TE AȘTEPTAM- Capitolul 8

Nu-ți mai pierde timpul, frate, nu ai nicio șansă

Noua dragoste a lui Xiao Qeu era cu adevărat cool și prezisese deja că mai are un drum lung de parcurs. Dar profesorului Xiao nu îi era frică.

Nu îl salutase pe Zhou Zui înainte de a merge duminică la studio. Oricum, fusese cu Fang Qiao dintr-un motiv legitim. Nu era nimeni în holul din față când trecură pe acolo, iar fata de data trecută nu era nici ea acolo. În spate, doar Lu Xiaobei se juca și vorbea cu prietenii săi.

– La naiba! E cineva în spatele meu! Treizeci și cinci de grade, treizeci și cinci de grade! Haide!

– La naiba, ești atât de grozav, că m-ai speriat naibii acum!

– Taci și ajută-mă să mă ridic.

Fang Qiao se apropie, dar Lu Xiaobei nu îi auzi pașii cu căștile pe urechi. Fang Qiao își ținea colțul telefonului mobil pe ceafă, coborî vocea și spuse:

–  Suntem jefuiți, nu te uita înapoi.

– Jie Fei!

Lu Xiaobei nu o luă în serios. Își scoase castile, îi văzu pe Fang Qiao și Xiao Qeu și-i salută.

– Ei bine, poți juca deocamdată, nu te grăbi, spuse Fang Qiaoqiao.

– Atunci voi doi stați acolo și așteptați puțin. O să termin în curând. Fata din studio nu este aici. Vă voi face cafeaua mai târziu.

După ce Lu Xiaobei spuse asta, se întoarse și continuă să se joace. Xiao Qeu se uită în jur și nu-l văzu pe Zhou Sin.

Se apropie și-l întrebă pe Lu Xiaobei:

– Zhou Zui este aici?

Lu Xiaobei își făcu timp să se uite la el, făcu semn cu capul în sus și spuse:

– Sunt mai multe camere la etaj. Când urci, strigă și vezi în ce cameră se află.

Vorbea atât de repede, dar Xiao Qeu îl auzea clar. Îl bătu pe Lu Xiaobei pe umăr și spuse:

– Mulțumesc, hai să ne jucăm.

Xiao Qeu păși apoi pe scările de ciment până la etajul doi. Stilul general aici era ciment și piatră, arăta foarte original. Cu decorațiunile de pe pereți și echipamentul de tatuat de pe rafturi, arăta rece, dar cool.

La etaj era o cameră mare de tatuaje, cu mai multe scaune așezate acolo. Existau mult mai multe echipamente de tatuat decât la parter, inclusiv un raft întreg cu cerneală.

Erau și câteva camere mici și Xiao Qeu nu trebui să strige deloc pentru că ușa camerei era deschisă și îl văzu deja pe Zhou Zui.

Era un studio cu câteva șevalete pe podea și multe tablouri atârnate pe pereți. Pe masă erau instrumente de pictat, care erau aranjate cu grijă.

Zhou Sin stătea cu picioarele încrucișate pe podea, cu spatele la ușă și o planșă de desen în poală. Postura de a-și lăsa capul în jos făcea ca spatele să aibă o ușoară curbură, iar liniile mușchilor îi erau de asemenea vizibile. Exista întotdeauna un sentiment de forță în această persoană, iar lui Xiao Qeu îi plăcea asta foarte mult.

Se întoarse când auzi pași și fu surprins pentru un moment când îl văzu pe Xiao Qeu.

Xiao Qeu ridică din sprâncene:

– Bună dimineața, șef Zhou.

– Bună, salută Zhou Zui.

El încă avea un creion în gură dar.

– Poți să-ți vezi de tabloul tău, nu-ți face griji pentru mine.

Xiao Qeu stătea la ușă fără să intre, cu ochii zăbovind pe tablourile din cameră, dar încă era foarte șocat. Cele mai multe dintre ele erau picturi chinezești, iar câteva dintre picturile cu cerneală aveau puțină culoare, care temperau solemnitatea. Existau și câteva picturi în ulei și acuarele, precum și schițe și desene în creion, dar nu foarte multe.

– Tu le-ai făcut pe toate? întrebă Xiao Qeu.

Zhou Zui spuse:

– Majoritatea dintre ele, dar sunt și alții.

– Tu ai scris cuvintele?

Xiao Qeu arătă spre cele două cuvinte agățate de perete.

Nu știa de ce, dar parcă fuseseră scrise de el. Acest sentiment de forță brută se potrivea foarte bine acestei persoane.

Zhou Zui dădu din cap:

– Da, le-am scris pur și simplu.

Xiao Qeu se uită la picturile din această cameră și simți brusc că imaginea lui Zhou Zui din inima lui era puțin diferită de cea de până acum. Nu putea spune exact de ce era diferit, dar existau schimbări subtile. Ochii îi căzură pe maimuța pe care Zhou Zui o desenase acum. Era o maimuță pe care o desenase cu un creion și avea ochi ascuțiți. Era ca și cum o maimuță feroce era pe cale să sară din hârtie.

– Este frumoasă.

Ochii lui Xiao Qeu rămaseră în continuare ațintiți pe desen până când Zhou Zui se apropie și luă tabla de desen.

Zhou Zui făcu o poză cu telefonul său mobil, apoi scoase desenul, îl rulă într-un tub și i-l dădu lui Xiao Qeu:

– Uite, pentru tine.

Xiao Qeu era puțin confuz:

– Este ceva atât de obișnuit?

– Ei bine, este un desen comandat de altcineva și îl încerc întâi.

– Așa arată după ce faci tatuajul?

Xiao Qeu desfășură desenul și îl privi cu atenție. Prin desen, simți că Zhou Zui era foarte cool.

– Cu siguranță nu. Este diferit, spuse Zhou Zui cu nonșalanță.

– Acesta nu este colorat, doar un desen simplu. În plus, pielea și hârtia sunt două texturi foarte diferite.

– Adică, va fi mai bine decât aici? întrebă Xiao Qeu.

Zhou Zui dădu din cap.

– Da.

– Super tare.

Xiao îi aruncă o privire lui Zhou Sin, își ridică degetul mare și repetă.

– Super tare.

Zhou Zui zâmbi ușor și îl întrebă:

– Vrei și tu unul?

– Nu, clătină Xiao Qeu din cap.

– Mi-e frică de durere.

Zhou Zui dădu din cap și spuse:

– Și mie îmi este frică.

În mijloc se afla camera pentru tatuaje, iar aici erau două dormitoare simple și un studio. Zhou Zui își împachetă instrumentele de pictat, dar Xiao Qeu nu ieși, se rezemă de ușă și discutară. Niciunul dintre ei nu era un bun vorbitor, dar atmosfera era bună și nici un moment nu fu plictisitor.

După ce vorbi cu Xiao Qeu, își dădu seama că nu erau doar doi artiști de tatuaj în studio, ci cinci, dar nu erau acolo în fiecare zi. El și Lu Xiaobei erau singurii care erau mereu acolo. Lu Xiaobei era ucenicul lui Zhou Zui și era singurul care fusese cu el multă vreme.

Zhou Zui aduse o cutie de lapte pentru Xiao Qeu, introduse un pai în ea și i-o dădu. Xiao Qeu o luă și nu se putu gândi la niciun subiect o vreme. Cu toate acestea, Zhou Zui luă inițiativa de a-l întreba:

– Cum ai ajuns aici?

– Prietenul meu și-a completat culoarea, așa că am venit aici cu el.

Xiao Qeu se uită la Zhou Sin, se gândi o vreme și adăugă:

– La urma urmei, am spus că te voi curta, așa că nu ar avea sens să nu acționez în continuare.

Zhou Zui nu se putu abține și râse:

– Oprește-te, profesorul oamenilor.

– Chiar nu este o glumă.

Xiao Qeu părea serios și-l întrebă pe Zhou Zui:

– De ce nu mi-ai răspuns la mesaj?

Zhou Sin spuse:

– Nu l-am văzut.

– Minți, nu-i așa  Zhou Xiansheng?

– Nu am de gând să mint. Nu prea citesc mesajele. Dacă mesajele necitite ating limita superioară, nu primesc nicio atenționare.

Zhou Zui scoase telefonul și deschise ecranul, apăsă pe ecran de câteva ori, apoi îl întrebă pe Xiao Qeu:

– Ce e în neregulă cu tine?

– Chiar nu l-ai văzut?

Lui Xiao Qeu nu-i venea să creadă.

– Nu este nevoie să te mint, spuse Zhou Zui calm.

Xiao Qeu îi aruncă o privire piezișă.

– Și dacă îl vezi? Te vei întoarce?

Zhou Zui spuse:

– Nu știu.

Xiao Qeu ghici că de fapt nu i-ar răspunde dacă ar vedea, dar chiar nu conta pentru el. Avea treizeci de ani, nu șaptesprezece sau optsprezece ani și nu își făcea griji pentru aceste lucruri mărunte toată ziua. Xiao Qeu spuse:

– Zhou Xiansheng, te rog să mă adaugi pe WeChat.

Zhou Zui nu-l refuză, dar îi aruncă telefonul lui Xiao Qeu ca să o facă el însuși. Xiao Qeu își dădu seama după felul în care îi arunca telefonul de fiecare dată când era singur că nu avea nimic pe telefonul său la care să-i fie frică să se uite.

Xiao Qeu plecă după o vreme. Fang Qiao fusese rapid să-și reînnoiască culorile. Xiao Qeu îl bătu pe spate și-i spuse:

– Hai să mergem.

– Atât de repede? păru surprins Fang Qiao.

– Credeam că va dura cel puțin trei sau patru ore. Cine sunteți voi doi? La voi nu durează prea mult.

Lui Xiao îi luă ceva timp să reacționeze înainte de a-și da seama ce prostii spusese Fang Qiao și îl lovi cu piciorul înainte să poată vorbi. Lu Xiaobei spuse din lateral:

– Acesta cu siguranță nu este fratele meu cel mai mare.

– Taci , spuse Xiao Qeu:

– Vreau să am o oportunitate cât mai repede, dar în acest moment această relație este departe de a spune dacă va dura.

Zhou Zui fusese în spatele lui. Nu spusese nimic dar după ce auzi ce vorbiseră, Xiao Qeu se simți destul de inconfortabil. Se întoarse către Zhou Zui și spuse:

– Hai să mergem.

– Da, răspunse Zhou Zui.

Lui Xiao Qeu nu-i păsa dacă Fang Qiao terminase sau nu și-l târî pe bărbat de haine. Câștigase destul de mult astăzi, inclusiv un tablou și fusese adăugat pe WeChat.

În acea zi, Xiao Qeu postă desenul pe care i-l dăduse Zhou Zui într-un mod foarte ostentativ pe WeChat Moments. Mulți oameni îl întrebară cine îl pictase, dar Xiao Qeu nu răspunse niciunuia dintre ei.

Pentru că nu știa cum să-l descrie pe Zhou Zui. A-l numi prieten era prea vag, dar nici a-l numi oricum altcumva nu era foarte potrivit. Găsi o ramă și atârnă desenul deasupra patului. Se gândea că o să îl privească în fiecare zi când se va trezi și înainte de a merge la culcare, dar îl dădu jos în câteva zile. Maimuța aceea era atât de feroce încât uneori nu era pregătit mental să fie surprins la prima vedere.

Xiao Qeu trimise un mesaj pe WeChat pentru a-l întreba pe Zhou Zui:

Profesore Zhou, îmi poți oferi un alt tablou?

Zhou Sin răspunse de data aceasta cu un cuvânt simplu: OK.

Xiao Qeu zâmbi și continuă: Vreau doar tabloul tău, bine, profesore Zhou?

Zhou Zui răspunse: Da.

Xiao Qeu ridică telefonul, simțindu-se destul de fericit. Zhou Zui părea genul de  persoană care părea rece la prima vedere, dar cu cât îl cunoșteai mai mult, cu atât descopereai că era foarte confortabil să te înțelegi cu el. Nu-i plăcea să vorbească mult, dar nu prea făcea ca atmosfera să fie rece și nu era atât de distant pe cât părea. Xiao Qeu spunea întotdeauna că era cool, dar nu nepoliticos. Era relaxat, ca și cum nu i-ar fi păsat de nimic.

Mai târziu, Xiao Qeu chiar se duse să ia tabloul. Se duse în weekend dimineața devreme, dar studioul nu era deschis. Fata care veni prima era cea pe care o văzuse atunci și luă inițiativa să-l salute.

Xiao Qeu spuse:

– Îl caut pe Zhou Zui.

– Dar probabil că nu va veni în această dimineață. Clientul lui vine după-amiază, așa că probabil că nu va veni prea devreme. Vrei să vorbești ceva cu el? Ce-ai zice să-l sun?

Fata îi turnă un pahar cu apă și scoase telefonul mobil pentru a suna.

Xiao Qeu o opri:

– Nu, este în regulă, o să aștept să vină.

– Bine, atunci poți să stai aici sau să aștepți înăuntru. O să-ți aduc niște reviste.

Xiao Qeu chiar îl așteptă pe Zhou Zui în studio câteva ore în acea zi. El venise pe la ora nouă, iar Zhou Zui pe la ora două după-amiaza. Xiao Qeu o privise pe fata din holul din față făcând manichiura altora. Făcea lucruri frumoase, era foarte fericită și nu avea nevoie de bani.

Xiao Qeu o întrebă de ce nu voia bani. Fata spuse că era angajata șefului studioului și că, dacă accepta bani pentru manichiura, ea ar profita de el.

Xiao Qeu o întrebă:

– Șeful este Zhou Zui?

– Da.

-De ce îi spuneți toți așa? spuse  Xiao Qeu zâmbind:

– Este destul de amuzant.

Fata râse și ea:

– La început m-am luat după Lu Xiaobei și țipam, dar apoi m-am obișnuit. El este atât de cool. Să-i spun șefului, profesor sau frate Zhou nu este potrivit.

Xiao Qeu spuse:

– Hmm.

Fata puse deoparte ustensilele pentru manichiură, le puse într-o cutie sub bar și-l întrebă zâmbind pe Xiao Qeu:

– Nu crezi că are aerul unui cavaler rătăcitor?

Xiao Qeu dădu din cap.

– Da.

Mai târziu veniră doi băieți, care erau tatuatori aici. Amândoi aveau programări cu clienți și-și văzură de treaba lor. Unul dintre ei vorbea mult și îl întrerupea mereu pe Xiao Qeu când acesta vorbea.

Vorbiră așa toată dimineața, iar la prânz Xiao Qeu comandă chiar și un prânz bogat pentru a mânca cu ei. Lu Xiaobei era obișnuit să vorbească direct. După prânz, se ghemui pe un scaun și-i spuse lui Xiao Qeu:

– Frate, nu ai nicio șansă.

Xiao Qeu ridică din sprâncene și se uită la el:

– Ce vrei să spui?

Lu Xiaobei clătină din cap.

– Nu-ți mai pierde timpul, frate, nu ai nicio șansă.

Xiao Qeu întrebă:

– Are pe cineva în inima lui?

Lu Xiaobei nici nu afirmă, nici nu negă. Sări de pe scaun și plecă să lucreze.

Zhou Zui veni cu un client la ora două după-amiaza. Acest client era o cunoștință. Când îl văzu pe Xiao Qeu îl întrebă:

– Când ai venit?

Fata îi spuse:

– A venit mai devreme decât mine. A venit înainte să se deschidă ușa. I-am spus că te voi suna, dar a spus nu.

Zhou Zui îi spuse clientului:

– Așteaptă-mă.

Îi făcu un semn cu mâna lui Xiao Qeu și cei doi trecură prin ușa mică către studio. Îl întrebă pe Xiao Qeu ce fel de pictură voia.

Xiao Qeu spuse:

–  Orice, atâta timp cât e făcută de tine, dar ceva mai blând, maimuța aceea  este prea fioroasă.

Zhou Zui îl rugă să aleagă, iar Xiao Qeu se îndrăgosti de o pictură în ulei de la prima vedere. Pictura era în culori închisă, mai ales în tonuri de gri și înfățișa  un lac, acoperit de buruieni, dezolant și pustiu.

– Acesta este în regulă?

Zhou Zui îl dădu jos de și i-l dădu:

– Ia-l.

Xiao Qeu luă tabloul și plecă. Fata-i spusese că s-ar putea ca treaba lui Zhou Zui să nu fie terminată nici după lăsarea întunericului și că nu era nevoie ca Xiao Qeu să ​​mai aștepte.

În drum spre casă, Xiao Qeu se tot gândi la cuvintele lui Lu Xiaobei, care-i spusese pe un ton atât de hotărât că nu avea nicio șansă cu el.

Nicio șansă? Era destul de șocant să audă asta. Xiao Qeu zâmbi, dar dacă ar  ceda cu adevărat, atunci nu ar fi el.