Spiritul renăscut – EPILOG

Cei doi rămaseră îmbrățișați pentru scurt timp, înainte ca zgomotul elicopterului să-și anunțe coborârea.

O rafală puternică de vânt trecu pe lângă ei, făcându-le părul și hainele să zvâcnească sălbatic, iar ei se desprinseră încet unul de celălalt. Curând, Jettana și Charnwit fură văzuți alergând spre Pharan. În ciuda faptului că trupurile lor erau complet epuizate, mai erau încă multe sarcini importante de făcut. Una dintre ele era să invite spiritul lui Luang Pu Kasem și să ducă trupul înapoi la templu pentru ritualurile funerare. Când sosiră Jettana și Charnwit, veniră în grabă să îi sprijine pe Por Kru și pe Khemjira și cei patru se întoarseră la locul unde era așezat cadavrul lui Luang Pu.

La sosire, Pharan îngenunche la aproximativ doi metri în fața cadavrului, Jettana, Charnwit și Khemjira stând în spatele lui cu mâinile împreunate în semn de închinare.

Apoi începură să se pregătească pentru ceremonia de invitare a spiritului, scoțând o pânză albă din geanta pătrată pe care o întinse pe jos, apoi puse vasul pentru bețișoarele de tămâie, o lampă cu ulei și șnurul sfânt. După aceea, Pharan scoase o tavă de inox, și cutii cu orez și salată și le puse pe tavă. După ce deschise ambele cutii, aprinse un bețișor și-l înfipse în orez.

– Aduceți geanta lui Luang Pu, ordonă Pharan.

Așa că Charnwit se duse să aducă geanta, care nu era prea departe de el și i-o aduse lui Pharan care se întinse după ea și o așeză lângă tava cu mâncare. Apoi aprinse încă un bețișor pentru a chema spiritul lui Luang Pu pentru a primi ofranda. După aceea puse bețișorul în vasul pentru bețișoarele de tămâie.

Pharan își uni mâinile pe piept, închise ochii și începu să cânte din Cele șapte cărți ale lui Abhidhamma [1] și Matikabangulsukul. În mod ideal ar fi trebuit să facă parte din ritual dar în lipsa lor, Pharan trebui să o facă singur.

După ce se termină incantația, Pharan luă cu ambele mâini vasul de tămâie, ținându-l în sus, și șopti încet:

– Toată suferința și tristețea au luat sfârșit. Să mergem acasă, Luang Pu.

Cu aceste cuvinte, se ridică încet în picioare cu ajutorul lui Khemjira, în timp ce Jettana și Charnwit, după ce terminară ceremonia, împachetară obiectele înapoi în geanta de carton a lui Por Kru. Cu tămâia stinsă, cutiile de mâncare fură luate de pe tavă și așezate sub copacul străvechi sub care stătea Luang Pu Kasem.

După ce totul fu aranjat, Jettana cără geanta de aproape zece kilograme a lui Por Kru, în timp ce Charnwit cără trupul lui Luang Pu.

Îl urmară pe Por Kru până la elicopterul care aștepta să-i ducă înapoi. Pilotul era același ofițer care se oferise el însuși voluntar pentru această misiune.

În jurul orei patru dimineața, Charnwit, care stătea la casa parohială a lui Luang Por Pinyo pentru a se odihni, se trezi și își trezi prietenul, spunându-i că este timpul să pornească. Nu după mult timp, Jettana fu contactat de Kachain, pe care nu îl mai văzuse de trei ani, spunându-i că un elicopter va fi trimis să îi ia pe amândoi și să îi ducă la o anumită locație.

La sosire, Khemjira îl ajută pe Por Kru să se așeze pe bancheta din spate, urmat de Jettana cu geanta lui Por Kru. Charnwit așeză trupul lui Luang Pu lângă scaunul pilotului înainte de a lua loc în spate, lângă Jettana.

După ce pilotul verifică dacă totul era în ordine, ridică elicopterul și se îndreptă direct spre destinație, provincia Ubon Ratchathani.

După ce duseră trupul lui Luang Pu Kasem la un templu din orașul său natal, Pharan le ordonă lui Jettana și Charnwit să informeze toți discipolii, rudele și sătenii din comunitate, astfel încât toată lumea să afle vestea și să poată veni să participe la înmormântare în acea seară.

În ciuda corpurilor lor învinețite și epuizate, toți patru trebuiră să treacă peste oboseală pentru a ajunge la ceremonia funerară a lui Luang Pu Kasem.

Deoarece karma grea și severă a acestei vieți fusese depășită prin mila și sacrificiul lui, dacă ar fi să se întoarcă acum, niciunul dintre ei nu ar mai fi putut dormi sau trăi în pace.

Deoarece Luang Pu Kasem fusese un călugăr senior cu mulți ani de viață monahală și cu precepte impecabile, funeraliile sale fură organizate grandios, cu eforturile colective ale numeroșilor săi discipoli, inclusiv ale lui Pharan. Nenumărați oameni călătoriră pentru a-și prezenta respectul față de rămășițele sale, până la ceremonia de incinerare din după-amiaza zilei următoare.

În timpul ofrandei de flori de santal, după ce toată lumea era ocupată cu procedurile funerare pentru Luang Pu Kasem, Jettna, Charnwit și Khemjira avură în sfârșit un moment pentru a vorbi.

– Khem, Luang Por a lăsat asta pentru tine, spuse Jettana, înmânându-i un obiect frumos învelit în pânză albă.

Khemjira îl acceptă și, desfăcându-l, descoperi o brățară de aur roz pe mărimea unui bebeluș. Doar uitându-se la ea, tânărul își putea da seama cui îi aparținuse acest obiect și ce ar trebui să facă în continuare.

– Jett, Charn, vă mulțumesc foarte mult, spuse Khemjira.

Charnwit dădu ușor din cap, în timp ce Jettana îi mângâie umărul mic de câteva ori înainte de a se îndrepta spre rug pentru a-și oferi florile de santal împreună cu ceilalți.

Când veni rândul lui Khemjira, puse floarea și brățara la glezna stângă a lui Luang Pu Kasem și-i șopti trupului fără viață.

– Am adus asta înapoi la tine. Odihnește-te în pace, Luang Pu. Îmi voi aminti de bunătatea ta pentru tot restul vieții mele.

După ce ofranda de flori de santal fu completă, începu etapa finală a ceremoniei de incinerare. Jettana, Charnwit și Khemjira merseră la Por Kru Pharan, care stătea la umbra unui copac. Cei patru bărbați priviră fumul alb care ieșea din coșul de fum, plutind liniștit spre cer.

Fără știrea tuturor, brățara fusese strânsă strâns în mâna lui Ram Phueng până la ultima sa suflare, înainte ca podoaba să dispară, furată și vândută de un servitor care fusese aproape de ea, fără să știe că brățara era o moștenire destinată doar descendenților lui Phraya Worasingh.

Trei ani mai târziu, într-o zi, Khun Kakanang se plimba prin piață împreună cu fiica ei, Krongkwan, când descoperiră că fusese scoasă la vânzare. O cumpărară înapoi, iar servitoarea responsabilă fu pedepsită și imediat expulzată din casă. Acest ornament fusese păstrat cu grijă și transmis din generație în generație… cu speranța că într-o zi va fi înapoiat proprietarului său de drept.

Ulterior, cei patru merseră la spital pentru tratament și un control amănunțit. Dură mai mult de trei zile și două nopți până când fură siguri că trupurile lor se refăcuseră complet, iar apoi se întoarseră în satul lui Pharan.

Deși Pharan părea să fie în stare bună la exterior, existau leziuni interne pe care știința medicală nu le putea diagnostica, o afecțiune pe care oamenii din vechime credeau că se datora karmei.

Prin urmare, la întoarcerea acasă, fură nevoiți să continue tratamentul. Jettana, Charnwit și Khemjira refuzară să se întoarcă la universitate, îngrijorați că Por Kru va rămâne fără nimeni care să aibă grijă de el.

Până astăzi, totul trebuia să se încheie, deoarece se apropiau examenele. Colegii lor de clasă și profesorii îi sunară să îi informeze că directorul dorea să continue studiile.

În mijlocul acelei nopți, Pharan veni la ei și le spuse.

– Băieți, ar trebui să vă întoarceți acum.

– Haide, Por Kru, cum să te lăsăm când ești așa? spuse Jettana îngenunchind și frecând podeaua împreună cu Khemjira și Charn, dar Por Kru luă o tavă și-l lovi drept în cap… din nou.

– Doare, Por Kru.

Pharan își miji ochii.

– Doare dar nu înveți niciodată. De ce nu vrei să pleci?

– Dar …

– Fără nici un dar. Du-te și împachetează-ți hainele chiar acum. Îi voi spune unchiului Thai să vă ducă la aeroport.

– Por Kru spuse Jettana aproape că făcu o criză de nervi pe podea, dar Charnwit îl târâse deja departe.

Khemjira, văzându-și prietenii plecând, nu știa ce să mai facă decât să se ridice în picioare și să-i urmeze în tăcere afară.

– Nu pleca încă.

Khemjira își strânse buzele. Merse timid înapoi la Por Kru și se așeză, cu capul plecat, refuzând să ridice privirea.

De fiecare dată când se purta astfel, vârful bărbiei îi era adesea ușor ridicat pentru a întâlni ochii lui Por Kru.

– Nu plânge.

Khemjira nu voia să plângă, dar îi era greu să se controleze în fața lui Por Kru.

– Por Kru, eu…plânse el.

– Ești confuz, nu-i așa? Nu ești sigur ce să faci în continuare?

Khemjira dădu din cap, apoi își scutură capul în timp ce multe gânduri contradictorii i se învârteau în minte, înainte de a-și îngropa fața în palmele calde și de a le strânge, privind în acei ochi negri ca smoala.

– Vreau să rămân aici cu tine.

Ochii lui Pharan se înmuiară cu o tandrețe dulce, în timp ce degetul mare mângâia ușor chipul frumos al lui Khemjira.

– Nu e nicio grabă pentru asta. Indiferent când, această casă va fi întotdeauna deschisă pentru tine. Deocamdată, ar trebui să-ți trăiești viața la maximum, așa cum ți-ai propus dintotdeauna. Dă tot ce ai mai bun în ce vrei să faci. Când vrei să te întorci, atunci întoarce-te aici. Te voi aștepta aici, bine?

Era ca și cum i se luase din nou o mare greutate de pe suflet.

Evenimentele recente îl făcuseră pe Khemjira să fie reticent în a pleca de lângă Por Kru, dorind să rămână și să răsplătească pentru totdeauna bunătatea pe care o primise aici.

Dar dincolo de asta, erau multe alte lucruri pe care dorea să le facă.

Lacrimile îi curgeau fără încetare pe palmele lui Por Kru înainte de a da încet din cap, cu inima plină de respect și dragoste pentru Pharan.

– Promit să-mi trăiesc viața bine și să mă întorc la tine cât de repede voi putea.

După acea zi, Jettana, Charnvit și Khemjira se întoarseră la rolurile lor de studenți cu normă întreagă.

Timpul trecu liniștit, iar Khemjira învăță multe lucruri. Găsi dedicarea necesară pentru un studiu riguros, echilibrându-l cu distracția și joaca. Își urmări visele alături de Jettana și Charnvit, formând noi prietenii pe parcurs. Își încercă talentul la desen, participând la concursuri, și câștigă numeroase premii, obținând chiar oportunitatea de a merge în străinătate.

În timpul pauzelor universitare, participa la tabere de dezvoltare comunitară cu Clubul Serviciilor Comunitare în provincii rurale pe care nu le mai vizitase până atunci.

Aceste experiențe creară legături strânse și un sentiment de camaraderie cu colegii săi de club, în special cu Pearmai. După ce supraviețuise experienței de moarte iminentă, Kornkant, Phudit și Teechathon continuară să trăiască ca niște călugări, respectând preceptele și îndeplinind fapte meritorii la templele din apropierea caselor lor.

Cu toate acestea, deoarece locuiau cu toții în Bangkok, nu departe de universitate, studiile lor nu fuseseră suspendate. Pur și simplu trecuseră la cursuri de weekend, astfel încât se întâlneau adesea cu alți prieteni și puteau recupera timpul pierdut cu aceștia.

Membrii Clubului de Servicii Comunitare nu le purtau pică pentru ceea ce făcuseră cei trei în acea zi. Le respectară decizia de a se face călugări și-i iertară. Când aveau timp liber, vizitau frecvent templele în care locuiau cei trei pentru a face merite.

Mai mult, Khemjira făcu cunoștință cu familia lui Jettana, din care făceau parte tatăl său, actual membru al Camerei Reprezentanților pentru provincia Ubon Ratchathani, și mama sa, directoarea unei prestigioase școali private din aceeași provincie. De asemenea, o cunoscu pe sora mai mare a lui Jettana, Jane, care îl prețuia și îl adora pe Khemjira ca și cum ar fi făcut parte din familia lor.

De asemenea, a cunoscut familia lui Charnwit, din care făceau parte mama sa, care deținea o afacere hotelieră de mărime medie în provincia Chonburi, fratele său mai mare, care era chirurg, și fratele său mai mic, care era încă în gimnaziu. Atmosfera din familia lui Charnwit era mult mai strictă decât în cea a lui Jettana.

Mama lor fusese nevoită să crească singură trei copii, dar toți crescură ca niște oameni buni și se iubeau profund. Faptul că știa că Charnwit își făcuse prieteni apropiați, dintre care unul era destul de bogat, deși părea un pic cam dur, iar altul era un elev inteligent și bine crescut, o liniștea. Astfel, îi permise fiului ei să își trăiască viața la maximum.

Fiecare moment și numeroasele evenimente prin care trecuse Khemjira erau întotdeauna împărtășite cu alți doi.

[1] Cele șapte cărți ale lui Abhidhamma conțin o analiză detaliată a învățăturilor lui Buddha.