Obscuritatea lui Siren- Capitolul 3

Ieșind din club și ajungând la mașina sa, Dao fu oprit de detectivul Chen.

Bătând din palme încet, Chaisai spuse:

– Nu-mi vine să cred ce tocmai am văzut. Chiar dai totul. Ești dispus să faci orice, nu?

Îndepărtându-și mâna de pe mânerul portierei mașinii, Dao se întoarse și îl înfruntă pe Chaisai.

– Și ce-ți pasă ție? spuse Dao cu o expresie supărată pe față.

– Ce? Ești din nou supărat că te-am întrecut, detective Chen? spuse Dao, accentuând fiecare silabă din numele său.

Apropiindu-se de el, Chaisai ripostă:

–  M-ai întrecut? Mă faci să râd. Cel puțin eu nu trebuie să mă cobor atât de jos pentru un caz, zâmbi disprețuitor.

Râzând, Dao răspunse:

–  Oh, da! Am uitat. Crezi că fața ta frumoasă și puterea de convingere sunt suficiente pentru a rezolva cazuri și de aceea pierzi mereu, spuse Dao zâmbind pentru a adăuga încă o insultă.

Apucându-l pe Dao de cămașă, Chaisai îl împinse în portiera mașinii.

– Să te ferească Dumnezeu, Dao! Sunt sătul de prostiile tale.

Dao zâmbi mai larg și sărută buzele lui Chaisai.

– Oricând.

 – Bleah! strigă Chaisai și îl împinse pe Dao cu putere în portieră, apoi plecă.

Portiera se înfipsese adânc în spatele lui Dao, făcându-l să se încrunte după ce detectivul plecă. Dao era genul care nu oferea niciodată satisfacție rivalului său. Așteptase intenționat să lase acel gemăt să iasă. Cu un zâmbet pe față, își spuse în sinea lui:

O să mă aleg cu o vânătaie.

Dând din cap, se urcă în Mercedesul său negru și porni spre casă.

***

Ajungând acasă, o văzu pe cea mai bună prietenă a lui, Nani, așteptându-l la ușă. Pe măsură ce se apropie de ea, observă că fața ei era acoperită de lacrimi.

– Nani, ce s-a întâmplat, de ce plângi?

Imediat, ea se aruncă în brațele lui, făcându-l să rămână fără suflare din cauza forței.

– Azi este ziua, spuse ea între hohote de plâns.

Dao se simțea prost pentru că ar fi trebuit să-și amintească. Fusese atât de preocupat de caz, încât uitase că astăzi era ziua în care mama lui Nani dispăruse. În fiecare an, Nani avea o perioadă dificilă și îl căuta pe Dao pentru a o consola.

Dao o mângâie liniștitor pe spate și o îmbrățișă pe Nani strâns.

– Îmi pare rău, Nani.

Îndepărtându-se, îi luă mâna, deschise ușa și o conduse în apartamentul său. Nani îi atacă buzele înainte ca ușa să aibă șansa să se închidă complet. Dao răspunse săruturilor cu aceeași intensitate. Știa că avea nevoie de el pentru a alunga durerea. Împiedicându-se prin cameră, căzură pe cearșafurile lui negre din satin. Nani își scoase cămașa și sutienul, apoi începu să-i scoată lui Dao cămașa neagră. Acum, amândoi aproape dezbrăcați, se mișcară pentru a scăpa de restul hainelor. Singurul sunet din cameră era respirația lor grea și zgomotul  ocazionalul al hainelor căzând pe podea. Întorcând-o sub el, Dao se așază deasupra ei. Privi în ochii ei frumoși, plini de lacrimi și o întreabă:

– Ești sigură?

Chiar dacă făceau asta în fiecare an de când erau adolescenți, de ziua lor, el trebuia totuși să se asigure. Pentru a răspunde la întrebarea lui Dao, Nani se ridică și îl trase deasupra ei, lipindu-și corpurile. Își deschise picioarele larg, făcând loc pentru ca Dao să se așeze. El întinse mâna peste ea pentru a lua prezervativele din noptieră. Rulând cu pricepere prezervativul pe penisul său erect, se postă la intrarea ei.

Trecându-și degetele prin părul lui negru și mătăsos, Nani îl trase pe Dao mai aproape pentru a-i cuprinde buza de jos cu gura. Alternând între buza de sus și buza de jos, se sărutară gemând, în timp ce Dao se împingea în căldura ei. Sufocându-se de plăcere, Dao se retrase și o întrebă:

– Ești bine?

– Da, răspunse Nani.

–  A trecut ceva timp, așa că trebuie să mă obișnuiesc cu tine. Te rog, fă-mă să uit, doar pentru puțin timp, imploră ea, cu ochii plini de lacrimi.

– Ești a mea, Nani. Te iubesc.

 – Și eu te iubesc.

 Mișcându-se încet, Dao savură fiecare parte a lui Nani. O făcu centrul universului său pentru acea noapte, pentru că știa că avea nevoie de asta. După ce avu parte de plăceri multiple, ea adormi în brațele lui, simțindu-se în siguranță și iubită de cel mai bun prieten al ei.

***

Dimineața, Nani deschise încet ochii și văzu că era încă în brațele lui Dao. Se uită la fața frumoasă a lui Dao, luminată de soarele care pătrundea prin jaluzele. Arăta ca un înger. Nani întotdeauna  crezuse asta despre Dao, încă de când erau mici. Dao avea o aură care atrăgea oamenii și îi făcea să nu vrea să plece. Nani avea o senzație de vinovăție din cauza nopții trecute. Știa că Dao ar face orice ca să o facă să se simtă mai bine și știa că, uneori, profita de acest lucru. Neintenționat.

Dispariția mamei distrusese ceva în ea și faptul că nu apucase să-și ia rămas bun niciodată făcea lucrurile și mai dificile. Când venea aniversarea, făcea orice pentru a uita, chiar dacă asta însemna să caute alinare în trupul celui mai bun prieten.

Nani îl iubea foarte mult pe Dao și, deși nu era îndrăgostită de el, știa că avea nevoie de el. Ca cel mai bun prieten și ca sursă de confort. Până când unul dintre ei va începe o relație, ea îl va căuta întotdeauna în ziua aniversării mamei ei. Pentru a compensa pentru noaptea trecută, Nani decise să-i facă lui Dao micul dejun înainte să plece.

***

Dao se trezi cu mirosul micului dejun pătrunzând prin ușa dormitorului, se întinse și se încruntă din cauza durerii din lateral. Privind în jos, văzu o vânătaie.

Știam că o să lase o urmă, își spuse el în gând.

Dând din cap, stomacul lui începu să chiorăie. Dao își dădu seama că nu mâncase nimic de dinainte de muncă ieri. După ce își făcu rutina de dimineață, intră în bucătărie și se apropie de Nani, cuprinzând-o cu brațele în jurul taliei. Nani tresări și apoi se liniști repede. Era pierdută în gânduri și nu-l auzise pe Dao intrând în bucătărie.

– Ești bine, Nani? o întrebă el, cu capul sprijinit de umărul ei.

– Sigur că sunt bine, răspunse ea cu blândețe.

– Du-te și ia loc, sunt aproape gata.

Dând din cap, Dao o lăsă și se îndreaptă spre masă. Nani se uită înapoi la silueta lui care se îndepărta și observă vânătaia.

Așezându-se, Dao gemu din cauza durerii din lateral.

– Cum ți-ai făcut acea vânătaie? Știu că nu eu ți-am făcut-o! râse Nani în timp aducea două farfurii cu mâncare și le așeză pe masă.

– Un detectiv, răspunse el vag.

– Oh, cel despre care vorbești mereu. Cel pe care îți place să îl enervezi? Ăla? întreabă Nani.

Ea se așază în fața lui Dao și își luă tacâmurile pentru a începe să mănânce. Dao își luă și el tacâmurile și răspunse:

– Da, același. Mulțumesc că ai gătit Khai Jiao[1]. Arată delicios.

 – Cu plăcere. M-am simțit prost, așa că acestea sunt scuzele mele, admise Nani cu o voce blândă, uitându-se în jos la farfuria ei.

– Nani, uită-te la mine, o îndemnă Dao.

Când privirile lor se întâlniră, el continuă:

– Nu trebuie să te simți niciodată rău pentru că ai nevoie de mine. Am făcut asta încă din adolescență și am spus că ne vom opri dacă intrăm într-o relație serioasă. Deocamdată, e în regulă. Înțelegi?

 –  În regulă, Dao.

Nani cedă și termină de mâncat într-o tăcere confortabilă.

***

Când intră în casa mamei sale, Dao fu imediat atacat.

– Este acesta fiul meu unic? întreabă mama lui, Dara, învăluindu-l într-o îmbrățișare strânsă. Simțind mirosul de alcool din respirația ei, Dao începu să-i desfacă mâinile, ceea ce era o sarcină dificilă având în vedere că îl ținea într-o strânsoare de urs.

– Mamă, abia pot să respir, dă-mi drumul, spuse Dao cu respirația îngreunată.

–Oh, greșeala mea.

Râzând, Dara îi dădu drumul. Dao își observă mama cum se clătina spre bucătărie, luând o altă bere din frigider. Așezându-se la masă, Dao se așeză vizavi de ea.

– Mamă, de ce m-ai chemat aici dacă ești așa? Știi că urăsc asta!

  Râzând, mama lui spuse:

– Te-am chemat să vii pentru…pentru…mm…oh…pentru…

  Râzând, adaugă:

– Nu știu, am uitat.

 Privind-o cu o față impasibilă, Dao spuse:

– Data viitoare nu-mi mai cere să vin aici dacă nu știi ce vrei. Sunt ocupat!

Se ridică de la masă, pe cale să plece, dar mama lui îl apucă din spate, îmbrățișându-l.

– Îți amintești cât de bine ne distram când erai mai mic? întreabă Dara cu un ton și o privire pierdute.

– Mamă, lasă-mă! ceru Dao.

– Răspunde-mi la întrebare, Dao. Îți amintești?

 – De ce ar trebui să răspund la asta?

  Împingându-l, ea strigă:

– CÂND ÎȚI PUN O ÎNTREBARE, RĂSPUNDE-MI, NENOROCITUL NAIBII!

Dao se întoarse cu ochii scăpărând. Se ferea de mama lui când era beată, pentru că nimic bun nu ieșea vreodată din asta.

– NU ȘTII CINE SUNT EU? SUNT UN MIZERABIL DE DETECTIV. UN OFIȚER DE POLIȚIE PE CARE TOCMAI L-AI AGRESAT. AȘA CĂ SPUNE-MI ACUM DE CE NU AR TREBUI SĂ TE ÎNCHID!

Cumva, asta o trezi pe Dara rapid, ea se clătină, izbindu-se de perete, încercând să se îndepărteze de Dao cât mai repede posibil. El o urmări, fără să termine cu ea încă. Dara luă loc pe canapeaua ei, care văzuse zile mai bune. Privind la mâinile ei și jucându-se cu degetele, își dădu seama cât de mult greșise. Dao se aplecă deasupra ei, așteptând să-i întâlnească privirea. După câteva minute, ea ridică ochii spre el cu lacrimi în ochi.

– Îmi pare rău, Dao, își ceru ea scuze încet.

– Mamă, trebuie să nu mai bei așa. M-ai întrebat dacă îmi amintesc toată distracția pe care am avut-o în timp ce creșteam. Lasă-mă să-ți răspund. Nu a fost aproape nicio distracție. Doar traume! O grămadă de rahaturi traumatice cu care încă mă confrunt din cauza ta. Știu că te-ai străduit, dar nu a fost suficient. M-ai marcat. Încă încerc să mă vindec de toate rahaturile pe care le-ai făcut. Așa că, te rog! Nu mă mai întreba asta!

Îndepărtându-se de ea și ajungând la ușa din față, Dao se întoarse și spuse:

– Sună-mă când vei fi trează și îți vei aminti ce ai vrut. Nu-mi mai irosi timpul!

  Ieșind din casă, Dao trânti ușa, lăsând în urmă o Dara uimită.

Odată în siguranță în mașină, Dao scoase un țipăt puternic, lovind volanul cu pumnii, eliberând toată durerea și frustrarea pe care le simțea.

Se auzi telefonul sunând, iar Dao se uită prin mașină în căutarea lui, doar pentru a-l găsi în buzunarul din spate. Scoase telefonul și văzu că era căpitanul Phasuk.

Răspunse repede:

– Hei, căpitane, care-i treaba?

– Dao vino la secție, trebuie să te informez despre o altă răpire, se grăbi să-I spună căpitanul Phasuk.

– Sunt pe drum, căpitane.

Dao ieși de pe aleea casei mamei sale și se îndreptă spre secție.

[1] Omletă thailandeză