TE AȘTEPTAM- Capitolul 21

„Atunci pictează-mi un buchet de flori, vreau trandafiri. ”

O distanță infinit de mică, cu un sărut ca și cum nimeni nu ar fi fost acolo.

Dacă buzele se întâlniseră sau nu, nici măcar cele două părți implicate nu știau, și nici nu conta atât de mult. Starea de spirit era potrivită, atmosfera era potrivită, ambiguitatea era la apogeu, și asta era suficient. Xiao Qeu termină de flirtat cu el înainte să râdă și să arunce perna. După ce o aruncă, întreaga cabină explodă.

Xiao Qeu și Zhou Zui fură înconjurați de oameni care îi ironizau și îi huiduiau unul după altul.

Zhou Zui nu deschise gura deloc, ci doar își ridică brațul când cineva îl lovi pe Xiao Qeu care stătea pe canapea, ceea ce fusese un gest de protecție involuntar.

Noaptea fusese foarte lungă și liniștită, iar Xiao Qeu băuse o mulțime de vin înainte de a chema în cele din urmă un șofer să-l ducă acasă. După ce făcu un duș și se întinse pe pat, Xiao Qeu închise ochii și se gândi:

În sfârșit mă pot simți încrezător după seara asta.

Zhou Zui nu-i răspunsese, dar nici nu-l respinsese. În anumite momente, ochii lui erau plini de căldură și nu putea să o ascundă. Asta era suficient. Xiao Qeu știa în inima lui că practic se terminase curtarea acestei persoane.

Profesorul Xiao bătuse fierul cât era cald și se duse la studio în dimineața următoare devreme. Credea că ajunsese acolo destul de devreme, dar Zhou Zui și un alt artist tatuator erau deja la lucru când sosise acolo.

– Bună dimineața, Xiao Ge, îl salută fratele mai mic.

De fapt, până acum, Xiao Qeu nu știa numele fratelui mai mic. El era familiarizat doar cu Lu Xiaobei.

Xiao Qeu își ridică mâna:

– Bună dimineața.

Xiao Qeu privi în sus la etajul al doilea și strigă.

– Zhou Ge, bună dimineața!

Zhou Zui stătea încă la balustradă și se uita în jos la el în timp ce îi zâmbea ușor.

– Bună dimineața.

– Eu nu am mâncat încă, voi ați mâncat? întrebă Xiao Qeu.

– Da, am mâncat.

Mâinile lui Zhou Zui se opriră din mișcare pentru o clipă și se uită în jos pentru a-i spune:

– Este un loc pentru micul dejun alături, du-te tu.

Xiao Qeu nu se duse ci cără sacoșa de hârtie până la etajul al doilea. Zhou Zui lucra astăzi la un tatuaj pe tot piciorul, iar amicul tatuat purta un pulover și doar o pereche de pantaloni scurți în partea de jos, cu o pătură care îi acoperea jumătate din picior.

– Am mers direct acasă aseară și nu ți-am dat cadoul, spuse Xiao Qeu punând geanta pe măsuța mică, apoi îi spuse lui Zhou Zui:

– Îl voi pune aici.

– Bine.

Zhou Zui se uită la el înainte de a zâmbi și spuse:

– Mulțumesc, profesore Xiao.

– Cu plăcere.

Xiao Qeu zâmbi și se așeză pe fotoliu, găsind o poziție confortabilă. Acum i se părea deosebit de plăcut să asculte bâzâitul aparatului de tatuat al lui Zhou Zui, care era foarte liniștitor.

Xiao Qeu îl întrebă pe Zhou Zui când comandă mâncare:

– Xiaobei vine în dimineața asta?

– Da, îi răspunse Zhou Zui în timp ce făcea o schiță.

– Are un client.

Astfel, Xiao Qeu comandă mai mult, iar când veni Lu Xiaobei, se întâlni cu băiatul de la livrări, așa că aduse el mancarea direct.

– Cine a mâncat atât de mult toată dimineața? Ce faceți, ați hrănit porcii? strigă Lu Xiaobei.

Xiao Qeu stătea sprijinit pe fotoliul de la etajul al doilea, așa că Lu Xiaobei nu-l putu vedea ci doar îl auzi spunând:

– Eu și cu tine. Noi doi suntem porci.

– Ah, Xiao Ge? Lu Xiaobei scoase două „hehe” și aduse punga.

– Nu am mâncat. M-am trezit târziu.

Cele două persoane de pe canapea înconjurară măsuța de cafea pentru a mânca. Zhou Zui bâzâia pe acolo și îi făcea altcuiva un tatuaj. Lu Xiaobei se uită la Xiao Qeu, apoi la Zhou Zui. Simți atmosfera destul de armonioasă.

– Pot acoperi această cicatrice, nu-i așa, Ge? îl întrebă prietenul tatuat pe Zhou Zui.

Zhou Zui dădu din cap.

– Da.

– Sigur nu o poți vedea, nu? întrebă el din nou.

– Sunt sigur că nu o poți vedea fără să te uiți cu atenție la picioarele tale și nici nu se vede neapărat stând întins acolo, interveni Lu Xiaobei în timp ce mânca.

– E în regulă, vreau doar să acopăr cicatricea asta.

Amicul tatuat stătea întins într-o poziție foarte apetisantă, probabil că fusese destul de obositor să stea cu picioarele desfăcute în tot acest timp, așa că luase inițiativa de a găsi pe cineva cu care să discute pentru a-și distrage atenția.

– Cicatricea asta mi-a dat o mulțime de bătăi de cap. Nici măcar nu mă pot întâlni cu cineva! Acum trebuie să sting naibii lumina! Fetele se sperie când se uită la picioarele mele.

– După ce este gata tatuajul, vor fi și mai speriate, văzând un picior negru, spuse Lu Xiaobei.

– Asta e diferit, nu-i așa că e artă?

Amicul își mângâie piciorul.

– Când eram copil, făceam focul în sobă, iar o peletă de cărbune mi-a ars piciorul așa. Dacă ar fi fost un pic mai sus, mi-ar fi ars penisul!

Cei trei discutau împreună și se simțeau bine. Aceste trei persoane vorbeau frenetic împreună, iar Xiao Qeu mută mai târziu un scaun pentru a sta lângă Zhou Zui.

Noaptea trecută, la urma urmei, cei doi se prefăcuseră că se sărută, iar azi se întâlniră din nou. Această relație ar trebui să fie una mai strânsă, iar atmosfera ambiguă a toamnei mătăsoase făcea ca aerul din jurul lor să fie fierbinte chiar dacă nu vorbeau.

Zhou Zui spuse:

– Te-ai culcat târziu ieri. Du-te înăuntru și trage un pui de somn.

Xiao Qeu se gândi la asta și dădu din cap.

– Bine, chiar mi-e foarte somn.

Zhou Zui își îndreptă degetul spre una dintre camere.

– Asta e camera mea, du-te înainte.

Xiao Qeu zâmbi înainte să se ridice și spuse:

– Știu.

Îl îmbrățișase pe Zhou Zui în acea cameră, așa că era evident că știa care era camera lui Zhou Zui. Zhou Zui se uită în sus la el, iar Xiao Qeu îi zâmbea. Zhou Zui scutură din cap și zâmbi și el.

Urechile lui Lu Xiaobei auziseră conversația dintre cei doi și ridicase privirea exact la timp pentru a vedea acest moment minunat în care își zâmbeau unul altuia, așa că ridică imediat dintr-o sprânceană.

Nu i-am văzut pe aceștia doi toată noaptea, nu arată normal, nu?

Începând din această zi, Xiao Qeu și Zhou Zui se înțeleseră diferit de modul lor de a comunica de până atunci.

Zhou Zui nu mai vorbea la fel de puțin ca înainte și, ocazional, lua inițiativa de a-i spune ceva lui Xiao Qeu, care nu mai era profesorul Xiao cel singur.

Xiao Qeu era chiar mai activ. El și-ar dori să pună un sticker pe capul lui Zhou Zui pentru a spune că această persoană îi aparținea.

Cei doi nu-și spuneau niciodată nimic direct, dar sentimentul de înțelegere dintre ei făcea să pară că relația dintre aceste două persoane nu era ceva obișnuit.

Din când în când, Lu Xiaobei se întreba ce voiau să spună cu adevărat și în ce stadiu se aflau, dar nu putea afla nimic. Xiao Qeu însuși era mulțumit de starea lor actuală și, de fapt, îi plăcea în secret această perioadă de timp, deoarece chestiunile emoționale nu trebuiau grăbite și astfel natura își putea urma cursul.

–  Au sosit florile! spuse Xiao Lin când văzu mașina care livra florile oprindu-se la ușă și apoi strigă înăuntru:

– Cine vine astăzi să ia florile?

Nu răspunse nimeni, iar băiatul care livra florile deschisese deja ușa și intrase. Numele florilor era foarte siropos, dar florile erau destul de frumoase, deoarece culoarea deschisă părea foarte reconfortantă. Xiao Lin era pe cale să semneze când îl auzi pe Zhou Zui ieșind.

– Voi semna eu.

Zhou Zui își semnă numele și luă florile înainte de a se întoarce în hol. Xiao Qeu folosea computerul lui Lu Xiaobei pentru a căuta niște informații și îl văzu întorcându-se, așa că își înclină capul pe spate și spuse:

– Vreau să văd dacă florile arată bine astăzi.

Zhou Zui puse florile lângă el și se așeză pe canapea înainte să spună:

– Arată bine.

– Zhou Xiansheng, ți-am dat atât de multe flori, spuse Xiao Qeu smulgând o petală și ținând-o între degete în timp ce o strângea, apoi uitându-se înapoi la el adăugă.

– Ar trebui să-mi dai ceva în schimb, nu?

Zhou Zui se uită la el.

– Oh, ce vrei?

Xiao Qeu zâmbi și-i făcu cu ochiul.

– Atunci pictează-mi un buchet de flori