LIAM
La naiba. La naiba cu toți.
Știam că n-ar fi trebuit să vin aici în seara asta. I-am promis că de data asta voi sta deoparte. Am vorbit serios, până când roțile de la Cadillac au atins asfaltul și hotărârea mea a dispărut la fel de repede ca două degete pocnind.
Doar o privire, în timp ce mă asiguram că-i dădeam instrucțiunile lui Declan să facă un ocol de la traseul nostru planificat. Încă o șansa de a mă holba în acei ochi mari și verzi și totul se va termina. Tot ce am nevoie este o ultimă privire înainte de a pune capăt acestei obsesii nesănătoase.
Și chiar am crezut asta.
Ce idiot nenorocit sunt.
Din căldura banchetei din spate a mașinii, mă uit la ea prin geam. Dincolo de bulevard, dincolo de ploaie și dincolo de benzile de mașini, luminile strălucitoare ale Buddy’s Diner strălucesc ca niște faruri în întuneric.
Ea e acolo, înăuntru, vorbind cu colega ei, bruneta cu bustul mare, făcând-o să pară un porumbel care stă lângă un Picasso.
Tru.
Fata numită după un personaj dintr-un film.
Frumusețea timidă, cu o voce blândă de sudistă, cu ochi de culoarea sticlei de mare și un zâmbet care aproape că ar putea face un bărbat ca mine să creadă în Dumnezeu.
– Am întârziat, șefu‘, spune Declan liniștit din scaunul șoferului.
– Știu asta.
Dacă vocea mea este iritată, este doar pentru că sunt supărat pe mine, nu pe el.
Unsprezece luni în care mi-am refuzat ceva ce îmi doresc foarte mult și-a pus amprenta asupra temperamentului meu.
O privesc încă o clipă, dorindu-mi să am talentul de a desena. I-aș schița chipul în mii de feluri. Să încerc să surprind blândețea din ochii ei când se uită la mine de sub acele gene lungi și întunecate. Clipa de căldură când privirea ei se îndreaptă spre mine.
Dar mâinile mele au fost făcute pentru lucruri mult mai brutale decât să desenez o fată timidă și frumoasă.
Fă ceea ce trebuie, Liam. Stai departe de ea. E o prostie de coincidență că amândoi veniți din familii numeroase și că vă place înghețata de fistic. Nu înseamnă nimic că îi plac locurile sălbatice, de asemenea, și că a crescut într-un oraș mic, și că se uită la tine ca și cum as fi cel mai fascinant lucru pe care l-a văzut vreodată.
Ea nu e pentru tine.
Viața ta ar devora-o și n-ar lăsa decât oase.
Îmi smulg privirea de la fereastră, îmi trec mâna prin păr și îi spun lui Declan să conducă și să se grăbească.
Cu cât plec mai repede de aici, cu atât mai bine.