

– Nu sunt mort, dar nu sunt obișnuit, spuse Mac, pentru că în America cumpăra produse proaspete de la supermarket.

– Mergi până te obișnuiești, spuse Nan, înainte de a-l conduce.

Mac apucă repede cămașa lui Nan, iar Nan se întoarse și ridică din sprâncene.

– Mi-e teamă că voi aluneca, răspunse Mac încet pentru că unele podele erau din gresie, și era puțină apă pe jos.

– Bine, mergi drept, spuse Nan și-i scoase mâna lui Mac din cămașă pentru a o ține.

Fața lui Mac era fierbinte pentru că nu credea că Nan îl va ține de mână pentru a merge prin bazar așa. Mulți oameni se întoarseră să-i privească cu interes.

– Ce vei cumpăra? întrebă Mac.

– O să fierb puiul, să-l condimentăm și mâncăm cu paste. Oh, hai să fierbem și carne de porc, spuse Nan, lăsându-l pe Mac intrigat.

– De ce ai spus că nu aduci omagiu? Atunci de ce cumperi? întrebă Mac surprins.

– Nu aduc omagiu, l-am cumpărat să mănânc. Vreau să mănânc, știi? Aceste lucruri sunt stupid de scumpe, spuse Nan, plângându-se că prețul lucrurilor crește imediat.

– Poți mânca poimâine, se plânse Mac.

– Dar vreau să mănânc astăzi, înțelegi? Ca atunci când vreau să mănânc… doar… Nan făcu o pauză, iar vocea lui Nan se stinse brusc în timp ce Mac ridică rapid o mână pentru a-i acoperi gura, fața lui Mac înroșind-se.

– Despre ce naiba vorbești? Uite unde suntem? Mac scrâșni din dinți. Nan zâmbi și el și-i luă mâna lui Mac de la gură.

– Haha, asta e jenant, glumi Nan.

–Nu sunt la fel de nebun ca tine, spuse Mac, părând enervat.

Nan chicoti, înainte de a-l face pe Mac să continue să meargă.

– Te-ai întors unde erai înainte, spuse Mac cu nonșalanță, făcându-l pe Nan să se întoarcă și să-l privească cu sprâncenele ridicate.

– Cine este persoana originală? întrebă Nan.

– Ei bine, nu ai fost la fel în dimineața asta, spuse Mac, reducându-l la tăcere pe Nan cu un zâmbet ușor la colțurile gurii.

– Nu era nimic în acel moment, aveam doar ceva la care să mă gândesc, explică Nan de parcă nu-i păsa. Mac știa că Nan nu voia să spună prea multe. Apoi Mac îl strânse de mână.

– Ce? întrebă Nan.

– Vreau să mănânc acea gustare, Mac arătă cu capul către desertul cu ouă dulci Bua Loy [1]vândut în cărucior.

– Du-te să cumperi, spuse Nan, iar Mac zâmbi ironic.

– Nu pot, vino cu mine, spuse Mac, așa că Nan îl târât pe Mac în cărucior, acesta simțindu-se puțin jenat.

– Ce ți-ar plăcea să mănânci? întreabă Nan.

Mac a arătat spre vasul de lut care era umplut cu Bua Loy.

– Doar cere-i. Spune-i ce vrei și arată-i, spuse Nan, iar Mac se uită la vânzătoarea care se îl privea întrebător.

– Ăă… îl iau pe acesta, spuse Mac vânzătoarei cu o voce înăbușită.

– Câte pungi doriți? întrebă vânzătoarea. Mac se întoarse către Nan.

– Tu vrei să mănânci? întrebă Mac, Nan dădu din cap.

– Iau 4 pungi… Ăă, puteți adăuga și ouă? întrebă Mac și vânzătoarea zâmbi.

– Bine, pune toate cele 4 ouă dulci în pungă, te rog, spuse Nan vânzătoarei.

– Asta e tot, de ce ți-e frică? spuse Nan râzând că Mac nu îndrăznea să vină să comande desert singur.

– Nu am mai fost aici până acum, spuse Mac.

Nan îl scoase apoi pe Mac să cumpere lucruri de gătit și apoi se duseră acasă. De îndată ce ajunse, Nan ceru imediat să fiarbă puiul, să gătească carnea de porc și să prăjească tăițeii. Făcu asta și pentru ceilalți oameni, pentru că cumpărase mult. Mac ajută la transportul lucrurilor până se plânse, apoi merse direct la duș și după aceea coboarî la cină cu Nan.

– Unde te duci? Nu te duci în camera ta? spuse Nan după ce el și Mac se întoarseră de pe pistă la ora 1:00.

Dar în loc ca Mac să urce la etaj în dormitor, se duce la bucătărie.

– Tocmai mi-am dat seama că încă nu am mâncat niciuna dintre gustările pe care le-am cumpărat, spuse Mac.

– Nu ți-e frică că te îngrași? întrebă Nan.

– Vreau să mănânc, poți urca tu primul la etaj, spuse Mac când a intrat în bucătărie, dar Nan l-a urmat.

– Unde sunt? Îl întrebă Mac pe Nan.

– Poate în frigider, răspunse Nan.

Mac deschise frigiderul și văzu o pungă de gustări pe care o cumpărase, trase în grabă punga fără să se uite unde era deschiderea ei.

– Gata, o să-ți fie foame, spuse Nan în timp ce punga cu gustări căzu.

 Mac fu puțin surprins înainte de a se grăbi să le ia, dar  punga se rupsese. Mac se încruntă imediat.

– La naiba, de ce naiba s-a rupt atât de ușor? Mac gemu furios.

– Nu este nevoie să mănânci, cât de neglijent! Du-te și ia o cârpă și șterge, spuse Nan.

Mac se duse să ia un mop de la ușa bucătăriei.

Mac urmă ordinul încruntat, pentru că urma să mănânce gustări și acum trebuia să facă curățenie. Când termină de curățat, Mac se duse imediat în dormitor.

– Ce nu e bine? Ai stricat totul de unul singur, spuse Nan cu voce scăzută când văzu expresia lui Mac.

– Știu, de ce continui să spui asta? Mac l-a certat. Nan clătină din cap, înainte de a-l trage pe Mac într-o îmbrățișare și a-l freca puternic pe cap.

– Te comporți ca un copil, o să luăm mâncare din nou, Nan plecă zâmbind.

 Mac se strâmbă, dar nu spuse nimic, apoi se duse să facă duș și să doarmă.

Ziua de închinare!!

Nan și Mac se treziră devreme astăzi pentru că Mac trebuia să-i aducă un omagiu tatălui său. Cât despre Nan, el mergea acasă la bunicul și bunica sa.

– Când ai terminat de făcut baie, anunță-mă. Sunt în camera lui Buddha, îi spuse Nan lui Mac, care era pe cale să facă o baie și dădu din cap.

Nan se duse în camera lui Buddha unde păstra cenușa tatălui său, intră și se așeză uitându-se la portretul tatălui său. Intră și se așeză uitându-se la portretul tatălui său cu un sentiment slab în inimă, se gândi dacă ar trebui să-și ducă tatăl în acea casă sau nu. Nan rămase acolo până când Mac termină de făcut duș și se îmbrăcă, apoi se duse la iubitul său.

– Atât de repede? întrebă Nan.

– A trecut aproape o oră de când am terminat de făcut duș și m-am îmbrăcat, te plângi adesea că sunt lent. Atunci de ce ai spus că am terminat mai devreme astăzi? întrebă Mac, înainte de a se așeza pe podeaua camerei de lângă el și de a nu spune nimic.

Nan se ridică și se uită la urna de incinerare a tatălui ei cu ochii nemișcați. Mac îl luă de mână și îl strânse ușor.

– Voi veni și eu repede, îl asigură Mac pe Nan, pentru că măcar el va fi alături de el.

– Hmm, răspunse Nan, înainte de a scoate un mic oftat de ușurare și a lua urna cu cenușa împreună cu o fotografie a tatălui său și de a părăsi camera de rugăciune.

Nan și Mac erau în aceeași mașină. Îl lăsă pe Nan să-l ducă mai întâi la casa bunicilor săi.

– Orice ai face, termină și vino repede, spuse Nan cu o voce calmă.

– Știu, răspunse Mac, înainte ca Nan să coboare din mașină cu urna și o poză cu tatăl său, dar tot nu închise ușa.

Nan se aplecă să se uite din nou la Mac.

– Ai uitat ceva? întrebă Mac curios.

– Vreau să aduci un omagiu tatălui meu … și mamei mele, spuse Nan cu o voce calmă, făcându-l pe Mac să înghețe puțin, pentru că Nan rareori spunea astfel de lucruri.

– Um, voi fi aici în curând, răspunse Mac înainte ca Nan să închidă ușa mașinii, așa că Mac plecă.

Când intră în zona casei bunicilor săi, Nan recunoscu ochii unora dintre rudele sale pe care nu le întâlnise sau cu care nu vorbise niciodată.

Mulți oameni îl priviră cu ochi ciudați pentru că purta o cămașă albă cu mâneci scurte care îi dezvăluia tatuajul de pe braț și purta blugi decolorați și, pe deasupra, intrase cu o față calmă.

– Ah, este aici. Fiule! Să aducem un omagiu primilor zei, strigă fericită bunica lui Nan.

Nan ridică mâna pentru a-și saluta bunica.

– Mai bine nu, aștept să-mi aduc respectul tatălui și mamei mele în același timp, răspunse Nan. Bunica zâmbi înțelegătoare.

– Atunci, intră mai întâi în casă, spuse bunica lui Nan, conducându-l pe Nan în casă, doar că Nan nu acorda prea multă atenție privirii celorlalți.

De îndată ce intră în casă, îi văzu pe Eua și pe tatăl său ajutând la lipirea fotografiilor strămoșilor. Nan se uită la fotografia mamei sale înainte de a ridica mâna în onoarea tatălui Euei și de a lua loc.

– Nan, pune aici poza și urna tatălui tău, spuse Eua.

Nan se uită și a văzut că era un spațiu gol. Se ridică și puse fotografia tatălui său lângă fotografia mamei sale, inclusiv urna cu cenușă. Nan stătea acolo și se uita la fotografiile tatălui și mamei sale în timp ce se gândea că tatăl său o găsise în sfârșit pe mama sa.

– Haide, așează-te mai întâi. Ai mâncat ceva? Vrei niște cafea? spuse bunica.

Nan se duse să se așeze lângă ea, înainte ca servitoarea să aducă cafeaua pentru a o servi. Nan nu spuse prea multe, doar rămase în tăcere. Când era întrebat de oameni, dădea doar răspunsuri scurte. Nan nu voia să ajute pe nimeni să obțină nimic, doar stătea acolo în tăcere, uitându-se la pozele părinților lui.

– Acesta este fiul Yanei?

O voce care vorbea despre mama lui Nan se auzea foarte bine.

– Da, nu știu de ce l-a adus unchiul, nu au tăiat legăturile? răspunse cealaltă persoană. 

Nan se întoarse să se uite la cele două femei de vârstă mijlocie cu ochi feroce, făcându-le pe amândouă să tresară.

-Vreți să fiți mușcate de un câine la templu? întrebă Nan cu o voce profundă, făcându-le fețele amândurora palide.

– Plecați, voi două. Asta e problema casei mele, le spuse cu înverșunare vocea tatălui lui Eua, făcându-le pe amândoi să părăsească imediat casa bunicului și bunicii Euai.

– Nu băga în seamă cuvintele altora, îi spsuse bunica lui Nan nepotului ei, pentru că nu voia să fie înțeleasă greșit din nou.

– Nu mă deranjează bârfele altora. Este doar enervant, spuse Nan cu o voce calmă. Sunetul artificiilor de afară continuă să se audă.

– Cei doi sunt verii tăi, spuse unchiul lui Nan.

Nan știa că familia bunicilor era o familie foarte numeroasă care avea o casă în aceeași zonă cu cea principală, motiv pentru care se adunaseră așa de Anul Nou Chinezesc. Nan de obicei nu vedea mulți oameni când ajungea acolo.

Așa că Nan stătu și așteaptă o vreme, până când era aproape timpul să-i onoreze pe închinătorii Fua.

Eue veni cu Mac.

– Nan, Mac este aici, spuse Eua, ridicând o sprânceană. 

Nan să ridică surprins.

Mac ridică mâinile în semn de salut către toată lumea înainte de a se apropia și de a se așeza lângă el.

– De ce ai venit atât de devreme? Nan întrebă curios.

– Am respectați doar zeii sfinți și strămoșii, atât. În plus, tata mi-a spus să vin la tine, spuse Mac cu voce scăzută, făcându-l pe Nan să zâmbească puțin.

-Um, stai un minut. După ce ne aducem omagiile, mergem acasă, spuse Nan și Mac dădu din cap.

Mac era conștient și de niște priviri ale rudelor lui Nan pe care nu le văzuse niciodată, dar văzu că lui Nan nu-i păsa, așa că nici el nu se gândi să-i pese.

Când toate ofrandele fură la locul lor, începură să-i onoreze pe strămoși, bunicii chemându-i pe Nan și Mac să ia tămâie pentru a-și aduce omagiul.

Cei doi stăteau lângă fotografiile cu părinții lui Nan. Mac se uită la fața lui Nan și văzu expresia din ochii lui îndurerați strălucind, dar își ținu emoțiile sub control. După ce puse tămâie, bunica le spuse să stea și să ardă bani de hârtie.

– Dacă ai terminat omagiul, hai să mâncăm mai întâi împreună, spuse Eua.

Nan tăcu până când Mac trebui să-i scuture ușor brațul, apoi se întoarse să se uite la Mac.

– Eua a spus că dacă terminăm tributul, să mâncăm ceva împreună, repetă Mac  pentru că știa că Nan poate nu îl auzise pe Eua.

– Nu, vreau să-mi iau părinții acasă, spuse Nan cu o voce normală.

– Poți sta puțin? Bunicul și bunica au ceva să vă dea, răspunse el, făcându-l pe Nan să se încrunte.

–Ce anume? Întrebă Nan.

– Nu știu, trebuie să aștepți și să vorbești mai întâi cu ei, spuse Eua.

Nan nu spuse nimic până când bunica îi ceru să se ardă niște bani de hârtie. Nan se ridică și plecă cu Mac, după ce ceremonia de onoare a strămoșilor se încheie, iar rudele se adunară să mănânce împreună.

Bunicii îi duseră pe Nan să stea la aceeași masă cu ei. Se pusese multă mâncare pe masă, dar Nan nu vru să mănânce nimic, oricât de mult ar fi insistat bunica lui.

– Măcar mănâncă puțin, bunica ta se va simți inconfortabil, îi șopti Mac lui Nan.

–Ești îngrijorat de sentimentele altora? Nan se prefăcu că întreabă, făcându-l pe Mac să se încrunte.

– Vrei să fii un străin pentru mine? întrebă Mac cu o voce furioasă, era foarte îngrijorat pentru Nan.

– Dacă mă hrănești, voi mânca, spuse Nan zâmbind, făcându-l pe Mac să se îmbujoreze.

– Eşti nebun? Sunt mulți oameni aici, spuse Mac cu o voce timidă, pentru că rudele mamei lui Nan erau acolo.

– Și? Acești oameni nici măcar nu sunt în ochii mei. Dacă nu vrei să te uiți, uită-te în altă parte, spuse Nan cu indiferență.

Mac oftă și se gândi că în acest moment nu face nimic, Nan nu va mânca. În plus, unii oameni s-ar putea supăra din cauza acestei atitudini.

– Hai să mâncăm împreună, spuse Mac. 

Acum mulți oameni erau ocupați, așa că nu ar trebui să-i fie rușine și încercă să afle dacă nu era nimeni în jur și-l hrăni.

– Bunico, pot să iau niște Bua Loy pentru Mac? Nan se întoarse către bunica lui.

 Mac fu puțin jenat.

– Oh, e în regulă. Desertul este făcut în casă.

Bunica lui Nan îi dădu în grabă lui Mac un desert Bua Loy. Mac acceptă și-i mulțumi.

– Sunt mulțumit, se prefăcu Nan, dar Mac nu spuse nimic.

–Tu mănânci primul, eu voi mânca dulciurile.

 Mac termină de vorbit și luă imediat dulciurile lui Bua Loy. Nan râse.

– Mai bine vezi gustările decât pe mine, spuse Nan, frecându-l pe Mac pe spate.

Când se săturară, bunica și bunicul îi chemară pe Nan și Mac în casă.

– Nan, mama ta poate merge să locuiască cu tatăl tău, spuse bunica și Nan dădut din cap în semn că este de acord.

– Da, a răspuns Nan în timp ce unchiul său arăta fotografia și o urnă cu cenușa părinților lui Nan.

– Mulțumesc că mi-ați permis să iau cenușa mamei mele împreună cu tatăl meu, spuse Nan cu o voce calmă.

– De fapt, ar fi trebuit să-i lăsăm să meargă împreună cu mult timp în urmă, spuse bunica lui Nan, cu vocea tremurând ușor.

– Îmi pare rău din nou Nan, ochii mei s-au gândit la asta când era prea târziu,  spuse bunicul lui Nan.

– Bine, am spus de multe ori că nu mă gândesc la nimic, nu putem să ne întoarcem și să reparăm nimic. Părinții mei au plecat, cei care sunt încă în viață, vă rog să fiți fericiți, răspunse Nan.

 Acum nu mai era supărat, se risipise, lăsând doar amintiri frumoase între părinții săi.

– Mulțumesc, unchiul lui Nan strânse ușor umărul lui Nan.

– Astăzi este Anul Nou Chinezesc, trebuie să fie un Ang Pao,[2] nu? spuse bunica lui Nan zâmbind înainte de a scoate un plic.

Bunica luă plicul și i-l dădu lui Nan.

Nan și Mac se uitară suspicioși.

– Acesta este plicul nostru roșu pe care îl vom da lui Nan, ia-l iubirea mea! S-ar putea să credeți că este mult…. dar pentru a compensa zilele și mulții ani în care nu ți-am dat nimic, spuse bunica lui Nan cu o voce tremurândă.

Nan primi plicul maro și-l deschise cu Mac stând lângă el privind. Nan se încruntă când a văzut documentele în plic.

– Acesta este terenul de lângă pista mea, a spus Nan, pentru că erau câteva hectare de teren liber lângă pista lui, nu știa al cui proprietar este, se gândea deja să-l cumpere, dar nu putuse găsi informații despre proprietar.

– Da, l-am cumpărat cu mult timp în urmă. Am vrut să ți-l dau de mult timp, dar nu a existat niciodată o oportunitate. Așa că de data asta, considerați-l plicul nostru roșu, spuse tatăl Euei, făcându-l pe Nan să tacă imediat.

-Ia-l, Nan. Gândește-te la asta ca la o zestre pentru mama ta, spuse bunica lui.

Mac îi strânse ușor brațul, apoi dădu din cap pentru ca Nan să accepte. Nu din cauza pământului, dar văzuse intențiile tuturor. Nan răsuflă ușurat.

– Mulțumesc, răspunse Nan, făcându-i pe toți să zâmbească.

–Xin Jiayu[3], acesta este marele nostru Xin, spuse bunica lui Nan, înainte de a-și îmbrățișa nepotul.

Nan își îmbrățișă bunica. Un timp vorbiră despre pământ, apoi Nan ceru să se întoarcă și să se ducă acasă cu cenușa părinților săi.

– Stai un minut, bunica m-a rugat să aduc Bua Loy pentru Mac, alergă la mașină, și aduse o cutie de plastic plină cu gustări Bua Loy și i-o dădu lui Mac.

– Mănâncă până vomiți, spuse Nan în glumă, pentru că bunica lui adusese atât de mult. Mac zâmbi și luă cutia.

– Mulțumesc, bunico, răspunse Mac, înainte ca Nan și Mac să urce în mașină.

Mac conducea, pentru că Nan căra o urnă cu cenușa părinților săi, inclusiv fotografii cu cei doi. De îndată ce ajunse acasă, Nan se grăbi în camera de rugăciune cu Mac însoțindu-l, puse fotografia și urna cu cenușa părinților săi și le așeză una lângă alta.

– Felicitări, spuse Mac, simțind foarte bine ușurarea lui Nan.

–Ha…, răspunse Nan și rămase nemișcată. Mac pleacă apoi, lăsându-l pe Nan singur.

– Unde pleci? Nan întrebă imediat.

– Mă duc în dormitor, spuse Mac, iar Nan îl apucă de încheietura mâinii, apoi se ridică și plecă să meargă împreună în dormitor.

Când cei doi au intrară în cameră, Nan se prăbuși pe pat. Mac se duse să-și spele fața în baie.

– Sincer, nu m-am bucurat de ultimele zile, spuse Mac, care a ieșit din baie. Nan a ridicat puțin sprâncenele.

—De ce? Întrebă Nan.

– Nu arăți la fel, starea ta de spirit pare să scadă. Este suficient să înțeleg de ce, dar nu sunt obișnuit cu asta. De fiecare dată când trebuie să mă enervezi, trebuie să mă tachinezi, stai liniștit și te gândești, spuse Mac despre adevăratele sale sentimente. Nan chicoti.

– Îți pasă atât de mult de mine? Nan se prefăcu că întreabă.

– Am vorbit mult despre asta, se pare că nu înțelegi ce se întâmplă, spuse Mac, făcându-l pe Nan să se ridice și să-l îmbrățișeze pe Mac.

– Înțeleg, îmi pare rău să te deranjez, spuse Nan pe un ton serios.

– Nu poți fi din nou așa? Chiar nu sunt obișnuit cu asta.

— Ei bine, nu va mai fi așa, răspunse Nan.

—Mulțumesc că ești cu mine astăzi, spuse Nan pe un ton normal.

În timp ce Nan stătea în acea casă, se simțea singur, deși bunicii lui erau foarte drăguți cu el, dar cu Mac lângă el, se simțea în largul său, simțea că cineva încă îl așteaptă lângă el.

Când Mac auzi ce-i spuse Nan, îl îmbrățișă pe Nan.

– Pentru că și tu ai fost mereu alături de mine, răspunse Mac, zâmbindu-i lui Nan.

– Hei, ce faci? Mac țipă șocat.

– Îți dau plicul roșu,  spuse Nan zâmbind.

– Ce este plicul roșu? întrebă Mac, înainte de a fi așezat pe pat, ceea ce-l făcu pe Mac să înțeleagă imediat semnificația.

– Nan, nu accept genul ăsta de plic roșu, strigă imediat Mac, în mijlocul râsului isteric al lui Nan.

Astăzi era Anul Nou Chinezesc pe care Nan și-l va aminti mai ales pentru că reușise să-și aducă părinții împreună.