Cine iubește pe cine – Capitolul 72

Persoana pe care i-o prezentase Cheng Sheng, pe nume Chang Wen Wu, era unul dintre vicepreședinții companiei lor din regiunea Mării Chinei, arătos și bine articulat.

Chang Wen Wu era profesor invitat la Universitatea X și cunoștea o mulțime de tinere talente. El fusese foarte activ în încercarea de a-i prezenta lui Li Shuo câteva persoane și firme mici, toate foarte promițătoare.

Cei trei mâncară și vorbiră într-o atmosferă plăcută.

După formalitățile inițiale, conversația se îndreaptă spre viața personală a acestuia, iar Chang Wen Wu era suficient de direct pentru a întreba dacă Li Shuo era încă singur.

Li Shuo zâmbi și încuviință din cap, fără să vrea cu adevărat să continue subiectul.

– Dacă Li Xiansheng este singur în astfel de condiții, mă tem că cei din jurul tău se vor uita ca lupii și tigrii, spuse Chang Wen Wu zâmbind și se uită la Cheng Sheng.

Cheng Sheng dădu din mână în mod repetat.

– Hei, hei, nu mă pune la încercare. Sunt prieten cu Li Shuo de mai bine de douăzeci de ani, iar adevăratul sens al menținerii prieteniei este că nu suntem interesați unul de celălalt.

Li Shuo râse.

– Așa este, așa este.

Chang Wen Wu zâmbi stânjenit.

– Vreau doar să confirm, nimic altceva. De fapt, Cheng Sheng ar fi trebuit să-ți spună că fratele meu este și el în cercul tău și dacă ești liber, să luăm masa împreună.

– Bine, spuse Li Shuo zâmbind.

– Fratele meu este profesor. Are o slujbă stabilă, arată bine, nu are obiceiuri proaste, iar în familia noastră, suntem mai deschiși la minte, așa că poate vă puteți înțelege.

Cheng Sheng chicoti.

– De ce îți promovezi fratele tot timpul? Mătușa care te îndeamnă să-l  căsătorești nu este la fel de nerăbdătoare ca tine.

– Am doi copii. Îl văd pe fratele meu cum vine și pleacă singur, neliniștit.

Chang Wen Wu îi făcu cu ochiul lui Li Shuo.

– Cum e, când are timp Li Xiansheng?

– Ce zici de după Anul Nou? Eu mă duc în State de Anul Nou și nu mă voi întoarce până cel puțin după data de 15.

– E bine. Îți voi trimite CV-urile persoanelor pe care tocmai ți le-am menționat ca să te uiți și, dacă crezi că se potrivesc, poți stabili o întâlnire pentru a discuta despre asta după prima zi a anului. Toți sunt tineri și foarte drăguți.

– Bine, mulțumesc Chang.

Chang Wen Wu îl bătu călduros pe umăr pe Li Shuo.

– Cu plăcere. Sper și eu să creez mai multe oportunități pentru acești tineri. Hei, apropo, dă-mi voie să-ți arăt fotografia fratelui meu, spuse el și scoase telefonul mobil fără să mai stea pe gânduri și-l împinse în fața lui Li Shuo.

Cheng Sheng își înăbuși râsul.

Li Shuo luă politicos telefonul, îl privi cu atenție și-l lăudă.

– Fratele tău este foarte de chipeș.

Tânărul din fotografie era însorit și chipeș, cu un zâmbet foarte luminos și curat. Era atât de simpatic, încât ar fi fost fericit să facă cunoștință cu el dacă nu ar fi fost Zhao Jin Xin.

– Da, fratele meu e destul de bun. Vă întâlniți și vorbiți. Chiar dacă nu merge, puteți deveni prieteni.

Li Shuo râse.

– Bine, sigur, când mă întorc după Anul Nou.

După cină, Li Shuo se îndreptă spre parcare și văzu că geamul mașinii sale era puțin deschis. Se apropie și privi înăuntru. Zhao Jin Xin era sprijinit de spătarul scaunului și adormise.

Culoarea albăstruie din orbitele ochilor îi dădea de gol oboseala lui Zhao Jin Xin, iar privirea aceea părea atât de inocentă, ceea ce era atât de diferit de privirea lui nesimțită.

Li Shuo se uita în gol la Zhao Jin Xin prin acea fantă subțire, privindu-l cu o postură ciudată, ca un voyeur; respira superficial, neștiind dacă era din cauză că avea un moment de slăbiciune sau îi era teamă să nu tulbure acest moment de liniște.

Li Shuo își reveni brusc și făcu un pas înapoi, clătinând din cap cu mâhnire înainte de a întinde mâna și a bate în geamul mașinii.

Zhao Jin Xin se trezi cu o tresărire și aruncă o privire în gol pe fereastră, iar ochii lui se limpeziră imediat când se deschise portiera mașinii.

– Ai terminat de mâncat?

– Ei bine, să ne întoarcem, spuse Li Shuo deschizând ușa din spate și intră în mașină.

Zhao Jin Xin se uită la el în oglinda retrovizoare și zâmbi.

– Ai mâncat bine?

– Bine.

– Asta e bine, spuse Zhao Jin Xin pornind mașina.

De mai multe ori pe drum, Zhao Jin Xin  încercă să vorbească, dar Li Shuo se uită absent pe fereastră, iar în cele din urmă se întoarseră acasă în tăcere.

Când ajunseră acasă, Zhao Jin Xin aruncă o privire la mâncarea deja rece de pe masă. Expresia lui era una de dezamăgire nedisimulată, și se așeză în tăcere la masă, ținând bolul în mână și mâncând.

Li Shuo se uită la figura singuratică a lui Zhao Jin Xin și inima lui nu se simțea prea bine. Își aminti că nu trebuia să fie moale, apoi spuse.

– Mă duc acasă de Anul Nou.

Zhao Jin Xin se uită la el.

– Mă întorc cu tine.

– Cum vrei, dar nu veni la mine acasă.

– Voi veni, spuse Zhao Jin Xin zâmbind.

– Voi veni să-mi prezint respectele.

Li Shuo îl ignoră și intră direct în dormitor.

Zhao Jin Xin stătea singur în sufragerie, privind la scaunul gol din fața mesei. Inima îi era atât de grea încât nu știa ce să facă.

Li Shuo se zbătu și apoi rămase pe jumătate culcat pe pat, citind o revistă financiară.

Zhao Jin Xin își făcu loc înăuntru, ținând altceva în mână, dar Li Shuo continuă să se holbeze la revista pe care o ținea în mână.

Deodată, Zhao Jin Xin îndepărtă ușor revista, apoi o înlocui cu o carte pe care i-o puse înapoi în mână.

Li Shuo înțepeni.

Acea carte era un thriller pe care i-l citise lui Zhao Jin Xin la hotelul din Yangcheng și, judecând după vechile semne, era în mod clar cartea originală.

Li Shuo se uită la Zhao Jin Xin, care se urcase pe pat și se întinse ținându-l de talie și șoptindu-i:

– Li Shuo, spune-mi o poveste.

Li Shuo închise cartea și o puse deoparte, întinzându-se cu spatele la Zhao Jin Xin.

Zhao Jin Xin îl luă în brațe și-l mângâie tandru pe brațele lui mici.

– Încă nu am terminat povestea asta, aștept să mi-o spui tu.

Li Shuo privi în gol cu ochii larg deschiși, îngândurat.

Cei doi se întoarseră împreună în SUA.

Era a treia oară când făceau împreună un zbor transatlantic și era amuzant să ne gândim că, de fiecare dată, cei doi aveau o relație și o stare de spirit foarte diferite.

Când ajunseră la aeroport, Guang Shu și mama lui veniră să-l ia. Mama lui era mai entuziasmată să-l vadă pe Zhao Jin Xin decât pe el, și îl tot întreba pe Zhao Jin Xin dacă era obosit.

Zhao Jin Xin era, de asemenea, deosebit de entuziast, dar adusese și cadouri mamei sale, numind-o de fiecare dată Ayi, ceea ce o făcu foarte fericită.

Abia când șoferul lui Zhao îl luă, Li Shuo spuse neputincios.

– Mamă, simt că ți-a fost dor de el mai mult decât de mine.

Doamna Li zâmbi.

– Asta nu este adevărat. Cel mai mult îmi lipsește fiul meu.

Îl luă apoi pe Li Shuo de braț.

– Hai să mergem acasă.

În mașină, doamna Li se prefăcu că se interesează cu nepăsare de evoluția celor doi.

Li Shuo spuse evaziv:

– Personalitățile noastre nu se potrivesc. Să vedem ce se va întâmpla mai târziu, e greu de spus.

– Oh.

Văzând că nu vrea să vorbească prea mult, doamna Li schimbă subiectul și  vorbi despre chestiuni de familie, ajungând fără să-și dea seama acasă.

După cină, tatăl și fiul familiei Li stătură de vorbă în birou. Li Shuo vorbi despre ideea sa de a investi într-o altă firmă, iar domnul Li îl sprijini foarte mult, întrebându-l în același timp dacă raportul anual de audit al sucursalei EnNan din capitală fusese deja făcut.

Li Shuo dădu din cap.

– A ieșit mai devreme. Xiang Ning a fost cel care a preluat conducerea în acest sens, am verificat și este în regulă.

– Asta e bine. Tu ești cel care a semnat cooperarea lui EnNan, trebuie să fii cu ochii pe asta chiar dacă nu mai ești în firmă.

– Nu-ți face griji, tată, dar …

– Ce s-a întâmplat?

– Directorul lor financiar a sfârșit prin a insista să folosească sistemul financiar al EnNan, iar oamenii din firma noastră, care nu sunt foarte familiarizați cu sistemul, au pierdut mult timp făcând auditul. Din cauza confidențialității, cei de la EnNan nu ne-au permis să îl studiem, iar eu am primit o mulțime de plângeri aici.

– Oh, sistemul financiar din EnNan a fost construit independent. E adevărat că există o mare diferență între el și cel intern. E normal să nu te obișnuiești o vreme, dar o să vă adaptați.

– Tată, poți să-ți deschizi sistemul ca să mă pot familiariza cu el? O să mă întorc și o să le explic, nu o să implice secretizarea. Voi vorbi doar despre modulele funcționale și chestii de genul ăsta, altfel e o risipă prea mare a forței noastre de muncă.

– Da, dar nu pot să mă conectez la sistemul de acasă. Sistemul financiar este  confidențial, necesită amprente și parole și trebuie conectat numai de la computerul din biroul meu.

– Îmi imaginez, spuse Li Shuo fără să se miște.

– Puteți identifica intruși atunci când utilizați sistemul?

Dl Li nu se gândi prea mult la asta și răspunse:

– Tehnologia este destul de avansată pentru a face asta, dar ce rost are să verifici?

– Nimic, doar întrebam. Un sistem cu confidențialitate ridicată ar trebui să poată verifica urmele . Sistemul lui EnNan ar trebui să fie capabil să facă asta.

Domnul Li zâmbi și spuse:

– Bineînțeles, tatăl tău are cea mai mare autoritate.

Li Shuo zâmbi.

– Atunci voi merge mâine cu tine la birou.

– OK.

A doua zi, tatăl și fiul merseră la EnNan Group. Deoarece EnNan era o companie chineză, aceasta ar fi trebuit să fie în vacanță de Anul Nou chinezesc. Văzând că se apropia vacanța, toată lumea era ofilită, cu puțin entuziasm pentru muncă.

Li Shuo se duse mai întâi să-l salute pe Zhao Rong Tian care fu atât de bucuros să-l vadă încât îi oferi lui Li Shuo echipamentul de golf pe care altcineva tocmai i-l dăduse și-l rugă pe Li Shuo să vină la el acasă pentru a juca de Anul Nou.

Li Shuo putu vedea admirația și afecțiunea lui Zhao Rong Tian pentru el, iar inima lui deveni din ce în ce mai vinovată, dar Zhao Jin Xin fusese cel care îl amenințase primul, așa că nu avusese de ales.

După ce vorbi cu Zhao Rong Tian, Li Shuo se duse în biroul tatălui său.

La început, când tatăl său îl angajase pe Zhao Rong Tian drept consilier financiar, acesta era doar un consultant care nu trebuia să lucreze prea mult și avea mult timp liber, dar, pe măsură ce corpul tatălui său se refăcea, precum și aspirațiile sale de carieră pe care nu și le putea reține, se transformase treptat în ultimii ani în mâna dreaptă și directorul financiar al Grupului EnNan. Dacă se gândea la asta, Zhao Rong Tian intenționase de la început să îl facă pe tatăl său confidentul lui, iar acum cei doi erau inseparabili.

Domnul Li se așeză în fața calculatorului și-și puse amprenta pe un dispozitiv, apoi o casetă cu parolă apăru pe calculator și își apropie fața de ecran.

– Hei, unde sunt ochelarii mei? Îmbătrânesc și ochii mei nu mai funcționează bine.

-Tată, lasă-mă să deschid eu pentru tine, știu parola.

– Oh, acesta este un cod de 18 cifre, așa că introdu-l pe cel pe care îl folosesc eu de obicei de două ori la rând și adăugă la sfârșit pinyin-ul^[1] cu majuscule al numelui tău.”

– Bine, spuse Li Shuo și introduse parola, apoi intră în sistem.

Domnul Li spuse:

– Poți să te uiți, să iei notițe în carnețel, dar să nu faci capturi de ecran sau fotografii.

– Tată, știu, du-te și odihnește-te.

Domnul Li, bineînțeles, nu avu nicio îndoială cu privire la fiul său și se așeză pe canapea pentru a citi o carte.

Li Shuo începu să parcurgă situațiile financiare ale lui EnNan pentru anul respectiv și, înainte să-și dau seama, era deja amiază.

Domnul Li spuse:

– Ei bine? Să mergem să mâncăm? Nu ai mâncat la cantina lui EnNan până acum, nu-i așa? Mâncarea este destul de bună.

– Tată, am o întâlnire în după-amiaza asta și vreau să termin repede aici, așa că va trebui să mai stau o vreme. Du-te tu. Poți să-mi aduci ceva de mâncare?

– Sigur.

După ce domnul Li plecă, Li Shuo își scoase aparatul de fotografiat și deschise fiecare dintre paginile cu informații utile pe care le găsise în timp ce răsfoia adineauri și le fotografie.

^[1] traducerea ideogramelor Chinezesti in alfabetul latin