TE AȘTEPTAM- Capitolul 4

Lui Xiao Qeu nu îi fusese niciodată frică de nimeni din KTV, avea propria sa aură, iar Fang Qiao îl numea Lao Xiao ori de câte ori îl auzea cântând.

La urma urmei, când era încă tânăr și imatur, Xiao Qeu participase la un spectacol de talente, cântase o melodie și câștigase un bilet direct către primii 300 de cântăreți din țară. În acel moment,  auzise pe colegul de cameră vorbind despre asta și alergase să se alăture distracției. Chiar dacă i se ceruse să continue, se oprise. Ținuse biletul în buzunar două zile și jumătate și renunțase rapid la joc.

Știa foarte bine cât de slab era. Nu avea decât două sau trei cântece la care să fie bun. Chiar dacă intrase în primele trei sute printr-un noroc, ar fi fost eliminat repede, așa că preferase să nu meargă.

Dar el cânta mai bine decât oricine din anturajul lui, asta e sigur. De aceea i se păruse neplăcută muzica și nu putuse să o asculte în bar în acea noapte. Xiao Qeu urcă la etaj conform adresei lui Fang Qiao. De îndată ce deschise ușa camerei private, auzi imediat vocea tare a lui Fang Qiao:

 – Hei, profesorul Xiao este aici! Cine a spus că a cântat bine acum, ieși și închină-te.

– Xiao Qeu este aici?

Cineva veni și îi puse o mână pe umăr și îl salută.

Camera era puțin întunecată și Xiao Qeu nu putu să vadă cine era înăuntru când intră, dar își dădu seama după voci că ar trebui să fie colegii de liceu de-ai lui Fang Qiao, o adunare de băieți bogați din aceeași generație, diferiți, dar foarte uniți.

Xiao Qeu avea o relație bună cu Fang Qiao și uneori jucau împreună. De-a lungul anilor, se familiarizaseră foarte mult unii cu ceilalți.

– Cine s-a prefăcut a fi nepotul lui și l-a atins, îngenunchează și cere-ți iertare, altfel te vei întoarce-te cu fesele goale, strigă Fang Qiao.

Xiao Qeu se apropie cu geanta în mâini și îl lovi :

– Ce ai mai făcut?

Fang Qiao se întoarse și îl îmbrățișă :

– Profesore Xiao! Am pierdut mai mult de 10.000! Ajută-mă să-i ucid!

Xiao Qeu fu puțin confuz:

– Cum ai pierdut?

– Am pierdut cântând!

“…”

Xiao Qeu rămase o clipă fără cuvinte. Îi luă mult timp să-și dea seama că acești idioți jucau conform punctelor date în sistem. Era surprinzător faptul că Fang Qi Miao pierduse din cauza vocii sale cântând.

Xiao Qeu își trecu mâna prin păr și înjură cu voce joasă lângă el:

– Ești prost? Acest tip de scor este aleatoriu. Dacă tu cânți bine, nu vei fi neapărat câștigător, punct. Ai lăsat un câine să-ți mănânce creierul?

– Oricum, dacă nu cânt bine, nu voi lua note mari. Trebuie să fii mai bun decât mine, profesore Xiao! 

– Trebuie să cânți! strigă Fang Qiao .

Xiao Qeu spuse cu voce joasă:

– Bine. „Cum pot să te las să te simți trist”?

– Bine.

Fang Qiao dădu din cap și merse să comande un cântec.

El cunoștea regulile lui Xiao Qeu. Va cânta „Cum pot să te las să te simți trist” Acesta era unul dintre cele mai bune cântece ale sale.

Dar Xiao Qeu nu cântase de multă vreme. Numai când nu era distras putea cânta bine. După despărțirea de Lin An, nu îndrăznise să mai cânte și nu pentru că îi era frică să nu fie distras și incomod, dar îi era teamă că oamenii din jurul lui vor fi prea distraşi. La urma urmei, titlul și versurile piesei pareau să spună că vechea lui dragoste era de neuitat și nu putea fi lăsată să plece.

Nu fusese niciodată stilul lui Xiao Qeu să ​​încerce să o păstreze pe cealaltă persoană plângând și implorând. De când se despărțise, Xiao Qeu nu se gândise niciodată să se uite în urmă. Fang Qiao spusese că, de fapt, avea o inimă rece dacă te uitai cu atenție iar Xiao Qeu fusese de acord. De asemenea, apreciase foarte mult acest lucru la mine.

A trăi așa putea fi cool și nu te făcea niciodată să arăți jalnic.

După ce cântă o melodie, Xiao Qeu primi doar 85, dar fu suficient pentru a-l ajuta pe Fang Qiao să câștige niște bani. Cineva spuse:

 – Nu te poți baza prea mult pe tine deci, ai adus un ajutor străin!

– Atunci, mergeți înainte și căutați-mă mâine. Nimeni nu vă oprește.

Fang Qiao băgă o bucată de măr în gura lui Xiao Qeu.

– Vino și odihnește-ți vocea, profesore Xiao.

Xiao Qeu cântă un total de trei runde în acea zi și, cu doar trei melodii nu câștigă niciun ban, dar acoperi pierderile de mai înainte. Nu era important, lui Fang Qiao nu-i păsa de bani.

Xiao Qeu bău un pahar de suc și nici o înghițitură de vin. Fang Qiao rămase singur în cele din urmă și beat, căzu pe scaunul pasagerului fredonând, spunând că se duce acasă la Xiao Qiao.

Pe acesta din urmă nu îl deranja. Îl cunoștea pe Qiao de când era la liceu.

Era miezul nopții după ce-l termină de spălat pe bărbat și îl aruncă pe canapea, apoi el însuși făcu un duș și se întinse. Dormise doar trei ore noaptea trecută și rămăsese treaz din nou până la miezul nopții. Era puţin prea bătrân ca să facă faţă acestui lucru. Nu mai era tânărul cu o energie nelimitată de la douăzeci de ani. Pe măsură ce îmbătrânea, chiar nu-și permitea să stea până târziu. Înainte de a merge la culcare, se gândea să-și pună o mască facială până a doua zi.

………….

Fang Qiao rămase trântit pe canapea toată noaptea și dormi profund. Deschise ochii și descoperi că era dimineață. Atinse telefonul de pe măsuța de cafea și aruncă o privire.

– Xiao Qeu?

Căscă și strigă din nou.

– Profesore Xiao?

– Aici sunt.

Xiao Qeu intră de pe balcon, purtând o stropitoare de udat florile.

– S-a trezit Zeul Somnului?

– La naiba, nu știam că e deja ora unsprezece. Credeam că e doar șapte sau opt.

Fang Qiao își frecă ochii.

– M-ai lăsat să dorm din nou pe canapea. Nu ai o cameră în plus?

– Evident că există o altă cameră.

Xiao Qeu puse jos stropitoarea și spuse:

– Mi-era teamă că vei vomita pe pat și că trebuie să-l spăl.

– Asta e logic, spuse Fang Qiao în timp ce își punea papucii și se ducea la baie.

– Atunci trebuie să fii norocos că nu am vomitat. Dacă ar fi să vomit pe canapea, nu ar fi mai greu să o speli?

– Chiar ar fi, zâmbi Xiao Qeu.

– Speram să vomiți  repede ca să o poți înlocui cu una nouă.

Fang Qiao spuse în timp ce se spăla:

– Deci mă așteptai să mă trezesc.

De fapt, Xiao Qeu tocmai se trezise. Era atât de lipsit de somn încât era trecut de ora zece când deschisese ochii. Nu se obosise să facă micul dejun, comandase mâncare la pachet. Tocmai fusese livrată.

Fang Qiao mâncă bețișoare de aluat prăjit și vorbi cu Xiao Qeu, întrebându-l dacă terminase proiectul.

– Avansează, spuse Xiao Qeu repede.

Nu se mai văzuseră de ceva vreme, iar Xiao Qeu nu putuse scăpa de experiment și era la fel de ocupat ca un câine în fiecare zi. Fang Qiao îi spuse lui Xiao Qeu:

– Ce încerci să faci? Când ți-am cerut să înființezi o companie cu mine, ai refuzat ca să devii acel profesor prost. Ce rost are?

– Știu să fac experimente și pot înființa o companie cu tine.

Xiao Qeu bău lapte de soia cu o față lipsită de expresie.

– Trebuie doar să te îmbogățești pe cont propriu. Încă nu mă pot baza pe tine.

– Cu asta stau și mai prost. Tatăl meu mă îndeamnă să mă întorc la companie și, de asemenea, mă îndeamnă să mă căsătoresc.

Xiao Qeu nu putea vorbi despre acest subiect. Deși nu era tânăr, familia lui nu-l obligase niciodată să se căsătorească. Putu doar să bea laptele de soia în tăcere, apoi spuse:

– Ai putea la fel de bine să spui familiei tale că ești gay.

– La dracu, crezi că mai rămân în viață?

Fang Qiao tremură când se gândi la consecințe:

– Crezi că nu mai vreau picioarele astea? Tatăl meu mă va ucide. În plus, nu sunt la fel ca tine.

Xiao Qeu dădu din cap:

– Da.

– Nu… trebuie să rămân bărbat. De asemenea, iubesc fetele frumoase. O voi face pe rând. Doar că încă nu m-am distrat destul. S-ar putea să mă distrez suficient într-o zi și să o fac. Să mă căsătoresc și să trăiesc o viață fericită.

Xiao Qeu nu știa ce să spună, așa că nu spuse prea multe.

Qiao îl întrebă cum va petrece ziua mâine, dar Xiao Qeu spuse că nu are planuri.

– Atunci ieși cu mine la plimbare? îl întrebă Fang Qiao.

– Nu, mulțumesc.

Xiao Qeu nu se putu abține să nu râdă.

– Este atât de atrăgător să vezi doi homosexuali plimbându-se, ca două surori?

– Este atât de amuzant. Cine poate spune că suntem gay când ieșim în oraș? Eu sunt un astfel de bărbat și tu ești atât de chipeș. În plus, nu mergi la cumpărături să-ți cumperi haine și să-ți faci unghiile. Vreau să găsesc un loc să-mi fac un tatuaj.

Xiao Qeu ridică din sprâncene:

– Cine vrea un tatuaj? Tu?

– Da, eu.

Fang Qiao spuse:

– Am întrebat în câteva locuri recomandate de alții, dar toate aveau programări pentru câteva luni. Nu știu de ce. Sunt atât de multe saloane de tatuaje acum și toate sunt atât de aglomerate. Dacă salonul este și oarecum celebru trebuie să-ți faci o programare în avans. Nu vreau să mergem oriunde, deci vom merge mâine să pot vedea dacă nici altcineva nu poate.

Xiao Qeu îl întrebă:

– Dar unde vrei să-ți faci tatuajul, unde nu-l poți vedea nici tu și nici alții?

Fang Qiwei  lăsă privirea în jos și râse îndelung, apoi ridică repede capul și spuse:

 – Îmi fac un tatuaj pe fund. Vreau să-mi fac un tatuaj cu un câine , un cap drăguț de câine. Dacă cineva vrea să facă sex cu mine, în timpul unei partide, îi voi da un câine.

„…”

Xiao Qeu deschise gura și nu știu ce să spună. Uneori chiar nu putea înțelege minunatul circuit cerebral al lui Fang. Numele lui nu era nerezonabil. De fapt, numele său original era Fang Da Miao[1], dar își schimbase numele după prea multe gânduri capricioase.

– Mă gândesc la asta și cred că este destul de distractiv, nu-i așa?

Fang Qiao se ridică după ce mâncă și spuse:

– Dacă nu mergi cu mine, voi merge singur, dar mi-e teamă că mă va durea fundul după tatuaj și nu voi putea merge.

Xiao Qeu luă ultima înghițitură de lapte de soia, puse deoparte cutiile de ambalaj și pungile de hârtie pe masă, scoase un șervețel, își șterse gura și spuse:

– Tatuator, nu? Știu unul.

Fang Qiao fu puțin surprins:

– Când v-ați întâlnit? De ce nu am auzit despre asta?

Xiao Qeu se uită la el și zâmbi:

– Alaltăieri. O aventură.

– Ce dracu’, clipi Fang Qiao.

Xiao Qeu clipi și el și spuse:

– Hai să bem ceva împreună.

– Profesore Xiao, gândești prea mult? Nu vrei să devii călugăr într-o școală ponosită? După ce ai băut…

Fang Qiao încă nu putu să-și revină după aceste cuvinte.

– Ce fel de persoană este?

Xiao Qeu își aminti încă o dată că acest bărbat spusese că se numește Zhou Zui, „Săptămâna păcatului”. După ce gândi asta, luă țigara din gură și o stinse.

Xiao Qeu ridică sprâncenele, zâmbi ușor și spuse:

– Este atât de tare… M-am simțit confortabil cu el.

[1] Da Miao înseamnă templu