Te așteptam-Capitolul 22

Zhou Zui se întoarse și plecă

Zhou Zui se întoarse și plecă, întinzând mâna pentru a-i ciufuli părul lui Xiao Qeu, la fel ca data trecută, apăsă și-l scutură ușor de două ori.

Zhou era foarte drăguț și nu părea să îl respingă niciodată. Indiferent ce spunea Xiao Qeu, Zhou Zui era practic de acord. Astfel, când Xiao Qeu îi ceru să deseneze trandafiri, Zhou Zui fu de acord.

– Mulțumesc, profesore Zhou, dar nu mă grăbesc. Nu te grăbi să desenezi. Doar fă-o când ai timp,  spuse Xiao Qeu zâmbind în timp ce stătea pe scaun. Zâmbi cu satisfacție, iar în ochi îi erau raze de soare. După aceea, alese un trandafir și îl puse pe o bucată de hârtie neagră și-i făcu o fotografie.

După ce făcu fotografia, o postă ​​pe WeChat Moments cu textul:

– Profesorul Xiao așteaptă un trandafir uriaș, frumos și cochet.

Probabil că Fang Qiaoqiu se întâmpla să se uite pe WeChat Moments și, de îndată ce Xiao Qeu postă, primi o mulțime de comentarii, care erau fețe cu expresii zâmbitoare.

Xiao Qeu le ignoră, blocă ecranul și continuă să citească informațiile.

– Profesore Zhou, ce ai la cină? îl întrebă Xiao Qeu pe Zhou Zui în timp ce se uita la computer.

Zhou Zui spuse:

– Tu hotărăști.

Xiao Qeu avea acum mult timp și stătea adesea în studio. Cei doi petreceau mult timp împreună și aveau adeseori ocazia să ia masa amândoi. Când relația nu era atât de strânsă înainte, cum de putuse Xiao Qeu să ​​îndrăznească să-l scoată pe Zhou Zui să mănânce singur?

– Atunci hai să mâncăm din bucătăria Hunan. Colegul meu mi-a recomandat un restaurant în care nu am fost până acum. Hai să încercăm, spuse Xiao Qeu.

Zhou Zui stătea lângă el și aranja hârtiile de desen și cărțile de pe masă, apoi luă o carte și o puse la loc pe raftul de deasupra.

– Bine.

Cărțile fură așezate sus pe raft, dar chiar și la înălțimea lui, Zhou Zui fu nevoit să-și întindă brațele pentru a ajunge la ele. Era foarte aproape de Xiao Qeu. Când își ridică brațele, hainele i se ridicară și o secțiune din talie din partea  dreaptă fu expusă. Chiar dacă durase doar câteva secunde, Xiao Qeu reuși să o prindă cu privirea.

În acele câteva secunde, îl văzu pe Zhou Zui purtând cureaua pe care i-o dăduse. Deasupra centurii era un corp puternic, cu linii musculare frumoase.

Xiao Qeu își ridică din nou privirea și văzu brațul ridicat al lui Zhou Zui. Puterea mușchilor brațului și umerilor nu putea fi ascunsă prin haine. Mai sus se aflau gâtul, bărbia și părul foarte scurt. Părul ar trebui să fie foarte dur și îți puteai imagina chiar că se simțea țepos la atingere.

Zhou Zui termină de așezat cartea și-și lăsă brațele jos. Când își coborî capul, întâlni ochii arzând ai lui Xiao Qeu. Era nepregătit și rămase uimit. Xiao Qeu tocmai poftise după un corp plin de hormoni masculini, iar ochii lui erau foarte fierbinți acum. Zhou Zui se uită la el câteva secunde și deodată îi zâmbi.

– Ce s-a întâmplat?

Xiao Qeu își linse buzele, apoi își întoarse ochii înapoi spre computer:

– Nu-i nimic, doar că mi-am folosit mintea ca să-ți joc feste.

Zhou Zui rămase din nou uluit și, privindu-l de sus în vârful capului lui Xiao Qeu, aerul deveni brusc tăcut.

Xiao Qeu îl întrebă:

– Te-ai supărat?

Zhou Zui se întoarse și înainte de a pleca, întinse mâna și o apăsă pe părul lui Xiao Qeu. Făcu mișcări foarte relaxate. Xiao Qeu îl auzi spunând:

– Nu mă deranjează prea mult.

Xiao Qeu zâmbi imediat și se uită înapoi la Zhou Zui, dar acesta urcase deja, așa că abia aruncă o privire în spate.

Xiao Qeu și Zhou Zui merseră la acel restaurant din Hunan în ziua aceea. Mâncarea fu destul de bună și erau mulți oameni. Inițial, nu ar fi trebuit să aștepte atât de mult, dar mașina lui Zhou Zui era prea mare și nu putea parca într-unul dintre locurile de parcare așa că fură nevoiți să ocolească de mai multe ori pentru a găsi un alt loc.

– De ce ai cumpărat o mașină atât de mare? îl întrebă Xiao Qeu în timp ce conduceau în cerc căutând un loc de parcare.

Zhou Zui zâmbi și spuse:

– Vreau și eu să știu.

Xiao Qeu spuse:

– Data viitoare când venim, vei conduce mașina mea, e mai mică, așa că o să poți parca mai bine.

Zhou Zui dădu din cap:

– Bine.

De fapt, mașina lui Xiao Qeu nu era foarte mică, doar un model normal, dar era totuși mult mai convenabilă decât a lui Zhou Zui. Cu toate acestea, de obicei își parca mașina departe.

Erau prea multe mașini lângă restaurant, și îi era prea lene să conducă până înăuntru, așa că o parcă afară.

Când cei doi parcară mașina și intrară în restaurant, Xiao Qeu încă îi spunea lui Zhou Zui:

– Trebuie să ocupi singur un loc și jumătate de parcare, este o risipă de bani…

Înainte să termine de vorbit, cineva din spatele lui îl întrerupse brusc:

– Xiao Qeu?

Xiao Qeu se uită în spate și văzu că era într-adevăr un cunoscut. Zâmbi, se opri și spuse salutând:

– Wang Gong.

– Nu te-am văzut de mult timp, spuse bărbatul venind și bătându-l pe spate pe Xiao Qeu.

– Ei bine, a trecut mult timp, spuse Xiao Qeu zâmbind și-l întrebă.

– Ai venit să mănânci?

– Da, cu câțiva prieteni, spuse bărbatul, apoi se uită la Zhou Zui lângă el.

Zhou Zui avea o mână în buzunarul hainei și privea fără să se uite la ei.

Xiao Qeu se uită la Zhou Zui și spuse:

– El este prietenul meu.

– Ah, bărbatul nu spuse prea multe și îl urmă pe Xiao Qeu în restaurant,

– Cât timp a trecut de când am băut împreună? Ce zici să ne întâlnim când ai timp?

De fapt, aceasta era o remarcă politicoasă și toată lumea o știa. Xiao Qeu râse de el însuși și spuse în glumă:

– Se pare că este incomod. Cum se descurcă lucrătorii forestieri recent?

– Nu vrei să ai deloc contact cu ei?

Cealaltă parte fu puțin surprinsă.

– Nu știai că Xiaolin a demisionat?

– A demisionat? spuse Xiao Qeu ridică din sprâncene,

– Care este motivul?

– Nu știu, nu mi-a spus, chiar dacă l-am întrebat.

Bărbatul se uită din nou la Zhou Zui, zâmbi, clătină din cap și spuse cu înțeles:

– A fost atât de bine atunci, ce păcat.

Xiao Qeu înțelese despre ce vorbea.

Acest bărbat fusese în același institut de design ca și Lin An. Intraseră la institut în același an și avuseseră o relație strânsă. El și Lin An erau recunoscuți ca având o relație bună. Xiao Qeu era romantic și direct, în timp ce Lin An era rezervat și blând.

Zhou Zui se uită la acest om.

– Este păcat? întrebă Zhou Zui ușor.

Apoi își drese glasul, făcu un pas lung înainte și înainte de a pleca, îi atinse brațul lui Xiao Qeu și-și îngropă jumătate din față în fermoarul hainelor.

– Profesore Xiao.

Păcat că Xiao Qeu nu știa și nu avea inima să se gândească la asta. Dar știa clar că reacția lui Zhou Zui va fi să-i rupă piciorul. Xiao Qeu zâmbi și-i spuse designerului pe nume Wang:

– Atunci voi pleca, Wang Gong. Prietenului meu probabil îi este foame.

– Bine, du-te.

Celălalt îl bătu din nou pe umăr.

– Ne vedem mai târziu.

Xiao Qeu își flutură mâinile și alergă să-l prindă din urmă pe Zhou Zui.

Reacția lui Zhou Zui de astăzi fusese puțin neașteptată. Acest om era de obicei la fel de taciturn ca un om plictisitor, dar acum luase inițiativa de a răspunde la cuvintele altcuiva, iar răspunsul fusese același. Acest lucru îl forțase pe Xiao Qeu să ​​se gândească mai mult. Făcu câțiva pași și-l găsi pe Zhou Zui așteptându-l la ușa restaurantului.

Xiao Qeu se apropie de el și-i spuse direct:

– Nu este păcat.

Zhou Zui ridică din sprâncene și se uită la el.

Chelnerul veni și-i duse la etaj. Zhou Zui mergea în față iar  Xiao Qeu îl urma îndeaproape și spuse în timp ce mergea:

–  Zhou Xiansheng, nu mă uit niciodată înapoi. Ochii mei privesc mereu înainte. Nu este nimic în spatele meu, dar știu că tu ești în fața mea.

Zhou Zui se întoarse și Xiao Qeu îi zâmbi.

Xiao Qeu știa că arăta frumos când zâmbea, așa că zâmbea des, mai ales când spunea ceva important. Dar probabil că nu știa că unii oameni îi iubeau ochii care priveau în jos atunci când zâmbea.