Vântul prin arbori- Capitolul 14

De ascultat la lectură:

https://youtu.be/tsBVDHGzYvo?si=P7B3paHIa0OSf4-K

Taratree ieși de sub duș, puse halatul pe el și părăsi baia. Namsong se spălase deja , deci sigur dormea la ora aceea târzie. Dar intrând în dormitor, mare îi fu surpriza să-l vadă citind o carte în fotoliul de lângă fereastră. Avu un zâmbet tăcut.

Nong, dacă tu crezi că scapi, te înșeli…

Pijamaua era aranjată frumos pe pat. Întoarse spatele și-și lăsă halatul să cadă la picioare. Un corp atletic , fără urmă de grăsime se ivi în fața lui Namsong.

Zdrang!

Cartea din mâna lui Namsong aterizase pe podea. Taratree făcu un gest de întoarcere, dar Namsong începu să strige cu obrajii în foc:

– Nu te întoarce! Phi, îți interzic! Auzi, tu?

Zicând acestea, Namsong își acoperi obrajii și ochii cu palmele.

Taratree rămase așa, în picioare cu fundul gol spre Namsong.

– Nong, suntem între bărbați, de ce strigi așa? Vrei să mă atingi? Îți dau voie dacă vrei.

– Cine vrea? se rățoi Namsong tot continuând să țină mâinile pe ochi.

– Tsk! Nong, iar îmi răspunzi cu o întrebare?

Se uită la bărbatul mărunțel care era ghemuit în fotoliu cu ochii ascunși de degetele lungi. Îi venea să se ducă la el și să-l dezbrace, să-l atingă, să-l sărute, să facă de toate cu el. Dar încercă să-și calmeze ardoarea… nu în această noapte…nu în această casă. El voia să-l învețe pe Namsong ce înseamnă să devii una și aceeași persoană cu cineva iubit, în dormitorul lui, lângă acel cactus și lângă acel tablou. Aștepta de mai mult de 15 ani, putea să mai aștepte câteva zile. Dar în noaptea aceasta îl va învăța ce e acela orgasm. Era foarte hotărât. Trase pantalonii pe el și încheie bluza de pijama doar cu un nasture. Se întinse în pat pe o parte cu fața spre perna lui Namsong.

– Nong, treci în pat. E târziu.

Namsong deschise ochii printre degetele răsfirate. Se aplecă apoi să culeagă cartea căzută și o redeschise de parcă nu auzise ordinul lui Taratree.

Acesta se ridică în moalele capului și spuse pe un ton ferm:

– Dacă nu vii, vin eu la tine.

Când auzi acest lucru, Namsong puse cartea la loc, pe etajera bibliotecii și veni repede. Se așeză pe pat pe spate cu mâinile pe burtă cât mai departe de Taratree.

Acesta zâmbi stinse lumina și șopti:

– Nong, ți-e frică de mine?

Namsong întoarse capul spre el și răspunse ca de obicei cu o întrebare:

– Cui i-e fri…

Nu apucă să termine întrebarea că se trezi înfășurat în brațele lui Taratree cu capul presat de pieptul lui. Încercă să se zbată pentru a scăpa din strânsoare, dar în zadar. Ridică repede capul și spuse cu glas gâtuit:

– Încalci clauza! Dă-mi drumul!

Taratree  îl ținea aproape de el și zâmbea ca un copil ce primise o jucărie minunată.

– Nong, nu te mai zbate, îmi trezești prietenul.

Namsong încetă dintr-o dată să se mai agite. Simțise într-adevăr pe coapsă ceva dur ce se reliefa din pijamaua lui Taratree. Acum chiar îi era frică. Nu mai mișcă deloc.

Taratree slăbi strânsoarea și Namsong vru să plece. Auzi însă glasul moale, duios al lui Tree:

– Îți sunt chiar atât de urât? Ai pus clauza aia nenorocită și profiți. Mă întărâți și fugi. De ce, Namsong?

Bărbatul cu plete albe se întoarse în poziția dinainte, dar căută să fixeze ochii lui Taratree. Când toamna întâlni mierea aceea fierbinte, cerul din ochii lui Namsong deveni senin, ca unul de vară.

Taratree avea ochi catifelați care îl mângâiau fără să-l atingă, care îl ridicau undeva în văzduh și apoi îl coborau direct în inima lui.  Se simți ca într-un carusel. Părea că anotimpuri se mișcau haotic în interiorul lui amestecând frigul de iarnă al temerilor, căldura de vară a inimii ce galopa, ploile toamnei din irișii lui și sentimentele primăvăratice care începeau să înflorească. Corpul lui fremătă și când Taratree își apropie fața de a lui, auzi caruselul acela vorbind în mintea lui:

Sărută…sărută…sărută….

El lăsă buzele și limba lui Taratree să-i exploreze nu numai gura ci și sufletul. Ținea ochii închiși dar vedea totul, vedea lumini de toate culorile, le vedea cu simțirea. Da…el era…el simțea…el era viu…el stătea în brațele  acestui bărbat și parcă acolo crescuse și se maturizase.

Sărutul fu lung și atât de intens încât Namsong nici nu-și dădu seama că Taratree îl dezbrăcase complet. Reveni un pic la realitate în momentul în care acesta își scoase pantalonii.

Bolmoji un fel de refuz de a continua împingând cu palmele fine pieptul semi dezgolit, dar Taratree continuă să se dezbrace. Amândoi erau acum cu trupurile eliberate de ascunzișurile de mătase ale pijamalelor. Taratree îl apropie din nou de corpul lui, dar de această dată Namsong scoase un geamăt inconștient și răsuflă greu.

– Phi…nu…te rog…

Taratree se opri și se îndepărtă doar puțin. Apoi trecu o mână prin părul lui ca și cum l-ar fi aranjat. Pe urmă, cu o expresie foarte serioasă îi luă mâna cu inelul și depuse o sărutare pe el și o alta în podul palmei. Îl privea liniștit, un pic trist.

– Nong, prima noastră noapte de dragoste nu va fi aici ci la Lom Phan Tanmai. Îți promit că aici eu doar îți voi oferi ceva de neuitat. Ai încredere în mine. Poți?

Creierul lui Namsong era într-o amorțeală apropiată beției. Irișii incandescenți ai lui Taratree îl hipnotizară. Ultima fărâmă de negare se disipă lăsând locul unei patimi care îl neliniștea și îl tulbura. Palmele lui care împinseseră pentru a refuza corpul de lângă el începură să cerceteze, să exploreze, să mângâie. De astă dată el deveni mai îndrăzneț. Simți nevoia să sărute pielea aceea un pic mată. Era întuneric în cameră, nu putea vedea, dar putea simți. El puse buzele pe ici și colo gustând pielea un pic sărată amestecată cu un miros de parfum lemnos apoi se întinse aproape de trupul lui Taratree lipindu-se de el cu o anumită ezitare. Simțea o mare neliniște în partea de jos, îl durea chiar. Nu fusese niciodată interesat de sex. Nu fusese niciodată atras de nimeni. Nu iubise, nu dorise. Dar din momentul în care îl văzuse pentru prima dată pe Taratree la acel concert, din momentul în care acest bărbat întorsese capul pentru a se uita la el…din acel moment…el știuse…Un fir roșu invizibil se crease între el și acest om. Îl așteptase…Noaptea aceea la barul Wilde Rose…Când îl văzuse cu sticla de șampanie apărând în separeul lui, firul roșu invizibil îi sufocase inima, îi pulverizase plămânii și stăpânirea de sine. Și ziua în care semnase contractul…furia celuilalt îi spulberase încrederea în sine. Pusese clauze…le pusese cunoscând încăpățânarea celuilalt. Ochelarii fumurii îi fuseseră un adevărat prieten. Dacă Taratree i-ar fi văzut privirea…ar fi înțeles…Putea el, Namsong Singte, fiu de milionar să-i spună direct în față:

Te iubesc de 5 ani de zile, bine ai venit în viața mea?

Și acum, cel pe care îl iubea era aici…Ochii i se umplură de lacrimi. Taratree îl trase lângă el și-i atinse esența vieții. Namsong nu se feri, din contră, se frecă de mâna lui ușor. Taratree se opri, îi luă mâna și o depuse ușor pe sexul lui.

– Descoperă-mă și lasă-mă să te descopăr…vrei?

Namsong mângâie acel falus care era catifelat, deja ridicat. Descoperea…dorea…iubea…

Taratree începu să-și miște mâna pe sexul lui Namsong într-un du-te vino delicat. Se apropie și începu să-l sărute în același ritm cu mișcarea mâinii. Limba lui acaparase limba celuilalt și frecarea lor în ritmul frecării sexului lui Namsong îl făcu pe acesta din urmă să geamă intens . Lăsase falusul lui Taratree și se agățase cu ambele mâini de gâtul lui. Se unduia, din când în când trecea cu mâinile prin părul lui Taratree. Se simțea răvășit, dar atât de fericit. El era în acel moment în plină escaladare a unui tunel întunecos. Taratree se opri din sărut și se aplecă la urechea lui Namsong:

– Nong, lasă-te purtat de senzații, urcă spre lumină, hai….iubitule…

Vocea lui Taratree, atât de senzuală, mișcarea mâinii acestuia, iubirea lui atât de răbdătoare, îl aduseră în pragul paroxismului și ușurarea veni pentru prima dată în cei 27 de ani ai lui. Era ca o mică moarte și ar mai fi murit încă de zece, de o sută, de un infinit de ori…în brațele celui iubit. Acum știa că firul roșu nu se va rupe niciodată…nici în această viață, nici în următoarele. Sucul vieții îl lovise pe Taratree din plin, dar nu se sinchisise. Când Namsong terminase ascensiunea, îl luase în brațe ca în vremurile din celulă. Acesta murmurase jenat:

– Phi, te-am murdărit, să ne spălăm.

Taratree îl ghemuise și mai mult la pieptul lui.

– Tot ce vine de la tine e prețios. Ne vom spăla mâine dimineață. Miroși iar a frezii…

Namsong nu răspunse. Adormise….Camera și întregul domeniu erau scufundate în întuneric. Afară natura era zguduită de ploaia furtunoasă, iar înăuntru lui Taratree era o altfel de furtună.

El mângâie ușor pletele albe și spuse mai mult ca pentru sine:

– Wind, te iubesc atât de mult…

……………………….

Chen era pe cale să o ridice pe Maria de pe el , dar ea îl opri cu o atingere fină pe mână. Chen o privi surprins.

– Nu vreau să te rănesc, înțelegi? Vor mai fi nopți, avem toată viața înainte. Important e ca tu să…

Chen nu termină fraza, gura îi fu acaparată ușor fără nici un pic de violență. Corpul Mariei se mișcă ușor ridicându-se și coborând în jurul penisului dur și mare. O durea, dar nici vorbă pentru ea să-l lase pe Chen așa. Citise prin cărți de educație sexuală că bărbatului îi este foarte rău când e excitat și nu poate ejacula. Așa că ea trebuia să-l ajute. Cu o femeie atât de frumoasă deasupra lui Chen crezu că va înnebuni. Pierdu firul rațiunii. O prinse de talie și se mișca în același timp cu ea, mai repede și mai repede. O licărire de conștiință îi strigă chiar înainte de a ejacula:

-Nu porți prezervativ

și vru să se retragă, dar Maria îl blocă apăsându-se puternic pe el. Esența vieții explodă în corpul Mariei care gândi în același timp cu acea năvală:

– Iubitul meu, îți voi da copii frumoși.

Afară natura era dezlănțuită și se auzea clar șuierul vântului care parcă șuiera povestea începutului acelor două iubiri: Namsong și Taratree pe de o parte, înfășurați în misterele copilăriei lor, Chen și Maria, două suflete introvertite pe de altă parte.