Răzbunarea lui Klaine- Capitolul 21

Pov Klaine

Îl trag pe Xavier în spatele meu și îi aud mârâitul, dar în momentul acesta prea puțin îmi pasă de părerea lui. Privesc în jurul nostru și Hiller îmi prinde privirea…în spatele lui și al fratelui său care îi stătea leșinat în brațe se vedea o fereastră așezată pe lung. Hiller își întoarse privirea rapid în zona în care mă uitam eu.

Mă îndrept rapid și închid ușa de metal…

– Xavier, ţine-l pe Dewan. Hiller, ajută-mă cu geamul ăla, îi spun rapid și mă îndrept spre el.

Trag un glonț dar acesta ricoșează în perete și îl privesc șocat pe Xavier care își mărise ochii, glonțul trecuse pe lângă el.

– Securizat, îi aud șoapta lui Hiller.

– Trebuie să ieşim, nu avem altă cale, le spun și și mă întorc spre ei.

Îmi pregătesc arma și ei o fac la fel…

– Klaine, îl aud pe Xavier care îl ținea pe fratele lui Hiller.

– Te rog…îi aud glasul plin de teamă și știam că toată este îndreptată spre mine.

Îl privesc atent și acum, în momentul acesta mi-ar fi plăcut să îi spun că tot ce am spus în camera lui era adevărat. Îmi doream acei copii cu el, îmi doream acel viitor cu el. Îmi doream să îi spun că îl iubesc mai mult decât orice ….dar gura îmi stătea închisă.

Privirea lui săpa adânc și mă ruga să nu plec de lângă el. Dacă ar ști el că nu mai sunt capabil să fac asta, la orice pas care mă duce departe de el eu mă înecam. Dacă ar ști el că în momentul ăsta îmi venea să plâng doar gândind că el ar putea păți ceva.

Îmi retrag privirea și mă întorc spre Hiller care se pregătea cu Terry să iasă…și fac un pas spre ei.

– Mi-ai promis, îi aud vocea…

– Nu lăsa să se întâmple nimic rău cu tine…

Mă întorc furtunos, mă îndrept spre el, îl apuc de ceafă și îl sărut apăsat….dar la fel de repede mă și eliberez și ies imediat după băieții care începuseră lupta cu armele.

Privesc în dreapta unde se vedea Hiller și încep să merg alert spre el ținând arma pregătită, avea două trupuri la pământ și pășea ușor.

– Trebuie să găsim o ieșire să îi scoatem de aici, îl aud și îmi întorc rapid privirea spre Terry.

– Terry, îl strig și vine rapid spre mine…

– I-ai pe amândoi și ieșiți pe unde am intrat, îi spun și dă rapid din cap.

– Noi vă asigurăm spatele de aici…Acum, îi strig și îl văd cum aleargă înapoi spre cameră.

– Mi se pare că am intrat prea ușor, îl aud pe Hiller.

– Nu, el nu se aștepta. Am intrat ziua și sunt sigur că l-am luat prin surprindere. Fii atent, îi cer și înaintăm cu armele pregătite.

În fața noastră se auzea gălăgie și îl văd pe Hiller cum răsuflă ușurat.

– Care este situația? spune brusc și privesc oamenii care veneau înaintea noastră erau ai noștri.

– Șefu, poliția este pe drum și el nu este în fabrică… Pur și simplu nu este nimeni, spune și eu îl privesc confuz.

Îmi întorc privirea în spate și încep să alerg și îi simt și pe ei lângă mine.

Nu, nu, nu…te rog, te rog, te rog….

Aud câteva focuri de armă și mă opresc panicat. Înghit în sec și încep să merg ușor cu arma pregătită și când ajung lângă acea ușa albă îi văd și inima mi se oprește.

-Bună, Klaine, îi aud glasul ironic dar eu doar priveam în ochii bărbatului care avea arma la tâmplă și care mă privea înapoi…

Erau mulți având armele îndreptate spre noi. Dewan era întins la pământ și Terry la fel…

Dar eu îl priveam doar pe el, pe cel care îmi aducea cele mai adânci senzații, pe cel pe care îl iubeam mai mult decât propria viață…

– M-am speriat, îi şoptesc.

– Dar tot ce am spus în camera ta este real, te rog fă să fie real, îi spun și îi văd irișii albaştri cum se aprind dintr-o dată.

Chiar dacă fratele lui îi ținea acea armă la tâmplă el zâmbea.

– Nu ai unde să mai fugi, îl aud pe Hiller în spatele meu și face un pas până ajunge în dreptul meu ținând arma îndreptată spre fratele lui Xavier.

– Poliția este aici. Va înconjura totul…ei au toate dovezile să te aresteze….te sfătuiesc să stai potolit, îi spune rece.

Îl auzim cum începe să râdă și face un pas în spate trăgându-l și pe Xavier după el.

– Un singur pas din partea voastră și îi zbor creierii, scuipă printre dinți și privirea îi se întunecă atât de mult că părea însuși diavolul.

Oamenii lui începeau să facă pași ușor în spate asigurându-i siguranța…

– Mark, îl strig furios.

– Dacă Xavier pățește ceva, îți jur că îți vei dori să nu te fi născut….îți vei dori o moarte rapidă dar îți promit că te voi chinui până își vei dori tu să îți iei viața, îi spun atât de rece că mă cutremur pe interior.

– Oh, Klaine… Klaine….ești atât de naiv…cum este să nu mai ai nimic? Ți-am luat totul. Trebuia să îți ții gura închisă, băiete. Dar uită-te acum câți morți ai în jurul tău și asta doar din vina ta…Cum este să trăiești cu mâinile pătate de sânge?

Îl văd cum intră pe ușa albă după ce rostește acele cuvinte și fac un pas dar mâna lui Hiller mă oprește și Mark dispare cu Xavier. Oamenii lui intră rapid după ei. Hiller se repede spre fratele său și cei din spatele meu spre Terry care avea un glonț în gât de unde țâșnea sânge în momentul când îl întoarse.

– La dracu, îl aud pe Hiller și îmi îndrept atenția spre el. Își ridică fratele în brațe și mă privește atent…

– Să mergem…Băieți, luaţi-l pe Dewan și duceţi-l la spital. Este foarte slăbit, le cere și doi inși se apropie de el…

– Klaine, hai să mergem, îl aud când bărbații îl luau pe fratele său.

Începem să alergăm în spatele lor dar mintea mea se închisese. Era ca o casă din cărți care stătea acum dărâmată pe masă…nu știam ce carte să iau prima dată…îi văd cum ies pe gura de canal și îmi grăbesc pașii…Când ieșim afară oamenii aceia traseră câteva focuri de armă în direcția noastră și Hiller mă trase înapoi, lipindu-mă de peretele ud și eu îmi lipesc capul și îmi închid ochii.

– Adam, șoptesc și se întoarse spre mine.

– Indiferent ce se întâmplă, el trebuie să trăiască, da? Te implor, îi spun și îmi deschid ochii plini de lacrimi…

– Am pierdut prea multe în viață… Te rog, îi spun și îl văd cum mă privește atent și vine rapid în faţa mea…

– Klaine, jur pe viața mea…Amândoi veți avea acel final împreună, spune dur și îmi ridic privirea în ochii săi…

Se îndepărtează și îl văd cum iese afară și începe să își descarce arma spre acei indivizi…părea că înnebunese. Îi auzeam țipătul fericit de parcă se hrănea cu asta ….ies și eu și îl văd cum își descarcă armele în corpurile din fața lui care picau la pământ la picioarele lui…

– Klaine…în față, îmi strigă și îi văd și încep să alerg…o luase pe marginea canalului și erau doar ei doi și încep să îmi grăbesc pașii și îi ajung din urmă. Dar Mark se oprește și se întoarce spre mine, îl lovește pe Xavier care pică la pământ. Era slăbit, încă nu se vindecase complet și era prea slăbit ca să se apere…își pune țeava armei pe capul lui și una o avea îndreptată spre mine…

– Se pare că nu vrei să renunți, îi aud vocea care îmi aducea repulsie.

– Poate ar trebui să vă omor împreună. Poetic, spune și îi văd rânjetul ironic.

– Dă-i drumul și vin și eu cu tine eu, îi spun sec și îl văd cum ridică o sprânceană spre mine începând să râdă.

– Oh… Klaine…Nu îmi spune că te-ai îndrăgostit de fratele meu mai mic…Îmi provocaţi scârbă, scuipă.

– Mark, îl aud pe Xavier și acesta își coboară privirea spre el…

– Doar pleacă…Promit că nimeni nu te urmări…Promit că îți voi lăsa firma și tot ce vrei. Doar pleacă de aici, îi spune și îl văd cum își mijeşte privirea spre Xavier și își îndreaptă și a doua armă spre fața lui și eu fac un pas panicat spre ei

– Te rog, te rog,  spun și îmi îndrept mâna spre el….

– Are dreptate, poți pleca, nu te vom urmări…Doar lasă-l în pace, îi spun panicat când îi văd ambele arme îndreptate spre Xavier.

– Ridică-te, îi cere și Xavier se ridică cu greutate în picioare…și el își lipește țeava și mai tare de capul lui.

– Mark, dacă pleci acum nimeni nu te va urmări, îi strig și mai speriat și îl văd cum scoate piedica armei și degetul se mișcă pe trăgaci …

– Mark, îi strig și îl văd cum îl apucă rapid pe Xavier și îl împinge brutal la picioarele mele și el începe să alerge..

Mă reped spre Xavier și îl iau rapid în brațe…Simțeam că sufletul îmi intră înapoi în corp. Îl ridic de jos și îl privesc atent…

– Ești bine? îl întreb dar el doar mă privește tăcut.

Hiller se apropie de noi și eu îmi întorc privirea spre el,

– Adam, vreau să îl duci pe Xavier la spital să fie verificat, îi spun și îmi ridic privirea spre zona în care Mark plecase.

– Unde crezi că pleci ? îi aud întrebarea dar vocea îi era mult prea slăbită și îl privesc atent….privesc spre pieptul său și îi scot rapid vesta.

Observ tricoul negru ud și îl ridic…operația se desfăcuse…

– Rahat. Xavier…la dracu. Niciodată nu asculți, încep să țip  spre el dar chipul îi devenise prea palid și îl iau rapid în brațe și el leșină…

Îl ridic și mă îndrept spre Hiller care începuse deja să meargă spre mașină…

– Îl vom lăsa să scape ? mă întreabă și îmi întorc privirea spre el

– Nu, știu deja unde fuge….Dar trebuie să mă asigur că Xavier este bine și apoi mă hotăresc ce fac cu Mark, îi spun și îl ridic mai bine pe Xavier în brațe…

Ne îndreptăm spre mașină și îl așez pe bancheta din spate…Văd ofițerii de poliție ce dădeau târcoale mașinii lui Mark și mă așez și eu pe banchetă lângă Xavier.  Hiller se suie la volan și pornește.

Când ajungem la spital îl văd cum se interesează rapid de fratele său și cere ajutor pentru Xavier pe care îl așez ușor pe o tragă și este luat rapid de doi asistenți…

– Care este situația cu fratele tău? îl întreb când îl văd că se apropie de mine și îi observ și pe ceilalți bărbați care păreau atât de ciudați stând acolo de parcă erau toți de la forțele speciale, îmbrăcați în negru și cu armele la vedere…

Toți cei din spital ne priveau ușor panicați.

 – Este doar deshidratat și are câteva lovituri. Își va reveni. Care este următorul pas? îl privesc atent și mă așez pe scaunul din sala de așteptare…

– Dacă îți spun că am obosit mă crezi? Am obosit de următorul pas. Simt că asta fac de zeci de ani…. parcă nu pot să îmi trag sufletul că ceva se întâmplă…de fiecare dată când spun că gata, ceva apare după colț…Când se va termina? spun eu abătut …

– Când acel bărbat va fi prins…I-am prins pe restul și puteam să îi pun un glonț în cap dar nu știam ce își dorește Xavier. Până la urmă este fratele lui…nu pot lua această decizie în locul său, îl aud.

– Adam, noi nu vom avea liniște până ce Mark nu va fi prins sau mort…astea sunt singurele variante…

– Ai spus că știi unde se îndreptă…

– Da, îi spun scurt și mă ridic în picioare când îl văd pe medic.

– Cum este? întreb rapid.

– Este bine, a leșinat din cauza durerii….Nu înțeleg de ce domnul Hunter s-a aventurat așa…Operația dânsului a fost destul de dificilă și avea nevoie de odihnă… Orice efort cât de mic l-a afectat..îmi spune și îmi închid ochii când îl aud .

– Cum este acum? Îl pot vedea? îl întreb.

– S-a trezit și i-am cusut iar rana. Da, îl puteți vedea..îmi spune și mă conduce spre camera lui dar mă opresc și mă întorc spre Hiller.
– Ai grijă de fratele tău, Adam,  îi spun și mă întorc spre medic.

Îmi deschide ușa albă și întru pe ea. Irișii săi albaștri sunt primii pe care îi văd și mă apropii de el, îi zâmbesc ușor și îi mângâi chipul.

– Cum te simți? întreb și mă aplec să îi sărut fruntea.

– Ești supărat, îl aud şi trag scaunul mai aproape de patul lui. Îi prind mâna și o duc spre buze sărutând-o ușor.

– Da. Sunt, sunt supărat pentru că nu ai grijă de tine și mă întreb dacă tu nu poți sta liniștit cum va fi când vom avea acei copii? îi spun și ochii lui se măresc când mă aude….

– Crezi că suntem acolo? îl întreb și înghit în sec.

– Ce spui? Crezi că vom fii capabili să avem grijă de nişte copilași?

– Tu vorbești serios? îi aud vocea răgușită.

– Da, Xavier, avem aproape 40 de ani…Te vreau, te iubesc ,nu îmi văd viața fără tine. Da, știu că suntem doi bărbați dar asta nu i-a împiedicat pe alții ca noi să își formeze o familie și sunt sigur că există pe acest pământ nişte copii care vor fi fericiți să ne aibă ca părinții…Deci? Am nevoie doar de răspunsul tău…

– Am crezut că după Rose… Nu vei mai dori asta…
– Am iubit-o pe Rose, ea mi-a fost prima dragoste și o voi iubi toată viața dar te iubes,c Xavier…Sunt două iubiri total diferite și te vreau în viața mea nu doar acum, nu este doar sex, nu este traumă…Simt că nu pot fi complet fără tine… Simt că totul se vindecă în mine doar când te privesc și este de ajuns să îți privesc ochii să știu că îmi doresc să fac asta toată viața. Suntem amândoi maturi, nu este vorba de vreo copilărie aici.

– Când ai devenit atât de siropos? îl aud și îmi mijesc privirea spre el și el începe să radă ușor.

– Nu îmi place că îmi ceri asta când sunt pe un pat  de spital dar da, vreau tot ceea ce ai spus mai devreme. Dar ca să facem asta trebuie să îl prindem pe Mark, spune și privirea i se întunecă.

– Xavier, iubitule. Spune-mi în ce manieră vrei să îl prindem pe fratele tău? îl întreb eu ușor temător.

– Mort… altfel nu vom avea liniște niciodată și am obosit să mă uit peste umăr…