Cazurile inspectorului Singha – Capitolul 9

Păpușa care și-a pierdut drumul

Thup stătea în ring cu două mănuși albe pe mâini. În față, era Singha care purta  mănuși negre. Stătea privind în direcția lui cu atenție.

– Phi, eu…nu am mai lovit niciodată cu pumnii.

– Principiul e simplu: dacă nu dai cu pumnul, vei fi lovit. Ești pregătit? spuse tânărul.

El nu putuse face altceva decât să-și pună mănușile și să dea din cap către tânărul inspector:

– Bine, atunci ridică garda și acoperă-ți fața. Dacă primești un pumn în cap  s-a terminat. Ai înțeles?

– Da.

Thup ridică mâinile, conform instrucțiunilor. Cu cât o vedea pe cealaltă persoană apropiindu-se, cu atât devenea mai nervos.

– Nu închide ochii, spuse Singha încet și începu să joace pe vârfuri, legănându-se înainte și înapoi, apoi se avântă în față și dădu un pumn în tânărul din fața lui. Viteza și forța fuseseră reduse la mai mult de jumătate, dar chiar și așa, lovitura se duse direct în obrazul lui Thup și tânărul căzu.

– La naiba Thup, ți-am spus să nu închizi ochii.

– Îmi pare rău.

Thup își mângâie ușor obrazul și-și scutură ușor capul pentru a scăpa de amețeala provocată de lovitura pe care tocmai o primise.

Singha se ghemui în fața tânărului înainte de a-și folosi mâna pentru a-i ridica bărbia.

– Dacă închizi ochii, nu poți vedea mișcările din ring, iar când nu le poți vedea, nu le poți evita. Nu te poți mai feri de ele. Singurul lucru care îți rămâne este să simți când pumnul te lovește în față. Înțelegi?

– Înțeleg.

– Din nou.

Singha se ridică și-l privi pe tânăr cum își recapătă postura. Mănușile sale negre se loviră una în alta și apoi dădu un pumn în partea opusă, ca înainte.

– Oh!!! țipă puternic Thup înainte de a cădea la pământ, cu nasul zdrobit și plin de sângele ce-i curgea din nări.

– Puștiule, ți-am spus să nu închizi ochii. Nu ți-am spus să te holbezi la lovitură și să te eschivezi? O să mă înnebunești.

Singha își scoase mănușile și le aruncă pe podea, apoi ieși din ring să caute un șervețel. Îl apăsă pe nasul tânărului.

– Nu te uita în jos, ține capul sus.

Thup lăsă persoana să-l șteargă fără să se dea înapoi. Ochii frumoși străluceau chiar dacă…tocmai fusese lovit. Noroc că avea mănuși și își ținuse mâinile la spate, altfel nu le-ar fi putut salva și cum ar mai putea desena?

Singha este cu adevărat mișto.

– Chiar mă întreb uneori, cum ești în viață? întrebă Singha în timp ce apăsa nasul să-i oprească sângerarea.

– Nu m-am certat niciodată cu nimeni.

– Nu?

– Serios.

Thup se așeză cu picioarele încrucișate și se uită la bărbatul mai mare cu ochi admirativi.

– Deci, ce faci în viața de zi cu zi?

– Sunt student. Uneori mă duc să fac curat la templu.. Când merg la universitate, doar învăț, iar când sunt acasă, de obicei desenez.

– Asta e tot?

– Da.

– Nu ai prieteni?

Thup scutură din cap, dar Singha era blocat în privirea lui, incapabil să se miște.

– De ce spuneai că ai un colier amuletă?

– Hmm… Când eram copil, nu puteam face diferența care erau fantome și care erau oameni. Din această cauză, adesea vorbeam din greșeală cu fantomele. Oamenii credeau că sunt ciudat și stăteau departe de mine, pentru că le era frică…și încet încet, au început să se sperie. La început, pur și simplu nu se apropiau de mine, nu mă lăsau să mă joc cu ei, iar apoi mă vedeau ca pe ceva ce de care nu ar trebui să se apropie. Copiii îmi aruncau ghiozdanul afară sau mi-l aruncau în cap când nu eram atent. Încetul cu încetul, am uitat cum e să vorbesc cu oamenii.

În timp ce Thup povestea, Singha asculta în tăcere.

– Și odată ce m-am obișnuit să fiu singur, nu am mai știut cum e să vorbești cu oameni adevărați. Poate de aceea nu am prieteni.

– Și când vorbești cu un client despre realizarea unui desen, cum o faci?

– Comenzile se fac mai ales online, așa că nu trebuie să vezi fața clientului pentru a comanda. În ceea ce privește orice îmi cer să desenez, le cer doar să îmi vireze banii și apoi îmi trimit imaginea.

Thup vorbea cu o voce calmă. Parcă n-ar mai fi vorbit niciodată cu nimeni. Nu mai folosise fraze lungi de când Luang Phor murise. Prima persoană se dovedi a fi persoana din fața lui acum:

– Astăzi, în templu…am întâlnit o fantomă.

– Deja?

– Purta o uniformă albastră care era complet ruptă. Corpul era distorsionat și deformat. Craniul era jumătate înfundat în față. Cealaltă jumătate a buzelor îi ajungea până la ureche. Vorbea, cred, despre motociclete și bani. Știu că nu crezi în aceste lucruri, dar lasă-mă să-ți dovedesc, poate nu mă crezi, dar… încearcă, vrei?

Cei doi se uitară unul la altul până când Singha observă că unul dintre ochii lui Thup era de culoarea maro închis, iar celălalt însă era de culoarea mierii.

– Sângerarea s-a oprit.

Singha se ridică și se uită din nou la el. Ieși din ring și se întoarse să se uite la Thup, care continua să aibă o față tristă.

– Vrei să mergem să-mi arăți povestea ta cu fantome? Dacă vrei să mergi, coboară.

Thup zâmbi imediat. Cel puțin Singha alesese să ia în considerare cuvintele lui. Tânărul coborî în fugă din ring înainte de sta lângă bărbatul mai în vârstă. Ochii lui frumoși rămaseră încremeniți pe tatuajul de pe brațul drept al lui Singha și nu mai putu să privească în altă parte. Încercă să-l deslușească și văzu că era imaginea unui tigru printre ramuri de pini roșii.

– Tatuajul tău…

– Ce e cu el?

Singha își înfășură un prosop gri în jurul gâtului înainte de a se îndrepta spre duș.

– Un tigru și ramri de pin roșu?

– Hmm, este vreo problemă?

– Nu, e foarte frumos.

Thup îl urmări cu privirea pe bărbat, fără să-și ia ochii de la tatuaj. Se spunea că atât tigrul cât și pinii roșii puteau alunga demonii și fantomele. Nu era sigur dacă Singha știa acest lucru, dar pentru el însuși simțea că…era mai în siguranță când îi era în apropiere.

– Mă duc să fac un duș. Așteaptă-mă.

– Phi, mai am o întrebare. Pot să o pun?

– Ai atâtea întrebări, ce altceva?

– În noaptea asta…mă lași să stau aici. Unde voi dormi?

– Doar dormi în cameră, deocamdată. Oricum, nenorocitul ăla de King nu te va lăsa să te întorci la tine acasă, altfel ceva rău se va întâmpla.

Singha păru dintr-o dată, din nou, foarte iritat.

– Deci… pot… să locuiesc de acum înainte cu tine? spuse Thup cu o voce joasă până deveni o șoaptă.

– Despre ce vorbești?

– Pot… să trăiesc și eu aici cu tine? Eu…pot spăla vasele. Pot face curățenie în casă, pot găti, pot dormi pe canapea. Mă poți folosi, poți face orice vrei…dar doar nu mă abandona. Lasă-mă să trăiesc aici. Dacă nu te am… cu siguranță voi fi bântuit de vreo fantomă. Phi Singha, voi fi cu adevărat un copil bun, spuse Thup cu voce fermă, pentru că îi era teamă că va fi certat.

Dar după ce termină de vorbit, ridică încet capul și văzu că Singha era sprijinit de ușă cu brațele încrucișate pe piept, privindu-l calm.

– Poate.

– Da?

– Bine, dar dacă mă vei enerva măcar o dată, o să te duc la secție să dormi acolo.

– Serios?!!

– Da, dar trebuie să faci un singur lucru.

– Ah…ce este?

– Când King te cheamă la interogatoriu, să nu vorbești despre fantome, spirite sau ceva de genul ăsta. Ne-am înțeles?

– De ce?

– Pentru că îmi va îngreuna ancheta.

Singha azvârli o sticlă de apă spre băiat.

Tânărul din fața lui intră în baia comună. Thup zâmbi și se așeză pe podea în fața cabinei de duș și așteptă ca bărbatul mai în vârstă să iasă, cu inima bătându-i repede.

În timp ce stătea și se uita la sticla de apă pe care i-o dăduse Singha, Thup simți că aerul se răcește fără motiv. Simțea că cineva îl privea. Ridicând privirea, văzu că, în afara băii, în centrul sălii de sport, se afla o tânără înaltă de aproximativ un metru șaptezeci și opt. Pielea ei era palidă și lipsită de sânge, iar părul negru ca pana corbului, care îi ajungea până la mijlocul spatelui, era dezordonat și răvășit. Ochii ei îl priveau în gol, pupilele sale negre tremurară și se micșorară brusc. Apoi, se mișcară încet în sus până când dispărură sub pleoape lăsând doar doi globi albi, înfricoșători. Fața netedă începu să se distorsioneze. Parcă înfuriat, corpul care stătuse nemișcat începu să se răsucească și să se îndoaie. Ceafa se înclină încet într-o parte până când scoase un sunet de rupere. Un nod în gât…părea că ceva i se blocase acolo. Își arcui gâtul și vomă  cu jet puternic. Voma era plină de sânge. Era atât de împuțită încât Thup fu nevoit să-și acopere nasul cu  mâna. Îngenunche pe pământ.

Tânăra avea gâtul arcuit într-un mod chinuit, păr și unghii și viermi cădeau și se târau pe pământ. Până la urmă, forța care îi bloca vocea ieși și ea începu să plângă jalnic.

– K…Khun Min? Eu… sunt… Khun Min, nu?Hee…hee…hee.

Silueta plângea fără încetare. Thup își adună tot curajul, pentru că voia ca această problemă să se termine, voia să știe ce se întâmplă acum și ce se întâmplase cu fata fantomă cu mai bine de douăzeci de ani în urmă.

– Da…îmi poți spune…Știi ce s-a întâmplat?

Când era pe punctul de a vorbi, un fir roșu ieși încet dintre buze, ieși și începu să le coase. Gura îi fu strânsă atât de tare încât începu să sângereze și pete roșii se formară pe toată podeaua. Ochii se închiseră, strânși violent de același fir și fură cusuți până fură închiși complet. Thup se târî spre perete de frică, extrem de speriat, când spiritul lui Khun Min căzu întinzându-se la pământ. O altă fantomă apăru. O altă fată pe care o mai văzuse în casă zâmbea cu buzele larg deschise până la urechi. Întinse mâna și o apucă de păr pe Khun Min și trăgând-o din toate puterile. Șuierul pe care îl scoase fu atât de puternic încât gîtul i se rupse făcându-l pe Thup să-și îmbrățișeze genunchii. Apoi încercă să își acopere urechile, pentru că nu mai voia să audă acele voci.

– Thup…

Cele două spirite dispărură. Singha se apropie de tânărul care părea puțin speriat și-l înghionti cu genunchiul.

– Am dispărut doar pentru o clipă.

– P’Sing…Phi…

– Ce?

Singha îl observă în secret pe tânărul care se tot uita în stânga și în dreapta fără să-l piardă din ochi. Tot ce vedea era doar o sală de sport goală.

– Păpușa…

– Ce?

Thup vorbise atât de încet încât Singha trebui să întrebe din nou.

– Păpușa cu capul rupt.

Ceea ce Thup văzuse înainte, își amintea foarte bine. Ceea ce vomase Khun Min era o păpușă cu capul rupt.

…

Singha ieși din sală și-și căută subordonații. Când văzu că locotenentul Khem stătea la masă și mânca, se îndreptă imediat spre el. Thup îl urmă nu la mare distanță, cu o atitudine care nu-și revenise încă din șoc.

– Locotenente, am primit vreodată un caz de accident de motocicletă?

– Multe, domnule inspector.

– Te rog să te informezi, decedatul este un bărbat. Conducea o motocicletă, avea răni pe corp, un craniu înfundat, buze sfâșiate și un corp deformat. Purta o uniformă albastră, poate un angajat al unei benzinării.

– Stai puțin, de ce ești brusc interesat de un caz de accident? întrebă locotenentul Khem, care începuse să caute în computer informații despre cazuri de accidente de motociclete.

– Pentru că vreau să știu ceva. Și mandatul de percheziție pe care l-am solicitat a fost obținut?

– Îl am, inspectore, dar șeful echipei de anchetă a venit deja să îl ia.

– Hmm.

Singha se așteptase ca ticălosul acela să fie cu un pas înaintea lui…Doar un pas.

– L-am găsit, inspectore. Se pare că a fost la începutul lunii. A avut loc un accident la o intersecție cu trei sensuri. O motocicletă a fost lovită de un camion care a trecut pe roșu. Șoferul a murit pe loc. Rudele au luat deja măsuri legale, nu-i așa? Dar cum ați știut, inspectore. Circumstanțele morții lui au fost exact cum ați spus.

Singha se întoarse și se uită la Thup, care se uita și el spre acesta.

– Dar motocicleta?

– Este în depozitul de probe. Rudele nu au putut să o ia înapoi.

Locotenentul Khem îi înmână lui Singha documentele care includeau numărul plăcuței de înmatriculare și fotografia vehiculului.

– O să mă duc să arunc o privire. Și te rog să generezi un ordin de inspecție pentru templul Santithamwara Ram, și să iei atât declarația călugărilor, cât și a tuturor oamenilor care lucrează acolo.

– De ce nu le ia inspectorul? Îl cunosc și pe stareț.

– Te rog să-l aduci.

– Da, da.

Singha se îndreptă spre partea din spate a secției. Acolo era un depozit legat de clădirea principală, în care se depozitau probe și obiecte prea mari pentru a fi păstrate în interior.

După ce deschise ușa, se întoarse și se uită la băiatul care îl urma fără să spună nimic.

– Închide ochii.

– Da?

– Jumătate din lucrurile de acolo provin din accidente în care au murit oameni, așa că închide ochii.

Thup se uită la Singha cu ochi întrebători, dar când văzu privirea din ochii lui Singha înțelese că avea grijă de el. Tânărul închise încet ochii înainte de a tresări ușor. Puțin câte puțin simți că ceva se întâmplă. Putea percepe un parfum ușor, un parfum cu care era deja familiarizat. Era parfumul lui Singha.

Acesta deschise ușa. Frigul din interiorul depozitului nu îl speria, dar băiatului din spatele lui îi era probabil puțin teamă. Întinzând mâna pentru a-i prinde încheietura, Singha intră cu Thup urmându-l îndeaproape. Indiferent pe unde mergea, tânărul îl urma fără nicio problemă, ceea ce era un lucru bun. Când ajunse la un loc de depozitare a motocicletelor, tânărul inspector căută motocicleta din poză și o găsi parcată în interiorul parcării.

– Tu stai aici, voi reveni.

Thup îl apucă imediat de încheietura mâinii.

–  Doar o clipă, motocicleta este înăuntru.

– Te rog, nu mă părăsi.

– Ți-am spus că mă întorc repede.

Thup își strânse mai întâi buzele, apoi îi dădu drumul lui Singha. Își ținea ochii închiși, ca să nu vadă lucrurile. Erau într-adevăr terifiante, dar sunetul, gâlgâitul și plânsul continuau să-i răsune în urechi, făcându-i mâinile să tremure. Un fior pe șira spinării îl făcu să realizeze că nu era singur acolo.

Ești deja mort?

– Doare foarte tare.

Vreau să merg acasă.

– Ar trebui să mergem împreună?

Uriaș.

Gigant.

Gigant.

Uriaș.

Vocile repetate și aceleași cuvinte îl făcură pe Thup să se încrunte până când o pereche de mâini se întinseră să-l țină de mână. Tânărul fu șocat.

– Eu sunt.

Singha îl conduse pe tânăr până la ușă înainte de a-i scoate propria eșarfă care îi acoperea ochii. Apoi îi arătă obiectul pe care îl avea în mână, înainte de a-l bate cu palma pe frunte.

– Ce este asta?

– Salariul…

– Da?

– Salariul proprietarului motocicletei. Probabil vrea să iei banii și să-i dai familiei lui.

Singha nu răspunse ci doar se uită la fața puștiului.

Băiatul ăsta avea dreptate. Chiar vede lucruri pe care nu ar trebui să le vadă.