Spiritul renăscut – Capitol special 2

Kachain călătorise aici și stătea la Pharan în această perioadă, deoarece întreaga lună era perioada în care descendenții sătenilor organizau ceremonii de ordinare. Scopul său principal era să se bucure de alcool gratuit și să asculte muzică mor lam, o activitate tipică pentru o persoană sociabilă ca el.

Scopul său secundar era să-și relaxeze mintea și trupul, pentru că nu exista pe lume un loc mai liniștit și mai revigorant decât casa lui Pharan.

– Kachain, ce ai vrea să mănânci astăzi?

Mai mult, acolo era un mic bucătar gata să-i gătească mâncăruri delicioase. Prietenul lui era cu adevărat de invidiat.

– Dovlecel, azi avem pește? Am o mahmureală și vreau ceva cald, spuse el, așezându-se pe un scaun, sprijinindu-și fața pe braț și închizând ochii.

Khemjira, care curăța usturoiul în apropiere, dădu ușor din cap.

– Sigur, după ce termin de curățat usturoiul ăsta, o să fac niște biban tom yum.

Kachain își ridică încet fața și-și sprijini bărbia pe mână, uitându-se la Khemjira. Ochii lui gri-albaștri scânteiau cu o notă de răutate înainte de a spune încet.

– Khem, ți-a povestit vreodată Pharan despre zilele lui de demult?

Khemjira se încruntă ușor înainte de a scutura din cap.

– Niciodată, nici eu nu am îndrăznit să întreb.

– Vrei să știi?

Khemjira se uită în jur înainte de a întâlni privirea lui Kachain și răspunse cu un amestec de curiozitate și teamă.

– Ar fi în regulă? Nu se va supăra Peem?

Kachain chicoti, ochii lui gri-albaștri sclipind amuzați.

Khemjira trebuia să recunoască că Kachain era foarte chipeș. Farmecul lui era la fel de ispititor ca o floare care emana un parfum ce atrăgea fluturi frumoși să rămână prin preajmă tot timpul.

Spre deosebire de Pharan, dacă ar fi comparat cu o floare, acel bărbat ar fi semănat mai degrabă cu un lotus demn de venerație și adorare.

În ceea ce privește aspectul, erau la egalitate, dar când venea vorba de prietenie, Kachain câștiga cu adevărat premiul.

Asta pentru că Pharan îi permitea doar lui Khemjira să se apropie. Cât despre ceilalți? Să nu se apropie!

– Nu este ceva ce trebuie ținut secret. Deci, ce spui? Vrei să auzi?

Bărbatul mai tânăr dădu imediat din cap, ochii lui căprui deschis strălucind de emoție.

– Mi-ar face plăcere.

Kachain începu să povestească de când îl cunoștea pe Pharan, când amândoi aveau în jur de cincisprezece ani. Prima zi în care se întâlniseră era în timpul perioadei de înscriere la școala profesională. Atât Kachain, cât și Pharan aleseseră să studieze în același domeniu al electronicii industriale.

La acea vreme, reputația lor de frumusețe era cunoscută în toată școala și toată lumea dorea să-i cunoască.

Pharan era o persoană liniștită și rezervată, oarecum distantă, concentrată doar asupra studiilor sale și neinteresată de socializarea cu ceilalți. În schimb, Kachain era prietenos și vesel. Îi plăcea să socializeze cu ceilalți și, ajutat și de  bogăția familiei sale, nu dură mult până când avu un număr mare de adepți.

Cei doi nu făceau parte din cercurile sociale ale celuilalt, dar soarta îi adusese împreună într-o zi, datorită unei sarcini comune. Profesorul lor îi pusese să tragă la sorți pentru a-și alege partenerii și ajunseră să aibă același număr.

În acel moment, Kachain se gândise că fusese norocos să fie împerecheat cu Pharan, deoarece acesta din urmă era un elev de top, având cel mai mare punctaj la examenul anterior. Kachain, pe pe de altă parte, nu era deosebit de bun la învățătură și prefera să folosească banii pentru a obține ceea ce dorea. El îi propuse lui Pharan să facă toată munca, iar el să plătească pentru asta.

– Știi ce mi-a spus în acea zi?

Khemjira medită înainte de a ghici.

– Dacă este Peem pe care îl cunosc, trebuie să fi refuzat banii și să fi spus să lucrezi împreună la el, cu siguranță.

Kachain râse copios, mulțumit de răspuns.

– Cum era de așteptat de la iubitul lui. Da, i-am oferit zece mii pentru a face întregul proiect în acea zi, dar a spus nu și mi-a spus să ne întâlnim sâmbătă sub clădirea școlii. Apoi a ieșit pur și simplu din clasă.

– Și ce ai făcut?

– Am fost uimit. A fost prima dată în viața mea când cineva a refuzat bani de la mine, mai ales o sumă atât de importantă pentru un tânăr de șaisprezece ani.

Aceea a fost prima dată când Kachain simțise un interes sincer față de Pharan și începuse să reflecteze asupra propriul său comportament de a se folosi de bani pentru a-i face pe alții să se simtă îndatorați față de el. Dar pentru că era încă tânăr, nu prea înțelegea dacă acțiunile sale erau corecte sau greșite.

Dar dacă voia să găsească răspunsuri la aceste întrebări, ar fi trebuit să se apropie de băiatul care îi stârnise aceste gânduri.

Trecuseră două zile și era ziua programată pentru întâlnirea lor. Cu toate acestea, în timp ce Kachain aștepta la un semafor pe motocicleta sa mare, mai multe motociclete îl înconjurară și i s-a spus să le urmeze. Kachain și-a dat seama imediat că are probleme, dar era curios să vadă ce se va întâmpla în continuare, așa că se supuse fără să protesteze.

Conduse până la un depozit abandonat dintr-o zonă pustie, un loc obișnuit în care rivalii se întâlneau și se luau la bătaie. Astăzi, era rândul lui  Kachain.

Grupul care îl aștepta era o gașcă de elevi care erau rivali din școala sa, în număr de aproape douăzeci. De îndată ce ajunse, fără niciun cuvânt, cineva se năpustise asupra lui și-l atacase.

Fusese prima experiență a lui Kachain cu lupta și, din păcate, nu era deosebit de priceput în lupta fizică.

Tocmai când era aproape copleșit, chiar înainte ca cineva să îl lovească în stomac, Pharan apăruse brusc și-l lovise pe atacator în piept, punându-l la pământ.

Pharan, la șaisprezece ani și aproape o sută optzeci de centimetri înălțime, avea o prezență intimidantă. Ochii lui ascuțiți și reci păreau să înghețe aerul, iar buzele lui murmurau constant ceva. Kachain văzuse că unii dintre rivali înghețaseră pe loc, în timp ce alții păreau confuzi și dezorientați. Într-o clipită, aceștia fură doborâți la pământ de pumnii grei ai lui Pharan.

Odată ce totul fu rezolvat, Pharan se duse și se ghemui lângă Kachain, care zăcea rănit și privea în tăcere scena, uimit.

Apoi, Pharan spuse ceva și mai șocant decât evenimentele care tocmai avuseseră loc.

– Ridică-te. Vrei să ne terminăm treaba sau nu?

La finalul acestei propoziții, Khemjira izbucni în râs atât de tare încât începu să se înece. Kachain fu nevoit să îi toarne un pahar cu apă și să i-l dea.

După ce Khemjira termină de băut paharul, întrebă entuziasmat:

– Este adevărat?

– Sigur că este adevărat. Am suferit atât de mult în acel moment.

– Și ce ai făcut în continuare?

– Ce puteam să fac? I-am dat cheia motocicletei mele  și l-am lăsat pe el să conducă în timp ce eu m-am urcat în spate.

Khernjira râse din toată inima, fața devenindu-i roșie.

– Peem este atât de cool.

– Hei, dovlecel, nu fi îndrăgostit până peste cap acum.

Khemjira chicoti din nou și întrebă:

– Și ce s-a întâmplat după aceea?

După acel incident, Kachain află de ce cealaltă parte se simțea atât de jignită față de el. În primul rând, era atât de chipeș încât multe femei din domeniul lor de studiu alergau după el. În al doilea rând, domeniul pe care-l alesese Kachain era în dezacord cu cel al familiei lor de multe generații. Asta era tot ce era de spus.

Dar un lucru pe care Kachain îl învățase era că, în vremuri de pericol, dacă nu știi cum să te aperi, poți fi grav rănit, așa cum fusese el în acea zi. Fusese foarte norocos că Pharan venise și-l ajutase fără să aștepte nimic în schimb.

Kachain nu apreciase niciodată cu adevărat ce însemna să ai „prieteni”, de vreme ce toată lumea îl aborda pentru frumusețea și averea lui. Dar Pharan era cu totul diferit de acei oameni.

După acea zi, Kachain alese să rămână cu Pharan oriunde mergea și învățase nenumărate lecții valoroase, formând o legătură de nezdruncinat, indiferent cât de mult ar fi vrut Pharan să rupă legăturile cu el.

– Și în acest tip de societate, Por Kru a băut vreodată alcool? întrebă Khemjira  din curiozitate.

Chiar și el însuși bea uneori pentru a socializa, dar nu putea suporta prea mult pentru că nu rezista la băutură.

– Hmm, a încercat. De fapt, a încercat totul, dar nu-i plăcea. Era ca și cum ar fi încercat o dată doar ca să știe cum se simte, și apoi asta a fost tot.

– Și… cum rămâne cu femeile? Știi tu…, Khemjira își strânse buzele, fața devenindu-i roșie, prea timid să continue.

Kachain, auzind întrebarea, izbucni într-un râs zgomotos, dând vesel din cap înainte de a răspunde:

– Bineînțeles că erau! Pharan era un adevărat domn când avea în jur de nouăsprezece ani. Fetele erau peste tot după el, dar el nu a avut niciodată o prietenă. Nu-i plăcea ca cineva să se amestece în viața lui personală.

Kachain nu terminase de vorbit când persoana în cauză se apropie în tăcere și se așeză în spatele lui.

Pharan se întinse într-o parte, luă o tavă de la Charnwit și folosi marginea tăvii pentru a-l lovi pe Kachain în cap cu toată puterea, provocând un țipăt pătrunzător care răsună în urechile tuturor.

– Ați bârfit destul? Mută-te și stai mai departe.

– Ticălos fără inimă! Eu sunt prietenul tău!

Pharan ridică din nou tava, iar Khemjira se ridică rapid în picioare pentru a interveni. Kachain profită de ocazie pentru a sări peste masă și a scăpa. Nu se opri aici, luă un cățel de usturoi pe care Khemjira tocmai îl decojise și-l aruncă în Pharan, ironizând faptul că Pharan arăta ca un vampir. Deja iritat, Pharan își scoase pantoful și îl aruncă, provocând o adevărată agitație pentru o vreme.

Charnvit clătină din cap, exasperat. Nu era de mirare că Jettana îi spunea lui Kachain „Învățătorule…

Și odată ce omul respectiv fugi, Pharan se întoarse spre persoana care îl îmbrățișa și întrebă încet:

– Îl crezi?

Khemjira clipi, întrebând:

– Kachain m-a mințit?

Pharan scutură din cap.

– Nu minte, dar exagerează.

Khemjira râse cu o voce clară, mângâind umărul lui Pharan pentru a-l calma, înainte de a zâmbi și a-i spune:

– Ce s-a întâmplat în trecut nu contează. Important este cine ești tu acum, Peem.

Trecuseră împreună prin multe momente bune și rele. Trecutul nu avea nicio legătură cu sentimentele lui. Era doar o altă poveste amuzantă de auzit.

– Nu-mi pare rău de trecutul tău despre care mi-a povestit Kachain. Ești doar un tip normal. Nu e ciudat să ai o perioadă de încercări și erori pe măsură ce crești. Și eu am simțit asta înainte, explică vesel Khemjira, iar ochii negri ca smoala ai lui Pharan se înmuiară de afecțiune.

– Și ce fel de om sunt eu acum?

Inima lui Khemjira tresări la vederea privirii dulci și cochete a lui Pharan.

– Ei bine, ești o persoană bună, generoasă, îți place să faci acte de caritate, îți place să-i ajuți pe cei în nevoie și ești foarte, foarte bun.

– Și ce altceva?

Khemjira își strânse buzele, fața înroșindu-i-se. Se uită în jos și șopti încet:

– Și ești iubitul meu.

Un zâmbet slab se răspândi imediat în colțurile gurii lui Pharan. Apoi, figura înaltă se aplecă în jos pentru a-i planta un sărut pe fruntea netedă drept recompensă.

– Foarte bine.

Pharan avea să regleze conturile cu guralivul ăla afurisit mai târziu.