My fake boyfriend – Falsul meu iubit – Capitolul 11

Nu pot respira

Cred că priveam de 10 minute spre acea clădire gândindu-mă dacă să intru sau nu. După ce a plecase din apartament, am rămas fix în același loc încă o oră după plecarea lui. Încă nu îmi venea să cred că eu făcusem acel lucru, că îmi plăcuse acel lucru, că îmi doream să se mai întâmple acel lucru. Când naiba trecusem atât de ușor de la a-l urî la a-l dori cu aceeași intensitate? El nu mi-a scris, nu m-a sunat după acel sărut. Nici dimineața, așa cum o făcea de obicei. Pur și simplu a dispărut de parcă nici nu existase.

Îmi fac curaj și intru într-un final și Sam mă vede și, ca de obicei, sau poate acum mai mult ca de obicei, îmi zâmbește mai larg și îl salut scurt. Nu aveam chef de nimeni, eram încă amețit de toată această revelație a mea care mă panica până în măduva oaselor. Aveam de gând să îmi iau câteva libere să plec acasă. Știam că acolo îmi pot pune gândurile în ordine.

Intru în lift și nu dau prea multă importanță celor de acolo și acesta pornește. Priveam doar în gol. Se oprește și îmi ridic privirea spre cifre și îmi dau seama că nu era etajul meu așa că mă sprijin înapoi de perete, îmi ridic înapoi privirea și îl văd intrând în lift. Lumea de acolo le face loc. Era alături de tatăl său și când acesta mă vede, un zâmbet i se pune pe buze.

– Jack, mă salută călduros și eu îi zâmbesc politicos.

– Domnule Halle.

– Oh, te rog, Jack spune-mi Walter, doar suntem o familie, spune destul de tare și cei din lift își întorc capul spre mine.

În schimb el abia dacă mă privea. Nu știu de ce, dar mă durea asta…faptul că mă evita așa….Din câte îmi aduc aminte și el mă sărutase înapoi. De fapt, el fusese primul care o făcuse.

– Bună, îi spun încet și își ridică privirea spre mine.

În momentul când îi văd ochii, simt că abia pot respira.

– Bună, spune încet.

– Băieți, de ce sunteți atât de timizi? ne întreabă tatăl său și mă uit ciudat spre el.

Serios?

Liftul se oprește și persoanele care erau în lift se grăbesc să iasă. Și eu aș fi făcut-o, dar nu era încă etajul meu. Și uite cum rămân singur cu cei doi.

– Am auzit că ieșiți la pescuit în weekend? Pot să mă alătur și eu? mă întreabă și îngheț când îl aud.

Îmi ridic rapid privirea spre Derek dar el încă privea în gol și deja mă irita la maxim.

– Derek, îi spun eu printre dinți și îl văd cum se încordează și își ridică într-un final privirea spre mine.

– Ce spui?

– Tatăl tău a întrebat dacă poate veni cu noi la pescuit, îi spun eu afișând un zâmbet fals pe buze.

– Sigur, tată, îi spune el lejer și eu îmi măresc ochii spre el.

Ce dracu făcea? Cum naiba puteam eu să mă afișez cu ei la pescuit și cu Stu. Ahhhh….capul începuse să mă doară groaznic.

– Derek, aș vrea să vorbim puțin dacă se poate, îi cer eu și îl văd cum dă ușor din cap.

– Sigur, spune încet.

– Băieți, eu cobor aici, spuse tatăl său și văd că este etajul meu și dau și eu să cobor, dar mâna lui mă oprește.

– Hai să discutăm mai întâi, îmi spune și îi face semn tatălui său să iasă.

Ușile liftului se închid și îmi eliberez brațul din mâna lui. Fac un pas în spate și el își ridică ochii în ochii mei…și de acolo totul se duce la vale. Mă îndrept spre el și îl apuc de ceafă. El îmi prinde marginea sacoului, mă trage și mai aproape și începem să ne sărutăm ca doi nebuni. Apasă pe butonul care oprește liftul și mă împinge în peretele acestuia….Gura lui fierbinte mă gusta într-un mod care îmi făcea stomacul să se golească de tot. Mâinile lui umblau frenetice pe trupul meu și eu îl trăgeam și mai aproape de mine, abia puteam respira și totul era o întreagă nebunie…Încă nu puteam realiza ce se întâmplă cu noi…își mută gura pe gâtul meu și eu îmi las capul pe spate. Nu cred că mă sărutasem vreodată în felul acesta cu nimeni.

– Drace, Derek, îi șoptesc eu și îl simt cum se încordează lângă mine. Se îndepărtează ușor dar ochii lui nu mă părăsesc.

Abia puteam respira amândoi și doar stăteam și ne priveam. Pe buze îmi apare un zâmbet, începe și el să zâmbească, se apropie și îmi depune un sărut scurt pe buze.

– Este ciudat? mă întreabă încet, și eu doar dau negativ din cap.

Nu puteam să vorbesc. Mă simt luat în brațe și îmi încojor și eu brațele în jurul său.

– Rahat, îl aud spunând.

Mă retrag din îmbrățișarea lui și îl văd cum se albește la față și mă panichez.

– Ce este? îl întreb rapid.

– Avem camere în lift, spune încet și îl aud cum începe să râdă.

Îmi închid ochii și îmi pun capul pe umărul său.

La dracu….

– Derek, te omor, îi șoptesc și îl văd cum apasă iar butonul și liftul pornește, dar eu apăs rapid pe cel pentru etajul meu și el se uită urât la mine.

– Nu te uita așa. Am întârziat deja…și acum…. Arhhh, Derek, acum sunt sigur că toată compania asta va vedea aceasta filmare cu noi. Vreau să mor.

– Hei, spune încet și își pune palma pe obrazul meu.

– Nu uita că suntem iubiți, deci este ceva normal asta, nu? Adică cel puțin ei asta știu că noi….că ….că tu…. îl văd cum începe să se bâlbâie și era chiar amuzant să îl văd și pe el într-un final emoționat.

Mă aplec spre el și îi sărut scurt buzele și îmi mușc buza când realizez cât de clare îmi erau gesturile și cu câtă lejeritate acceptam amândoi asta.

– Ai dreptate, îi spun încet și liftul se oprește.

Ies din el și mă urmează, dar mă întorc spre el cu o sprânceană ridicată.

– Unde te duci?

– Te conduc…

– Serios? Ai impresia că nu știu drumul, sau ce? Te rog du-te în treaba ta. Chiar nu vreau mai multe multe priviri asupra mea.

Îl aud cum oftează și se uită în jurul nostru și dă ușor din cap. Știam deja că suntem priviți. Nu era nevoie să mă întorc să le văd privirile. Se întoarse înapoi spre lift, dar reveni rapid și mă sărută din nou, iar eu îngheț când îl simt din nou.

– Derek, îi spun printre dinți și el pleacă de lângă mine râzând ușor.

– Idiotule, îi arunc eu cât să mă audă doar el.

Mă întorc și exact cum mă așteptam, toți mă priveau, dar eu nu mă uit spre ei și mă îndrept direct spre cubicul meu unde mă așteptau deja câteva dosare. Perfect. Aveam să uit puțin de el, ceea ce îmi făcea bine.

Dar indiferent cât de mult aveam de  lucru, el și momentul nostru din lift nu îmi părăseau gândurile și mă trezeam zâmbind ca un idiot de fiecare dată. Telefonul mă anunță că am primit mesaj și îmi îndrept atenția către el.

Ieșim la prânz?

Am treabă Derek, îi trimit înapoi.

Ordin de la șefu, pauză de prânz.

Nu, stai potolit. Du-te și mănâncă, eu vreau să îmi termin dosarul.

Iubitule….

Ah….citesc mesajul lui și încep iar să zâmbesc ca un prost. Nu era prima dată când îmi spunea așa, dar acum parcă se simțea diferit. Îmi scutur capul și mă întorc la treaba mea. Eram atât de adâncit în acel dosar că nu aud vocile din jurul meu. Simțeam o persoană lângă mine. Îmi ridic privirea și îl văd. Avea o pungă în mână și un trandafir alb.

Mă ridic ușor în picioare, privindu-l pierdut în toate acele emoții. Îmi simțeam inima cum bate cu putere și respirația începuse să fie mai accelerată.

– Am venit să mâncăm împreună, îmi spune încet și întinde acel trandafir spre mine, pe care îl apuc ușor și îl privesc fascinat.

Cred că înnebunisem, dar mi se părea cel mai frumos și mai senzual lucru făcut de cineva pentru mine.

Nu știu când și cum, dar știam că începuse să îmi placă de el…și poate trebuia să fiu speriat acum, dar privindu-l, toate acele temeri dispăruseră și el era la fel ca mine. Noi începusem asta ca un joc și ne prinsese pe amândoi. Mă apropii de el și îi sărut buzele încet.

– Mulțumesc. Îmi place mult, spun referitor la floare, trag un scaun din biroul de lângă mine care era gol și îi fac semn să ia loc.

Știam că cei rămași încă la biroul lor ne priveau curioși și poate că bârfele la adresa mea nu se vor opri, dar în momentul ăsta nu mă mai interesa nimic, în afară de bărbatul din fața mea.

Așez acea pungă pe birou și îmi dau seama imediat ce fel de mâncare este acolo.

– Ai trimis să ia mâncare de la tarabă? îl întreb în timp ce desfăceam acea pungă.

– Am fost eu personal, îmi spune și îmi întorc privirea spre el.

-Am știut că te vei îndrăgosti de acea mâncare, îi spun eu mândru.

– Nu doar de acea mâncare, îl aud spunând ușor și îmi ridic privirea în ochii săi.

– Derek, îi spun încet numele.

– Știu…. știu ce vrei să îmi spui…și, crede-mă, că nici eu nu știu cănd s-a întâmplat…dar….vreau să încerc asta cu tine. Nu vreau să mai fie nimic fals între noi. Vreau o relație cu tine Jack, una reală.

Îmi las privirea în jos și zâmbetul îmi apare iar pe buze….

– La naiba, șoptesc.

– Sunt speriat…la dracu. Sunt terifiat de toată treaba asta..dar da, și eu vreau, îi spun încet și îmi prinde mâna în mâna sa strângând-o ușor.

– Vreau să te sărut, vreau să te scot la o întâlnire adevărată. Ieși cu mine diseară, îmi cere și dau afirmativ din cap….

Asta chiar se întâmplă….este real…