Răzbunarea lui Klaine- Capitolul 6

6

Îmi pun palmele pe umeri săi cu intenția de a-l împinge, dar mă opresc pentru că se îndepărtează el singur. Îl văd cum se ridică rapid în picioare și se îndreaptă spre armă și acele foi și dispare după o ușă. Mă ridic și eu în picioare și doar privesc în jurul meu. Îl văd cum iese fără ele și se oprește, își ridică palma de unde încă îi curgea sânge, își ridică privirea spre mine dar îmi privea corpul și mă uit și eu și văd sângele.

– Iartă-mă, te-am murdărit…îi aud vocea care părea mult mai joasă față de modul lui ironic în care vorbea de obicei.

– Se spală… te doare? îl întreb și îmi mușc limba.

De ce mă interesa pe mine asta? Putea chiar să îi cadă mâna aia că nu trebuia să dau doi bani.

Își ridică mâna și o privește de parcă acum o vede prima dată… și îl văd cum strânge pumnul, iar sângele parcă îi curge și mai tare.

– Asta nu doare. Klaine, îmi spune el numele încet.

– Ce crezi tu despre mine?

Că ești un nemernic și un criminal.

– Nimic, îi spun lejer,

– …sunteți șeful meu. Nu cred nimic…

– Și dacă ți-aș spune că am omorât? Sau că urmează să o fac, ce crezi acum?

Când îl aud îngheț. Nu mai respiram, ochii îi aveam fix pe el și totul în jurul nostru se oprise. mi-aș fi dorit să am arma acum, să îi pun un glonț în cap. Mă apropii de el ușor, palmele le aveam în pumni, furia din interior era acum un uragan care creștea din ce în ce mai mult. Mă opresc la un pas de el și îmi pregătesc pumnul. Îl văd cum ridică capul, mă privește și clipesc mărunt când îi văd privirea înlăcrimată… de ce dracu plângea?

– Nu mai știu ce să fac Klaine, am nevoie de ajutorul tău, îl aud și mă încrunt spre el.

– Pentru ce? mă trezesc întrebând.

– Cineva vrea să scape de mine, să îmi ia afacerea, îl aud și îmi ridic o sprânceană spre el…

Nu era problema mea asta, nu aveam de gând să mai fac nimic pentru a-l ajuta. Dar în schimb eram intrigat cine era acea persoană. Dacă voia să îi facă rău, clar avea un bravo din partea mea. Chiar nu dădeam doi bani pe problemele sale.

– Și eu cum vă pot ajuta? îl întreb sec.

– Doar… doar lasă-mă să stau aproape de tine, îl aud și îmi mijesc ochii spre el.

– Domnule Hunter…

– Ah, la dracu, îl aud țipând și mă opresc.

– Nu știu ce este în capul tău. De ce îți este frică sau, dacă nu este frică este altceva, dar nu îmi vinde mie gogoși că simți scârbă. Te-am simțit cum m-ai sărutat în piscină. Fii dracului bărbat și recunoaște, îmi urlă în față.

Îl privesc prima dată ușor şocat, apoi mimica feței mi s-a schimbat în nepăsare.

– Da, îi spun calm.

– Te-am sărutat și poate că mi-a plăcut, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că nu mai vreau să o fac… poate am fost doar curios…

Face un pas rapid și îi simt mâna pe ceafa mea. Mă trage aproape de el și își zdrobește gura de gura mea. Îmi pun palmele pe umerii săi, încercând să îl împing dar el mă apucă și cu cealaltă mână și începe să își miște buzele peste buzele mele. Reușesc să îl împing, îmi duc mâna la gură și mă șterg cu dosul palmei, privindu-l superior…

– Nu faci decât să mă exciți mai tare, îi aud vocea răgușită și mâna îmi pică pe lângă corp…

– Modul în care mă vrei dar mă respingi pentru că urăști ideea de a mă săruta pe mine, nu face decât să mă excite și mai tare…

Era nebun, nu… nu era nebun… era periculos. Se juca cu nervii mei, cu mintea mea, de parcă voia să îmi intre în creier.

– Și se pare că și tu te-ai excitat Klaine, rostește și îmi închid ochii.

Rahat… rahat… rahat…

– Am stat 17 ani în închisoare, normal că m-am excitat de la un sărut. Sunt bărbat nu sunt din fier, îi replic eu rece.

– Cum spui tu, îl aud și vocea sa revine rece imediat.

– Te rog să părăsești camera și mâine dimineață la ora 7 să fii pregătit, mergem la firmă, îl aud vorbind destul de sec.

Toată starea lui se schimbase brusc și îl privesc scurt înainte să părăsesc bucuros camera.

Oricum nu mai avem de gând să stau în prezenţa lui. Făcusem ceea ce îmi doream să fac…

Mă îndrept spre camera mea și când intru mă duc direct spre cască și dispozitiv. Doar nu era să intru în dormitorul lui fără să pun un microfon. Îmi așez casca în ureche și mă întind în pat. Accesez butonul de ascultare și îmi închid ochii. Îl aud cum merge prin dormitor și apoi aud cum cade ceva la pământ. După zgomot realizez că era ușa pe care eu am scos-o eu din balamale.

– Ce dracu… îl aud înjurând, dar pașii lui se îndepărtează și aud o altă ușă cum se deschide și apoi se închide, el schimbase camera.

La dracu…

Îmi scot casca și o pun rapid împreună cu dispozitivul sub pernă. Mâine avea să ajungă un alt plic la el. Era vorba despre prietenul lui cel mai bun pe care nu l-am văzut niciodată aici de când locuiesc cu el. Pe acel tip l-am surprins în timp ce și-o trăgea cu mama lui. Asta da poveste dramatică. Abia așteptam să îi văd reacția. Pion cu pion plecau de pe tabla mea de șah lăsând-ul singur. Voiam să prindă încredere în mine ca, până la final să îi dau foc imperiului cu el singur în interior…

#

Îmi așez sacoul și ies din cameră. Când ajung în holul mare observ că deja toți erau la posturile lor. Îl văd cum coboară scările și îl privesc scurt, dar el nu mă privește și ies afară direct la mașină și deschid portiera din spate când îl văd că iese afară. Se apropie de mașină, dar el deschide portiera din dreapta șoferului și se urcă. Îmi dau ochii peste cap și trântesc ușor portiera pe care o țineam deschisă pentru el și ocolesc mașina urcându-mă la volan.

– Bună dimineața, domnule Hunter, îi spun eu fără să îl privesc.

Mă pregătesc să plec, dar îi simt mâna pe sacoul meu apucându-l brutal și mă trage spre el.

– Buna dimineața, Klaine, șoptește și îl văd cum își ridică o sprânceană spre mine.

Își apăsă buzele rapid de buzele mele după care mă eliberează, apoi se așează în scaunul său de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Mă las și eu înapoi pornind mașina și le fac semn să deschidă porțile. Avea de gând să joace așa? El încerca să îmi demonstreze mie că tot ceea ce a spus în dormitor era adevărat?

Avea să rămână dezamăgit, pentru că oricât de mult încerca să mă provoace, nu aveam de gând să îi răspund.

Pe drum a fost tăcut verificând mereu telefonul, răspunzând la mesajele primite sau chiar apelând câteva persoane în legătură cu o petrecere ceva. Nu era ziua lui sigur pentru că știam absolut tot despre rechinul din dreapta mea.

– Azi vei urca în birou cu mine, îl aud și îl privesc scurt.

Era pentru prima dată când îmi cerea asta.

– De ce? întreb fără să-mi dau seama.

– Oare de ce Klaine? Oare pentru că eu sunt șeful tău și dacă spun ceva așa este? îmi răspunde iritat, asta doar făcându-mă să mă înfurii și mai tare.

Strâng și mai tare volanul în mâini când îl aud și nu îi mai spun nimic. De ce dracu s-a urcat aici în față? Doar că să mă scoată și pe mine din pepeni mai tare?

Nu îi răspund. Nu mai aveam de gând să îi răspund când spunea sau făcea gesturi de genul ăsta. Mă limităm la ceea ce eram, șoferul lui.

Când ajungem în parcarea subterană, ies rapid dar nu mă grăbesc să îi deschid. Așa cum a intrat singur, tot așa putea să și iasă și mă duc direct să chem liftul. Aud portiera cum se trânteşte în spatele meu și pașii lui greoi pe asfalt. Când ajunge în dreptul meu, ușile liftului se deschid și întru rapid și el intră după mine.

Îl aud cum pufnește iritat dar nu îl privesc, doar apăs butonul etajului său și stau cuminte așteptând să ajungem.

– Te-am supărat, îl aud și îmi muşc interiorul obrazului dar gura mea rămâne închisă.

Îi văd mâna cum apasă butonul care oprește liftul, dar nu fac nici un gest față de el. Stăteam drept privind ușile închise ale liftului…

– Klaine, îmi aud iar numele ieșit din gura lui…

– Iartă-mă, încă sunt…

– Nu este nevoie de asta, domnule Hunter, îi tai eu vorba stând încă cu spatele la el.

– Aveți dreptate, sunt doar un angajat, îmi întind mâna să apăs iar butonul dar el mă oprește.

– Klaine, rostește din nou și mă întorc furios spre el.

– Ce dracu ai? îl întreb ca un turbat.

– Spune-mi ce dracu ai? Am impresia că ești cea mai bipolara persoană… ce dracu vrei de la mine?

– O reacție,  îl aud și îmi ridic o sprânceană spre el.

– Să nu fiu singurul nebun care crede asta, îmi spune la fel de tare.

Când îl aud simt cum îmi tremură iar mâinile și aveam impresia că asta își dorește, să scoată tot ce este mai rău din mine la suprafață.

– Domnule Hunter , îi spun eu încercând să mă calmez.

Dar el mă privește încruntat și îl văd cum își trece rapid cu limba peste buze și se lipește de peretele liftului… Nu realizez ce fac, că mă apropii rapid de el apucându-l de sacou și îmi lipesc buzele de buzele lui… Încep să îl sărut și mâna lui ajunge imediat pe sacoul meu, trăgându-mă și mai aproape. Îmi bag limba în gura lui și, oricât de mult uram asta și oricât de dezgustător ar fi putut fi, căldura gurii sale și modul în care mă sărută înapoi mă face să scot un sunet de plăcere gâtural și mă lipesc cu totul de el… Buzele îi erau fierbinți, sau poate eram eu fierbinte și limba lui o caută pe a mea sau poate era invers. Era un joc periculos. Eu încercam să conduc sau poate el mă conducea pe mine. Cert era că îl sărutam de parcă îmi doream să fac asta, de parcă visasem la asta și mă ardea totul. Abia puteam să respir, abia puteam să gândesc, tot ce știam era că îmi plăceau buzele lui și modul în care le simțeam…

Întrerupem ușor sărutul. Mintea îmi era o adevărată ceaţă, trupul îmi tremura violent. Nici nu mai știam exact din ce motiv erau toate acele sentimente amestecate, îmi strâng ochii puternic și reprim tot. Reprim tot pentru că, dacă mă gândeam acum aveam să urlu în disperare aveam să îmi scot arma și să îmi trag singur un glonț în cap. Tot ce fac este să îmi așez fruntea pe umărul lui.

Respirația lui îmi bătea pielea obrazului și îi auzeam inima bătând puternic în piept, inima ce doream să o strâng în propriile mâini și totuși eu îl sărutasem ca ultimul maniac… și încă îmi doream să o fac. Mă îndepărtez de el oftând adânc. Nici nu voiam să îl privesc și doar apăs butonul și liftul pornește.

Îl aud cum răsuflă greu dar nu spune nimic. Aveam impresia că și el este la fel ca mine, pierdut în gânduri, având același întrebări.

De ce?

Când ușile se deschid, ies afară din lift și îl simt cum se mișcă și el pe lângă mine. Domnișoara care îi era secretara ne privește ușor ciudat dar își afișează un zâmbet politicos și vine rapid în dreptul nostru.

– Bună dimineața, domnule Hunter, domnule Byron, ne salută ea și eu doar îi dau ușor din cap.

– Katy, adu te rog două cafele în birou, îi cere și îl văd cum intră în biroul său lăsând ușa deschisă, ceea ce însemna că trebuia să intru și eu.

Biroul său avea pereții doar din sticlă și puteam vedea perfect totul în interior. Încep să fac pași micuți în urma lui și mă îndrept spre geamurile mari ce dădeau spre exterior, arătând întreg orașul. Aud scaunul de la birou și pe el cum oftează din nou.

O aud pe secretara lui cum intră și lasă ceștile pe birou.

– Pentru ce am venit aici? mă trezesc întrebând, dar nu mă întorc spre el.

– Ești singurul în care am încredere, îl aud și involuntar îmi apare un zâmbet ironic.

Sunt singurul de care ar trebui să îți fie frică…

– Domnule Hunter, a venit iar un plic pentru dumneavoastră și domnul Jakele este aici.

Simt cum mi se ridică părul pe spate și tot trupul mi se încordează automat. Respirația mi se oprește în gât când aud acel nume și mâinile mi se strâng în pumni.

– Xavier, prietene, îi aud vocea.

Acea voce ce m-a bântuit ani de zile, care îmi zgâria creierii. Mă forțez să nu mă întorc, dacă o făceam el mă va recunoaște? La dracu.

– Domnule Jakele, îl aud pe Xavier salutând.

– Cu ce vă pot ajuta?

– Am auzit că ai fost atacat, am venit să văd cum ești și dacă te pot ajuta cu ceva, îi aud glasul de șarpe și încerc să caut un moment bun să părăsesc biroul.

Nu mai puteam sta în prezența lor.

Mă întorc ușor și îl văd că nu mă privea și pornesc rapid spre ieșire… dar vocea lui mă opreşte.

– Unde te duci? mă întreabă dar eu nu mă întorc.

– La baie domnule, îi spun încet încercând să îmi modific vocea ca acel șarpe să nu mă recunoască și ies din birou lipindu-mă de perete.

– Ți-ai angajat gărzi de corp băiete? îi aud întrebarea acelui șarpe.

– Da, el este singurul în care mă încred, de ce ați venit domnule? îl întreabă și după vocea lui îmi dau seama că prezența acelui șarpe nu îi place.

– Ți-am spus, am auzit de atacul asupra ta și am vrut să îți sar în ajutor chiar dacă tu mă vezi ca un pensionar, spune râzând ușor.

– Încă am destule relații în poliție, doar am fost Căpitan. Îmi poți cere ajutorul oricând, răposatul tău tată îmi era foarte bun prieten.

– Nu este nevoie, îi aud glasul.

– Și dacă nu vă deranjează, chiar am o zi foarte încărcată, îi cere Xavier și îl aud pe acel șarpe cum râde forțat.

Trebuia să știu că sunt prieteni. Acum 17 ani el a fost cel care m-a arestat și a depus mărturie mincinoasă că m-a găsit cu arma în mână lângă cadavrul soției mele. Era un șarpe ordinar și un mincinos și aveam de gând să îi fac felul și lui. Era următorul meu pe listă, el și acel ajutor al lui care a plantat arma acolo. Nu aveau să scape de răzbunarea mea.

Îi aud pașii și mă îndrept rapid spre ușa de la baie. O deschid și mă ascund după ea urmărindu-l cu privirea cum se îndreptă spre lift. Mă îndrept spre chiuvetă și îmi spăl rapid mâinile și dau apă pe față.

Eram alb și totul tremura în mine. Trebuia să mă calmez, să nu mă vadă așa agitat.

Ies din baie dar mă lovesc de el, care mă privea destul de atent.

– Ești bine? îi aud întrebarea dar nu îi răspund și doar îl priveam.

– Domnule Hunter, a sosit asta, aud în spatele lui și o văd pe secretara lui.

Îmi cobor privirea spre mâinile ei și văd plicul alb. Venise…

Se întoarse și luă acel plic oftând de parcă se aștepta la tot ce este mai rău și se întoarse înapoi spre mine.

– Sunt bine, îi spun rapid și dă ușor din cap.

Se îndreaptă spre biroul său și eu încep să merg în urma lui. Îl văd cum se așează la birou și desface acel plic scoțând pozele și ochii lui se măresc.

Chipul îi se face alb, apoi roșu, apoi se întunecă. Îi aud mârâitul gâtural și rămân șocat când îi aud râsul zgomotos dar era mai mult iritare, mai mult de furie… Aruncă plicul la gunoi cu tot cu acele poze și se trântește și mai mult în scaun lăsând capul pe spate.

– Am impresia că universul își bate joc de mine, Klaine, îl aud.

Mă apropii ușor de el.

– Ce s-a întâmplat? îl întreb cu falsă îngrijorare.

Îl văd cum își privește mâna care aseară îi sângerea și îi văd acel mic bandaj.

– Totul să întâmplat… îl aud și își lăsă capul pe spate privind tavanul.

– Trebuie să ajung la mama mea, spune furios și se ridica din scaun.

Se îndreaptă spre ieșire și eu îmi întorc privirea spre acele poze zâmbind ușor…

Încep să merg în urma lui și îl văd cum intră deja în lift, dar asta mă face să mă opresc în loc când îmi amintesc ceea ce s-a întâmplat mai devreme acolo. Dar mă forțez și intru în urma lui. Apăs butonul pentru garaj și îl văd cum se lipește de perete având ochii închiși.

Când ajungem la mașină, îl văd cum urcă rapid în spate și eu ocolesc mașina urcând la volan.

Ies din garaj și încep să o iau spre drumul care ducea spre casa mamei sale, îmi ridic privirea în oglinda retrovizoare și observ o mașină neagră în spatele nostru. Privesc spre ruta afișată pe ecranul mașinii și fac prima la dreapta…

– Nu ai luat-o bine, îi aud glasul din spate dar eu eram doar curios. Acea mașină a făcut dreapta după noi și acum eram sigur…

– Suntem urmăriți, îi spun.