Spiritul renăscut – Capitolul 28

Versiunea audio: în curând

Pharan continuă să mediteze chiar și după ce Khemjira plecă cu bicicleta. Dar nu trecu mult până când Dhang, care dormea ​​sub așternutul de bambus, se ridică brusc și începu să latre zgomotos, cu fața înclinată pentru a se uita la etajul doi al casei. Simțind că ceva era pe cale să se întâmple,  fugi din casă îngrozit.

S-a întors.

Pharan își chemă spiritul care îl urmase pe Khemjira după ce fusese martor la ceea ce se întâmplase. Dintr-o dată, ochii lui negri ca bezna se mărirră înainte de a tuși o cantitate mare de sânge negru.

La dracu.

Cuvântul acesta răsunară în capul lui Pharan de nenumărate ori, ca un dosc zgâriat. Durerea de la nivelul a mii de ace care îi înjunghia atât degetele de la mâini, cât și de la picioare, combinată cu o durere arzătoare și sufocantă în piept, îl făceau aproape imposibil să respire.

Scena vie dinaintea lui se estompa acum treptat. Ochii îi sângerau acum îngrozitor.

Viziunea din spiritul lui indica ceva care îl tulbura profund pe Pharan, dar ceea ce era crucial acum era să găsească o modalitate de a elimina vraja întunecată din corpul său.

Intrase în corpul lui Pharan prin mâncare. Viziunea din spiritul lui acum reflecta amintirea zilei de ieri, când mâncase nepăsător tot khanom piakpoonul bunicii Si. Desertul ar fi putut fi contaminat cu salivă sau cu altceva. Bunica Si însăși era o practicantă decentă a magiei, deci să arunce o vrajă pe cineva nu ar fi fost dificil pentru ea…

Acum, ochii sângerând ai lui Pharan deveniseră orbi. Una dintre mâinile lui căută vasul de argint cu apă sfințită. În ciuda faptului că tot capului îi pulsa până la punctul de a exploda, făcându-l să-și dorească să se întindă, el nu-și putea permite asta.

Odată ce găsi castronul, îl ridică în fața lui, întinse mâna să apuce o lumânare din tava din oțel inoxidabil și o aprinse cu o brichetă. Din moment ce nu mai vedea, nu se putea concentra pe orice și astfel nu putea practica focul kasina așa cum obișnuia.

Simțind căldura flăcării, Pharan picură încet ceara lumânării în vasul cu apă sfințită, în timp ce intona o incantație cu buzele încă mânjite cu sânge întunecat. Scandă „namotatsa phakhawato arahato samma samphutthatsa” de trei ori, urmat de o vrajă antidot pentru a contracara vrăjile întunecate atât de la spirite, cât și de la oameni.

– Itipichasukkhato lokanatho arahang patto nanipphanangsiwang…

………………………………………………………………………………

Între timp, Jettana și Charnwit petrecuseră noaptea la un templu din oraș din cauza ploii, dar se treziră neliniștiți și incapabili să doarmă, îngrijorați de Por Kru și Khemjira. De îndată ce se făcu cinci dimineața, se ridicară din paturi, se spălară pe față, pe dinți și părăsiră parohia fără călugări pentru a-și arăta respectul pentru stareț înainte de a pleca în călătoria lor spre casă, deși continua să burnițeze.

Jettana se întoarse cu mașina în sat folosind aceeași scurtătură pe care veniseră cu Clubul de servicii comunitare, deoarece necesita mai puțin timp și pentru a evita traficul. Un sentiment de neliniște îl rodea încă de dimineață.

Cu cât Jettana se gândea mai mult la cei doi, cu atât acul vitezometrului urca mai repede, piciorul apăsând mai tare pe accelerație. Cu toate acestea, pentru el, totul în jur părea să se miște cu încetinitorul, ceea ce contrasta cu percepția lui Charnvit, care stătea lângă el.

– Jet, conduci prea repede, spuse Charnwit îngrijorat, cu transpirația curgându-i pe tâmple. Ceva în interiorul lui țipa că lucruri groaznice erau pe cale să se întâmple.

În acea clipă, Jettana văzu un câine negru ieșind de pe marginea drumului dar era prea târziu să frâneze. Ambii făcură ochii mari înainte ca Jettana să să ia o … decizie bruscă de a ieși de pe șosea, izbindu-se de un copac mare.

Zbang!!

…………………………………………..

Ochii mari ai lui Khemjira rămaseră fixați în stare de șoc. Pieptul îi tremura de o frică puternică, cum nu mai simțise niciodată. O teamă sufocantă îi cuprinse gâtul, făcându-l să respire cu greu. Parcă întreaga lume s-ar fi oprit să se învârtească într-o singură clipă.

Khemjira recunoscu acel sunet. Era același pe care îl auzise în vis când se trezise și era cât pe ce să sară de pe balcon.

Își aminti și de acei ochi negri și de buzele întunecate, aproape negre, violete. Era o față pe care o mai văzuse pe hârtia de desen.

În fața lui stătea dușmanul karmic care blestemase familia mamei sale și proprietarul dimensiunii străvechi al casei tradiționale la care visase Khemjira.

Lacrimile curgeau pe obrajii lui Khemjira în timp ce acesta răspunse cu o voce tremurândă plină de frică și furie, căci, deși această față aparținea altcuiva, trupul era cel al bunicii Si.

– De ce a trebuit să-i folosești corpul? Ce ți-a făcut ea?

Acea întrebare făcu ca zâmbetul lui Rarn-phueng să dispară încet. Gâtul ei răsucit acum, înclinat spre dreapta, ochii ei mijiți se măriră brusc, iar ea răspunse cu o voce înfiorătoare care răsună în toată zona:

– Ar trebui să te temi de propria ta moarte, prostule, nu de a ei!

Imediat ce termină de vorbit, corpul care încă legăna barca își mări forța, în cele din urmă răsturnând barca. Trupul lui Khemjira căzu în apa rece. Deși știa să înoate, în acest moment membrele lui nu se mișcau așa cum și-ar fi dorit. Ochii lui erau larg deschiși când văzu o femeie în ținută tradițională de servitor thailandez, plutind mai aproape.

Pielea ei palidă era căptușită cu vene negre care curgeau de-a lungul corpului. Ochii ei, cândva complet negri, acum deveniseră aproape în întregime albi, în timp ce buzele ei întunecate încă zâmbeau.

În timp ce fața ei era la mai puțin de un centimetru distanță, aceeași voce răsună apoi în urechea lui:

– Te voi face să vezi lucrurile urâte cu care tu și rudele tale m-ați supărat.

Khemjira fu readus la dimensiunea cu vechea casă thailandeză. Scena pe care o văzu era încă în sepia, ca un film vechi în reluare. Era același unghi pe care îl văzuse de multe ori în visele lui. Cu toate acestea, de data aceasta părea diferit prin faptul că putea auzi clar conversațiile oamenilor din casă.

Amintirile cuiva îi inundară mintea, ducându-l într-o perioadă în urmă cu aproximativ patru sute de ani. Regele îi dăduse această veche casă thailandeză lui Phraya Worasingh, un nobil de rangul al nouălea care conducea un oraș secundar în Siam în acea epocă.

Phraya** Worasingh era fiul lui Ok-luang** Pakdeevijit și al lui Than Pu Ying[1]  Ananta-wa-dee. El crescuse de la rangul de Ja-meun**, datorită puterii și influenței lui Chaophraya** Chalermsak, tatăl lui Lady Kade-kaew, logodnica lui. Chaophraya Chalermsak era un însoțitor al regelui, deoarece îl ajutase să-și asigure poziția la palat.

La șaptesprezece ani, Phraya Worasingh era un bărbat cu o față frumoasă, un fizic înalt și puternic și origine nobilă fără precedent în regiune. De asemenea, era cunoscut pentru că vorbea dulce și fermecător femeilor și oricine se apropia era sigur că se va îndrăgosti de alura lui.

Reputația sa se răspândi în Kanchanaburi ca bărbatul cel mai râvnit de tinere. Acest lucru ajunse la urechile Khun Kade-kaew, fiica în vârstă de optsprezece ani a lui Chaophraya Chalermsak, un nobil de rang înalt în pragul promovării. Impulsionată de curiozitatea tipică unei tinere de vârsta ei, ea  mers să arunce o privire pe furiș la Phraya Worasingh.

Dintr-o singură privire, o pasiune profundă o cuprinse și ea era hotărâtă în inima ei că trebuie să se căsătorească cu el, orice s-ar întâmpla.

Khun Kade-kaew, inițial fiica cea mai mică a lui Chaophraya Chalermsak, era crescută cu indulgență de părinții ei. Era destul de îndrăzneață și se folosi de statutul tatălui ei pentru a-l obliga pe Phraya Worasingh să vină să o ceară în căsătorie.

La acea vreme, Phraya Worasingh era doar un nobil de rangul trei pe nume Khun Singharaj. El era teribil de preocupat de propria sa imagine și căuta întotdeauna modalități de a urca pe scara socială pentru a crește onoarea descendenței familiei sale. Astfel, el fu de acord să se căsătorească cu Khun Kade-kaew fără să o iubească. Cu toate acestea, de teamă că oamenii ar putea bârfi, se logodiră timp de doi ani înainte de a face o întâlnire de bun augur pentru căsătorie.

Fiind sociabil, după ce lucră la palat și se apropie de rege, își folosi viclenia și istețimea pentru a excela în îndatoririle sale. La trei ani de la căsătoria cu Khun Kade-kaew, fu promovat la rangul al nouălea de nobilime și i se acordă un nou titlu, Phraya Worasingh.

Phraya Worasingh era hotărât să aibă un fiu sau doi care să-i moștenească titlul și statutul social și să obțină succesul așa cum făcuse el, devenind Phraya la vârsta de douăzeci de ani, și să aducă mândrie familiei sale pentru generațiile viitoare.

Cu toate acestea, după trei ani de căsătorie, Khun Kadekaew încă nu născuse copii, nici fiice, nici fii. În ciuda tuturor încercărilor, ea rămase fără copii.

Nerăbdătoare, Phraya Worasingh se căsători apoi cu a doua sa soție, Lady Rada-ma-nee, fiica unui ministru de rang înalt, cu ajutorul regelui care aranjase căsătoria. Chiar și Chaophraya Chalermsak, care nutrenea sentimente rebele față de familia regală, nu putea obiecta sau face nimic în acest sens.

Khun Rada-ma-nee era foarte iubită de Phraya Worasingh pentru manierele sale potrivite, capacitatea de a-și controla emoțiile, tinerețea și capacitatea de a linguși. În cel mai scurt timp, rămase însărcinată și născu două fete, una la începutul anului și alta la sfârșitul anului. În mod tragic, după doar un an de la naștere, ea nu a mai putu purta un al treilea copil, deoarece căzuse în mod misterios de pe un balcon și murise.

Prima soție, Khun Kade-kaew, nu avea nicio intenție să preia îngrijirea celor doi copii în locul mamei lor decedate. Prin urmare, Phraya Worasingh decise să-i trimită pe cei doi copii să locuiască cu bunicii lor într-un alt oraș nu departe.

Nu după mult timp, Phraya Worasingh se căsători cu a treia sa soție, Khun Ka-kanang, fiica lui Ok-luang Surachet. Această căsătorie avusese loc din cauză că mireasa fusese obligată să accepte din cauza dorințelor părinților ei. La doar un an de la căsătorie, ea născu o fiică pe nume Krongkwan.

Khun Ka-kanang era întotdeauna rezervată și modestă în vorbire și comportament. Deși Phraya Worasingh era frustrat că nu-i dăduse un fiu așa cum spera el, nu îndrăznea să dea niciun semn de iritare. Pur și simplu îi puse nume copilului și se întoarse la munca lui obișnuită din palat.

Doi ani mai târziu, un nou grup de sclavi și servitori fu trimis la casa lui Phraya Worasingh. Ochii lui  văzură o femeie cu o piele strălucitoare și o frumusețe peste cea a oamenilor obișnuiți. După ce o întrebă, află că numele ei era… Ram-phueng.

Lui Phraya Worasingh îi plăcea foarte mult Ram-phueng și dorea cu disperare să o facă încă una dintre soțiile lui, până la punctul în care a avut o ceartă aprigă cu prima lui soție, Khun Kade-kaew, pentru că anterior promisese că nu se va mai căsători cu nimeni.

Cu toate acestea, în cele din urmă, Phraya Worasingh reuși să o facă pe Ram-phueng cea de-a patra sa soție. Și nu după mult timp, Ram-phueng rămase însărcinată cu un copil.

În același timp, Khun Kade-kaew era și ea însărcinată. Acest lucru coincise cu Phraya Worasingh fiind atât de ocupat cu munca încât nu se întosese acasă timp de multe luni.

Khun Kade-kaew începu să-și arate intenția de a o chinui pe soția sclavă, Ram-phueng, în diferite moduri. Khun Ka-kanang nu putuse interveni pentru că prima soție avea mult mai multă putere decât ea. Mai mult, ea nu voia să creeze probleme propriilor ei părinți dacă conflictul ajungea la urechile lui Chaophraya Chalermsak.

Chiar și așa, Khun Ka-kanang trimitea adesea în secret obiectele necesare lui Ram-phueng din bunăvoință, sperând cu ardoare că atât Ram-phueng, cât și Khun Kade-kaew vor putea să-i dea lui Phraya Worasingh fiii pe care i-ar fi dorit.

Când sosi ziua nașterii, atât Khun Kadekaew, cât și Ram-phueng începură să aibă simultan dureri de travaliu. Cu toate acestea, tragedia îi lovi când Khun Kadekaew dădu naștere unui fiu care muri înainte ca el să poată deschide ochii pentru a vedea lumea, în timp ce Ram-phueng născu un băiețel sănătos.

Khun Kade-kaew țipă, lacrimile curgându-i pe față ca o nebună, înainte de a leșina pe loc.

La mijlocul acelei nopți, după ce Khun Kade-kaew își recăpătă cunoștința, ea aduse mai mulți servitori în cartierul lui Ramphueng, și le ordonă să o rețină și apoi îl duse pe fiul ei.

Inima lui Ram-phueng suferea, iar ea se eliberă repede de servitorii care o țineau și alergă după Khun Kadekaew, temându-se că ceea ce avea să vină i-ar putea spulbera inima.

În cele din urmă, ajungând la debarcader, Khun Kade-kaew rămase ținând copilul în brațe. Ram-phueng plângea în tăcere, plină de teamă, mâinile ei întinzându-se și cerând cu disperare fiul înapoi.

–  Fii bună Khun, nu face asta. Te implor. Dă-mi copilul înapoi.

Dar Khun Kade-kaew clătină din cap, refuzând cererea.

Dacă, în viitor, acest copil al unui servitor din casă ar crește pentru a moșteni tot ceea ce ar trebui să aparțină propriului ei fiu, ca să nu mai vorbim de bârfele și discuțiile oamenilor pe această chestiune, ar fi prea mult pentru viața ei deja patetică. Ea nu putea permite să se întâmple asta.

– Dacă nu trăiește copilul meu, nici copilul tău nu va trăi.

 Cu asta, pruncul care plângea fu aruncat în râu sub ochii mamei sale, fără nicio fărâmă de milă.

Țipetele lui Ram-phueng străpunseră aerul, dar tăcu în curând, transformându-se în gemete înfundate în gât, când servitorii lui Khun Kade-kaew o ajunseră din urmă, reținându-o și acoperindu-i gura pentru a înăbuși zgomotul. Numai ochii ei, largi și sfidători cu lacrimile curgând , vorbeau despre lipsa ei de voință.

La scena îngrozitoare de lângă dig fu martoră Krongkwan, fiica doamnei Ka-kanang.

Și aceștea două, mamă și fiică, nu erau nimeni alții decât Khemjira și mama lui decedată chiar din această viață.

[1] Than Pu Ying (ท่านผู้หญิง) este un titlu dat cândva soției principale a unui nobil din Thailanda

** Phraya (พระยา), Ok-luang (ออกหลวง), Ja-meun (จมีน), Chaophraya (เจ้าพรกหลวง) sunt titluri nobile folosite în trecut în Thailanda