TE AȘTEPTAM- Capitolul 11

 Aș vrea să știu… ai avut vreodată un iubit, războinicule Zhou?

După ce se întoarse acasă, Fang Xi îl adăugă pe Xiao Qeu pe WeChat și-i spuse direct dacă avea ceva de spus. Fang Xi era o persoană directă. Nu era nicio presiune pentru a te înțelege cu o astfel de persoană și nu exista nicio șansă să o lase prea moale când se pornea.

Îi trimise un mesaj pe WeChat lui Xiao Qeu: Xiao Dabao, poți să conduci?

Apelativul Xiao Dabao îl făcu un pic confuz pe Xiao Qeu. El și Fang Qiaowei se cunoșteau de aproape douăzeci de ani și nu-și puneau niciodată porecle. Xiao Qeu fu amuzat și răspunse: Da.

Fang Xi spuse: Gata, atunci tu și Lao Zhou puteți împărți o mașină. Voi doi conduceți alternativ și noi putem merge cu dubița.

Xiao Qeu răspunse: Da, bine.

Știa că Fang Xi le dăduse în mod deliberat timp să fie singuri și păstră această favoare în inima lui. Fang Xi era o persoană inteligentă la prima vedere și în mod evident știa cum să se poarte, de vreme ce era în lumea afacerilor de mulți ani și era obișnuit să se comporte cu o politețe forțată. Dar ăsta nu era neapărat un lucru rău și nici nu însemna că această persoană era rea. Xiao Ke își dădea seama că Fang Xi era interesat să se înțeleagă cu el și lui Xiao Qeu îi plăcea foarte mult acest sentiment.

Joi seara, Xiao Qeu pur și simplu împachetă câteva lucruri și-și luă câteva haine de schimb și puse o haină de bumbac. Era imposibil ca într-un grup de bărbați să iei o valiză, iar hainele de bumbac pe care le luase Xiao Qeu nu erau prea groase. Era încă devreme când termină totul. Deși trebuia să plece devreme a doua zi dimineață, Xiao Qeu încă nu putea dormi așa că-l sună pe Zhou Zui pe numărul privat.

Telefonul sună mult timp înainte ca să răspundă vocea profundă a lui Zhou Zui:

– Alo?

Xiao Qeu se simți foarte fericit când îi auzi vocea și chiar trecuse mult timp de când nu se mai simțise atât de bine. I se părea destul de amuzant că era interesat să curteze pe cineva și era destul de entuziasmat de asta. Așa că, atunci când vorbi, avu un zâmbet în voce și spuse:

– Bună seara, profesore Zhou.

– Tu ești adevăratul profesor, așa că nu-mi spune așa.

Tonul lui Zhou Zui suna foarte relaxat și probabil că se odihnea. Vocea era ușor diferită de cea obișnuită când o auzea prin telefon. Suna foarte provocator în noaptea liniștită.

Xiao Qeu spuse:

– Bine.

Era prima dată când suna pe numărul lui Zhou Zui. Îl avea de mult timp, dar nu-l  mai folosise niciodată.

Zhou Zui îl întrebă:

– Este ceva în neregulă?

– Ei bine, vreau să întreb ceva, Xiao Qeu se sprijini pe pat și bătu pe genunchi cu degetele,

– Ar trebui să merg la studio și să ne vedem acolo mâine dimineață? Sau unde?

– Nu ți-a transmis Fang Xi ?  Zhou Zui făcu o pauză înainte de a spune:

– Credeam că a discutat cu tine. Atunci dă-mi adresa și vin eu să te iau?

Xiao Qeu spuse:

– Bine.

După ce închise telefonul, Xiao Qeu îi trimise o locație, fără alte politețuri.

Zhou Zui primi locația și se uită la ea. Nu era foarte departe de casa lui. Se încruntă și-i trimise un mesaj lui Fang Xi, spunând că nu este de încredere. Fang Xi spuse, de asemenea, pe grup că urma să-l ia pe Xiao Qeu după-amiaza, Zhou Zui văzuse, dar îl ignorase. Asta pentru că gura lui Fang Xi vorbise mult și nu era dornic să-i răspundă.

Fang Xi răspunse la mesaj foarte repede și spuse: Nu ai răspuns, dar nu cred că nu ai observat.

Zhou Zui spuse: Dacă nu mă întreba, îl lăsai acolo mâine dimineață?

Fang Xi răspunse mai întâi cu un „haha”, apoi spuse: Plănuiam să-i trimit un mesaj la ora zece. Vezi, nu mai este nevoie.

Fang Xi trimise apoi un alt mesaj: Te gândești mult la Profesorul Xiao, nu?

Fang Xi: Moșule.

Fang Xi: Ipocritule.

Zhou Zui îi răspunse: Du-te naibii.

Zhou Zui: Nu te prosti, nimic nu e sigur.

Fang Xi nu răspunse la început, dar după un timp îi trimise un mesaj: Zhou Xiansheng, dacă nu găsești pe cineva, funcția ta sexuală se va diminua. De câți ani ești singur? Aproape că e timpul.

Zhou Zui nu răspunse la mesajele sale de vreme ce acesta era un comentariu frecvent, deci nu-i mai păsa. Fiind singur de atâția ani, acest mod de viață i se întipărise în oase și nu avea nicio intenție să-l schimbe.

După ce făcu un duș, îmbrăcat doar cu o pereche de pantaloni, stătu lângă fereastră fumând.

Zhou Zui era un tip foarte plictisitor, ca să fim politicoși și fie că era vorba despre caracterul său sau despre obiceiurile sale de viață, el era ca o mașină rigidă. Inima lui, sau mai bine zis sufletul, fusese de mult corodat de acest gen de viață, rămânând cu nimic altceva decât un cadru lipsit de dorințe. După spusele lui Fang Xi, pur și simplu nu era o ființă umană.

El nu se considera o ființă umană.

A doua zi dimineață devreme, Zhou Zui se duse să-l ia pe Xiao Qeu așa cum  planificaseră. Când ajunse, îl sună pe Xiao Qeu, care răspunse repede:

–  Bună dimineața.

Zhou Zui spuse:

–  Sunt jos.

– Atât de devreme? Xiao Ke fu puțin surprins și apoi spuse:

– Atunci trebuie să mă aștepți câteva minute, îmi pare rău.

– Este în regulă, spuse Zhou Zui.

De fapt, Xiao Qeu tocmai se trezise când răspunse la telefon. Nu se aștepta ca Zhou Zui să vină atât de devreme, altfel s-ar fi trezit mai repede. Xiao Qeu termină de împachetat cât mai repede posibil, își luă geanta și coborî. Nici măcar nu-și terminase de uscat părul când plecă.

Zhou Zui apăsă ușor claxonul, iar Xiao Qeu puse lucrurile pe bancheta din spate, apoi deschise portiera și sări pe scaunul pasagerului:

– Îmi pare rău, îmi pare rău.

Zhou Zui zâmbi:

– Este în regulă, eu am venit mai devreme.

Xiao Qeu expiră și-și puse centura de siguranță:

– Unde mergem?

Zhou Sin spuse:

– Nu ai mâncat, nu-i așa? Mâncăm ceva mai întâi și îi așteaptăm pe autostradă.

– Sigur, Xiao Qeu dădu din cap, apoi se uită în interiorului mașinii cu un zâmbet și spuse:

– Cool.

Zhou Zui zâmbi și nu spuse nimic.

Xiao Qeu simți intuitiv decalajul economic dintre el și idolul său pentru că  mașina lui era chiar mai scumpă decât casa lui. Persoana pe care o curta era prea bogată, ceea ce îl făcea să fie stresat.

Găsiră un restaurant pentru a lua micul dejun. Dar era prea devreme pentru Xiao Qeu să mănânce, așa că luă doar câteva îmbucături și nici Zhou Zui nu mâncă mult.

Fang Xi și ceilalți sosiseră mai devreme decât cei doi și deja așteptau la intrarea pe autostradă. Xiao Qeu coborî din mașină și văzu că mai erau patru persoane în afară de Fang Xi, care-l prezentă cercului de prieteni.

– Lin Dong a lucrat în construcții iar Cheng Ning este proprietarul unui restaurant. Aceștia doi sunt Lao Zhu și Lao Cao. La fel ca Zhou Zui, sunt artiști.

Bărbatul pe nume Lao Zhu râse și spuse:

– Ce artist, vând fotografii.

Xiao Qeu zâmbi, iar Fang Xi îl bătu pe umăr și spuse:

– Acesta este Xiao Qeu, prietenul … lui Lao Zhou.

El deja spusese grupului că Xiao Qeu era profesor la facultate, de aceea acum  Fang Xi aproape că se opri când spuse: „prietenul lui Lao Zhou”.

– Ești atât de tânăr. Îmi amintești de tinerețea mea, oftă Lin Dong.

– Dar eu nu eram atât de frumos când eram tânăr.

– Nu mai suspina, spuse Lao Cao.

Era cel mai puțin îmbrăcat și-și cocoșă umerii, apoi spuse:

– Hai să vorbim despre asta când ajungem acolo, e frig.

– Bine, atunci de ce nu stai în aceeași mașină cu Lao Zhou?

Fang Xi se uită la Xiao Qeu și spuse:

– Dacă ai nevoie de ceva, sună-ne?

Xiao Qeu dădu din cap:

– Bine.

După ce urcă în mașină, Zhou Zui începu să conducă. Apoi crescu puțin temperatura, aruncă o privire către Xiao Qeu și spuse:

–  Ești îmbrăcat prea subțire.

Xiao Qeu răspunse.

– Hmm. Nu mă așteptam să fie atât de frig astăzi.

Zhou Zui nu mai spuse nimic, ci doar ridică temperatura cu încă două grade.

Lui Xiao Qeu îi plăcea timpul petrecut singur cu Zhou Zui, mai ales în spațiul relativ mic din mașină. Distanța dintre el și Zhou Sin era foarte mică și putea vedea clar o parte a feței lui Zhou Zui dacă întorcea capul. Deși Zhou Zui nu vorbea prea mult, pentru că gândurile lui Xiao Qeu erau toate pe masă, indiferent ce ar spune, atmosfera ar fi ușor ambiguă.

Nu era incomod să fie atât de tăcut, dar nu putea să rămână tăcut tot timpul. Xiao Qeu luă două sticle de apă de pe bancheta din spate, deșurubă una și i-o dădu lui Zhou Zui, care bău o înghițitură.

Xiao Qeu luă și el o înghițitură de apă, își drese glasul și îl întrebă pe Zhou Zui:

– Când ai început să faci tatuaje?

– Acum mult timp.

Zhou Zui se gândi serios la asta, apoi clătină din cap:

– Nu-mi amintesc clar, trebuie să fi trecut douăzeci de ani.

– Atât de devreme? Xiao Qeu era cu adevărat surprins.

– Nu existau tatuaje în China, nu?

– Ba da, Zhou Zui nu avea nicio expresie când vorbea și spuse calm.

– Tânăr și periculos, mai ții minte? De fapt, existau chiar dinainte. Dar de atunci au început să fie din ce în ce mai populare.

– Cine își mai amintește de Tânăr și periculos , zâmbi Xiao Qeu și se juca cu sticla aruncând-o în aer.

– Dar acesta era un film din Hong Kong, nu? Erau tatuaje și în China?

Zhou Zui dădu din cap:

– Da.

Xiao Qeu simți că găsise un subiect bun pentru că rareori îl auzise pe Zhou Zui vorbind atât de mult. Îi plăcea să-l asculte pe Zhou Zui vorbind despre tatuaje, la fel cum îi plăcea să-l asculte pe maestrul de ceai vorbind despre ceai sau pe pictor vorbind despre pictură. Este fermecător pentru o persoană să spună altora ceva cu care este familiarizat.

– Erai adolescent atunci, nu-i așa? Cum ai luat contact cu asta? întrebă Xiao Qeu  uitându-se la el.

După ce îi depăși o mașină, Zhou Zui se uită în oglinda retrovizoare și spuse:

– Eram la liceu atunci și un bărbat din Hong Kong a venit să închirieze o cameră la mine acasă și a locuit în curtea din spate. Când a venit, el a adus doar o geantă cu instrumente în ea.

Xiao Qeu îl întrebă:

– Era artist tatuator?

Zhou Zui dădu din cap și spuse:

– Ei bine, era o persoană foarte puternică. A venit aici după ce a avut niște probleme în Hong Kong. Ocazional, oamenii îi cereau tatuaje, mai ales cei care erau gangsteri. Uneori stăteam și îl priveam și, după un timp, el m-a învățat și pe mine. Pe atunci eram tare naiv dar oamenii erau ușor de păcălit și, după ce am învățat câteva zile, am îndrăznit să tatuez pe corpul altora dar nimănui nu-i păsa dacă ieșea strâmb sau urât.

Zhou Zui vorbea în timp ce conducea, făcând pauze de două-trei secunde după fiecare propoziție, de parcă și-ar fi amintit și ar fi selectat povești din memoria lui pentru a le asculta și alții. Vocea lui era deja destul de profundă, așa că vorbind încet o făcea să sune și mai interesant, ca și cum i s-ar fi adăugat un filtru uzat de vreme.

– Bărbatul din Hong Kong nu ducea lipsă de bani. M-a lăsat să-i folosesc cerneala și pistolul de tatuat pentru a exersa și a contura pozele pe oameni. Mi-a cerut să-i urmăresc pozele. Nu a contat dacă se dovedea că erau urâte fiindcă el le repara. Așa puteam exersa rapid, iar mai târziu am putut să desenez direct, iar mâinile mele au devenit stabile.

Xiao Qeu zâmbi:

– Și atunci ai devenit artist tatuator?

– Nu, Zhou Zui clătină din cap, apoi zâmbi și spuse:

– Nu este atât de ușor. Desenele de la acea vreme erau în mare parte aceleași, dragoni verzi, șerpi negri și capete de lup picurând sânge, continuă Zhou Zui calm:

– Acum arată urât, dar la vremea aceea erau la modă. Nu pot spune că exista o problemă cu estetica la acea vreme, dar era determinată de epocă și de fondul cultural, precum și de identitatea lumii interlope.

Imaginile pe care le menționase erau atât de grafice încât Xiao Qeu râse imediat și spuse sincer:

– De fapt, înainte să te cunosc, impresia mea despre tatuaje era practic redusă la acestea.

– Este normal. Nu ai acces la ele în mod obișnuit, zâmbi Zhou Zui:

– Acea epocă a fost foarte bună. A fost epoca de pionierat a tatuajelor.

– Ai un tatuaj pe corp? întrebă Xiao Qeu deodată.

Zhou Zui se opri o clipă, apoi spuse că nu, cu un zâmbet slab în ochi:

– Nu am nevoie să exersez pe mine însumi pentru că mulți oameni mă lasă să exersez pe ei. Cei mai mulți dintre ei nu sunt nici buni, nici răi, așa că au un model negru tatuat pe corp, fiindcă oricum nu contează dacă tatuajul este deteriorat. Acum asta se numește a-ți distruge pielea. Pe atunci, mediul pentru artiștii de tatuaj nu era atât de bun.

Tatuajele nu mai sunt doar pentru gangsteri, așa că așteptările sunt din ce în ce mai mari. Lucrurile au devenit din ce în ce mai serioase cu tatuajele și nu mai este atât de multă piele de distrus. Când vezi tatuajele pe corpul lor, îți dai seama că nu le-au făcut pentru că le-a plăcut. După ce intri în domeniu, mai sunt puține desene pe care să le arăți celor apropiați, cum ar fi prietenilor tăi, și chiar ție insuți, pentru că toți au devenit victime cu pielea distrusă înainte ca vreun tatuator să devină artist tatuator.

Xiao Qeu asculta cu atenție. Când vorbea Zhou Zui, îți dădea sentimentul că era cineva care călătorise peste o mie de mări. Se uită pieziș la Zhou Zui ca să-i vadă ochii dar Zhou Zui continuă să privească înainte, uitându-se ocazional în oglinda retrovizoare.

Xiao Qeu îl întrebă:

– Xiao Bei a spus că ai fost la facultate. Ce ai studiat?

Zhou Zui spuse:

– Pictura chineză.

Tatuaje și picturi chinezești, sună dificil să le conectezi pe cele două. Zhou Zui își dădu seama la ce se gândea și spuse:

– Bărbatul din Hong Kong m-a învățat să pictez în tot acest răstimp, chiar înainte de facultate. Dacă nu știi să pictezi, nu poți să faci tatuaje. Tatuajele sunt, de asemenea, picturi, doar sub o altă formă.

Zhou Zui vorbi mult în acea zi, iar Xiao Ke era profund atras de el. Zhou Zui îi spuse că fusese în multe locuri după absolvire, inclusiv în Japonia, India și Taiwan și petrecuse mult timp în Statele Unite. Xiao Qeu nu vorbi prea mult după aceea, dar continuă să asculte ce avea de spus.

Nu voia să-l întrerupă pentru că îi plăcea foarte mult să-l asculte. Ascultându-i experiențele din prima jumătate a vieții era ca și cum ar fi ascultat experiențele  unui războinic rătăcit în junglă.

Mai târziu, Zhou Zui îl întrebă cu un zâmbet slab:

– Ce mai vrea să audă Profesorul Xiao?

Xiao Qeu fusese deja copleșit de prezența lui Zhou Zui și se simțea împlinit și fericit. Se uită la Zhou Zui și simți un impuls venind de nicăieri. Voia să-l cunoască mai bine și să se apropie de el.

Xiao Qeu zâmbi și el, frecă ușor fundul sticlei de apă cu degetele și întrebă:

– Aș vrea să știu… ai avut vreodată un iubit, războinicule Zhou?