TE AȘTEPTAM- Capitolul 2

Xiao Que era atât de beat şi de insensibil încât, întâmplător, trăsese o persoană să bea cu el la masă. Mâna se simțea caldă și uscată. Xiao Que se gândi că el nu era de obicei o persoană atât de frivolă.

Bărbatul se uită la el cu ochii triști, iar Xiao Que spuse.

– Stai jos, sunt doar eu.

Cealaltă persoană dădu din cap către el și spuse.

– Mulțam.

Xiao Que privi cum bărbatul veni și se așeză în fața lui, exact la timp când se schimbă ritmul muzicii și când se făcu lumină, ceea ce îi permise să vadă clar cum arăta bărbatul.

– Grozav.

Nu putea să descrie în mod clar cât de frumos era, dar avea un aspect foarte matur și atractiv. Avea părul foarte scurt, sprâncene groase și întunecate, purta un tricou cu mâneci scurte, negru, și felul în care se uita la ceilalți, toate acestea se potriveau criteriilor estetice ale lui Xiao Qeu.

După ce bărbatul termină de comandat băutura și chelnerul plecă, Xiao Que ridică berea în mână și o bătu pe masă înainte de a spune bărbatului de vis-a-vis de el.

– Xiao Que.

Omul de cealaltă parte a mesei nu avea o băutură în mână, așa că se uită pe masa înainte de a lua un pahar de apă cu gheață pe care nu o băuse și puse paharul pe masă cu un gest ușor. Xiao Que îl auzi spunând.

– Zhou Zui.

Vocea cântărețului de pe scenă suna prea sfâșietor în timp ce ei urlau să o acopere. Când nu o putu acoperi în mod corespunzător, vocea sa veni în prim plan, așa că, de fapt, Xiao Que auzi doar un “Zho” înainte ca vocea sa să fie suprimată. Cu toate acestea, nu conta, deoarece își spuseseră numele doar pentru a acoperi jena de a sta împreună pentru a bea. Chiar nu conta care erau numele lor.

Mai târziu, sosi și berea celuilalt, iar cei doi băură în timp ce ascultau zgomotul asurzitor care venea de pe scenă. Ochii Xiao Que cădeau ocazional asupra bărbatului timp de două secunde înainte de a-și întoarce privirea. După ce-l observă mai multă vreme, văzu cât de relaxat era în privirile și mișcările sale, iar acest farmec un pic lejer îl făcea să se simtă destul de confortabil uitându-se la el. Ochii lor se întâlneau ocazional, dar bărbatului nu părea să-i pese, deoarece adesea se uitau unul la celălalt înainte de a-și întoarce privirile. Nu era ceva  deliberat și nici nu era ciudat.

Xiao Que se gândi că, dacă ar fi fost cu un deceniu mai tânăr, atunci ar fi fost nervos și îngrijorat de schimbul de numere de contact.

Când cântecul chinuitor se încheie, Xiao Que oftă ușurat. Noul cântec nu începuse încă, iar cântărețul de pe scenă nu începuse încă să vorbească. Xiao Que nu avea mintea prea limpede după ce băuse atât de mult, așa că se uită direct la persoana de vizavi de el în acest moment de tăcere și ochii lor se întâlniră din nou. Bărbatul îl privi şi dintr-o dată spuse.

– Sunt aici doar să beau, nu sunt interesat de nimic altceva. Dacă te rețin, doar spune-mi și voi schimba locurile.

Xiao Que clipi și avu nevoie de un moment pentru a procesa ceea ce-i spusese. Se uită la el cu o oarecare jenă şi scutură energic din cap.

– Nici eu nu-mi caut un partener. Te gândești prea mult.

– Atunci e grozav, spuse bărbatul care stătea vis-a-vis de el și zâmbi ușor, înainte de a-și ridica berea către Xiao Que.

– Simte-te ca acasă.

Dacă ar fi fost Xiao Que cel obișnuit, s-ar fi simțit jenat și ar fi încetat să se uite, dar sinele său beat făcuse totul să se întâmple de la sine. Simțea că această persoană era nu doar captivantă, ci și arătoasă, așa că se tot holba la ea, iar cealeilalte persoane părea să nu-i pese deloc. Nu mai băuse de mult timp cu cineva, nici măcar cu Lin An, ca să nu mai vorbim cu un străin ca acesta. Această experiență era complet nouă și în acest moment i se părea destul de reconfortantă și interesantă.

El nici nu observase când cântărețul părăsise scena, iar muzica se schimbă în melodii de dragoste ambigue și liniștitoare, în timp ce luminile se transformară într-un galben slab, cald.

Scena de la miezul nopţii era rezervată bărbaţilor şi femeilor care erau singuri şi ridicoli.

Zhou Zui se uită la tânărul frumos care era evident beat. El chiar băuse mult, așa că Zhou Zui îi reaminti.

– Bea cu moderație.

Xiao Que se sprijini pe brațe și se strâmbă în timp ce își freca degetul pe podul nasului înainte de a spune.

– Eu beau rar.

Discursul său era puțin neclar, dar continuă să vorbească.

– Probabil că nu am mai băut de vreo doi ani, iar astăzi, a fost prima dată … arăți destul de bine…

El continuă fără a aștepta un răspuns.

– … îmi plac bărbații ca tine. Ți-ai ras părul. Arăți cool.

Zhou Zui spuse.

– Atunci, te poți rade și tu.

– Nu pot. Nu este permis … la locul de muncă.

Xiao Que nu știa că vorbea cu o voce moale.

Când bea prea mult, vocea lui era de obicei un pic răgușită, ceea ce suna destul de amuzant.

– Sunt profesor.

Zhou Zui ridică o sprânceană și se uită la el.

– Nu arăt, nu? Xiao Que râse și arătă spre el însuși.

– Serios, sunt unul bun… profesor al poporului.

După ce spuse asta, sughiță. Chiar dacă era ceva de care să râzi, nu putea fi descrisă ca fiind o situație comică.

Zhou Zui râse, dar nu-i răspunse.

Cu înfățișarea lui Xiao Qeu, era inutil să spui de ce, oamenii îl numeau de obicei “Frumosul Xiao”, ceea ce nu era fără motiv, deoarece era într-adevăr frumos. În acest moment era beat, cu braţul aşezat pe masă, şi era o bucată de carne destul de apetisantă în ochii acelor oameni care vânau în bar. Cu toate acestea, nimeni nu ar veni peste el în timp ce stătea cu cineva la masă, deoarece știau că exista deja un partener. Cu toate acestea, ambii rostiseră de fapt doar câteva cuvinte în total, astfel încât atunci când îi priveau, alții puteau vedea că cei doi fie nu erau prea familiari, fie nu se cunoșteau cu adevărat.

După un timp, un bărbat veni și se aplecă să se uite la fața Xiao înainte de a-l  întreba.

– Vrei să bei ceva?

Xiao Que își deschise ochii să se uite la el și-și flutură mâna.

– Nici gând.

– Nu este nevoie să stai pe uscat. Să stai atât de târziu și să nu bei, nu este păcat?

Persoana nu voia să renunțe încă. Își coborî puțin vocea și își prinse un deget în  jurul fermoarului lui Xiao Qeu flirtând din ochi.

– Pot sta deasupra sau dedesubt. Tu alegi. ¹

Aceste cuvinte fură rostite aproape de urechea lui Xiao Qeu, astfel încât Zhou Zui nu le auzi și el nu putu decât să-l vadă pe Xiao Qeu încruntat. Astfel, când Xiao Qeu se îndreptă în timp ce încerca să se ferească de gura bărbatului, Zhou Zui tuși și spuse.

– Nu mai flirta, tipule. Este o ființă umană vie care stă chiar aici.

– Oh, vă cunoașteți?

Omul se uită la Zhou Zui înainte să se îndrepte şi să râdă.

– Dar nu v-am văzut vorbind. Ce-ai zice să … o facem împreună?

Zhou Zui nu-l privi și răspunse doar.

– Nu îl poți forța. Renunță.

O regulă în acest bar era aceea că totul trebuia făcut de bună voie. Dacă cineva nu ar fi fost dispus să facă ceva, atunci nimeni nu l-ar fi putut forța să facă ceva. Bărbatul ridică din umeri înainte de a se retrage cu regret. Zhou Zui îi spuse bărbatului beat:

– Du-te acasă, domnule profesor al poporului.

Xiao Qeu își scoase telefonul pentru a verifica ora înainte de a da din cap.

– Da, trebuie să plec.

Merseră să plătească nota împreună în timp ce Lao Su stătea lângă bar. Când sosise Xiao Qeu era singur, dar deodată avea un partener în timp ce pleca. Lao Su se uită de la unul la celălalt dar afacerea îl învățase când să vorbească și ce să spună, astfel încât el zâmbi doar în timp ce întrebă.

– Pleci acum?

– Mmm, nota de plată te rog, spuse Xiao Qeu.

Cei doi fuseseră așezați la aceeași masă, așa că era normal ca ambele facturi să fie combinate. Zhou Zui îşi scoase cardul şi i-l dădu.

– Folosește cardul ăsta.

Xiao Qeu își scoase în grabă portofelul, scoase un card, apoi i-l dădu.

– Pe ăsta.

– Hei, fără ceartă, râse Lao Su de ei.

– E la fel, indiferent pe care îl folosesc. Nu e mare lucru.

El îl cunoștea pe Xiao Qeu de mult timp, așa că, dintr-o singură privire, luă în mod natural cardul lui Xiao înainte de a-l înmâna chelnerului.

– Ia-l pe acesta, e ca de obicei.

Xiao Qeu stătea lângă bar în timp ce își aștepta cardul și să semneze chitanța. Vorbi puțin cu Lao Su și când se întoarse să plece după ce plăti, văzu că Zhou Zui plecase deja. Xiao Qeu își luă rămas bun de la Lao Su și plecă.

Lao Su spuse înțelept.

– Bucurați-vă de noaptea de primăvară.

Xiao Qeu știa că se gândea prea departe, dar nu încercă să se explice. Trecuse mai mult de un an de la despărțire, așa că nu era nevoie să se explice, deoarece acest lucru ar face să pară că el își salva corpul. Cât de plictisitor. Xiao Qeu flutură din mână și se întoarse să plece.

În timp ce pleca, se întreba dacă ar fi trebuit să-i ceară numărul de telefon.

Ca urmare, când ieşi, îl văzu pe acel om sprijinindu-se de peretele de lângă uşă, în timp ce fuma cu capul în jos. Xiao Qeu se uită la el şi bărbatul îi făcu semn.

– Aici. 

Xiao Qeu merse și-l întrebă.

– Mă așteptai?

– Îhî, răspunse Zhou Zui.

Xiao Qeu râse brusc, iar ochii i se curbară în jos, împreună cu zâmbetul său frumos. El spuse.

– Eu nu-mi dau întâlniri. Sunt un tip serios.

Zhou Zui, zâmbi de asemenea, îi băgă o carte de vizită în buzunar înainte de a spune.

– Mulțumesc pentru băutura din seara asta. Dacă ai timp să mă cauți, îți voi oferi un cadou în schimb.

– Cu plăcere, dar nu e nevoie.

Xiao Que îşi flutură mâna.

– Vreau să-ți mulțumesc că ai băut cu mine. Astăzi este ziua mea de naștere și cel puțin am avut un companion.

Zhou Zui se opri pentru o clipă înainte de a spune.

– La mulți ani.

Era o întâlnire ocazională. Era o scenă comică să stai față în față cu un străin în timp ce îi ura la mulți ani, iar Xiao Qeu voia să râdă din toată inima. Prin urmare, el râse cu adevărat, scoase cartea de vizită și o scutură în timp ce îl întreba pe Zhou Zui.

– Ce cadou ai de gând să-mi dai?

Zhou Zui trase un fum și spuse.

– Nu știu, dar dacă dorești să-ți faci un tatuaj, caută-mă.

Tatuajele erau o chestiune care era mult prea îndepărtată de el, dar se simțea inexplicabil foarte aproape de Zhou Zui, deoarece profesia de artist tatuator era încă ceva nou pentru el.

Xiao Qeu dădu din cap.

– Ok.

Relația superficială se apropia de sfârșit și era timpul ca Xiao Qeu să se întoarcă acasă. Cartea de vizită era strânsă în mână, dar el nu se uita la ea. Când Zhou Zui era pe cale să plece, Xiao Qeu strigă un “hei” să-l oprească.

Zhou Zui se întoarse cu o sprânceană pe jumătate ridicată.

Xiao Qeu îl întrebă.

– Numele tău de familie este Zhou. Zhou și mai cum? Nu am prea înțeles atunci.

 Zhou Zui se uită la el, apoi răspunse încet.

– Zhou Zui[1]— Zui ca în „păcat.”

[1] Zuyie- se pronunță Țu-i- e (accentuare pe fiecare silabă) și înseamnă păcat