TE AȘTEPTAM- Capitolul 24

Întâlnirea cu o persoană paranoică este suficient noroc de rahat pentru o viață întreagă

După ce petrecură împreună mult timp, Xiao Qeu descoperi că Zhou Zui era de fapt o persoană foarte puternică. Înainte credea că această persoană era foarte relaxată și că putea să vină și să plece după bunul plac. Cu cât avea mai mult contact cu această persoană, își dădu seama că nu era de fapt atât de liberă și de relaxată. Era, de asemenea, foarte obosită și muncitoare.

Deși exista un singur client programat în fiecare zi, Zhou Zui rareori avea tatuaje de mici dimensiuni și, uneori un tatuaj pe un spate întreg dura mai mult de o jumătate de lună pentru a-l termina complet. De asemenea, trebuia să creeze desenele și să-l învețe pe Lu Xiaobei. Și, Xu Wen trebuia să aibă contact mai întâi cu clienții. Dacă aceștia nu erau mulțumiți, trebuiau să facă o programare pentru a veni la studio și Zui discuta cu ei și finaliza desenul.

De asemenea, trebuia să exerseze pictura și să nu lase pensula să stea degeaba. Mai trebuia să pregătească câteva desene suplimentare pentru a umple galeria când nu avea programări. Unii clienți nu aveau nicio idee în minte atunci când veneau, așa că trebuiau să aleagă din cele gata făcute în studio. De asemenea, trebuia să găsească timp pentru a face exerciții fizice. Nu era nerezonabil pentru el să fie în formă și, chiar dacă nu mergea la sală, făcea mișcare înainte de a merge la culcare. Uneori, când îl suna Xiao Qeu, el făcea exerciții. Respira în timp ce vorbea, ceea ce suna deosebit de sexy în toiul nopții.

Studioul era foarte plin în această perioadă din preajma Anului Nou. Artiștii tatuatori, cu excepția lui Zhou Zui, lucrau de dimineață până seara, inclusiv Lu Xiaobei, care nu avea timp să deseneze. Deoarece mulți oameni aveau timp doar în perioada Anului Nou chinezesc, și chiar și cei care se grăbeau să se întoarcă din alte locuri, era greu de justificat să nu lucreze ore suplimentare.

Xiao Qeu își aducea un caiet pentru a căuta informații și a-și scrie lucrarea și, uneori nu aveau timp să vorbească după-amiaza.

Când Zhou Zui coborî de la etaj, Xiao Qeu era concentrat la computerul său și nu-l văzu.

Zhou Zui își turnă un pahar cu apă și îl puse lângă mâna lui Xiao Qeu, îi atinse capul și îi spuse:

– Ridică-te și mișcă-te, odihnește-ți ochii.

Xiao Qeu ara atât de concentrat încât tresări surprins când îl auzi brusc pe Zhou Zui vorbind. Își ridică privirea și îl văzu pe Zhou Zui rezemat de birou privindu-l.

– Mulțumesc, Zhou Xiansheng, spuse Xiao Qeu zâmbind și luă o înghițitură de apă. Aceasta este ceașca lui Zhou Zui. Acum Xiao Qeu o putea folosi fără nicio presiune.

– Ai terminat cu clienta?

Zhou Zui zâmbi și spuse:

– Nu, fetița nu mai suporta durerea, așa că nu voi termina astăzi.

– Atunci ai programări cu alți clienți astăzi? îl întrebă Xiao Qeu.

– Mai am unul, spuse Zhou Zui uitându-se la el.

– Ce s-a întâmplat?

– Nimic, doar cred că ai fost destul de obosit în ultima vreme, spuse Xiao Qeu ținând ceașca în mână, care era ușor fierbinte la atingere.

Zhou Zui părea indiferent, și clătinâd din cap spuse:

– M-am obișnuit, așa este de câțiva ani.

– Țțț, făcu Lu Xiaobei care tatua în cealaltă parte și auzise conversația dintre cei doi.

– Eu sunt și mai obosit. Xiao Xiansheng, de ce nu-ți pare rău și pentru mine?

– Dar tu cine ești să îmi pară rău pentru tine? râse Xiao Qeu.

– Nu-mi dau seama. Care este statutul tău?

Când spuse asta, îi aruncă o privire lui Zhou Zui. Acesta doar se rezemă de masă și nu răspunse, dar expresia lui era foarte relaxată și își dădu seama după sprâncene și din ochii lui că bărbatul era într-o dispoziție bună.

– Eu pot să-mi dau seama, o pot simți clar, spuse Lu Xiaobei, care purta o mască și râzând spuse.

– De câte ori ai nevoie de mine, Beibei asta, Beibei cealaltă. Dar acum, că ai pus mâna pe bărbatul tău nu mai ai nevoie de mine.

Xiao Qeu mai vorbi puțin prostindu-se cu Lu Xiaobei. Zhou Zui stătea lângă Lu Xiaobei și se uită puțin la desenul lui, apoi îi arătă câteva linii și-i spuse:

– Liniile de aici nu trebuie să fie atât de subțiri. Mai târziu, dacă aplici culoarea pe o zonă mare, lumina nu va fi vizibilă imediat, iar când o aplici pe suprafața mată linia va fi neclară.

Lu Xiaobei se gândi o clipă la asta și arătă spre zona aceea:

– Dar mi-e teamă că linia este prea groasă și dacă va părea prea vizibilă, nu se va vedea culoarea din spatele ei.

Cea mai mare teamă atunci când făceau un tatuaj era ca linia să nu fie prea groasă, ceea ce o va face să pară incomodă la prima vedere. Liniile și culorile unui tatuaj bun ar trebui să fie integrate într-un întreg. Dacă liniile ies în evidență singure, înseamnă că tatuajul este un eșec. Când Lu Xiaobei făcea tatuaje în primele zile, el exersa grosimea și rezistența liniilor dar era foarte experimentat acum.

Zhou Zui clătină ușor din cap și îi spuse:

– Gradientul de culoare este important, dar nu te poți uita doar la el. Nu poți șterge linia din moment ce ai conturat-o, sau poți pur și simplu să nu trasezi linia. Mai târziu, o trasezi din nou, o îngroși cu 0,2  și, după ce vei vedea singur diferența, poți să compari.

Lu Xiaobei se uită la desen și se gândi un moment, apoi dădu din cap și spuse:

– Bine, o să încerc.

După ce Zhou Zui termină de privit tatuajul lui Lu Xiaobei, se duse să se uite la ceilalți doi artiști tatuatori și le spuse câteva cuvinte. Ceilalți doi artiști tatuatori aveau identități diferite de Lu Xiaobei. Erau artiști independenți care lucrau pentru Zhou Zui, așa că de fiecare dată când Zhou Zui le spunea ceva, ei erau foarte atenți și ascultători.

Xiao Qeu privi cum Zhou Zui le explica desenele, intensitatea percepției luminii și ajustarea mișcărilor. Zhou Zui rareori rostea atât de multe cuvinte, iar Xiao Qeu îl găsea pe Zhou Zui foarte fermecător. Desigur, Zhou Zui era fermecător în ochii săi de cele mai multe ori, dar era încântător să vorbești despre domeniul cu care ești familiarizat atât de serios și profesional.

După ce termină de vorbit, Xiao Qeu îl întrebă:

– De ce nu dai lecții? Am văzut că studiourile în care Xiaobei interacționează pe Weibo au adesea cursuri.

Zhou Zui zâmbi ușor, clătină din cap și apoi spuse:

– Nu e nimic de predat.

– El? râse  Lu Xiaobei:

–  Am mai spus asta, dar acest mare star, îi mulțumesc lui Dumnezeu că a putut să deschidă acest studio. Dacă ar trebui să țină cursuri? Hm. Oare ar fi capabil să facă asta?

Xiao Qeu se uită la Zhou Zui, care își întinse mâinile neputincios spre el. Lu Xiaobei se plângea de Ge în fiecare zi, iar Zhou Zui era obișnuit cu aceste plângeri. Xiao Qeu nu se putu abține să nu râdă, iar Lu Xiaobei continuă:

– Nu are niciun fel de aspirații. Dacă nu ar fi fost faptul că este priceput, probabil că noi doi am fi murit de foame cu mult timp în urmă. Nu merge la concursuri și nu participă la discuții. Când asociația îl invită să țină prelegeri, profesorul Zhou refuză să-și arate fața. Noi, cei de la Studioul Zhou Zui, nu avem niciun contact cu lumea exterioară.

Lu Xiaobei apăsă pe întrerupătorul aparatului de tatuat pentru a opri mașina cu motor din mâna sa și se ridică pentru a lua o cutie de pigmenți de pe masa de lângă el, dar gura nu i se opri. Îi aruncă o privire lui Zhou Zui înainte să spună:

– Un nemuritor, pur și simplu un nemuritor. Un maestru dincolo de această lume banală. În zilele noastre, tot felul de nulități îl pot călca în picioare spunând că au câteva trofee inutile, crezând că sunt mari rahați. În ziua în care nu ai fost aici, un idiot a adus un desen de Feng Lei și a spus că îl copiem. Nenorocitul a spus că îl copiem. Am fost atât de aproape să-l plesnesc peste față. Trebuia să îi spun ce înseamnă să copiezi.

Gura lui Lu Xiaobei era atât de vulgară încât nu se mai oprea și era ca o mitralieră. Xiao Qeu se grăbi să facă un gest și spuse:

– Bine, Bei Ge, calmează-te.

– Prea negativă, spuse Lu Xiaobei așezându-se pe scaun, apoi porni motorul și continuă să lucreze, în timp ce vorbea:

–  Viețile noastre au fost prea negative până când l-am întâlnit pe Xiao Ge.  Xiao Ge este raza noastră de soare. Xiao Ge, ia-l repede de mână.

Deși Lu Xiaobei îl tot criticase pe Zhou Sui, acesta încă nu simțea nicio durere și luă o un desen. El nu știa al cui era desenul pe jumătate terminat. Xiao Qeu îl atinse ușor cu cotul.

Zhou Zui zâmbi, își înclină capul spre Xiao Qeu, se aplecă aproape de urechea lui Xiao Qeu și-i șopti:

–  Are un foc în inima lui, lasă-l să vorbească.

Distanța era un pic prea mică, așa că, atunci când Zhou Zui termină propoziția umerii lui Xiao Qeu tresăriră. El își strânse inconștient umerii și-și frecă urechile. Urechile profesorului Xiao erau foarte sensibile.

Zhou Zui se uită la reacția lui și făcu un pas înapoi înainte să spună încet:

– Îmi pare rău.

– Șhh.

Xiao Qeu zâmbi și scoase un alt „șhhh”. Își ridică mâna și-și frecă urechea din nou înainte să se uite la Zhou Zui și spuse:

– De ce-ți pare rău? Nu este nevoie. întoarce-te.

Zhou Zui doar zâmbi și nu spuse nimic, iar Xiao Qeu nu mai flirtă.

Lu Xiaobei încă mormăia acolo:

– Nu știu când vei fi mai vesel. Aproape că trăiești ca un pacient cu autism. Întâlnirea cu o persoană paranoică este suficient noroc de rahat pentru o viață întreagă. A murit singur …

– Xiao Bei, îl întrerupse brusc Zhou Zui, iar tonul lui era destul de serios.

Era prima dată când Xiao Qeu îl auzise pe Zhou Zui vorbind pe acest ton, iar inima i se opri. Se uită la Lu Xiaobei, probabil că simțea că ceea ce spusese nu era tocmai corect, așa că făcu un gest de „OK” și încetă să mai vorbească.

Xiao Qeu se uită din nou la Zhou Zui. Zhou Zui puse jos desenul și rămase acolo un timp fără nicio intenție de a vorbi.

Xiao Qeu se așeză rezemându-se de scaun și continuă să citească informațiile, dar nu putu citi niciun cuvânt.

Motorul lui Lu Xiaobei încă bâzâia, iar Xiao Qeu își aminti brusc de tipul chipeș pe care îl întâlnise ultima dată, care se uitase la Zhou Zui cu o privire paranoică.

Xiao Qeu se sprijini pe scaun și răsuflă lung. După ce ascultase jumătate din cuvinte, i se trezise curiozitatea, dar nimeni nu mai spuse nimic altceva.