Răzbunarea lui Klaine- Capitolul 7

7

Se întoarse și el să privească și îl văd cum își strânge pumnul nervos. Se așează mai bine pe banchetă, se apleacă ușor și observ arma din mâna lui.

 – Este aceași mașină ca acum o zi, îl aud și îmi ridic o sprânceană spre el.

– Când am plecat la firma cu ceilalți doi, îmi explică el și eu îmi duc privirea spre oglindă…

Mergeam normal. Nu voiam să îi alertez că mi-am dat seama că suntem urmăriți.

– Încearcă să scapi de ei, îl aud și privesc ecranul mașini unde aveam harta orașului.

– Nu. Rostesc rece, vreau să văd ce vor sa facă, îi spun și îi aud mârâitul furios.

– Klaine…mă calci pe nervi. Ți-am spus să scapi de ei, îmi cere iar și mai furios.

– Și eu ți-am spus că nu. Stai dracu acolo potolit și lasă-mă să fac ce știu eu mai bine, îi replic destul de rece și tare și asta îi închide gura.

Fac stânga pe o străduță privind iar în oglindă cum ei rămân tot în spatele nostru, îmi amintesc de acel local și o idee îmi vine.

– La două străzi de aici este un local cu două ieșiri. Voi parca la mijlocul lor, intrăm prin față și ieșim prin spate. Te urci la volan și pleci de aici, îi spun și el vine cu capul între scaune.

– Klaine .. cred  că tu uiți că eu..

– Arh..taci dracu din gură, îi spun rapid.

– Încerc doar să aflu cine sunt și ce vor, îi spun furios.

Îl aud cum pufnește și se lasă să cadă pe banchetă.

– Te voi pedepsi pentru asta Klaine, îți voi scoate toate fițele astea din cap, îl aud țipând spre mine și eu doar îmi ridic privirea în oglinda retrovizoare spre el.

-Poate ar trebui să opresc mașina și să îi las să îți găurească capul, îi replic și îl văd cum își deschide gura să spună ceva dar o închide înapoi.

Privirea lui era rece , dar avea o sclipire stranie în ea…

– Ah, Klaine….se pare că dorim amândoi să conducem. Mă întreb cum va fi sexul dintre noi.

Apăs brusc frâna când îl aud și mă întorc spre el furios…Dar el doar stătea și îmi zâmbea ironic.

Ah, rechinul încerca să mă calce și mai tare pe nervi, atacând punctul meu sensibil. Îmi ridic privirea spre lunetă și văd cum se apropie mașina și mă întorc înapoi spre volan pornind mașina din nou.

Mă îndrept spre acel local cu el fiind acum și mai furios și toată furia mea era îndreptată doar spre el. Trebuia să îi las pe acei indivizi care ne urmăreau să îi facă felul pur și simplu. De ce dracu mă trezeam eu mereu că îi salvez viața? Lovesc volanul brutal și fac încă o dată dreapta și văd localul . Opresc mașina și ies rapid din ea. Mă îndrept spre portiera lui și după ce o deschid îl apuc brusc de braț și îl scot afară, intrând în localul care era plin de oamenii. Îl trag după mine spre zona din spate și când ajungem pe acel hol îngust se oprește și mă împinge în perete.

– Treaba asta mă excită al dracului de tare, îl aud și îmi dau ochii peste cap.

– Am impresia că ești bolnav. Ai în spate niște tipi care te urmăresc și tu ai mintea bolnavă, îi scuip eu scârbit.

Dar el se apropie de mine și mă apucă cu mâinile de față. Ochii lui jucau pe chipul meu și se opresc la buze…

Îl trag rapid și îl lipesc de mine, îi prind gura într-un sărut destul de brutal și vulcanic. Și dacă spuneam că nu se simte bine deveneam asemeni lui, un mare mincinos. Dar îl îndepartez brusc și îmi lovesc capul ușor de perete de câteva ori.

– În tine se dă o luptă, Klaine….Partea care mă urăște cu partea care mă dorește, îl aud și îmi deschid brusc ochii…

– Hai să mergem, îmi spune și mă apucă de mână și mă trage după el.

Îl văd cum privește aleea și mă trage rapid după el spre mașină. De data asta îmi deschide portiera din dreapta și el urcă rapid la volan.

– Ai avut dreptate, au intrat după noi, spune și îl văd cum dă rapid în marșarier, lovind cealaltă mașină.

Pornește rapid plecând de acolo…

– Asta îi va ține departe de noi, spune rapid și privește în oglinda retrovizoare.

– Au ieșit. Sunt 3 tipi.

Dar eu doar îl priveam pe el. Încă eram în ceață cu tot ce se întâmpla cu mine de câte ori îl aveam aproape și îmi întorc privirea spre mâinile din poala mea.

– Klaine?

– Doar taci, îi cer.

– Nu mai spune nimic. De câte ori deschizi gura îmi vine să te strâng de gât …sau să te sărut, spun eu încet .

Îl simt cum se așează mai bine în scaun și își vede de condus fără să mai spună nimic. Nu cred că mai puteam sta în prezența lui. Trebuia să îmi dau demisia și să caut altă cale să îl dobor. Asta nu se putea întâmpla…eu nu trebuia să mă simt atras de el….

Simt cum se oprește mașina și îmi întorc privirea spre el, dar el privea într-un singur punct și privirea lui era întunecată. Îmi întorc privirea și observ aceea mașină și casa și realizez că suntem la casa mamei sale, iar mașina pe care el o privea furios era mașina prietenului său. Coboară rapid din mașină și văd cum își scoate arma de la spate și ies rapid în urma sa.

– Nu face ceva ce vei regreta, îi spun rapid și îmi mușc limba când mă aud…

Dar el abia dacă mă bagă în seamă și tot ce face este să tragă piedica armei și se îndreptă spre casă.

Intrăm în casă și îl văd cum urcă rapid scările. Eu încep să alerg după el și când pune mâna pe mânerul ușii îl opresc și îl arunc în perete, mă lipesc de el și îi prind chipul între mâini.

– Este mama ta…Nu face ceva ce vei regreta, îi cer și mă blestemam în acest moment pentru asta.

– Era cel mai bun prieten al meu, îl aud rostind încet și își închide ochii…

– Xavier… acționează inteligent, îi spun și își deschide brusc ochii privindu-mă atent…

– Va trebui să te hotărăști, Klaine. Ori mă urăști, ori nu, îl aud.

Îi eliberez chipul și mă dau un pas în spate.

– Te urăsc pentru tot ceea ce reprezinți, dar ești șeful meu și nu te pot lăsa să faci o greșeală, îi spun eu sec.

– Ce reprezint Klaine? Ce te face să mă urăști atât de mult?

– Pentru că ai tot ce nu am eu, îi spun rece și mă întorc pe călcâie vrând să plec de lângă el, dar mâna lui mă oprește…

– Nu am nimic, Klaine. Dacă ai ști, ai vedea altfel lucrurile, îl aud și mă întorc spre el dar ușa din stânga noastră de deschide și acea femeie ne privește șocată.

– Bună, mamă, îi spune și ea își strânge mai mult capotul acela pe lângă corp.

– Bună, prietene, rostește mai tare spre cel din spatele ei.

– Xavier, spuse femeia ce părea că urmează să leșine.

– Stai liniștită, mamă, îi voi cruța viața amantului tău. Dar vă rog să uitați de mine. Îmi provocați scârbă, le spune și face un pas spre mine și mă apucă de mână întorcându-mă și plecând de acolo.

– Xavier, îl aud pe acel tip.

Mă rugam să tacă din gură și să rămână acolo.

– Xavier… lasă-mă să îți explic, îi spune și deja simțeam cum mă enervez eu.

Îmi eliberez mâna din mâna lui și mă întorc furios spre acel tip…

– Tu chiar vrei să simți gustul de metal în gură? îl întreb eu furios și îl văd cum se oprește panicat, dar îmi duc privirea spre geamurile mari de la parter și observ acele mașini cum opresc brusc. Mă întorc spre el. Și el le văzuse.

– Ai arma la tine? mă întreabă și eu o scot rapid de la spate.

– Mamă, ia-ți iubitul și urcați în cameră înapoi. Nu ieșiți de acolo până nu vin eu, îi spune, dar se aude un geam spart și în fața mea acel tip rămâne drept fără nici o reacție.

Îl văd cum îmi pică la picioare și din cap începe să îi curgă sânge. Îl împușcase. Femeia începe să urle șocată și Xavier se îndreaptă spre ea. O apucă rapid și o trage sus pe scări. Rămân privind pierdut spre acel tip și simt cum încep să tremur…

Xavier vine rapid și îl simt cum se aruncă pe mine dărâmându-mă la pământ și aud focuri de armă.

– Ești bine? Ești lovit? mă întreabă rapid și își ridică privirea spre geam.

– Drace, cred că sunt mulți, îl aud dar eu îmi țin gura închisă.

Abia puteam respira normal, imaginea acelui tip îmi aduce aminte de ea. Și asta mă îngheța pe loc.

– Klaine? îl aud și îmi ridic privirea spre el.

– Ești bine? mă întreabă mai ușor de data asta, ținând cont că încă se auzeau focuri de armă.

– Sărută-mă, îi cer și îl văd cum mă privește șocat dar o face.

Mă sărută încet și asta îmi pune sângele în funcțiune. Îl împing brutal de lângă mine și mă ridic rapid….îmi scot arma.

Dărâm masa mare care trona în mijlocul camerei și privesc atent spre geam…

– Cred că sunt undeva la 4 sau 5 inși, îi spun și îmi întorc privirea spre el, dar el era exact în același loc și mă privea ciudat.

– Ce dracu faci? Ascunde-te, îi țip și văd undeva în dreapta ușa care dă spre terasă.

Încep să merg ușor, fiind atent la orice mișcare și mă arunc sub geam privind spre ușă. Acolo se vedea o mișcare și îmi îndrept arma.

Îmi întorc privirea spre el care era fix în același loc și privea spre trupul inert al prietenului său. Îl văd cum își golește stomacul dintr-o dată și mă încrunt la gestul său….

Dar văd un bărbat în spatele lui și inima îmi bate cu putere când văd țeava de la arma îndreptată el. Îmi ridic arma și apăs…aveam ochii închiși…era pentru prima dată când apăsam pe armă spre o altă ființă și azi o făcusem pentru cel pe care îl uram cel mai mult…

– Klaine? îl aud și îi simt mâinile pe chipul meu.

Simțeam broboanele de transpirație pe frunte, îmi simțeam respirația fierbinte și gustul de amăreala, simțeam totul și totul era ca un ecou.

– KLAINE….îl aud urlând și îmi deschid ochii…

– Nu l-ai omorât…este în viață, uite, îmi spune și îmi întoarce chipul să îl văd cum era la pământ  și își ținea umărul lovit…

– A ajuns poliția. Dă-mi arma, îmi cere și îmi ia rapid arma  din mână.

O șterge de marginea cămășii sale și o așează apoi în mână sa.

– Eu l-am împușcat, legitimă apărare…ai auzit? îmi spune și îl privesc pierdut…

– Klaine, am nevoie să îmi confirmi….trebuie să îți revii, îl aud și înghit în sec.

Se ridică și își duce roată privirea prin cameră, apoi se îndreptă spre un ghiveci imens de flori și îl văd cum își baga arma lui în pământ. Vine rapid spre mine și mă ridică de jos…

Sunetul acela era și mai puternic, ceea ce îmi dădea de înțeles că cei de la poliție erau deja aici. O văd pe mama lui cum coboară rapid scările, încă plângând destul de violent și se aruncă în brațele fiului său.

– Xavier, ce se întâmplă? Cine a făcut asta? îl întreabă, dar el privește spre bărbatul care era pe jos urlând de durere.

Își împinge ușor mama îndreptându-se spre el, îi scoate masca neagră și îl văd cum face doi pași în spate.

Încep să fac pași spre el și când îi văd chipul acelui tip rămân fără aer. Era acel ofițer de poliție de acum 17 ani, cel care mi-a pus arma în mână. Îmi duc mâna rapid la stomac când simt că urmează să vomit. Capul începuse deja să mă doară groaznic și nu mai înțelegeam nimic. Cei de la poliție intră rapid și Xavier își ridică mâinile în aer.

Îi sunt puse imediat cătușele și lui și celui care era împușcat de mine. Unul dintre ofițeri se apropie de mine și îi aud vocea.

– Este șoferul meu, el nu a făcut nimic, le spune dur Xavier și ofițerul se oprește în fața mea.

– Klaine, ai grijă de mama până mă întorc eu, îl aud dar eu abia puteam să vorbesc.

Îmi întorc privirea spre femeia care plângea și vorbea cu cei de la poliție. Criminalistica deja era aici și lua amprente și analiza cadavrul de jos, geamul care era împrăștiat și cartușele goale care străluceau pe pardoseală  de marmură albă ….

Ceva era destul de putred la mijloc…De ce acel ofițer de poliție încerca să îl omoare pe Xavier?

– Domnule, domnule, aud și îmi întorc privirea.

În fața mea stătea un tip care purta o pereche de ochelari ce îi făcea ochii destul de mari.

– Aș dori să vă pun câteva întrebări, îl aud și îmi întorc rapid privirea spre Xavier și apoi spre mama lui…

– Sigur, îi spun pierdut în gânduri.

– Ne puteți spune exact ce s-a întâmplat?

– Nu, nu vă poate spune, aud o voce autoritară și văd un tip blond îmbrăcat într-un costum negru purtand ochelari de soare care venea ușor spre noi.

Se oprește în dreptul lui Xavier și îl bate ușor pe umăr apoi vine spre mine.

– Chase Parker, se prezintă acelui ofițer și se întoarce spre mine.

– Avocatul domnului Hunter și al domnului Byron.

– Domnul Byron tocmai ne spunea ce s-a întâmplat, îi spune ușor iritat ofițerul de poliție.

– Nu, nu vă poate spune, pentru că domnul Byron încalcă confidențialitatea semnată prin contract cu angajatorul său. Dacă aveți întrebări vă voi răspunde eu sau domnul Hunter, le spune atât de sigur pe el că și eu îl credeam.

Îi aud oftatul ofițerului de poliție și se întoarce spre cel care îi era șef.

– Va trebui să veniți la secție, îmi cere și dau ușor din cap.

– Vom veni, dar până atunci vă rog să îi scoateți cătușele clientului meu. Este arestat pentru ceva?

– Nu, momentan nu, îi spune spășit ofițerul.

– Perfect, atunci vă vom urma la secție, dar până atunci vă rog să îl eliberați din acele cătușe.

Îl văd cum se îndreaptă spre mama lui Xavier și îi mângâie ușor brațul șoptindu-i ceva la ureche și după îl văd pe Xavier cum este eliberat din cătușe.

Îmi face semn să mă apropii de ei și încep să fac pași micuți spre ei.

– Vom merge la secție, dar până ajungem vreau să știu tot, îi cere acel tip lui Xavier și acesta doar dă din cap.

– Să mergem la mașină, ne spune când polițiștii ne fac semn să ieșim.

Când vreau să intru în mașină, mâna lui mă oprește.

– Urcă în spate, îmi cere și îl privesc scurt dar deschid portiera și urc pe bancheta din spate.

Xavier urcă la volan și avocatul său în dreapta.

– Bun, ai 10 minute la dispoziție să îmi spui ce dracu se întâmplă, îl aud și Xavier îl privește scurt și pornește mașina.

– Brandon și-o trăgea cu mama, spune rapid și îl văd pe avocat cum îl privește șocat.

– Și l-ai împușcat? îl întreabă speriat.

– Nu, nu eu…Azi o mașină ne-a urmărit și am crezut că am scăpat de ea. Când am ajuns aici i-am confruntat pe amândoi, dar când am vrut să plec s-au auzit focuri de armă și a fost împușcat în cap. Apoi eu l-am împușcat pe cel care a fost luat de poliție când și-a ridicat arma spre mine, îi spune rapid.

– Ce dracu se întâmplă? îl întreabă avocatul.

– Nu știu, Chase…Dar acel tip pe care l-am împușcat este ajutorul lui Jakele, îi spune și văd privirea avocatului cum se întunecă…

– S-a întors? îl întreabă dar Xavier își ridică privirea în oglinda retrovizoare spre mine și eu îl priveam pe el atent.

– Cred că da, îl aud și îmi mijesc privirea spre el…

Despre cine dracu vorbea? Și de ce atâtea secrete?