Li Shuo se odihni acasă timp de două zile. Nu știa dacă îi fusese afectată starea de spirit, dar simptomele răcelii fuseseră puțin recurente. Deși febra scăzuse, nu era încă foarte energic.
Nici Han Fei Ye nu-l contactase, iar înainte de a-i cere lui Cheng Sheng să vină în vizită, se întrebă dacă nu cumva i se întâmplase ceva lui Han Fei Ye. Dar din moment ce persoana era bine, doar că refuzase să-l contacteze și nu-i răspunsese la telefon, atitudinea era evidentă, nu-i așa?
Li Shuo se simțea destul de inconfortabil. La urma urmei, era cineva pe care obișnuia să-l placă foarte mult, cei doi se întâlniseră după mult timp și se înțeleseseră bine. Chiar dacă nu puteau rămâne împreună în viitor, erau totuși prieteni, dar din cauza lui Zhao Jin Xin, Han Fei Ye nu mai îndrăznise să-l contacteze.
De data aceasta, situația era complet diferită de cea de acum 12 ani, acest fel de “test” era prea subtil, prea dureros. Atâta timp cât se gândea la lupta și tristețea lui Han Fei Ye, se simțea vinovat, dar și plin de furie față de Zhao Jin Xin.
Acesta era adevăratul Zhao Jin Xin, și își va aminti mereu cât de ascuțiți erau colții lui Zhao Jin Xin înainte de a se îndrăgosti de acele aparențe drăguțe.
Cu toate acestea, din moment ce Han Fei Ye făcuse deja o alegere, nu se putea forța așa că șterse și schimbă în mod repetat, apoi edită un mesaj de scuze solemne și îl trimise. Când se va întoarce în Statele Unite, va mearge să-și ceară scuze în persoană, dar îi era teamă să nu fie brusc și nu știa dacă Han Fei Ye ar mai fi dispus să îl primească în acel moment.
După ce trimise mesajul fu într-o dispoziție și mai proastă. Totul mersese prost în ultimele câteva luni, începând din momentul în care i se făcuse înscenarea de către Shao Qun. Trecuse printr-o serie de evenimente nefericite, cum ar fi faptul că fusese păcălit de acei verișori. Apoi faptul că tatăl său trecuse atât de aproape pe lângă moarte. Transferul firmei sale, și tot ce se întâmplase până în prezent, părea că nu mai era nimic pentru care să merite să fie fericit.
Încă nu se simțea bine și voia să stabilească o întâlnire cu Wen Xiaohui altă dată, dar apoi se gândi că întâlnirea cu acel mic spiriduș l-ar putea pune într-o dispoziție mai bună.
Se curăță puțin și ieși afară, cumpărând întâmplător o curea în timp ce trecea pe lângă magazin.
Cei doi se întâlneau la un bar, un loc în care mai fuseseră de câteva ori, mai puțin aglomerat și cu o atmosferă deosebită.
Sosi puțin mai devreme și-și comandă un rom, ceea ce nu ar fi trebuit să facă după o răceală, dar avea un gust amar în gură și voia o gură de tărie.
Tocmai luase o înghițitură din băutură când, deodată, auzi cum se bate de două ori în paharul de lângă el, se sperie și, când întoarse capul, îi apăru în față un chip zâmbitor.
Acesta era un băiat foarte arătos, cu pielea albă ca porțelanul, trăsăturile delicate, părul legat intr-un mic coc la ceafă. Fața cu un machiaj ușor, atent, îngrijit, îmbrăcat, de asemenea, era foarte la modă din cap până în picioare prin rafinamentul atent sculptat. Arăta puțin efeminat, dar între sprâncene avea un aer încăpățânat, și un zâmbet orbitor.
Sărea în sus și în jos și gesticula cu dragoste pe fereastră înainte de a se răsuci și de a fugi spre ușă.
Li Shuo nu se putu abține să nu râdă.
Acesta este Wen Xiao Hui, un stilist celebru în China. Dar când cei doi se întâlniseră, el avea doar 20 de ani și abia își începuse afacerea. Wen Xiao Hui lucra încă ca ucenic în studio și cei doi avuseseră o aventură, dar în cele din urmă, din cauza unui anume nebun care putea rivaliza cu Shao Qun, totul se terminase fără probleme, dar timp de atâția ani, cei doi fuseseră mereu buni prieteni.
– Li Ge! spuse Wen Xiao Hui alergând vesel.
Li Shuo se ridică în picioare și-și desfăcu brațele zâmbind, Wen Xiao Hui îi sări imediat în brațe și râse cu poftă:
– Mi-a fost atât de dor de tine, ți-a fost dor de mine?
Li Shuo râse:
– Bineînțeles că da, de ce nu te-am mai văzut de ceva vreme, ești din ce în ce mai mic?
Wen Xiao Hui lăsă să iasă un “țțt”:
– Cu cât crești mai mult, cu atât devii mai tânăr. Cu cât crești mai mult, unde sunt eu mic?
Li Shuo pufni pe nas și râse:
– Bine, cu cât crești mai mult, cu atât devii mai tânăr.
Wen Xiao Hui era puțin mai în vârstă decât Zhao Jin Xin, dar părea mult mai tânăr decât Zhao Jin Xin, ca un elev.
Wen Xiao Hui își atinse fața și spus încrezut:
– Întotdeauna am avut pielea unui tânăr de 16 ani.
Li Shuo își frecă capul:
– Da, nu s-a schimbat în toți acești ani.
Wen Xiaohui fu atât de fericit de compliment încât ridică mâna pentru a cere un pahar de vin.
Li Shuo îi înmână o cutia de cadouri:
– Am venit cam în grabă astăzi, sper că îți place.
– Uau!
Wen Xiao Hui o deschise și spuse fericit:
– Mulțumesc, Li Ge, ești cu adevărat prietenul perfect la 360 de grade, fără unghiuri moarte.
Zburară prin aer mai multe sărutări către Li Shuo.
– Oh, chiar așa, atunci cum mi-ai confiscat-o atunci? Li Shuo îl tachină în mod deliberat.
– Hei, dă vina pe mine pentru că sunt orb.
Wen Xiao Hui clipi:
– Ți-am adus și eu un cadou.
– Ce cadou?
– Ahem, cine este? Luo Yi a fost atât de… nepoliticos cu tine data trecută. Mi-am cerut scuze în numele lui. Am luat o grămadă de vin din crama lui și mi-a pus totul în cufăr. Îți voi da înapoi totul.
Li Shuo râse cu voce tare:
– Bine, acesta este un cadou bun.
Wen Xiao Hui lăsă deoparte zâmbetul jucăuș, se uită la el cu recunoștință și spuse cu sinceritate:
– Li Ge, mulțumesc, pentru toți acești ani, pentru tot ajutorul, chiar îți mulțumesc.
Li Shuo zâmbi:
– Atâta timp cât ești bine.
– Apropo, ce mai face Cheng Xiu? L-ai văzut?
Vorbind despre Li Chengxiu, lui Li Shuo îi este încă un pic incomod:
– El … Shao Qun a folosit niște mijloace josnice, cei doi oameni, mă tem, că vor avea un viitor complicat.
Wen Xiao Hui suspină:
– Totul este soarta.
Nu știa ce-și amintea, ochii lui păreau acoperiți de un strat de ceață în timp ce se plângea:
– Uneori, când vrei cu disperare să schimbi ceva, ajungi să realizezi că s-ar putea ca totul să fie predestinat și că totul este o pierdere de energie.
Li Shuo clătină din cap:
– A fost o perioadă în care am fost foarte confuz, mi-am amintit deseori ce ai analizat cândva despre sentimentele mele. Ai spus că nu eram suficient de dedicat și de sincer. La acea vreme te-am ascultat, dar nu am înțeles foarte bine, dar acum probabil că am înțeles, fie că este vorba de sentimentele lui Shao Qun pentru Cheng Xiu sau de cele ale lui Luo Yi pentru tine, ambele sunt foarte intense și profunde. Cu toate acestea, astfel de sentimente sunt săbii cu două tăișuri, pline de nebunie și de paranoia, de ce aș pierde în fața unor astfel de sentimente iraționale? Eu … spuse el la sfârșit și râse în batjocură.
– Nu pot să înțeleg de ce nu pot să îmi gestionez sentimentele în mod calm și pașnic și trebuie să fac o scenă.
– Oamenii sunt pur și simplu zgârciți.
Wen Xiao Hui ridică din umeri:
– De cei care te fac să râzi, întorci capul și uiți, de cei care te fac să suferi, îți poți aminti mult timp.
– Există, de asemenea, oameni care aleg să nu experimenteze acest lucru.
Li Shuo își scutură paharul:
– Eu nu aș vrea să experimentez asta, vreau doar să fiu cu cineva, pe bază de egalitate și respect, și să am o relație bună, astfel încât, dacă într-o zi nu voi mai putea continua din orice motiv, să mă pot desprinde.
Wen Xiao Hui zâmbi puțin deznădăjduit.
– Li Ge, ah, dacă iubești cu adevărat pe cineva, îți vei pierde controlul.
– Pierd controlul …… în ce măsură?
– Pe cât de mult îl iubești, pe atât de mult poți scăpa de sub control.
Li Shuo răsuflă în secret ușurat în inima lui, dacă era într-adevăr așa cum spusese Wen Xiao Hui, cel puțin acum încă se mai putea controla. Era într-adevăr o decizie înțeleaptă să își taie toate gândurile dintr-o dată în acest moment. Deși, în inima lui, nu credea de fapt că și-ar putea pierde controlul pentru cineva, la urma urmei, nu mai experimentase niciodată acest lucru. Zhao Jin Xin era deja persoana care îi putea stârni cel mai mult emoțiile și îl putea face să-și piardă cumpătul, iar el nu ar fi devenit niciodată, niciodată, ca Shao Qun.
Wen Xiao Hui văzu că nu vorbea, și-și întinse mâinile:
– Știu că nu crezi. De fapt, nu sunt atât de sigur, la urma urmei, oamenii sunt diferiți, tu ai fost întotdeauna atât de sensibil în dragoste. Ești încă atât de sensibil, de bun, știi întotdeauna ce vrei, știi întotdeauna cum să faci următorul pas, dacă aș avea jumătate din creierul tău … ar fi bine , spuse Wen Xiao Hui ridicând paharul.
Li Shuo ridică și el paharul și ciocni cu el:
– Micuțule Hui, ești mai deștept și mai puternic decât crezi, meriți tot ce ai acum.
Wen Xiao Hui fu uimit pentru o clipă, apoi râse jucăuș:
– Complimentele tale sunt foarte frumoase, chiar vreau să te sun dacă am ceva de făcut sau nimic doar ca să te aud spunând că sunt mai frumos decât oricine altcineva astăzi.
Li Shuo râse împreună cu el.
– Li Ge, ah, tu, nu te gândi la Cheng Xiu, trecutul e trecut, spuse Wen Xiao Hui turnându-i vin.
– Nu-ți face griji, sunt bine.
– Ești? …… Dar nu arăți prea bine.
Wen Xiao Hhui își frecă dosul mâinii și spuse încet:
– Fie că sunt eu sau Cheng Xiu, faptul că nu putem fi cu tine este pierderea noastră, atât de mulți oameni te așteaptă, grăbește-te și găsește-ți unul mai bun.
Li Shuo zâmbi:
– Nu-ți face griji, sunt foarte bine.
Nu-i plăcea niciodată să fie compătimit, dar văzuse clar grija în ochii lui Wen Xiao Hui, iar mândria bărbatului intră în acțiune și nu se putu abține să nu spună cu nonșalanță:
– Am avut un partener de curând.
– Oh? Serios? ochii lui Wen Xiao Hui se aprinseră:
– Frumos sau nu, chipeș sau nu?
Li Shuo regretă un pic, dar taurul fusese deja luat de coarne, așa că nu putu decât să râdă:
– Destul de frumos.
– Fotografii, fotografii, fotografii, fotografii.
Wen Xiao Hui bătu ritmic pe masă, strigă de câteva ori, apoi își schimbă tonul.
– Fotografii nud, fotografii nud, fotografii nud.
Li Shuo nu știa dacă să plângă sau să râdă. Scoțându-și telefonul mobil și scotocind prin el, găsi fotografia semi-nudă pe care Zhao Jin Xin o schimbase în secret cu poza de identificare a apelantului său la momentul respectiv:
– Uite.
Wen Xiao Hui aruncă o privire și ochii lui se fixară imediat, salivând.
– Li Ge, acest …… este chiar foarte bun, al naibii de frumos.
Li Shuo era puțin trist în inima lui și forță un zâmbet:
– Da, nu este rău.
Spunând asta, fu pe punctul de a o retrage.
–Nu, nu, nu, lasă-mă să mă uit din nou.
Wen Xiao Hui smulse telefonul mobil, și-și linse buzele la vederea lui Zhao Jin Xin și spuse amețit:
– Auzi, când voi doi vă duceți la culcare, cât de bine ar trebui să arate poza aia, poți să dai niște informații din interior? și-i făcu cu ochiul lui Li Shuo.
Li Shuo îl lovi în cap și-l certă râzând:
– Micuțule impudic.
Apoi luă înapoi telefonul mobil.
– Dar nu se potrivește cu gusturile tale obișnuite.
Wen Xiao Hui arătă cu degetul spre el însuși:
– Nu-ți plac fetițele ca Cheng Xiu și ca mine?
Li Shuo tuși ușor, fără să vrea să vorbească prea mult despre asta:
– E bine să-ți schimbi gusturile din când în când.
O urmă de viclenie străluci în ochii lui Wen Xiao Hui, iar el făcu un “Oh” semnificativ.
– Înțeleg.
Făcu un gest de „OK”.
Li Shuo știa la ce se gândea Wen Xiao Hui. Wen Xiao Hui probabil că îl trata pe Zhao Jin Xin ca pe un zero, la urma urmei, în poza asta era pur și simplu prea ușuratic.
În realitate, cei doi avuseseră o astfel de relație, iar el a fost cel care o luase înainte.
Wen Xiao Hui, de asemenea, nu mai întrebă și cei doi bârfiră despre altceva, despre trecut, despre prezent, fără să-și dea seama, băuseră mult.
Wen Xiao Hui nu mai putu rezista, așa că-l chemă pe șofer să vină să-l ia.
Li Shuo voise inițial să achite nota de plată, dar când se uită la vinul rămas pe masă și apoi la scaunul gol de vizavi, parcă își reveni brusc și-și dădu seama că era singur, așa că bău pahar după pahar ca și cum ar fi fost posedat.
De fiecare dată când licoarea îi lovea gâtul și îi spăla limba amară, îi dădea senzația dureroasă că se lupta cu o otravă, întrebându-se cât de mult va trebui să bea pentru a învinge amărăciunea din inima sa.
Pe măsură ce bea, începu să se simtă amețit și să-l doară capul, iar corpul său părea să fie din nou puțin fierbinte. Treptat, se simți atât de obosit încât nici măcar nu mai putea să ridice paharul, iar întregul său corp începu să fie din nou somnolent.
Ospătarul veni să stea de vorbă cu el, dar, surprinzător, nu înțelese nimic din ce spunea celălalt, și-și dădu seama că băuse prea mult, probabil pentru că răceala nu-i trecuse încă. Nu se mai îmbătase în public de când plecase de la școală, asta ar fi fost prea ieșit din comun. Ce era în neregulă cu el astăzi? Nu voia să se dea în spectacol.
Simți că este luat în brațe și așezat pe canapeaua moale și apoi își pierdu cunoștința.
Până când o pereche de brațe puternice îi cuprinseră corpul și un suspin ușor se auzi în urechi. Vocea îi era deosebit de familiară, atât de familiară încât chiar îi venea să plângă.
Deschise ochii și întâlni o pereche de ochi.
Zhao Jin Xin?
Nu, e o halucinație.
La urma urmei, nu este surprinzător să ai halucinații atunci când ești obsedat de o persoană.
