Răzbunarea lui Klaine- Capitolul 18

18

Îl așez ușor în cadă după ce îi dezbrac hainele și pun dusul ușor pe piele. Gura se mișca exact ca în camera în care l-am găsit dar nu puteam înțelege nimic.

– Vă pot ajuta să îl spălați, o aud pe doamna Maria dar ochii ei îl priveau cu teamă…

-Nu, este ok, mă descurc, îi spun. Îmi pun puțin gel de dus în mâini și încep să îl spăl.

Când trec cu mâna pe spatele lui îi simt oasele și îmi închid ochii strâns, mă abţineam să nu urlu, mușcând destul de tare interiorul obrazului…Îi spăl părul și trupul și îl ridic ușor cu ajutorul lui Hiller. Îl îmbrac și îl așez în pat și el încă era pierdut în mintea lui.

– A ajuns, îl aud și realizez că se referă la medic.

– Și băieți au curățat locul, îl aud înainte să iasă și îmi amintesc iar aceea imagine și mă cutremur. Bărbatul intră în cameră și prima dată  îl consultă amănunțit, apoi își îndreaptă atenția spre mine.

– Domnule Hunter, prietenul dumneavoastră pare sever deshidratat, îi pot pune o perfuzie dar în rest totul pare bine. Doar că este într-o stare mintală aproape “vegetativă”. Ce s-a întâmplat cu dânsul? îi aud întrebarea și îl văd pe Hiller cum face un pas în faţa mea.

– I-a murit cineva drag, rostește dur…

– Asta îi explică starea, pare într-o depresie severă și după culoarea roșiatică și cearcănele adânci îmi dau seama că el nu a dormit. Cred că nu a dormit zile întregi, ceea ce îi amplifică această stare. Îi voi pune în perfuzie și un calmant să îl liniștească și să doarmă. Are nevoie de odihnă și hrană, dar stând atât de mult timp fără ea vă sfătuiesc să începeți cu supe ușoare… Momentan el are nevoie de odihnă, îmi spune și îl văd cum își desface geanta și scoate o pungă și câteva sticluțe . Îi pune perfuzia și agaţă punga în dispozitivul metalic și eu mă apropii de el.

Klaine avea ochii deschiși privind tavanul și mă așez pe marginea patului lângă el.

– Iubitule, îi șoptesc și îi mângâi chipul frumos.

– Te rog … întoarce-te la mine. Ochii lui se mișcă rapid mutându-i în ochii mei dar el rămâne la fel fără nici o reacție.

Mă ridic când văd că i se închid ușor și îl las să doarmă. Îi mulțumesc medicului și Hiller îl conduce afară. Ies și eu din cameră și mă îndrept spre bucătărie unde îi găsesc pe toți.

– Doamna Maria, o fac atentă și vine rapid spre mine.

– Când Klaine se va trezi, vă rog să îi pregătiți o supă. Trebuie să mănânce doar mâncare ușoară.

– Sigur, spune rapid și plec de acolo. Eram atât de dărâmat că nu mai simțeam acum nimic. Încep să merg ușor și când îmi ridic privirea realizez că eram pe marginea piscinei.

Mă așez pe marginea ei lăsând picioarele în apă chiar dacă eram îmbrăcat, nu mai conta…

– Își va reveni, aud vocea dură și îl simt cum se așează lângă mine.

-Ar trebui să vă odihniți și dumneavoastră.

– Hiller, nu am văzut în viața mea așa ceva. Scena aceea…am impresia că îl va marca pe viață. Nu știu cum va fi când își va reveni. Nu va fi el cu siguranță…era pur, era inocent și….simt că i-am distrus viața, îi spun și îmi simt lacrimile pe obraz.

– Hiller…acum…el mă va urî cu adevărat… l-am transformat într-un ucigaș…

– Domnul Byron vă iubește. Am văzut cu ochii mei… mi-a cerut să îl las să își ia viața dacă dumneavoastră nu aveați să trăiți…

Când îl aud simt cum mă cutremur și plânsul zgomotos pune stăpânire pe mine…El stătea lângă mine fără să mai spună nimic, mă lăsa să mă descarc prin acel plâns vulcanic.

Mult mai târziu, obligat de el și doamna Maria am mâncat și eu și după ce Hiller a chemat iar medicul lăsându-l să mă consulte și să îmi schimbe bandajul am intrat în camera lui.

Perfuzia era terminată și medicul o scoate și iese afară din cameră. Mă apropii ușor de el și îi privesc chipul. Părea că prinde ușoară culoare înapoi, îmi trec degetele peste chipul său și prin părul lui …

– Te rog, să fii tu când te vei trezi, îi șoptesc și mă îndrept spre partea cealaltă  a patului și mă așez lângă el. Nu știam cum a ajuns în aceea situație sau  ce făcuse. Dar după mirosul acela și după cum arătau acele cadavre, erau acolo de peste o săptămână.  Doar gândul ăsta îmi făcea rău și mă cutremura până în măduva oaselor. Nici nu vreau să mă gândesc ce a fost în mintea lui…

Mă întorc spre el și îl privesc cum doarme liniștit și ochii mi se închid ușor.

– Nu, nu…nu… Rose…Rose, aud strigătului lui și îmi deschid ochii brusc. Îl văd cum se agită având încă ochii închiși, chipul îi era roșu și plin de transpirație.

– Rose…Rose…nu mă părăsi…îl aud și îngheț….el o visa pe ea.  Îl ating ușor încercând să îl trezesc….își deschide brusc ochii și mă privește atent…

– Klaine…iubitule…ești bine, ești în siguranță, îi spun eu încet. Dar privirea lui se întunecă și își coboară privirea spre mâna mea care îl atingea. O retrag când îi văd privirea urâtă , își ridică iar ochii în ochii mei și tot ce văd acolo mă sperie, era doar ură…

– Tu…tu… criminalule, urlă și se aruncă asupra mea. Îmi prinse gâtul cu mâinile începând să mă strângă până aproape de sufocare și tot ce făceam era să îl privesc cu lacrimi în ochii.

– Adu-o înapoi, adu-o înapoi, îmi strigă.

– Adu-mi iubirea vieții înapoi…urlă și îl simt cum este tras de lângă mine, dar eu nu mă puteam mișca. Ochii îmi erau asupra tavanului și lacrimile îmi curgeau rapid pe obraz.

– Dă-mi drumul…criminalule…criminalule, te omor, te omor…îmi strigă și se zbătea în brațele lui Hiller…Și eu abia mă puteam mișca din acel loc….încep să plâng zgomotos din nou…

– Chemați medicul, le strigă Hiller celorlalți bărbați…și îl pune pe Klaine la podea.

– Da-mi drumul, dă-mi drumul…este un criminal…trebuie să îl omor…o vreau înapoi, o vreau înapoi…era tot ce repeta…

Mă dau jos din pat și îi ocolesc plecând de acolo. Nu mai puteam să îl aud. Nu mai puteam să îl văd cum se pierde în mintea lui rătăcită dar toate acele cuvinte săpau în mine, săpau adânc și mă ardea sufletul de durere. Urc rapid în camera mea și mă lipesc de ușă.

– Te-am pierdut…indiferent cât de mult mi-am dorit un viitor cu tine. Te-am pierdut, Klaine…Acea noapte va fi mereu prăpastia dintre noi…spun eu tare ca pentru mine.

Mă așez pe pat și îmi strâng picioarele la piept…Eu aveam mereu să fiu cel care îi amintea de noaptea aceea, de noaptea când el a pierdut totul chiar dacă nu eu am apăsat pe trăgaci. Faptul că era ordinul fratelui meu…era suficient să fiu vinovat.

Ea nu merita acea soartă, nici ea, nici el și nici eu …Acea noapte ne-a răpit totul dar pentru el a fost de o mie de ori mai greu. Acum înțeleg, acum înțeleg cum se simte …El a pierdut-o pe ea, eu l-am pierdut pe el. Nimic nu mai avea să fie bine. Trebuie să pun capăt acestei suferințe și pe el trebuie să îl las liber…doar așa va putea fii fericit, departe de mine, de omul care îi va aduce constant aminte de ceea ce a pierdut.

Noaptea a fost lungă, abia putând închide un ochii. Tot ce aveam în minte erau cuvintele și privirea lui plină de ură…Medicul îl sedase din nou dar era prea târziu acum. El avea acele episoade care îi aminteau mereu de iadul în care se află.

Ies din dormitor și mă lovesc de Hiller care mă privea îngrijorat.

– Domnule Hunter, știu că sunteți cu multe pe cap acum dar s-a întâmplat ceva, îl aud și mă opresc în momentul când trec pe lângă el.

– Ce mai este acum?  îl întreb sec.

– Arhiva din firma dumneavoastră a ars, a fost un incendiu aseară, îl aud și îl privesc sec.

– Este cineva rănit?

– Nu, dar.

– Nu mă interesează, Hiller, îi tai eu vorba.

– Este mâna lui. Vrea să ardă toate dovezile, dar nu în arhivă țineam totul în legătură cu el. Încă de când am aflat că el este la mijloc am adus tot aici. Te rog să anunți personalul de la firmă să își ia liber pe perioadă nedeterminată. Și dacă fratele meu vrea să ia firma sau să ardă, clădirea este problema lui. O poate face nu mă interesează.

Dau să mă aplec dar mâna lui mă oprește.

– Domnul Byron s-a trezit, spune rapid și simt cum inima mi se oprește.

– Ok…să aveți grijă să mănânce, îi spun și dau să plec.

– A întrebat de dumneavoastră. Se pare că nu știe ce s-a întâmplat, ţine minte doar că ați fost împușcat….este ușor agitat acum dar vrea să vă vadă.

Îmi închid ochii și înghit în sec. Nu puteam să dau ochii cu el dar nici nu puteam să fug de el.

– Ok, spun ușor și cobor scările, încep să o iau pe holul îngust și observ bărbați care păzeau ușa.

– Puteți pleca. Totul este în regulă acum, le spun eu și apăs mânerul…

Când ușa se deschide și îl văd cum se întoarce brusc de la geam. Ochii lui se măresc când mă vede și își duce rapid mâinile pe față…

– Xavier…spune și vine rapid trăgându-mă în brațele lui.

– Am crezut că te-am pierdut, îi aud vocea răgușită…

– Ce s-a întâmplat cu mine? De ce nu îmi amintesc nimic?  Când ai ieșit din spital? mă întreabă când se îndepărtează uşor de mine…

Îi privesc chipul. Părea că este bine acum, obraji îi avea îmbujorați, irișii săi verzi străluceau acum nu mai erau seci și goi.

– Klaine…spun destul de grav și îl văd cum se încruntă spre mine ușor…

– Stai jos…trebuie să vorbim.

– Ce s-a întâmplat? Nu te simți bine? mă întreabă rapid și îi văd îngrijorarea.

– Vreau să stai departe de tot, îi spun rapid și destul de rece și îl văd cum mă privește atent. Se apropie de mine și îmi prinde chipul în mâinile sale…

– Iubitule, spune și îmi închid ochii când îl aud…

– Ce se întâmplă? Spune-mi adevărul. M-am trezit în camera asta cu acei bărbați care nu m-au lăsat să ies să te văd…Te rog, spune-mi ce s-a întâmplat? îmi spune și mă sărută scurt și eu îngheț când îl simt…

Mă îndepărtez brusc de el și mă îndrept spre geamuri…

– Nu mai pot face asta, îi spun și îl simt în spatele meu…

– Nu mai vreau.

– Ce? îi aud întrebarea și îmi dau seama din vocea lui că este enervat.

– Ce nu mai vrei? Răzbunarea sau relația asta? mă întreabă nervos.

– Da, îi spun sec și îl simt cum mă întoarce cu fața spre el.

– Ce am făcut? Spune-mi adevărul pentru că eu nu te cred și aceste copilări nu merg cu mine. Vrei să o termini cu mine? îmi spune revoltat.

– Da…asta vreau, îi spun și eu la fel de tare.

– Da? întreabă luat prin surprindere…

– Pentru că ai ajuns în spital din cauza mea? Îți este frică ? mă întreabă și îl văd cum se îndreaptă spre pat și se așeză pe marginea lui.

Cum puteam să îi spun? Să îi spun adevăratul motiv pentru care îl voiam cât mai departe fără să îi fac rău? Cum?

– Mi-am dat seama că nu te iubesc…a fost doar în joc, îi spun încet și îl aud cum tresare…Își lăsă capul în jos.

Îl aud cum începe să râdă și mă uit ca un nebun spre el… Se ridică în picioare și se apropie de mine, își întinde mâna spre chipul meu și îl mângâie ușor.

– Am crezut că voi înnebuni de frica că te voi pierde. Xavier ceva s-a întâmplat, ceva ce eu nu îmi amintesc și din acest motiv tu acum scoți aberațiile aste pe gura ta frumoasă când tot ce vreau este să te sărut până îmi alin tot dorul de tine…Te iubesc, Xavier…Te iubesc cum nu am crezut vreodată că voi iubi pe cineva și sper să fiu iertat acum pentru ce urmează să spun, dar te iubesc mai mult decât am iubit-o pe Rose…

Tresar când îl aud și îl privesc în ochi, în ochii care mă priveau înapoi, în care îmi vedeam reflexia și îl trag aproape de mine. Îl sărut și când îi simt dulceața buzelor și căldura lor simt că încep să plâng și el mă simte și îmi mângâie obrazul și adâncește și mai mult sărutul încât să mă răvășească complet…

– Spune-mi adevărul, iubitule…îmi cere peste buze…

– Te rog, nu mă minți că nu mă iubești când te simt cum te topești în brațele mele, indiferent ce este vreau să știu…

– L-ai omorât pe Jakele, îi spun și îi văd chipul cum se întunecă.

– Când? este tot ce mă întreabă.

– Nu știu.  Când… te-am găsit erai…dar mă opresc nu puteam să îi spun asta fără să îl rănesc.

– Iubitule orice ar fi, promit că voi fi bine…

– Nu, nu vei fi bine pentru că…la dracu, Klaine…nu mai suport, nu mai știu cum să fac să îți fie bine, să te fac să uiți de tot…îi spun aproape urlând spre el.

Mă ia rapid în brațe și îi simt buzele pe tâmplă.

– Iubitule…tot ce știu este că nu aș putea să mai stau fără tine. Indiferent ce am făcut, dacă tu mă poți ierta și eu o fac. Pe cine am ucis? În afară de Jakele? Pentru că dacă era doar el nu reacționai așa…

– Te-am găsit în fosta ta casă, având trei cadavre. Jakele, acel ofițer care se pare că a fost pus în  libertate și un alt bărbat pe care nu îl cunosc… Și tu…tu parcă nu mai gândeai limpede și ieri …mi-ai spus că…

– Șhh…este de ajuns. Îmi pot imagina și vreau să știi că orice am făcut sau spus față de tine, nu este ceea ce simt în realitate…Te iubesc, Xavier…nu știu cum să o fac să îți arăt cât de mult o fac…

– Nu am nevoie să îmi spui sau să te chinui să îmi arăți…

– Nu mă chinui, dar am o idee. Să îți arăt, îmi spune și mă trage și mai mult în brațele sale.

– Nu vreau să mai spui niciodată că te vei despărți  de mine, nici măcar în glumă…Tu ești al meu…și eu sunt al tău…și eu știu că putem trece împreună prin foc și tot împreună prin apă …ai înțeles?