Obscuritatea lui Siren- Capitolul 7

Realizând că trecuseră mai bine de cinci minute și încă nici urmă de Siren, Chaisai știu că ceva nu era în regulă.

Grăbindu-se spre vestiar, îl văzu pe patronul Asnee leșinat și pe Sunny stând acolo și holbându-se la acesta.

Prinzându-l pe Sunny de cămașă, el strigă:

– Unde este Siren?

Sunny își dădu ochii peste cap neafectat și răspunse.

–De ce ți-aș spune? Cine naiba ești tu?

Scoțându-și insigna, o apasă puternic pe fața lui Sunny. Ochii lui Sunny se măriră, realizând că tocmai o dăduse în bară. Râzând nervos și ridicând mâinile în semn de capitulare, Sunny își schimbă tonul.

– Khun Anant l-a luat.

Emoțiile care trecură prin fața lui Chaisai îl făcură pe Sunny să se retragă. Ridicându-l pe Sunny de la pământ, Chaisai îi ceru:

– Arată-mi unde s-au dus!

Recuperându-și telefonul din buzunarul de la spate, Chaisai sună la secție.

– Am nevoie de întăriri imediate la Eclipse Club, partenerul meu a fost răpit.

Împingând telefonul înapoi în buzunar, Chaisai dădu drumul cămășii lui Sunny, îl apucă de încheietura mâinii și îl trase pe scări în fugă până la ușa de recepție. Potrivit lui Sunny, aceea era ușa folosită pentru evadări rapide.

Chaisai intră pe ușa din spate atât de repede, încât aproape își pierdu echilibrul, dându-i drumul lui Sunny. El văzu o dubiță albă la capătul aleii și doi bărbați voinici care îi acopereau capul lui Dao cu un înveliș negru. Fără să piardă timpul, Chaisai alergă și dădu o lovitură din zbor în capul bodyguardului, trântindu-l la pământ. Întorcându-se spre stânga, îl lovi rapid pe celălalt bodyguard în zona inghinală și apoi în stomac, făcându-l să cadă în genunchi. Prinzându-l pe Dao, îl aruncă peste umăr. Bodyguardul din dreapta își reveni rapid și îi aruncă un pumn în față lui Chaisai, pe care acesta îl evită. Bodyguardul lovi din nou, iar Chaisai abia reuși să se ferească, fiind lovit în partea laterală a capului. Înainte ca lucrurile să escaladeze și mai mult, sunară sirenele.

– Hai să plecăm de aici!

Ambele gărzi de corp se urcară șchiopătând în dubiță și plecară. Khun Anant nu era nicăieri la vedere. Chaisai nu văzuse Mercedesul complet negru care urmărea totul din parcare.

Văzând mai multe mașini de poliție venind în direcția sa, Khun Anant ieși ușor din locul de parcare și se alătură traficului de pe drumul principal, pierzându-se în marea de mașini.

Alături de mașinile de poliție, o ambulanță înainta pe șosea. Simțindu-se amețit și pe punctul de a leșina în orice clipă, Chaisai îl ridică pe Dao mai sus pe umăr, asigurându-se că îl prinde bine, și se târî spre ambulanță când aceasta se opri cu scârțâit de roți. Doi paramedici săriră din ambulanță și veniră spre Chaisai pentru a-l ușura de povară. Deschizând ușile din spate, ei îl ridicară pe Dao pe targă. Cel mai tânăr paramedic întrebă:

–  Vii?

Chaisai, epuizat, răspunse:

– Duceți-vă fără mine, trebuie să îi iau lucrurile. La ce spital îl duceți?

Privindu-l pe paramedicul mai în vârstă pentru confirmare, acesta răspunse în locul său:

–Spitalul central din Bangkok.

Întrebă rapid:

– De cât timp e inconștient?

Trecându-și degetele prin păr, Chaisai răspunse:

– Nu știu, 15 minute sau cam așa ceva. 

– Are o tăietură destul de urâtă la cap, ne vom ocupa noi de ea.

Paramedicul mai tânăr sări din ambulanță, îndreptându-se spre partea șoferului. Cel mai în vârstă închise ușa și începu imediat să se ocupe de Dao. Chaisai privi neputincios din parcare cum plecară.

Dacă aș fi fost mai rapid…

Întorcându-se și mergând spre mașinile polițiștilor, Chaisai îi puse la curent cu ce se întâmplase în seara aceea.

– În seara asta închidem acest loc pentru a face o anchetă amănunțită. Aveți cuvântul meu, domnule detectiv Chen, spuse polițistul responsabil.

– Mulțumesc, apreciez asta.

  Chaisai dădu mâna cu polițistul și îl urmă în fața clădirii. Îi lasă să-și facă treaba, în timp ce el se duse în vestiar să ia lucrurile lui Dao.

În timp ce plecă, îl auzi pe unul dintre polițiști la microfon.

„ACEST CLUB ESTE ACUM SCENA UNUI DELICT. TOATĂ LUMEA SĂ ÎȘI IA LUCRURILE ȘI SĂ PLECE!”

Asnee Kittibun intră clătinându-se în sala principală, ținându-se de cap, fără să-i vină să creadă că clubul său era închis. Privi cu ochii bulbucați cum polițist după polițist îi scoteau pe oameni afară din club și puneau banda cu care înconjurau locul faptei.

Se apropie clătinându-se de un polițist și îl întrebă:

– Ce se întâmplă? De ce îmi închideți clubul?

Polițistul răspunse:

– Oh, deci sunteți proprietarul? Am dori să stăm de vorbă cu dvs. la secție.

Îi înmână lui Asnee cartea sa de vizită și adăugă:

– Veniți cât de repede puteți.

Deschizând și închizând gura ca un pește, Asnee rămase fără cuvinte în timp ce polițistul plecă.

***

Deschizând ochii și privind în jur, își dădu seama că se afla într-o cameră de spital.

Cum am ajuns aici? se întrebă Dao.

Încercă să își amintească tot ce se întâmplase, dar rămase blocat. Ultimul lucru pe care și-l amintea era că încerca să ia legătura cu Chaisai.

La naiba! Chaisai. Sper că e bine. Unde naiba e telefonul meu? 

Căutând în jurul patului și uitându-se sub pătură, Dao își dădu seama că nu avea niciunul dintre lucrurile sale.

Ce rahat!

Suspinând, își lăsă capul pe pernă și se uită la tavan, lăsând gândurile să curgă, fără să se oprească asupra unuia anume, doar bucurându-se de liniște până când cineva îi va spune ce s-a întâmplat.

Nu trebui să aștepte mult până când medicul și asistenta intrară în cameră.

Îndreptându-se spre patul lui Dao, doctorul îi întinse mâna, pe care Dao o strânse imediat.

Fără să piardă timpul, Dao întrebă:

– Ce s-a întâmplat cu mine? 

– Mi s-au spus doar câteva lucruri, dar ai fost adus de urgență la spital într-o ambulanță, inconștient. Ai o tăietură adâncă la cap, pe care am suturat-o. Eram îngrijorați de o comoție cerebrală, așa că am făcut o tomografie computerizată. Aștept rezultatele. Deocamdată, aș dori să rămâi aici peste noapte. Ai întrebări?

Scutură din cap:

– Nu, nicio întrebare.

Doctorul și asistenta se întoarseră să plece, dar apoi Dao strigă:

– Stați! Am o întrebare.

Acordându-i lui Dao toată atenția lor, acesta întrebă.

– Știți unde sunt toate lucrurile mele?

– Nu știu. Dar am contactat persoana de la urgență, ar trebui să ajungă aici în scurt timp, fu răspunsul medicului.

– Folosiți soneria de apel dacă aveți nevoie de ceva, adăugă asistenta și plecară.

Gândindu-se că poate ar trebui să-și odihnească ochii, Dao alunecă în jos și își trase pătura până la bărbie, se întoarse pe partea stângă și închise ochii. Înainte de a reuși să cadă într-un somn adânc, ușa glisantă a salonului se deschise. Cea mai bună prietenă a lui, Ananya, veni în grabă lângă el și îl îmbrățișă, cu lacrimi pe față.

– Oh, Doamne, oh, Doamne, oh, Doamne, ești bine?

Îi trase pătura în jos și se uită la el. Nani nu încetă să-l atingă pe Dao până când simți cu ochii ei că era bine. Dao, știind ce fel de persoană este ea, o lăsă să-și facă propria examinare până când inima ei fu mulțumită.

Ținând mâinile lui Nani, rosti:

– Sunt bine, Nani. Sunt doar puțin lovit, spune Dao cu o voce blândă.

Nani dădu din cap.

– Mă bucur că ești bine, prietene. Am fost atât de îngrijorată. Am condus până aici ca o maniacă atunci când am primit telefonul.

Chicoti.

– Sunt sigur că ai făcut-o. Mă bucur că ai ajuns cu bine.

Nani lovi ușor brațul lui Dao și zâmbi:

– Ha, ha, ce amuzant.

Își dădu ochii peste cap și se comportă de parcă ar fi ofensată, dar avea un ușor zâmbet pe față.

Lăsând-o să joace teatru, Dao se uită la Nani cu un zâmbet de scuză, așteptând până când își reveni. Când Nani se uită înapoi la el, o întrebă:

– Hei, Nani, știi unde sunt lucrurile mele?

Înainte ca ea să poată răspunde la această întrebare, ușa glisantă se deschise din nou, dezvăluindu-l pe Chaisai și toate lucrurile lui Dao.

Văzând că Dao are companie, Chaisai intră timid în salon. Văzând o altă latură a lui Chaisai, Dao zâmbi în sinea lui. Niciunul dintre ei nu fu în stare să spună nimic pentru că Nani sări în sus și se duse direct la Chaisai.

Mergând în jurul lui ca și cum ar fi o pradă care urmează să fie devorată, Nani îi aruncă o privire. Se uită la Chaisai de sus în jos și îl înconjură până când se opri.

– Și tu… ești? întreabă ea curioasă.

– Partenerul lui, răspunse Chaisai fără menajamente.

Uitându-se înapoi la Dao, Nani întrebă:

– Iubitul tău?

Amândoi chicotiră nervos, Dao luă cuvântul și spuse.

– Nu. Partener de muncă.

 – De când ai un partener? Credeam că nimănui nu-i place fundul tău, spuse Nani tranșant.

Râse zgomotos:

– E adevărat, dar a rămas blocat cu mine pentru un caz, explică Dao.

Își mută atenția de la Dao și se uită din nou la Chaisai, care se agita pe locul lui. Ceva legat de cuvântul „iubit” îi trimisese o căldură prin sistem, aterizându-i în inimă, care acum bătea cu o dorință pe care nu o credea posibilă.

Întinzând mâna, Nani spuse:

– Sunt cea mai bună prietenă a lui, Ananya, dar el îmi spune Nani. S-ar putea să te las să-mi spui și tu așa, depinde dacă ne înțelegem. Și numele tău este?

Luându-i mâna, Chaisai răspunse:

– Detectiv Chaisai Chen. Mă bucur să te cunosc. 

Strângându-i mâna mai tare, Chaisai fu alarmat de schimbarea bruscă.

– Oh, deci tu ești cel care îmi urăște cel mai bun prieten? Am auzit totul despre tine.

Nevrând să arate că este afectat de cât de tare îi strângea Nani mâna, el încercă să îi smulgă ușor degetele.

Dao urmărind confruntarea din pat, decise să intervină:

– Nani, dă-i drumul acum!

Atât îi trebui lui Nani pentru a-i da drumul lui Chaisai. Chaisai îi contracară acuzația spunând:

– L-am urât. Dar nu pot spune că îl urăsc acum.

 Ceva din sinceritatea lui Chaisai făcu inima lui Dao să tresară. Se priviră cu atâta intensitate, încât Ananya făcu un pas înapoi pentru a-i putea vedea mai bine.

După ce-i privi câteva secunde, se apropie de Chaisai, blocând vederea lui Dao, și-i spuse:

– Am auzit de tine nu doar de la cel mai bun prieten al meu. Din moment ce se pare că prietenul meu cel mai bun și-a schimbat părerea despre tine, iar cealaltă persoană spune că ești un băiat bun, îți voi da o șansă. Ce spui, Chai Chai?

Dându-și gâtul spre spate într-un mod timid, Chaisai întrebă.

– Chai Chai?

 – Da, asta e porecla ta, e vreo problemă?

Scutură rapid din cap.

– Nu, nicio problemă. 

– Bine, deci suntem cu toții în regulă, spuse Ananya în timp ce zâmbea.

– Dao, ai nevoie de ceva? 

Dao era pe punctul de a-i răspunde când o voce cunoscută începu să bubuie din hol. Dara se clătina de pe o parte pe alta, împiedicându-se de pereți și strigând.

– UNDE ESTE FIUL MEU? DAO, UNDE EȘTI?

O asistentă se apropie de ea și îi ceru să vorbească mai încet, pentru că era într-un spital. Făcând cu mâna asistentei, Dara continuă să strige după fiul ei.

Înapoi în salon, ochii lui Dao se făcură mari cât cepele și apoi se mijiră la Nani.

– De ce este ea aici, Ananya?

Dao o striga pe Nani pe numele ei complet doar când e supărat.

Jucându-se cu degetele, Nani se bâlbâi:

–  Ăă, păi… când spitalul m-a sunat ca persoană de contact în caz de urgență, m-am panicat și am sunat-o pe mama ta. Nu știam că va veni în starea asta. 

Chaisai privi cum totul se desfășura în fața lui, neștiind ce să spună pentru a reduce tensiunea care pătrunsese acum în încăpere, așa că stătea acolo ca o statuie, așteptând un semnal pentru a interveni.

Trăgând de ușa de la salonul lui Dao ca și cum ar fi fost un car de luptă și ușa ar câștiga, Dara se chinui să o deschidă.

Chaisai se gândi că poate ar trebui să ajute și să nu mai stea acolo ca o statuie. Chaisai se duse și deschise ușa glisantă pentru Dara. Aceasta intră imediat în salon, aproape pierzându-și echilibrul, Chaisai fu nevoit să o apuce de umeri pentru a o readuce în echilibru.

– Mulțumesc, om bun, murmură Dara.

– Mamă, de ce ești aici și în starea asta? se putu auzi exasperarea din vocea lui Dao.

Nu avea chef de șmecheriile mamei sale. Era destul de rău deja că îl făcuse de râs țipând pe holuri.

Împiedicându-se de pat, Dara luă loc pe margine și răspunse:

– Am vrut să mă asigur că ești bine.

Suspinând și trecându-și degetele prin păr spuse:

– Mamă, apreciez asta, dar nici măcar nu poți avea grijă de tine. Cum ai ajuns aici? Te rog, nu-mi spune că ai condus. 

– MĂ IEI DE PROASTĂ, SAU CE?! țipă Dara.

Nefiind dispus să-i suporte rahaturile, Dao se uită la Nani și îi ceru să o ducă pe mama lui acasă.

Ananya dădu din cap în semn că acceptă, se duse și o apucă de braț pe Dara și îi spuse.

– Doamne, mamă, lasă-mă să te duc acasă.

Smulgându-și brațul de la Nani, Dara protestă.

– Abia am ajuns aici, de ce trebuie să plec?

– PENTRU CĂ EU ȚI-AM CERUT-O MAMĂ! ACUM IEȘI AFARĂ, VOI DISCUTA CU TINE MAI TÂRZIU!

Văzând furia din ochii fiului său, Dara se gândi că era mai bine să plece. Înainte de a ieși complet pe ușă, Dara se uită la Chaisai de sus în jos și apoi rânji:

– Te las cu prietenul tău.

Ananya îi făcu semn cu mâna drept scuze și ieșiră amândouă din salon.

După ce plecară, Chaisai se duse și se așeză lângă Dao pe pat. Făcându-și curaj să vorbească primul, Chaisai îl întrebă pe Dao:

– Ești bine?

Îi părea rău că fusese nevoit să o vadă pe mama lui Dao într-o asemenea stare de beție și arțăgoasă.

Sprijinindu-se pe perne și evitând contactul vizual, Dao se uită la tavanul alb și spuse:

– Nu.

Era clar că Chaisai îl înțelegea, așa că lăsă tăcerea să umple salonul în timp ce amândoi rămaseră adânciți în gânduri.

Odată ce Dao se calmă, se uită la Chaisai și îl întrebă:

– Cum de ai lucrurile mele? 

– Eram acolo când au încercat să te răpească. 

– Tu m-ai salvat?

Ridică din umeri ca și cum nu ar fi fost mare lucru.

– Da. 

– Mulțumesc. 

– Oricând, partenere.

Iar apărea cuvântul „partener”. De data asta, Dao simțea că poate Chaisai înțelegea asta în mai multe feluri. În adâncul sufletului, Dao spera că da. Eroul lui.

– Rămâi? întrebă Dao cu blândețe.

– Întotdeauna, răspunse Chaisai cu sinceritate.

Ochii căprui ai amândurora spuneau atât de mult adevăr în acel moment. Ochii lor spuneau mult mai mult decât gurile lor erau dispuse să rostească sau să recunoască. Niciunul dintre ei nu se putea îndepărta de celălalt, așa că doar se priviră până când telefonul lui Chaisai începu să sune și-i aduse la realitate. Îi luă de pe al nouălea nor și-i aduse înapoi pe pământ.

Punând telefonul pe speaker, Chaisai răspunse:

– Alo. 

– Chaisai, sunt căpitanul Zhu. Cum se simte Dao?

 – E bine. 

– Sunt bine, domnule căpitan Zhu, adăugă Dao.

– Bine, bine. Când vei fi externat și te vei simți mai bine, trebuie să ne întâlnim cu toții, sunt multe de discutat.

 – Da, domnule căpitan, răspunseră simultan.

– Vorbim mai târziu.

Apelul telefonic se încheie înainte ca vreunul dintre ei să poată răspunde.