Spiritul renăscut – Capitolul 27

Versiunea audio: https://www.youtube.com/watch?v=-bC49nnUhig

Khemjira rămase să-l asculte pe Por Kru vorbind cu starețul încă o vreme, apoi cei doi se închinară și-și luară rămas bun.

Inima lui Khemjira se simți mai ușoară de parcă un munte mare i-ar fi fost ridicat de pe piept. Deși îi rămăsese unul mai mare, îl făcea să se simtă mult mai bine. Mai mult, după ce făcu merit, se simți și mai în largul lui, cu o speranță reînnoită în viață.

Îl urmă pe Por Kru când părăseau foișorul, apoi se opri și privi în sus la cerul senin. O adiere răcoroasă trecu, purtând parfumul proaspăt al florilor de iasomie, și un zâmbet blând se răspândi pe chipul lui Khemjira.

M-am rugat ca atât mama, cât și Chayod să trăiască fericiți într-o altă lume, ca să nu mai fie nevoiți să-și facă griji pentru mine.

Khemjira se simțea atât de liniștit încât uită că nu era acolo singur. Când își aminti, tresări dar privind în față, încă mai putea să vadă spatele lat al lui Por Kru, nu departe de el. Picioarele lui lungi se mișcau încet, de parcă ar fi așteptat ca el să ajungă din urmă.

Nu se putu abține să nu izbucnească într-un zâmbet de bucurie, iar picioarele lui subțiri se grăbiră să-l urmeze imediat pe Por Kru.

 Jettana și Charnwit erau însărcinați să găsească vești despre un faimos călugăr magic, un prieten apropiat al bunicului lui Por Kru și cineva pe care Pharan îl venera ca pe celălalt profesor al său. Numele lui era Luang Por Kasem.

După ce plecase într-un pelerinaj în pădure, nu mai fuseseră vești despre el de mulți ani. Satul lui Por Kru era destul de îndepărtat și, având o recepție slabă a semnalului, era dificil să ia legătura cu el, așa că-i trimise pe Jettana și pe Charnwit să se intereseze de la alți ucenici care locuiau în oraș, în speranța că va găsi câteva indicii.

Era ceva despre care Pharan voia să-l întrebe pe Luang Por Kasem, ceva despre care era sigur că Luang Por Kasem încă mai purta cu el.

În acea seară, în timp ce stătea și citea la masă, așteptând ca Khemjira să gătească, începu o ploaie torențială care dură aproape o oră.

 – Por Kru, Jet a trimis un mesaj în care spune că plouă puternic în oraș, așa că nu se vor putea întoarce astăzi. Vor rămâne peste noapte la templul din oraș și se vor întoarce mâine dimineață, spuse Khemjira în timp ce ridica farfuria cu mâncare proaspăt gătită pentru a-l servi pe Por Kru. 

Se părea că semnalul intermitent al telefonului era suficient de puternic pentru a păstra legătura cu cei doi prieteni.

 – Mmm, mormăi Pharan, închizând cartea și punând-o deoparte înainte de a începe în tăcere să mănânce.

 – Por Kru, bunica Si i-a cerut șefului satului să-ți aducă niște khanom piakpoon[1] pentru tine. Ți-ar plăcea să mănânci acum? întrebă Khemjira când termină de curățat vasele.

Pharan, încă citind cartea la masă, dădu din cap.

 – Adu-l aici.

Amintirile din copilărie reveniră în mintea lui Pharan. Khanom piakpoon fusese primul desert pe care bunica Si îl făcuse pentru el ca înlocuitor pentru un tort de ziua lui la a unsprezecea aniversare. În acel an, bunicul său nu putuse să se întoarcă din călătorie la timp, iar tatăl său adevărat fusese prea ocupat cu o petrecere de sărbătoare a unui oficial de rang înalt. Dar fie că era ocupat sau nu, tatălui său părea oricum să nu-i pese prea mult de el.

În acea zi, bunicul său îl lăsase cu Bunica Si, promițându-i că îl va lua seara și îl va scoate la un răsfăț. Totuși, un accident pe drum îl împiedicase pe bunicul său să se întoarcă la timp, așa că fusese nevoit să stea peste noapte la casa bunicii Si.

Bunica Si știa bine că era ziua lui. Văzându-l pe băiețel așteptând cu nerăbdare pe cineva la ușă, ea simți un sentiment de simpatie și se hotărî să facă khanom piakpoon, stropindu-l cu nucă de cocos și înfigând o lumânare în mijloc pentru el. Ea o scoase pentru ca el să stingă lumânarea ca și cum ar fi fost un tort de ziua de naștere, recitând o binecuvântare tradițională Isan pentru fericire și prosperitate deoarece nu știa să cânte „La mulți ani” în engleză.

În acel moment, un zâmbet rar se răspândi pe chipul lui, iar căldura îi umplu pieptul. Era o amintire care i se întipărise în inimă de atunci.

 Apoi, o farfurie de khanom piakpoon fu pusă în fața lui. Luă o lingură și mâncă în liniște până dispăru totul.

 Când Khemjira termină de măturat bucătăria, Pharan se opri din citit și se ridică de pe scaun. Urcă scările, ascultând pașii care îl urmau.

– Poți dormi singur? întrebă el înainte ca Khemjira să se îndrepte spre dormitorul lui.

 Khemjira dădu repede din cap:

 – Da, răspunse el.

Ochii negri ai lui Pharan se uitau la băiatul care-și ținea privirea în jos spre podea. Răspunsul lui Khemjira nu fusese deloc încrezător, probabil pentru că era obișnuit să aibă gardieni să doarmă lângă el. Acum că prietenii lui lipseau, părea neobișnuit de posomorât și de tăcut.

 Dar dacă a spus că se poate descurca, atunci asta era. Pharan nu era pe cale să piardă timpul păzindu-l așa cum făcuse înainte.

 – Atunci, du-te să faci baie și culcă-te, îl instrui Pharan.

 Khemjira îşi strânse buzele şi dădu din nou din cap.

 – Da, Por Kru.

Khemjira făcu duș mai repede decât de obicei în acea zi și merse direct în dormitorul lui, hotărât să se forțeze să doarmă. Spera să se trezească cu Jettana și Charnwit dimineața.

 Îi luă ceva timp să i se facă somn dar, tocmai când era pe cale să adoarmă,  auzi vocile slabe a doi băieți.

 – Khem doarme acum.

 – Da. Ar trebui să stăm de pază sau să plecăm?

 –  Por Kru a spus să-l veghem, dar nu și până când.

 – Să stăm deocamdată. S-ar putea să aibă din nou un coșmar.

 – Adevărat.

 În acel moment, pielea i se făcu de găină pe brațele lui Khemjira și ochii i se deschiseră pentru a vedea cine vorbea lângă urechea lui.

 Khemjira văzu doi băieți tineri cu părul strâns într-un moț, îmbrăcați în ținute albastre mo hom. Amândoi păreau să nu aibă mai mult de doisprezece ani, iar fețele lor palide erau atât de asemănătoare încât puteau fi aceeași persoană.

 Chiar dacă ochii lor se roteau înainte de a se așeza înapoi în centru și de a se uita la Khemjira, mișcările lor erau perfect sincronizate…

 Khemjira gâfâi șocat, apucându-și perna și pătura și ieșind din cameră fără să se gândească să se uite înapoi.

 Thong și Ake se întoarseră să se uite unul la altul în acea clipă.

 –  O, nu.

 – Acum avem probleme.

 Khemjira fu norocos că Por Kru ordonase să țină luminile din casă aprinse astăzi, așa că nu era nevoie să aprindă un felinar. Alergă direct la ușa lui Por Kru, dar tot nu îndrăzni să bată sau să strige. Trebui chiar să-și rețină suspinele, nevrând să-l deranjeze.

 Cele două fantome mici pe care le văzuse nu-l urmară așa cum crezuse. Khemjira intenționa să doarmă în fața camerei lui Por Kru, dar ușa se deschise brusc exact când era pe cale să-și întindă perna.

 Pharan se uită în jos la Khemjira și întrebă pe un ton scurt și contondent:

– Ce faci?

Khemjira își șterse repede lacrimile, bâlbâindu-se și uitându-se în jur cu precauție în timp ce vorbea:

 – Mă întrebam dacă aș putea dormi în afara camerei tale. Eu… voi fi tăcut și nu voi face niciun zgomot care să te deranjeze.

Khemjira nu îndrăzni să menționeze că văzuse fantome, deoarece părea un motiv prea ridicol pentru a deranja pe cineva atât de târziu în noapte.

 Pharan se uită la Khemjira în tăcere, cu ochii lui ascuțiți, apoi aruncă o privire către cei doi vinovați care stăteau în colțul camerei înainte de a-i îndepărta, spunându-le să meargă să se joace în altă parte.

 – Vino înăuntru, spuse el, dându-se deoparte. Dar Khemjira doar clipi rapid de parcă nu ar fi înțeles ce vrea să spună.

– Da?

– Dacă tu crezi că dormitul în fața camerei mele te va salva, atunci n-ai decât, spuse Pharan, pe cale să închidă ușa.

 Instinctul de supraviețuire al lui Khemjira se activă și sări imediat înăuntru.

 Pharan oftă încet înainte să închidă ușa și să facă semn către un dulap.

 – Lenjeria de pat este acolo. Scoate-o și întinde-o.

Khemjira dădu din cap, dar încă ezită.

 – Unde să dorm?

 – Dormi oriunde vrei, răspunse Pharan, apoi reveni să se sprijine de tăblia patului pentru a continua să-și citească cartea, fără să mai acorde atenție lui Khemjira.

 Khemjira își strânse buzele în liniște, își așeză perna și pătura, apoi se duse să ia o saltea pliabilă din dulap. După ce închise dulapul, duse salteaua și o așeză lângă patul lui Por Kru, fără a uita să șoptească o cerere blândă de permisiune înainte de a o face.

După aceea, nimeni nu scoase niciun sunet. Khemjira nu voia să-l deranjeze pe Por Kru, acesta din urmă fiind absorbit de lectură. După ce întinse salteaua, își așeză perna, desfăcu pătura, îi aduse un omagiu lui Buddha și apoi se culcă.

Deodată, Khemjira se simți extrem de somnoros. Ochii lui rotunzi căzură când încercă să mai arunce o privire către Por Kru. Șopti un cuvânt de mulțumire și apoi adormi.

Pharan își închise încet cartea și o așeză pe noptieră. Îl privi pe Khemjira, care adormise cu fața îndreptată spre el, cu obrazul lipit de pernă, timp de un minut lung înainte de a stinge lampa pentru a se pregăti de culcare.

Afară, tunetele bubuiau intermitent. Până atunci, toți cei din sat se duseseră deja la culcare.

Cu toate acestea, bunica Si ieși în ploaie de la casa ei până la banianul de la intersecția cu trei căi. Ea se ghemui în fața coșurilor cu frunze de banane de diferite dimensiuni, pline cu mâncare, dar acum udate cu apă de ploaie.

Ea zâmbi, dezvelindu-și dinții pătați de negru de la mestecatul nucilor de betel și începu să devoreze mâncarea din coș de foame.

 Khemjira, credea că se trezise devreme, dar  se trezise mai târziu decât Por Kru. Odată trezit, împachetă rapid salteaua în dulap, își duse lucrurile înapoi în camera lui și coborî să pregătească micul dejun.

 Deoarece bunica Si adusese khanom piakpoon pentru Por Kru cu o zi înainte, el îi ceru lui Khemjira să-i gătească mâncare suplimentară și să roage pe oricine trecea să i-o ducă.

 Khemjira văzuse două fantome mici, așa că-l întrebă pe Por Kru despre ele în timp ce îi aducea cafea. El îi explică că erau slujitori spirituali pe nume Ake și Thong. Noaptea trecută, văzând că Charnwit și Jettana nu erau prin preajmă, se duseseră să îl vegheze pe Khemjira. Nu intenționau să-l sperie; pur și simplu nu se așteptau să se trezească.

Auzind asta, Khemjira se simți ușurat și, de asemenea, puțin vinovat. Dacă ar avut șansa să-i ia de mâncare bunicii Si, s-ar opri să cumpere și pentru ei niște sifon de căpșuni, o ofrandă faimoasă pentru spirite.

Pe la nouă dimineața, Jettana și Charnwit încă nu se întorseseră. Văzând că nimeni altcineva nu trece pe acolo, Khemjira ceru să împrumute bicicleta lui Por Kru pentru a merge să o vadă el însuși pe bunica Si, îngrijorat că mâncarea își va pierde gustul.

Când ajunse la casa bunicii Si, Khemjira o văzu stând lângă peretele templului de parcă ar fi știut că el va veni. Ea îi făcu semn imediat. Se apropie de ea, opri bicicleta și o salută ​​zâmbind.

 – Bunică Si, ți-am adus ceva de mâncare. Unde pleci?

– O să adun niște tulpini de lotus din iazul din spatele templului. O să le gătesc cu lapte de cocos. Poți să vii cu mine, dragă? Să nu cad în apă.

 Auzind cererea ei, Khemjira dădu din cap, crezând că era un înotător decent și nu ar trebui să aibă probleme.

 – Bineînţeles, să mergem. O să te duc acolo.

 – O, mulțumesc foarte mult, dragă.

 Khemjira o duse pe bunica Si la iazul cu lotus din spatele templului. Era un dig mic și o barcă cu vâsle suficient de mare pentru două persoane, ceea ce indică faptul că sătenii recoltau în mod regulat lotus din iaz.

 – Poţi vâsli? întrebă bunica Si fără să se întoarcă să se uite la el.

 – Pot. Poți să aștepți pe mal. O să le adun eu pentru tine, spuse Khemjira, inițial pentru că bunica Si menționase că ea căzuse în iaz și, de asemenea, pentru că era îngrijorat că ar putea cădea din nou.

 – Nu este nevoie, dragă. O să le adun eu, spuse bunica Si ferm, făcându-l pe Khemjira să clipească de surprindere.

Dar văzând-o urcând în barcă, el o urmă repede și se așeză în spatele ei.

 Khemjira desfăcu frânghia de ancorare, împinse barca de pe dig și apoi vâsli mai departe.

 Dintr-o dată, Khemjira simți că o tăcere ciudată îi învăluie. Cerul deveni în mod amenințător, nemișcat și întunecat, lipsit de cântecul păsărilor sau de zgomotul insectelor. Temperatura scăzu, dându-i fiori pe șira spinării.

 Khemjira se opri încet din vâslit, în timp ce bunica Si rămânea nemișcată, fără să întindă mâna să culeagă tulpini de lotus.

 Un sentiment de neliniște crescu în el. În timp ce o întrebă ce era în neregulă, inima lui începu să bată cu putere.

 – Bunică Si, nu ai de gand să culegi tulpinile de lotus?

 Dar bunica Si nu îi răspunse cu cuvinte; în schimb, ea îi răspunse legănându-se ușor dintr-o parte în alta, făcând barca să se balanseze încet, creând un scârțâit de lemn.

 Inima lui Khemjira se scufundă pe fundul bărcii. O frică familiară îi umplu pieptul și, cu o voce tremurândă, plină de speranță că ceea ce credea el nu era adevărat, strigă:

 – B…Bunică Si…

 Dar cererea lui Khemjira fu în zadar, când bunica Si își întoarse încet gâtul, și numai gâtul, înapoi spre el, în timp ce continua să legene barca.

 Ochii ei erau negri, buzele de un violet închis, iar fața ei palidă se transformase în a altcuiva.

 Buzele întunecate se ondulară încet într-un zâmbet, ochii negri se îngustară, apoi, cu o voce înghețată, ea spuse:

 – Nici să nu te gândești să fugi de mine de data aceasta.