Când ajunseră la hotel, chelnerița îi duse într-o cameră privată.
Imediat ce se deschise ușa, îl văzu pe Wen Xiao Hui cu telefonul mobil în mână, făcându-și un selfie. Chipul acela fin sculptat părea alb și transparent sub lumina blândă a neoanelor și arăta pur și simplu mai tandru decât o fată.
– Li Ge, spuse Wen Xiao Hui întorcând capul și rămânând uimit pentru o clipă când îl văzu pe Zhao Jin Xin. Apoi îl privi cu îndrăzneală de sus în jos și nu se putu abține să nu fluiere:
– Uau.
Li Shuo făcu prezentările:
– Micuțule Hui, el este Zhao Jin Xin, Jin Xin, el este Wen Xiao Hui.
– Spune-mi Adi, nu Xiao Hui, spuse Wen Xiao Hui încruntându-se.
Li Shuo râse cu voce tare:
– Jin Xin, poți să-i spui Adi.
Zhao Jin Xin zâmbi:
– Bună ziua.
Wen Xiao Hui sări și-l înconjură cu privirea pe Zhao Jin Xin, apoi se uită fix la pectorali.
Li Shuo își aminti că îi arătase lui Wen Xiao Hui fotografia semi-nud a lui Zhao Jin Xin în acea zi, iar Wen Xiaohui avusese niște nelămuriri. Tuși ușor și vru doar să explice dar Wen Xiao Hui deja își lingea buzele, clipind inocent cu ochii mari și spuse:
– Frumos, pot să-ți ating pectoralii puțin?
Zhao Jin Xin pufni în râs în timp ce-și desfăcea brațele:
– Vino.
Wen Xiao Hui se năpusti cu nonșalanță asupra lui și-l atinse cu grijă cu ambele mâini, sorbind fiecare parte a corpului cu ochii iar în timp ce făcea asta, aproape saliva.
– Cum se simte? spuse Zhao Jin Xin încrezător.
– Bine! Asta e grozav! Deci, ești flexibil, de cât timp exersezi?
– De ani de zile, de când aveam 17 ani.
– Poți să faci asta ? Wen Xiao Hui își scutură pieptul, dar era prea slab și nu putu decât să o facă pentru spectacol.
– Bineînțeles.
Zhao Jin Xin îi apucă mâna și îi apăsă pectoralii, scuturându-i foarte tare de două ori; avea o siluetă înaltă și subțire, dar pectoralii îi tremurau cu toată greutatea.
Chelnerița care îi condusese nu plecase încă și se uita uimită, iar Li Shuo privi în jos și-și frecă fruntea, atât de plin de jenă încât chiar voia să iasă și să se ascundă pentru o vreme.
– Sfinte Sisoe, e grozav! îi spuse Wen Xiao Hui entuziasmat lui Li Shuo:
– Li Ge, ai încercat asta? Chiar tremură! Uită-te la el!
Li Shuo pur și simplu nu îndrăznea să se gândească care ar fi fost reacția lui Zhao Jin Xin dacă ar fi știut că Wen Xiao Hui îl tratase ca pe o rață, așa că râse sec și spuse:
– Ați terminat? Ați speriat-o pe fetiță.
Chelnerița ieși repede, cu fața roșie.
– E în regulă, a plecat, spuse Wen Xiao Hui și-și frecă pumnii, apoi spuse cu nerăbdare:
– Pot să-ți ating fundul?
Li Shuo nu putea nici să plângă, nici să râdă, așa că spuse pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios:
– Dacă-mi mănânci iubitul în felul ăsta, măcar așteaptă să mă duc la toaletă.
Nu era cu adevărat gelos, îi era teamă că, dacă nu se oprea, cu personalitatea săltăreață a lui Wen Xiao Hui, ar fi trebuit să-i ceară lui Zhao Jin Xin să facă un striptease pe loc.
Zâmbetul lui Wen Xiao Hui a îngheță pentru o clipă și reacționă rapid, trăgând imediat mâna înapoi și spunând jucăuș:
– Bine, bine, sunt mulțumit.
Îi trimise din zbor un sărut lui Li Shuo și, respectiv, spre Zhao Jin Xin.
Zhao Jin Xin se uită la Li Shuo, în mod clar mulțumit de apelativul “iubit”, un zâmbet satisfăcut atârnându-i în colțul buzelor.
Li Shuo îl mângâie pe cap pe Wen Xiao Hui cu un zâmbet:
– Ai comandat ceva de mâncare? Ce vrei să mănânci?
– Nu, vă așteptam, mă duc să chem chelnerul, spuse Wen Xiao Hui sărind să cheme din nou chelnerul.
Li Shuo îi șopti lui Zhao Jin Xin:
– Așa este personalitatea lui, este foarte drăguț, nu te supăra.
– Sunt chiar atât de meschin? spuse Zhao Jin Xin mijind ochii la el.
Li Shuo doar zâmbi și nu spuse nimic și nu dezvălui că era încă nemulțumit. Probabil pentru că văzuse că Wen Xiao Hui nu era o amenințare și că încetase brusc să fie „zgârcit”.
Nu după mult timp, Wen Xiao Hui se întoarse cu un meniu, răsfoindu-l:
– Stridii, creveți, castraveți de mare …
După ce termină de comandat, îi înmână meniul lui Li Shuo:
– Ce altceva mai vrei să comanzi?
– Simțiți-vă ca acasă.
– Asta e tot atunci, e suficient, spuse Wen Xiao Hui returnând meniul chelneriței și așteptând ca aceasta să iasă înainte de a se încrunta și de a spune:
– Sunt numai afrodiziace, nu, mulțumesc.
Li Shuo strâmbă din nas și ridică o sprânceană:
– Deci ai de gând să mănânci sau nu?
Wen Xiao Hui își ținu cu tristețe bărbia:
– Nu mănânc, Luo Yi este încă în spital.
Li Shuo zâmbi, deși el și Luo Yi erau ostili unul față de celălalt, în cele din urmă, tot voia ca Wen Xiao Hui să fie fericit, așa că întrebă și el ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat:
– Când va fi externat din spital? Recuperarea este aproape gata.
– Ar fi putut fi externat de mult timp, dar se poartă prostește, așa că l-am lăsat să mai stea câteva zile.
Wen Xiao Hui își scoase telefonul mobil:
– Hei, o să-ți trimit câteva poze cu aspectul lui de ghinionist, ca să-ți alin furia.
– Nu, nu, nu, nu, nu, spuse Li Shuo neputincios:
– Spiridușule, ce fel de circuit cerebral ai? Ce a fost în trecut e trecut, atâta timp cât îți merge bine.
Wen Xiao Hhui zâmbi blând și spuse:
– Mulțumesc.
Își luă înapoi telefonul mobil și schimbă subiectul:
– Hei, cum v-ați cunoscut?
Li Shuo și Zhao Jin Xin se uitară unul la altul și spuseră la unison:
– Ne-am întâlnit în avion.
– Uau, cum se face că nu am norocul să dau peste băieți frumoși în avioane?
Wen Xiao Hui își mângâie bărbia:
– Trebuie să fie din cauză că eram fost sărac și nu mi-am permis să zbor la clasa întâi.
Li Shuo râse:
– De ce te gândești toată ziua la bărbați chipeși, fără să te temi că Luo Yi va fi gelos?
Wen Xiao Hui făcut semn cu mâna:
– Este împotriva legii să mă gândesc doar în mintea mea? În plus, el nu știe.
Zhao Jin Xin întins mâna și ciufuli părul de pe fruntea lui Li Shuo spunând cu blândețe:
– Este suficient pentru mine să mă gândesc doar la tine.
Li Shuo clipi și-i zâmbi.
Wen Xiao Hui își strânse brațele și le scutură exagerat:
– Voi doi sunteți niște amorțiți.
Chelnerii începură să servească mâncarea una după alta iar Wen Xiao Hui ridică paharul:
– Li Ge, sunt foarte, foarte bucuros să vă văd împreună, vă doresc fericire!
Cei doi îi urmară exemplul, ridicându-și paharele.
După ce bău vinul, Wen Xiao Hui îi îndemnă pe cei doi să mănânce mai multe stridii:
– Repede, repede, cât timp e perioada fierbinte a iubirii, cum să nu faceți sex zi și noapte?
Lui Li Shuo îi pieri zâmbetul:
– La ce naiba se gândește în fiecare zi acest creier mic al tău?
Wen Xiao Hui clipi:
– Se gândește la lucruri jenante. Hei, serios, poți să-mi trimiți o poză semi-nud? Doar una, lasă-mă să o prețuiesc, masa asta e din partea mea.
Li Shuo îl bătu peste degete cu bețișoarele și-l certă râzând:
– Nu vorbești serios, sper.
Wen Xiao Hui îl apucă de mână pe Li Shuo și se îmbufnă:
– Li Ge, doar una, bine? Lasă-mă să prețuiesc una, de preferință una cu pectorali, promit să nu o arăt nimănui.
După ce spuse asta, se uită din nou la Zhao Jin Xin, cu fața plină de anticipare.
Zhao Jin Xin ridică din umeri:
– Nicio problemă, voi filma complet dezbrăcat pentru tine.
Zâmbi și-i dădu o bucată de castravete de mare lui Li Shuo:
– Li Ge, este destul de timid, îi voi acoperi eu fața.
Wen Xiao Hui lăsă să iasă un “oh da” și bătu palma cu Zhao Jin Xin în aer.
– Voi doi … Li Shuo chiar nu știa dacă să se înfurie sau să râdă.
În timpul întâlnirii, Wen Xiao Hui începu să discute cu Zhao Jin Xin despre ce lubrifianți erau buni, ce prezervative erau subțiri și ce jucării noi erau disponibile recent.
Aceștia doi, unul cu o gură mare și celălalt ca o adevărată curvă, vorbeau despre acest gen de subiecte cu multă vigoare.
Li Shuo era puțin speriat, se temea că Wen Xiao Hui va afla că era “zero” cu Zhao Jin Xin, deși acest lucru nu poate fi considerat o rușine. Dar era întotdeauna o chestiune puțin delicată. La urma urmei, propria sa imagine în ochii lui Wen Xiao Hui fusese întotdeauna de persoană deosebit de serioasă.
Dar, treptat, el se simți ușurat de grija lui Zhao Jin Xin. Într-o astfel de chestiune era, de asemenea, grijuliu și, chiar dacă va da de gol subiectul poziției corpului, acesta era de asemenea, ambiguu în discuție.
Li Shuo era emoționat și încântat în sinea lui și nu se putu abține să nu îl țină de mână pe Zhao Jin Xin pe sub masă, iar vârfurile degetelor sale îi gâdilau ușor palma.
Iar palmele uscate și calde ale lui Zhao Jin Xin le apucară ferm pe ale lui.
În timpul întâlnirii, Wen Xiao Hui vorbi non-stop. Natura lui era întotdeauna atât de veselă și amuzantă, dar și cu o limbă ascuțită, și cu el nu te plictiseai deloc, așa că masa fu foarte plăcută.
După ce mâncară, cei doi îl conduseră pe Wen Xiao Hui la mașină și merseră mână în mână spre propriile mașini.
Li Shuo era puțin stânjenit și de câteva ori vru să-și retragă mâna, dar Zhao Jin Xin i-o ținu și refuză să-i dea drumul, așa că îl lăsă. Când întâlnea trecători din când în când, își cobora inconștient privirea. Dacă ar fi fost în Statele Unite, ar fi fost mai deschis, dar asta era China, la urma urmelor.
Urcându-se în mașină, Li Shuo spuse:
– Ce zici? Micuțul Hui Ren este drăguț, nu-i așa?
– Este destul de drăguț și arătos, așa cum ai spus.
Zhao Jin Xin l-a privit cu mirare.
Li Shuo spuse zâmbind:
– Ce, încă mai ești gelos?
Zhao Jin Xin se bosumflă și nu spuse nimic.
Li Shuo îi luă bărbia și îi sărută buzele, spunându-i blând:
– Băiete bun, nu fi gelos, în ochii mei doar tu exiști.
Zhao Jin Xin își mușcă buzele și le supse ușor:
– Să mă ademenești așa nu este de ajuns.
– Da.
Limba lui Li Shuo pătrunse în gura lui Zhao Jin Xin, împletindu-și limbile și adâncind sărutul.
– Nu este suficient.
Zhao Jin Xin îi apăsă ceafa, și-i răspunse fierbinte.
Zgomotul buzelor și al dinților care se întâlneau nu aveau unde să se ducă în spațiul închis și ajungea până în urechile amândurora, făcându-i să se simtă jenați.
Mâna lui Li Shuo o apucă pe cea a lui Zhao Jin Xin, șoptind:
– Ce zici de asta?
– …… nu este suficient.
Li Shuo mușcă ușor limba lui Zhao Jin Xin pentru a pune capăt sărutului, apoi își încleștă buzele într-un zâmbet, colțurile ochilor zâmbind primăvăratic, și se aplecă.
Zhao Jin Xin trase aer în piept, iar sângele îi clocotea din cauza tachinării lui Li Shuo.
Dar Li Shuo încă mai avea o urmă de bun simț și refuză cererea de a o face “la fața locului”, așa că cei doi conduseră înapoi acasă.
După ce se abținuseră mult timp, cei doi, cu sângele clocotind, începură să se sărute nebunește din momentul în care intrară în lift, se încurcară până la ușă și deschiseră cu nerăbdare încuietoarea cu amprentă digitală ca să intre în casă.
Zhao Jin Xin lovi ușa cu piciorul și, în același timp îl aruncă pe Li Shuo pe covor. Erau la fel de nebuni ca fiarele sălbatice, spunând cele mai pasionale cuvinte de dragoste și făcând cele mai eliberatoare lucruri de sine. Era acel gen de emoție care eliberează orice ipocrizie și se întoarce complet la primitiv iar emoția pură îi ducea pe culmi nesfârșite.
În această perioadă, cei doi erau aproape inseparabili.
Atunci când Zhao Jin Xin mergea la serviciu, Li Shuo făcea naveta între firmă și companie în calitate de consultant. Își petrecea 80% din timp la serviciu și 20% din timp să găsească diverse locuri ciudate pentru a face sex cu Zhao Jin Xin.
Când creierul său se va calma, Li Shuo va regreta și se va îngrijora, că era jucăuș, aproape ca un adolescent de douăzeci de ani, gândindu-se la sex toată ziua, dar avea remușcări în același timp. Era dificil să se abțină, nu fumase în viața lui, nu bea mult, chiar și atunci când fusese la școală, rar se atinsese de marijuana. Nu crezuse niciodată că la vârsta de 34 de ani, va începe să fie dependent de sex.
Știa că dragostea lui pentru Zhao Jin Xin era inseparabilă de acele experiențe minunate și nebunești și nu mai fusese niciodată cineva care să-l facă să experimenteze o bucurie atât de mare și o asemenea plăcere fizică. Zhao Jin Xin era un amantă aproape prea perfect pentru a putea alege defecte. Dacă nu ar fi existat toate acele suspiciuni și bariere din trecut, s-ar fi dăruit fără rezerve în schimb pentru toate lucrurile bune pe care i le adusese Zhao Jin Xin.
Spera că de data aceasta luase decizia corectă, că vor fi un timp îndelungat împreună, și că prinsese această “oaie”, care ar putea fi într-adevăr destinul său.
Era weekend, iar cei doi își mai făcură de cap încă două zile, apoi au fură atât de obosiți încât dormiră până aproape de prânz.
În acel moment, sună soneria, iar Li Shuo bombăni, deschizând ochii cu reticență.
Zhao Jin Xin se trezi și el, și-i atinse fața căscând:
– Tu întinde-te la loc, mă duc eu să văd cine este.
Apucă cu dezinvoltură prosopul de baie de pe podea și îl înfășură în jurul taliei, apoi se duse să deschidă ușa.
Li Shuo se uită la ceas și-și dădu seama că era aproape ora unsprezece. Era prea târziu să mai doarmă așa că se chinui să se ridice și el.
Dintr-o dată, părea că se aud oameni certându-se în afara ușii, dar Li Shuo nu putea auzi clar. Se ridică în grabă, își puse halatul de baie și ieși:
– Jin Xin, ce se întâmplă …?
La vederea persoanei care stătea în ușă, Li Shuo încremeni.
Han Fei Ye?
