Răzbunarea lui Klaine- Capitolul 22

Pov Klaine

Când Xavier adormise ]i eliberez ușor mâna și o așez pe pat lângă el… îl privesc tăcut preț de câteva minute. Chipul îi era mult mai îmbujorat acum și genele groase ce îi conturau ochii făceau umbră ușoară sub ochi…

Privirea îmi căzu pe buzele lui pline ce erau perfect lipite și mi se păreau mai mult decât perfecte, mai ales când erau peste buzele mele sau pe pielea mea.

Da, eram sigur că îl voiam în viața mea mai mult decât orice. El dărâmase tot în jurul meu, toate fricile, toate zidurile. El și gura lui care uneori mă scotea din minți și la propriu și la figurat… îl voiam în viața mea…

Mă ridic ușor fără să fac prea multă gălăgie. El trebuia să se recupereze și eu trebuia să închei acest iad care începuse cu mine și trebuia să se termine tot cu mine.

Ies din salon și mă îndrept direct spre ieșirea din spital, dar îl simt pe Adam în spatele meu. Nu mă întorc. Orice i-aș fi spus acum, el ar fi refuzat și ar fi rămas lipit de mine. Mă îndrept spre mașină și atunci mă întorc spre el. Îmi aruncă cheile și le prind în aer. Deschid mașina și mă urc la volan și el în dreapta mea.

– Adam… indiferent ce se întâmplă…

– Știu… dar totul va fi bine… Te vei întoarce la Xavier, îi aud vocea dură și pornesc mașina.

Încep să conduc spre locul unde știam că el va fi, unde eu nu am realizat până azi că el se ascundea mereu la vedere.. Fusese mereu cu un pas înaintea mea, dar nu și acum… nu acum… opresc pe alee și privesc ușă.. și apoi îmi întorc privirea spre ușa paralelă… Ușa lui..

– Aici?… îl aud pe Adam rostind și cred că era prima dată când rămânea fără cuvinte…

 – El a știut totul… rostește la final și eu doar îl priveam.

Mark, fratele lui Xavier locuia în casa care era vizavi de casa unde trăisem eu și Rose… El întotdeauna știuse totul, dar acum era timpul nostru…

Coborâm din mașină și îi fac semn să stea în spatele meu… Mă lipesc de peretele de lângă ușă și îmi pregătesc arma… Apăs mânerul și realizez că ușa era descuiată. El nu se aștepta ca nimeni să știe de asta… Intru ușor în acel sem-intuneric și fac pași micuți… Îl văd stând pe scaun la masă cu spatele la mine, își servea masa, se părea și mă apropii de el și îi lipesc țeava de cap.

– Bună Mark, sau mai bine spus bună vecinule… îi spun ironic și îl simt cum tresare. Se întinde după arma pe care o avea pe masă, dar Adam este mai rapid, o ia rapid și își îndreaptă și el arma spre Mark.

– Te sfătuiesc să nu te miști… îl amenință.

Îmi scot din buzunar micul dispozitiv și, după ce apăs butonul de înregistrare, îl așez pe masă în fața lui.

– Acum… te rog să ne spui o poveste, Mark. De la început, asta dacă vrei să apuci ziua de mâine.

– Tu nu ești un criminal, Klaine, îi aud vocea răgușită…

– Nu… nu sunt, dar tu m-ai făcut să devin unul. Am stat 17 ani închis pentru crima ta. Ai omorât oameni nevinovați, Rose, copilul meu, părinții mei. Ai atentat chiar și la viața propriului tău frate. Ce nenorocit face asta, Mark? îl întreb și el își întoarce ușor privirea spre mine… zâmbea… nemernicul zâmbea…

– Dulcea ta Rose… zâmbea când mi-a deschis ușa și i-am băgat acel glonț în cap, rostește rânjind și nu mai simt nimic decât furia care mă cuprinde când îl aud și mă năpustesc asupra lui… Începusem să îl lovesc ca un sălbatic și mă simt tras după el de către Adam…

– Klaine… Klaine.. potolește-te. Asta caută… caută să te enerveze… îmi strigă și mă opresc.

El stătea pe pardoseală și își scuipă sângele din gura râzând… era nebun.. era un nebun…

Îl ridic de jos și îl așez brutal pe scaun… Îmi ridic privirea spre Adam care îl privea cu ură și mă așez și eu pe scaunul liber…

– De când ai această casă? Ai luat-o special să mă verifici? Să mă urmărești? întreb nervos…

– Dacă ai impresia că îți voi face jocul, îți spun dragă Klaine că te înșeli, îl aud și îl văd cum Adam îl apucă brutal de gulerul cămășii și îi trimite un pumn care îl dărâmă iar de pe scaun.

– Crezi că ești în avantaj aici? îi scuipă privindu-l ca un turbat.

Eu nu făceam nici o mișcare. Și dacă îi lua capul acum nu l-aș întrerupe… merita să moară pentru tot ceea ce făcuse…

Adam îl ridică și îl așează din nou pe scaun și eu îi privesc impasibil fața plină de sânge…

– Prietenul meu, aici de față a aflat ceva drăguț despre tine, rostesc eu și scot un căscat…

– O oarecare blondă, cu o oarecare minionă, variantă de-a ta… una cu ochii albaștri care te strigă tată, îi spun eu și îl văd cum își ridică brusc privirea spre mine…

– Te-am făcut atent?

– Nu ai îndrăzni, îmi scuipă furios…

– Ele nu au nici un amestec aici.

– Nu, așa cum nici Rose sau copilul meu nenăscut… îi spun eu cu furie în glas și el își mărește ochii terifiat spre mine.

– Nu ai avea curajul să le iei viața, rostește rânjind și se lasă pe spătarul scaunului.

Adam scoate telefonul din buzunar și îl văd cum apelează și își întoarse ecranul spre fața lui… Pe ecran apare femeia blondă cu fetița într-un parc.. Îl văd cum își oprește respirația…

– El nu, dar eu da… îi spune rece Adam..

– Un singur cuvânt din partea mea și trupurile lor vor pica la pământ.

Îl văd cum tresare violent și privește spre ecran…

– Îți spun tot ce vrei, doar lasă-le în pace, îi aud vocea slabă…

– Nu vreau să îmi spui ce vreau… vreau să spui adevărul… și începe de la început.

Mă privește scurt și apoi își îndreaptă atenția spre acel dispozitiv de înregistrare, îl apucă și îl aduce aproape de el.

– Mark Hunter este numele meu și declar că eu am ucis-o pe Rose Byron în urmă cu 18 ani în seara de 19 septembrie 2004. Am bătut la ușa ei și am împins-o în casă, amenințând-o cu arma și apoi i-am tras un glonț în cap. Partenerul meu, Jakele Madison, mi-a fost complice când pe vremea aceea era încă detectiv la secția 10 de poliție. El și ajutorul lui, ofițerul Brayen Vargon, i-au plantat arma în mână domnului Klaine Byron, care a fost acuzat pe nedrept, pentru crima comisă de mine…

Când îl auzeam, simțeam cum mi se întoarce stomacul pe dos… nu mai puteam sta acolo și ies afară lăsând-ul cu Adam. El știa ce trebuia să facă până la final. Eu nu puteam să aud toate acele lucruri. Mă așez cu spatele de peretele de lângă ușă și privesc spre ușa care odată era deschisă de ea cu acel zâmbet plin de viață…

– Acum te poți odihni liniștită Rose… ai grijă de copilul nostru pentru că eu știu că voi sunteți în rai, acolo ajung mereu îngerii… eu sunt bine… acum sufletul meu s-a întregit din nou… mulțumesc Rose. Mulțumesc că m-ai ales pe mine atunci, mulțumesc că i-ai salvat viața lui și că ne-ai adus împreună… Mulțumesc… șoptesc și îmi închid ochii când îmi simt lacrimile pe obraz…

Nu știu cât trecuse… dar tresar când aud focul de armă care venea din casă și îmi deschid ochii.

Adam iese din casă și îmi oferă dispozitivul și ne îndreptăm spre mașină. Nici unul din noi nu a vorbit tot drumul până la spital.

Când am ieșit din mașină, mâna lui mă oprește înainte de intrarea în spital… mă întorc spre el și îl văd cum se uită spre pământ. Mi se părea ciudat…

– Adam?…

– Am auzit toată povestea lui… totul pană la final. Mă mir cum de nu ai luat-o razna, îl aud și îmi dau seama că din acest motiv se poartă așa…

Oftez adânc și își ridică privirea spre mine dar eu o întorc spre spital.

– Xavier, spun scurt.

– El m-a ținut pe linia de plutire și m-a scos din morcila în care eram… îi spun și îmi întorc privirea spre el…

Îl văd cum dă ușor din cap și îmi zâmbește scurt. Îmi face semn să înaintăm și intrăm în spital. Mă îndrept direct spre camera lui și Adam se interesează cu fratele lui.

Când deschid ușa, rămân privind spre el și zâmbesc ușor… Era treaz, în șezut vorbind la telefon și când mă vede se oprește… Mă apropii de el și îl iau rapid în brațe…

– Melisa, Katy, vă voi suna mai târziu, îl aud și lasă telefonul și mă ia la rândul lui în brațe…

– Toţi ne vor privi ca pe o greșeală, dar noi doi suntem perfecți împreună, îi șoptesc când mă îndepărtez de el și își mărește ochii spre mine…

– Căsătoreşte-te cu mine… îi cer și îl văd cum își oprește respirația, ochii lui se umplu imediat de lacrimi și îmi ridic mâna spre obrazul lui ștergând acele lacrimi…

– Ne-am găsit unul pe altul în acest iad, mi-ai adus confort și liniște și ai reparat totul în mine. Ai pus soare în acel întuneric din mine… Căsătoreşte-te cu mine, repet eu și el îmi prinde mâna și o sărută ușor…

– Deschide sertarul, spune încet parcă înecat în propia salivă.

Mă încrunt ușor spre el dar îmi îndrept atenția spre sertar, îl deschid și văd portofelul lui și o cutiuță neagră.

Îmi ridic privirea spre el și el îmi zâmbea înapoi… O ridic și o deschid și zâmbetul meu se lărgește…

– Și eu eram pregătit pentru asta, căutăm doar momentul oportun dar îmi era frică… îl aud și îi iau chipul în mâini sărutându-l rapid.

Scot una din verighete și i-o așez pe deget, apoi îmi așez și mie verigheta pe care o priveam fascinat.

– O să te fac cel mai fericit, îi spun și el mă privește zâmbind, dar îl simțeam.

Oricât de fericit era acum, ceva îi umbrea fericirea…

– Fratele tău și-a luat singur viața, îi spun și îl văd cum își închide ochii…

Asta aștepta, acel final, acea încheiere… Îmi apucă mâna și o duce spre buze dar ochii săi se umpluseră iar de lacrimi. Până la urmă era fratele său… îl durea, știam asta.

– S-a terminat… rostește mai mult ca pentru el.

– Încă nu, rostesc eu… și el se încruntă spre mine…

– Trebuie să ajung la poliție, să las dovezile. L-am sunat pe Chase și va veni cu mine… Nu știu cum va merge dar te rog… nu te agita. Totul va fi bine într-un fel sau altul…

– Dacă… începe și își pune mâinile pe fată.

– Klaine…

– Șhh… iubitule… totul va fi bine. Vreau să îmi curăţ numele, nu vreau să mai fiu legat de acea etichetă de criminal…

– Promite, promite că te vei întoarce la mine.. îl aud și îl sărut.

Îl sărut și când îi simt buzele și limba fierbinte totul se oprește iar în mine… căldura lui, mirosul lui… totul la el mă înnebunea…

– Te doresc atât de mult, îi spun când trec cu dinții peste pielea lui. Sunt bolnav din cauza ta… sunt bolnav și orb pentru că doar pe tine te văd… îi şoptesc și îi sărut pielea gâtului.

– Abia aștept să te duc acasă și să intru în tine… să te simt în jurul meu… îi văd fiorii cum îi apar pe piele și îi aud geamătul gâtural…

– Klaine, iubitule… te vreau acum, nu mai suport… îl aud și îi atac iar buzele pline și fierbinți…

– Răbdare, iubitule… mai durează puțin, îi spun și mă îndepărtez de el…

– Ichen te va duce acasă și te rog, nu ieși de acolo până nu ajung eu acasă, îi cer și îi mai sărut încă o dată buzele dulci și ies din salonul lui…

Pe coridor mă lovesc de Adam care părea că mă așteaptă…

– Mergem? mă întreabă și îmi ridic o sprânceană spre el…

– Nu te las singur. Sunt lângă tine la fiecare pas pe care îl vei face până te aduc înapoi acasă la el, îmi spune și îi zâmbesc ușor…

– Ok, să mergem, îi spun și ne îndreptăm spre mașină.

Când intrăm, îmi cere dispozitivul, îl văd butonând și mi-l oferă înapoi.

– Am șters tot și am lăsat doar declarația lui, îl aud și îmi întorc privirea spre el…

Când ajungem în faţa secției îl văd pe Chase care vine rapid spre noi.

– Klaine, ce se întâmplă? Mark este mort? Cei din secție sunt destul de agitați. Au găsit trei cadavre în putrefacție, unul era un ofițer și altul un fost detectiv… ce naiba se întâmplă?

– Chase, vreau să fii cel mai bun avocat azi… Xavier se bazează pe tine și eu o fac… îi spun și îi fac semn să intrăm.

– Vei afla tot adevărul…

Când intrăm în secție, ne lovim de cei doi care ne-au luat declarațiile data trecută și ne priveau ușor confuzi…

– Am ceva pentru dumneavoastră, le spun.. și cel brunet își mijeşte privirea spre mine…

– Ok… urmați-mă, ne spune și ne deschide o ușă pe care intrăm cu toții. Era o cameră de interogare… înghit în sec, uram aceste camere…

Luăm loc pe scaune și scot din buzunar dispozitivul pe care îl pun pe masă…

– Mark Hunter, fratele lui Xavier Hunter și-a luat viața în seara asta, dar a lăsat asta, le spun eu…

Mă privește ușor sceptic și își coboară privirea spre micuțul dispozitiv.

– De unde știm că nu l-ai omorât tu? mă întreabă brunetul și îl privesc impasibil…

– Mă așteptam la asta și am dovada că nu eu l-am omorât… El își cumpărase o casă care era vizavi de fosta mea casă și în momentul când el și-a luat viața eu eram afară.

– Cuvântul dumneavoastră nu prea contează pentru noi, ținând cont că aveți antecedente…

– Nu, nu contează dar asta da, le spun și scot telefonul și apăs butonul de play..

– Este filmarea cu data și ora exactă… Am o cameră de vederi montată în fața casei și asta arată clar unde eram eu în momentul când Mark Hunter și-a luat viața, le spun și îi văd cum privesc acel filmuleț și brunetul își înghite cuvintele…

– Vreți să ascultați declarația lui? îl întreb și el își ridică o sprânceană spre mine…

Apăs butonul și mă las pe spătarul scaunului. Îi aud vocea și răsuflarea grea. În acea înregistrare el își mărturisește toate păcatele și acum eram cu ochii închiși, iar vocea sa făcea ecou în mintea mea trăind din nou acele momente. Lacrimi îmi curgeau din ochi când aflu cum mi-a ucis părinții și cum a încercat să îmi însceneze mie moarte lui Jakele și a acelui ofițer corupt… toate… el spunea toate acele lucruri pe care eu nu am avut curajul să le ascult atunci și le auzeam aici…

Nu știu dacă puteam respira liniștit acum. Poate că abia după ce se dădea sentința o puteam face… Îmi voiam numele liber, voiam ca acea pata să fie ștearsă… voiam doar să respir liniștit după atâta amar de vreme în care mi-am chinuit sufletul în acel iad… meritam să fiu fericit… și acasă mă aștepta fericirea mea…