Vântul prin arbori- Capitolul 10

Namsong se trezise foarte devreme și lua micul dejun pe terasă. Spre deosebire de apartamentele lui Taratree care aveau doar un balcon, ale lui erau dotate cu o terasă enormă cu vederea spre grădina botanică. Priveliștea era liniștitoare și plină de culoare. Un pic mai departe se zărea marea grădină botanică care fusese concepută chiar de Namsong. În această regiune, temperaturile nu scădeau niciodată mai mult de 5 grade și ploua foarte mult. Namsong nu venea des acasă, dar când era cazul rămânea ore în șir în sera din fundul grădinii. Acolo exista chiar și o cameră unde putea rămâne să doarmă și tatăl lui instalase și un pian Steinway, spre bucuria tânărului pianist.

Azi era o zi frumoasă, soarele  era blând și nici o briză de vânt nu deranja acea liniște odihnitoare.

Namsong se trezise așa cum adormise, strâns în brațe de Taratree, cu fața lipită de pieptul lui  și cu picioarele prinse ca într-o menghină între șoldurile bețivului. Când își dăduse seama că nu va putea să se extragă de acolo, oftase, se resemnase și adormise.  Se trezise odihnit și cu un ușor freamăt al corpului sub abdomenul inferior, ceea ce-l rușinase un pic. Se fofilase încet prin alunecare lăsându-l pe acel necunoscut care îi invadase spațiul ieri seară, să mai doarmă. Îl privise o clipă. Fața îi era destinsă și o șuviță de păr căzuse rebelă pe obraz ascunzându-i nasul drept și frumos. Privindu-l inima lui Namsong se umplu de o bucurie unică. Bărbatul acesta va deveni soțul lui. Bucuria aceasta însă ținu câteva secunde. Taratree încălcase una dintre regulile contractului. Și nu avea de gând să-i facă vreun cadou. Ridică ceașca de ceai, zâmbi gânditor și sorbi. Își aminti imaginea lui cu freziile turtite.

Sal’tare iubito.

Zâmbi și mai tare și inima i se ambală. Momentul acela fusese atât de surprinzător. Și sărutul acela…îl lua cu leșin doar gândindu-se…

…………………..

Taratree deschise ochii mari. Visase de el și de Wind. Revenit la realitate duse mâna la frunte. În loc de cap i se păru că avea norul acela negru din tabloul lui Namsong. Ce mama naibii?…Își amintea că băuse foarte mult…Trebuia să facă cererea aceea blestemată și nu avea curajul necesar. Așa că amestecase multe băuturi . Problema era că nu prea își amintea multe. Înainte să bea, cumpărase un buchet de frezii. Ajunsese cu el la Namsong? Se ridică încet, capul îi bubuia.

Taratree, ai întrecut măsura. Ce mama nai…

Gândurile fură întrerupte brusc și simți ca un duș rece în tot corpul. Unde era?

Dădu roată cu privirea. Un dormitor în tonalități de alb și turcoaz. La dreapta, ferestre înalte, la stânga, uși deschise ce dădeau spre o terasă. Dar când ridică ochii pe peretele din fața lui, știu unde era și inima i se învolbură ca un val într-o mare de sentimente. Își simți gâtul strângându-se. Aerul din plămâni fu revărsat cu emoție declanșând o ceață înlăcrimată ce acoperi mierea irișilor. În fața lui, sus, ca un martor tăcut al speranțelor lui, se odihnea un tablou. O acuarelă…câteva linii negre sub formă de valuri și câteva frunzulițe răzlețe. Văzu o frază scrisă jos, în dreapta. Se apropie cu pași un pic ezitanți. Își șterse ochii cu dosul mâinii, ca pentru a arunca înapoi într-o mare virtuală valul acela de lacrimi și citi.

LOM…PHAN…TANMAI…

Întoarse capul spre terasă și văzu jumătate de corp, picior peste picior. Își aranjă hainele boțite și-și trecu mâna prin păr. Mirosea a alcool, iar camera era îmbălsămată de miros de frezii. Privi florile care zăceau în dezordine pe podea, semn al unei comportări nepoliticoase. Acum trebuia să vadă pe unde va scoate cămașa. Venise aici beat și cine știe cum se compor…Un flash ieși din amintirea nopții trecute.

Iubito, ia spune-mi, te-a mai sărutat cineva până acum? …miroși a virginitate…Nong, uită-te la mine. N-ai curajul? Fricosule…Mm…Iubito, îți place? Ce spui, ne căsătorim?

Taratree își duse mâna la buze și trecu peste ele delicat, apoi se plesni peste frunte de mai multe ori.

Idiotule ! Acu…desfășoară-ți tot farmecul  ca să te ierte.

Se îndreptă cu pași lenți spre terasă. Apariția lui păru să-l lase complet rece pe Namsong. Fața lui nu lăsa să se vadă niciun sentiment. Purta ochelari de soare și asta era frustrant pentru Taratree. Ochii sunt oglinda sufletului, poți simți multe doar privindu-i. Dar se pare că Nong alesese fuga.

– Bună dimineața, spuse cu voce joasă Taratree.

Namsong se uită la el și răspunse pe un ton neutru :

– Khun, ca să fie bună, vă invit să vă spălați. Mirosiți și arătați ca un bistro la ora închiderii.

Taratree vorbi domol și rămase calm, deși ar fi vrut să se arunce la gâtul lui și să-l sărute.

– Iar mă domnești…iartă-mă pentru aseară, iartă-mă pentru tot, nu prea mi-aduc aminte bine, sper că nu te-am agresat.

Namsong sorbi încă o gură de ceai ca să nu pară prea emoționat și spuse rece :

-Dumneavoastră, Khun, pot înțelege că abia ați coborât din copac și comportamentul de om preistoric vă împiedică să fiți politicos. Ați încălcat una dintre clauzele contractului, știți, nu ?

Taratree nu plecă deloc capul. Începea să-i revină imagini și cuvinte în minte.

Vocea lui sună moale, ca a unui om înțelept :

– Iar mă domnești. Mi-ai spus Phi, aseară.

– Khun, Phi e un cuvânt care se merită. Ați încălcat sau nu cauzele contractului ?

– Tatăl tău mi-a cerut să fac cererea în căsătorie, am băut ca să am curaj.

Namsong fu destabilizat în fața aerului bosumflat al acestui playboy bețiv. Și privindu-l își dădu seama că deși era într-o stare boțită tot frumos i se părea. Mâinile îi tremurară imperceptibil. De ce simțea nevoia de a-l alina? De ce simțea nevoia de a-l strânge în brațe și a-l proteja? A-l proteja de ce? Ce absurditate. Bărbatul acesta avea 190 cm , era plin de mușchi, era expert în arte marțiale și thai box. Nu avea nevoie de nimeni ca să fie protejat.

– Rediscutăm după ce te speli.

Dar contrar tuturor așteptărilor, Taratree se prăbuși în genunchi la picioarele lui, șocându-l.

Acum, el se afla foarte aproape de corpul lui făcându-l să tremure imperceptibil. Nu înțelegea ce se întâmplă, Taratree se scotoci în buzunarele pantalonilor și scoase o cutiuță mică. Lucrătura cutiuței te făcea să înțelegi că prețul bijuteriei din ea era teribil de ridicat. Namsong făcu ochii mari. Respirația i se opri. Ce era asta? Un inel? Inima i se zbătu emoționată…

Taratree ținea cutiuța în palma lui mare ca pe un pui de vrabie căzut dintr-un cuib și care are nevoie de protecție. Ridică privirea spre Namsong și vorbi cu voce lină aproape rugătoare:

– Khun Namsong, știu că sunt un bețiv, un nesimțit, un prost crescut, dar n-am terminat cererea mea de căsătorie. Ieri am venit cu frezii pentru că știu că erau florile preferate ale mamei tale.

Se opri o clipă. Nu putea vedea ochii lui Namsong și asta îl durea.

– Khun Namsong, eu mai aveam ceva pentru tine, dar se pare că ieri m-a luat valul și nu ți l-am dat.

Tanmai și Namsong luau cina în celulă și discutau ca de obicei despre una și despre alta.

– Phi, acum suntem mici, dar când vom crește mă vei cere în căsătorie, nu?

Tanmai îl privi amuzat pe copilul sfrijit care abia trecuse de cei 12 ani ai vieții lui.

– Abia ai trecut de 12 ani și vrei deja să te căsătorești?

– Nu, Phiii, nu acum, când vom fi mari.

– Dar ce înseamnă „mari” pentru tine? îl întrebă curios pe băiatul ce ascundea soarele în pletele lui.

Wind se gândi un pic apoi spuse serios:

– Când vom sta amândoi în aceeași acasă. Și vreau să faci o cerere frumoasă în căsătorie.

Tanmai continuă jocul cuvintelor:

– Ce înseamnă frumoasă?

Wind deveni și mai serios.

În primul rând, să vii cu frezii. Mamei mele îi plac foarte mult și miros frumos.

Tanmai zâmbi blând.

– Ok , voi veni cu frezii.

– Stai, n-am terminat, ai uitat de inel? Vreau un inel special, nu ca alea de prin magazine.

Tanmai îl asculta cu seriozitate.

– Și cum ai dori să fie inelul?

– Să semene cu tatuajul nostru și în interior să scrie Lom Phan Tanmai.

Tanmai îl privi gânditor și după un moment spuse:

– Nu voi uita, îți promit.

Gândurile lui Taratree se disipaseră pentru o clipă, dar reveniră în grabă. El deschise cutiuța și un inel scoase capul de acolo.

– Khun Namsong, așa a vrut soarta, să ne adune împreună din obligație, dar eu îți promit că alături de mine vei avea cea mai frumoasă viață, promit să nu mai beau și să respect clauzele contractului. Vrei să fii soția mea cât mai repede?

Spunând acestea,  el așteptă cu acea cutiuță în mână răspunsul lui Namsong.

Acesta era foarte tulburat și era fericit că avea ochelarii de soare drept paravan al inimii. Ridică mâna stângă pentru a primi inelul de logodnă, fără să scoată nici un cuvânt. Era foarte emoționat. El visa de 5 ani la acest bărbat și suferise de fiecare dată când acesta se afișa cu o nouă cucerire fie ea femeie sau bărbat. Visase mereu că se vor întâlni și că acesta se va îndrăgosti de el la prima vedere. Sărutul din noaptea trecută îi sfredelise nu numai inima ci și trupul și creierul și cele mai profunde locașuri ale conștiinței. I s-ar fi dat lui noaptea trecută dacă acesta n-ar fi fost beat.

Taratree scoase inelul și delicat i-l trecu pe inelar. Namsong se uită la mica bijuterie. Linii care semănau cu niște valuri și trei frunzulițe printre ele ca și cum ar fi fost spulberate de vânt. Era în aur alb și se vedea că lucrătura era excepțională, a unui adevărat orfevru.

– Cu acest inel eu întăresc contractul pe care noi doi l-am semnat și aș dori să fixăm data cât mai repede.

Namsong stătu pe gânduri în timp ce admira inelul de logodnă.

– Atunci vă las să alegeți.

Taratree se ridică și părăsi apartamentele lui Namsong.

……………..

Nong Korn, ai sosit.

–Khun Singte, m-am grăbit imediat ce m-ați chemat, nu ne-am văzut de 6 luni, de când mi-ați propus afacerea. Să înțeleg că acel contract e gata de semnat?

-Da, doar trebuie semnat și acordul dintre noi doi devine valabil imediat.

– Îl pot citi?

Phu Singte împinse dosarul care se afla în fața lui, pe birou. Korn Wisanut îl deschise și răsfoi citind cu voce tare:

– Acord…părțile se angajează să respecte clauzele… Mda… mm… 10% din avere… Khun Wisanut devine consilier al Familiei 1…mm…căsătorie asigurată cu Namsong Singte… mm… Contract pe capul lui Taratree Saeng-aaron și pe cel al lui Nakarin Singte. Vila Lom Pha Tanmai devine proprietatea familiei Wisanut.

-OK… Stilou…

Phu Singte întinse un stilou. Korn semnă și închise dosarul cu satisfacție.

– Trebuie să te grăbești. Știu din surse sigure că frate-miu vrea să grăbească aceasta căsătorie.S-ar părea că e pentru luna martie.

 -Nu-ți fie teamă, pregătirile sunt în curs de finalizare. Am angajat cei mai buni oameni. Trebuie să fie într-un moment în care sunt toți laolaltă. Doi iepuri dintr-o lovitură.

 -Da.

Korn se gândi un pic apoi rânji.

– Atunci să acționăm în ziua căsătoriei.

Phu Singte râse grosolan.

– Ești deștept. Atunci să-i tragi un glonț și fătălăului meu. Așa, eu ies din cauză.

Korn se uită la el zâmbind malefic.

– E posibil. Deci să-mi spui data, ora și locul și e ca și rezolvată problema. Bye, bye Taratree Saeng-aaron, bye, bye Nakarin Singte.

…………………………….

Maria venise în acea dimineață la restaurantul Micul Vrăjitor, restaurantul lui Chen. Atunci când Namsong termina concertele, expozițiile și se retrăgea la Saphuri, Maria lucra pentru Chen. Și era cea mai fericită. Azi trebuiau să se ocupe de  bilanțul financiar și să rezolve anumite probleme de gestiune. Restaurantul fusese cumpărat de mama lui Chen, Ava, care dorise ca fiul ei să aibă o oarecare independență financiară și era cel mai bun din toată regiunea Saphuri.

În așteptarea lui Chen care se dusese să discute cu bucătarul șef, adusese micul dejun în birou și se pregătea să prepare o cafea. Biroul lui Chen era dotat de un colț cafea, ceai, băuturi. Maria învățase să prepare cea mai bună cafea și de altfel, Chen o recunoștea și o lăuda tuturor.

Se auzi ușa de la intrare. Maria se întoarse surâzătoare.

– Khun Chen cafeaua e…

Cuvintele rămaseră suspendate în aer și simți o răceală care o pietrifică.

Phu Singte  era cel care intrase în birou cu mâinile în buzunare și plin de sine. Avea aerul unui porc ajuns în înalta societate și Maria nu-l aprecia deloc. De câte ori se aflau aproape unul de altul, acesta o pipăia ca pe un cal de vânzare. Atentase deja de două ori la pudoarea ei și Chen fusese cel care o salvase de fiecare dată. Dar acum Chen nu era aici și teama o învălui. Se întoarse spre el încercând să pară cât mai naturală.

– Khun Singte, bună dimineața, cu ce vă pot fi de folos?

Phu Singte o privi cu ochi pofticioși și spuse rânjind:

– Maria, ce plăcere să te văd. Ia arată-mi cum prepari tu un ceai perfect. Știi că sunt fan de ceaiuri. Ce-mi propui? Te ascult.

Maria se apropie de ceainicul japonez și spuse cu profesionalism:

– Doriți un Da Hong Pao[1]? Sau poate un Panda Dung[2]? Aș putea prepara și un Narcissus Wuy[3], doar să-mi spuneți ce preferați.

Phu Singte se apropie de Maria cu pași lenți ca un ghepard ce se pregătea  să vâneze o căprioară.

– Ce prefer? Ghici?

Apoi dintr- o mișcare fu lângă ea și o presă cu corpul mic și obez de tăblia mesei. Maria interpuse mâinile între ea și corpul acela care o scârbea. Phu Singte nu se lăsă, puse brațele pe fundul ei și începu să le miște ca și cum frământa un aluat.

– Ei hai, hai, nu te lăsa rugată, cu un simplu Da, poți deveni cea mai bogată secretară. Te îmbrac în aur din cap până în picioare. Hai, ce spui, te fut?

Ochii Mariei se umplură de lacrimi.

– Khun Singte, vă rog să-mi dați drumul, eu…eu..eu am deja pe cineva.

Phu Singte se opri din frământat și se uită direct în ochii ei.

– Ce frumos minți. Mă excită femeile care se lasă greu.

Lăsă una dintre mâini și o puse pe unul dintre sânii ei, frământând puternic.

– Hai, fii amanta mea și o să ai tot ce vrei. Ce spui?

– Khun, soția dumneavoastră…

-Cine? Ava? Molia aia? E rece ca o statuie, nici măcar nu mi se scoală. Dar…cu tine e altfel. Ia uite.

Zicând acestea, îi luă mâna și i-o lipi pe sexul lui sculat. Corpul lui mimă actul sexual împingând-o cu forță.

Trase de nasturii cămășii care se rupseră împrăștiindu-se pe jos. Maria continua să se zbată, dar știa că n-are nici o șansă. Phu Singte era foarte puternic.

-Dă-i drumul!

Chen tocmai intrase. Vocea lui, care de obicei era moale și duioasă, sună ca o lamă de cuțit ce tranșează un os.

Phu Singte întoarse capul, fără să-i dea drumul Mariei. Pipăi buzunarul cu mâna liberă și scoase un sul de bilete pe care îl aruncă pe jos.

– Du-te și cumpără-ți bomboane. Am o afacere de rezolvat.

Chen privi chipul înlăcrimat și cămașa ruptă. Maria arăta ca un miel dus la tăiere.

– Tată, am spus să-i dai drumul. Nu mă face să repet.

Phu Singte ricană.

– De ce ? De ce să-i dau drumul? Ce? E femeia ta?

Chen ridică privirea…ezită…Maria era soarele. De câte ori plânsese pentru Namsong, de câte ori fusese nefericit, ea rămăsese mereu alături de el, să-l înveselească, să-i facă o cafea cum nimeni altcineva nu știa s-o facă, să-i povestească vrute și nevrute și să-l aline. Femeia aceasta nu merita umilința. O nebunie îi răsări în cap. Era nebun…Pentru prima dată simți nevoia să se revolte. Ridică fruntea semeț și își privi tatăl direct în ochi.

– Da, e femeia mea. Tu ai sute, eu am una, așa că ia-ți labele alea murdare de pe ea!

Phu Singte făcu ochii mari și procesă cuvintele acelea apoi izbucni într-un râs haotic.

– AHAHAHAHAHAAAAHAAAA!!!Ahahaha! Hahahahaha!!! Doamnee, de mult n-am mai râs atât de bine.

Apoi deveni serios, iar privirea îi era crudă. Îi dădu drumul Mariei.

– Fătălăule, ai tu o femeie? De când te știu, îți curg balele după celălalt fătălău. Ai tu coaie? Fugi măi, te revolți și spui idioțenii ca să nu pot avea și eu un moment picant cu donșoara asta. Hai, valea până nu mă înfurii. Pleacă dracului de aici!

Spunând aceste se reîntoarse  la activitatea de pipăire a corpului Mariei.

Dar nu apucă să pună palmele pe pielea ei că din spate, ca o lăcustă gigantă, Chen se aruncă pe el. Phu Singte clocoti de mânie.

-Vierme, sari pe tac’tu?

Se scutură și se întoarse pentru a-l pocni pe gândacul acela nemernic, dar lovitura fu parată de brațul lui Chen care strigă aprig:

– E femeia mea, a mea, mă auzi tu?! Dacă vrei să o ai, atunci omoară-mă aici, căci altfel nu te voi lăsa să o atingi.

Maria se retrăsese în colț și-și ținea tremurând cele două părți ale cămășii încercând disperată să-și ascundă pieptul dezgolit.

Phu Singte se opri…se gândi…rânji…

– Bine, zici că e femeia ta. Atunci sărut-o acum și aici.

– Ce?!

– Ce?!

Chen și Maria exclamaseră în același timp.

Privirea lui Phu Singte deveni dură.

– Ce-ai auzit. Sărut-o. Da’ nu ca la grădiniță. Vreau să văd un sărut ca în telenovele. Dacă e convingător, asta e,  ți-o las. Hai, să vă văd în acțiune.

Spunând acestea, trase un scaun în mijlocul încăperii și se așeză ca la teatru.

Chen ezită din nou…Nu era că nu știa să sărute, știa, și chiar foarte bine. Prostituatele de la bordelul unchiului său îl învățaseră cum să o facă, ața cum îl inițiaseră și în arta de a face sex. El era foarte realist. Nu avea un fizic frumos. Era chiar urât, de aceea trebuia să acopere acest defect cu alte calități.

Deci nu incapacitatea era problema ci faptul că Maria părea o fată cu multă delicatețe și părea inocentă. Avea el dreptul să o sărute?

Maria continua să încerce să-și acopere pieptul, dar fără prea mult succes. Chen se apropie de ea, își scoase sacoul costumului și îl puse pe Maria, îmbrăcând-o ca pe un copil. Apoi încheie toți nasturii. Făcuse toate aceste mișcări cu spatele întors la tatăl lui. Terminând, el se uită direct în ochii fetei. Avu o tresărire, era prima dată că o privea așa de aproape și abia acum văzuse ochii albaștri, senini care semănau cu florile de nu-mă-uita. El se uită câtva timp ca să-i dea de înțeles că jocul trebuie jucat. Se aplecă spre urechea ei și-i șopti:

– Nu te teme.

Apoi o luă de mână și o trase spre locul unde aștepta tatăl lui.

Phu Singte îi privea fără nerușinare. Râse obscen :

– Ei hai, mai aștept mult?

Inima Mariei se zguduia ca o navă prinsă în mijlocul unui uragan. Bărbatul acesta pe care ea îl iubea de mulți ani, urma să o sărute. Primul ei sărut din viață…De multe ori visase că Chen o săruta, de multe ori i-ar fi sărit de gât, de multe ori ar fi vrut să fie iubita lui. Și iată că azi totul se petrecea cu o viteză uluitoare.

Chen o prinse cu mâna stângă de talie, lipind-o de el cu tot corpul. Mâna cealaltă veni să se odihnească pe ceafa ei, cu o mișcare blândă. fața lui Chen se apropie și ea închise ochii tremurând…Simți buzele lui Chen calde și cu un gust de reglisă lipindu-se de buzele ei umede. Apoi, cu delicatețe, încercă savoarea și sentimentul de a fi invadată de senzori necunoscuți. Limba lui Chen veni să întâlnească limba ei frecând-o ușor într-un du-te vino care îi dădu o amețeală dulce. Ridică brațele ca să se agațe mai bine de corpul bărbatului iubit .Își simți corpul levitând și inima aceea a ei…inima aceea bubuia asurzitor. Avea impresia că va exploda și că bucățile îi vor ieși prin urechi. Obrajii îi erau în flăcări și percepea o neliniște în sânii care începuseră să se întărească. Ar fi vrut ca momentul acela atât de intim să nu se mai termine. Ochii i se împăienjeniră de lacrimi care începură să se prelingă atingând și obrajii lui Chen. Acesta, simțind căldura sărată, se retrase brusc, dar nu-i dă du drumul. Era emoționat pentru emoția acelei femei care nu mai fusese sărutată niciodată. El, Chen Singte , un bărbat urât sărutase o femeie frumoasă și privind-o în ochi nu vedea dezgustul, vedea o anumită tristețe. Florile acelea de nu-mă-uita se întipăriră adânc în memorie, lăsându-l fără aer. Maria îi zâmbea… Își simți corpul fremătând, Speriat se desprinse de ea.

Râmaseră amândoi unul lângă altul cu capetele în jos în fața lui Phu Singte.

Acesta oftă de parcă era sfârșitul lumii.

– Asta e, am pierdut bătălia. Deci, bine ai venit în familia Singte, donșoară.

Cei doi ridicară capurile la secundă. Amândoi aveau ochii cât cepele.

Phu Singte se uită la ei și pufni enervat.

– Ce? N-am voie să-mi felicit viitoarea noră? Să-mi dați data nunții ca să pregătesc totul. Hai, acu’ plec. M-am săturat  să văd doi mototoli. Mă întreb dacă știți cum se fac copiii. Pfff. Hai, bye…mormolocilor.

Tăcerea se așternu în biroul lui Chen după plecarea lui Phu Singte. Cei doi rămăseseră în aceeași poziție…Erau în rahat până la gât…

…………….

Când era în vacanță, Namsong petrecea zilele în grădina botanică și mai ales în seră. Avea multe specii de cactuși strânși de prin lumea largă. Avea și o grămadă de cactuși arici de mare, dar oricât căutase, nu găsise forma acelui cactus din visul lui. De aceea îl pictase.  Colecționa cactuși arici de mare încă de când avea 15 ani. Într-o noapte avusese un vis despre el, visase o promisiune…promisiunile trebuie ținute întotdeauna…

Plecase de acasă în expediție secretă, așa cum îi citise mama lui într-o poveste. Voia să descopere o comoară și să revină victorios. Da…dar în poveste, eroilor nu li se făcea niciodată foame și nici nu se rătăceau. Și acum, lui, Namsong Singte, 5 ani, erou și pirat novice i se făcuse o foame teribilă și nu mai găsea drumul spre casă. Soarele bătea puternic și lacrimile care-i curgeau pe față se uscau instantaneu. Ajunsese într-o fundătură…O casă mare cu două etaje. Pe scara de la intrare văzu un copil așezat pe ultima treaptă…era mai mare decât el. Se apropie curios pentru că băiatul se uita  ceva ciudat de lângă el.

Băiatul întoarse capul spre el și urlă:

-Nong, dacă ești un cerșetor pleacă de aici, mamei nu-i plac deloc.

Namsong continuă să se apropie și spuse cu voce pițigăiată:

– Nu sunt cerșetor, Phi, sunt pirat și am plecat să caut comori.

Băiatul mai mare pufni în râs:

– Vai de capul tău! Unde ți-e sabia? Pistoalele? Cuțitele?

Namsong îl privi un pic perturbat, apoi ridică din umeri arătând mâinile goale.

– N-am. Și mi-e tare foame.

Băiatul îl privi și râse un pic batjocoritor:

– Râd și curcile de tine, Nong.

Namsong privi obiectul de lângă băiat și făcu ochii mari.

-Phi, ce e asta? Pare înfricoșător. E un animal?

– Ce prost ești! E un cactus și nu oricare, e un arici de mare.

Namsong se scărpină în cap nedumerit.

– Ai spus că nu e animal și acu spui că e un arici.

– Aoleu, chiar ești prost, lasă nu mai încerca să înțelegi. Vino aici, se pregătește să înflorească. Stai lângă el.

Namsong se așeză de partea cealaltă a cactusului și privi.

Planta aceea cu țepi era urâtă și avea ca un băț scurt lipit de ea. De ce băiatul acela o privea de parcă era Zâna Zânelor?

– Cum te cheamă, Nong?

– Song, mama mă strigă așa pentru că îmi place să cânt la pian, dar pe tine cum te cheamă?

– Mama îmi spune Tara[4] pentru că sunt campion la box thailandez la juniori. Nu mai vorbi, pierdem ce e mai frumos.

Cei doi copii stăteau acolo și priveau acel cactus. Namsong  scoase un sunet de exclamare:

– Phi, e o floare!

– Șșșșș! Nu strica momentul!

Rămaseră acolo câteva ore bune. Namsong văzu cum încetul cu încetul bățul acela urât se transformase într-o floare mare , albă și care răspândea un miros atât de dulce. Era atât de frumoasă!

Se lăsa seara.

O mașină lungă trecu pe lângă străduța din fața casei și o femeie cu păr auriu și pielea albă sări din ea și alergă spre băieți strigând:

– Song! Ce faci aici?! Te caut de ore în șir! Treci imediat în mașină!

Namsong se ridică si dădu să plece, apoi se întoarse și-i spuse băiatului:

-Phi, cactusul e cea mai frumoasă floare. Când voi fi mare voi avea o grămadă, îți promit, iar cel mai mult îmi va plăcea ariciul de mare.

[1] Da Hong Pao- este un ceai oolong  prestigios din munții Wuyi.

[2] Panda Dungn- Cel mai scump ceai din lume, deoarece e fertilizat cu excremente de panda

[3] Narcissus Wuy- Are o aromă distinctă de ciocolată, lemn și flori, rezultată în urma unui proces riguros de oxidare de 60%. Culoarea lui e aurie.

[4] Tara- Star(lb thai)